„S-a plecat şi s-a uitat înăuntru. A văzut fâşiile de pânză jos, dar n-a intrat.” ( Ioan 20:5)
Adevărul este adânc: trebuie să te pleci, ca să-l vezi.
Dacă nu poţi să te apleci, niciodată nu vei putea vedea adâncimea Adevărului.
Frumuseţea unui izvor adând,
a unui cer adânc,
a unei iubiri sau dureri adânci
nu o vei putea cedea decât din genunchi. Dintr-o smerenie adâncă. Dintr-o credinţă adâncă. Dintr-o adoraţie adâncă. Dintr-o compătimire adâncă. Dintr-un duh aplecat adânc.
Cel ce are duhul lumii nu se apleacă. Nu se smereşte.
Acela nu-şi poate cere iertare. Nu-şi poate recunoaşte vina. Nu poate plânge cu pocăinţă, nu se poate supune hotărârii fraţilor, nici ascultării Cuvântului sfânt.
De aceea nici nu poate vedea adevărul lăuntric, frumuseţea lăuntrică, tainele ascunse, căci acestea sunt un har descoperit numai celor smeriţi.
Pe acestea le poate vedea numai acela care se apleacă Domnului, fraţilor, ascultării şi datoriei sale.
Dar acelui care se apleacă cel mai adânc, i se arată cel mai frumos...
Dragă suflete care călătoreşti acum cu mine, eu ştiu că şi tu ai însoţit vreodată pe cineva până la mormânt.
Că, ajuns acolo, şi tu ai fost nerăbdător să te apleci şi să te uiţi înăuntru acestui mormânt.
Dar eu aş vrea acum să te întreb dacă tu ai văzut acolo ceva atunci când te-ai uitat.
- N-am văzut nimic, îmi vei răspunde tu, căci mormântul era încă gol.
- Dar după aceea te-ai mai dus tu la mormântul acela?
Poate te-ai mai dus, dar niciodată apoi nu te-ai mai aplecat să te uiţi ce ai mai putea vedea în el.
Cântarea funebră spune:”...M-am uitat în mormânt şi am văzut oase goale şi am zis: unde este bogatul sau săracul, împăratul sau soldatul, robul sau slobodul?...”
În fiecare zi se sapă alte mormite în care se uită mereu alţi privitori.
Până îi vine fiecărui privitor rândul să fie acoperit şi el în câte unul din mormitele care se tot sapă.
Curând va veni cineva să se uite şi în mormântul meu, şi în mormântul tău!
Ce se va vedea oare în el atunci?
Deşertăciunea unei alergări zadarnice? Sau sfârşitul fericit al unei alergări mântuitoare? Tu vrei sau nici nu vrei să te gândeşti la asta?
Se spune că mormântul este „casa noastră de veci”.
Nu-i adevărat!
Nu vom sta pe veci nici în pământ, cum nu stăm pe veci nici pe el. Nici locul nostru de pe pământ, nici cel de sub el nu sunt veşnice. Din viaţa de deasupra pământului vom trece în viaţa celor din pământ.
Dar, în Ziua Marii Învieri, vom trece în viaţa cea de dincolo de acestea două. Şi abia acolo vom fi pe veci.
Când se va împlini şi profeţia Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care spune: „Adevărat vă spun că vine ceasul şi acum a şi venit când cei morţi vor auzi glasul Fiului Omului şi cei ce-l vor asculta vor învia. Nu vă miraţi de lucurl acesta pentru că vine ceasul când toţi cei din m,ormite vor auzi glasul Lui şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5:25-29).
Atunci se va vedea cât de fericiţi sunt cei ce au crezut. Şi cât de nefericiţi cei ce n-au crezut....
Drag însoţitorul meu, eu te sfătuiesc cu lacrimi, vino cu mine, apleacă-te şi tu şi uită-te în mormântul tău. El este abia la un pas de calea ta, de ziua ta de azi.
Înainte de a ajunge în el, vino şi tu la Iisus cel Înviat, ca să-ţi dea iertarea şi mântuirea Lui. Primeşte şi tu acum Duhul lui Iisus, ca să fii al lui ( Rom. 8: 9).
Acest Duh al lui Iisus pe Care Îl vei primi în fiinţa ta va fi sămânţa de viaţă care nu va putrezi o dată cu trupul tău, ci te va învia cum învie sămânţa de viaţă din bobul de grâu putrezit când iese în forma cea nouă şi tânără din mormântul gliei ei.
În Marea Zi a Învierii, când Glasul lui Hristos ca şi trâmbiţa unui arhanghel, ne va striga fiecăruia numele: „Ieşiţi afară!”, vom ieşi cu toţii”
Ne vom trezi ca dintr-un somn adânc...
Unii, ca să vedem Chipul cel Scump al Dulcelui nostru Mântuitor.
Alţii, ca să vadă cu spaimă chipul cel cumplit al iadului în care vor locui veşnic.
Drag însoţitorul meu, iarăşi te chem: vino acum şi primeşte-L pe Iisus, ca să trăieşti cu El.
Ca să mori cu El.
Ca să învii cu El.
Şi ca să împărăţeşti apoi cu El în vecii vecilor.
Mărire Învierii tale, Doamne Iisuse, mărire Ţie!
Îţi mulţumesc că m-ai făcut şi pe mine să aud acum chemarea Ta şi că m-ai ajutat să vin la Tine.
Te rog, Iisuse Doamne, pune deplin în inima mea Duhul Tău şi fă ca sămânţa Ta să rămână în mine şi să nu mă lase să mai pot păcătui niciodată ( 1 Ioan 3: 9)
Cu această sămânţă în inima mea să intru în mormântul meu şi ea să mă facă să ies odată din acest mormânt aşa cum ai ieşit şi Tu. Cu trupul cel nou, ca să te pot întâmpina în văzduh, apoi să fiu pe totdeauna cu tine, Dulcele meu Mântuitor ( 1 Tes. 4: 16-17).
Amin.
Traian Dorz
din cartea „Hristos Mântuitorul nostru”, p. 30-34
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu