„Veniţi, credincioşilor, să lucrăm Stăpânului cu osârdie, că împarte slugilor bogăţie; şi fiecare din noi să înmulţim talantul darului după măsură. Unul să aducă înţelepciune prin lucruri bune; iar altul să săvârşească slujba luminării, să-şi împărtăşească credinciosului cuvântul său, celui ce nu ştie tainele, şi altul să-şi împartă bogăţia săracilor. Că aşa vom înmulţi împrumutul. Şi ca nişte economi credincioşi ai darului, ne vom învrednici bucuriei celei stăpâneşti. Căreia ne învredniceşte pe noi, Hristoase Dumnezeule, ca un iubitor de oameni.“
( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la OasteaDomnuluiTV din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )
“Se poate zice, intr-un fel, ca dobandirea Duhului Sfant este untdelemnul ce le lipsea fecioarelor celor nebune. Au fost numite nebune doar pentru ca uitasera rodul trebuincios al virtutii, harul Duhului Sfant, fara de care nimenea nu este si nu poate fi mantuit (…)
“Untde
lemnul din candelele fecioarelor intelepte putea sa arda cu tarie multa vreme. Deci aceste fecioare, cu candelele lor aprinse au putut sa-si intalneasca Mirele, care venea la miezul noptii. Impreuna cu El, au putut intra in camara de nunta a bucuriei. Insa cele nebune, desi s-au dus sa mai cumpere untdelemn atunci cand li s-au stins candelele, nu s-au putut intoarce la timp si au gasit usa deja inchisa. Piata este viata noastra; usa de la camara de nunta care s-a inchis si impiedica drumul catre Mire este moartea omeneasca; fecioarele intelepte si cele nebune sunt sufletele crestinilor; untdelemnul nu este fapta buna, ci harul Prea Sfantului Duh dobandit prin fapte bune si care preschimba sufletele dintr-o stare la cealalta – de la starea stricacioasa la starea nestricacioasa, din intuneric la lumina, de la staulul existentei noastre (unde patimile sunt legate precum animalele fara de minte si ca fiarele salbatice) in templul Dumnezeirii, in luminoasa camara de nunta a vesnicei bucurii intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Ziditorul, Izbavitorul si vesnicul Mire al sufletelor noastre.
lemnul din candelele fecioarelor intelepte putea sa arda cu tarie multa vreme. Deci aceste fecioare, cu candelele lor aprinse au putut sa-si intalneasca Mirele, care venea la miezul noptii. Impreuna cu El, au putut intra in camara de nunta a bucuriei. Insa cele nebune, desi s-au dus sa mai cumpere untdelemn atunci cand li s-au stins candelele, nu s-au putut intoarce la timp si au gasit usa deja inchisa. Piata este viata noastra; usa de la camara de nunta care s-a inchis si impiedica drumul catre Mire este moartea omeneasca; fecioarele intelepte si cele nebune sunt sufletele crestinilor; untdelemnul nu este fapta buna, ci harul Prea Sfantului Duh dobandit prin fapte bune si care preschimba sufletele dintr-o stare la cealalta – de la starea stricacioasa la starea nestricacioasa, din intuneric la lumina, de la staulul existentei noastre (unde patimile sunt legate precum animalele fara de minte si ca fiarele salbatice) in templul Dumnezeirii, in luminoasa camara de nunta a vesnicei bucurii intru Hristos Iisus, Domnul nostru, Ziditorul, Izbavitorul si vesnicul Mire al sufletelor noastre.
Ce mare este mila Domnului pentru mizeria noastra, adica neatentia noastra fata de grija pe care ne-o poarta, atunci cand Domnul spune: “Iata, Eu stau la usa si bat” (Apocalipsa 3:20), intelegand prin “usa” cursul vietii noastre care nu a fost inca oprit de moarte! O, cat as vrea, iubitorule de Dumnezeu, ca in aceasta viata sa fii pururea in Duhul lui Dumnezeu! “In ceea ce va voi afla, in aceea va voi judeca,” graieste Domnul.
“Vai noua daca El ne gaseste prea-incarcati de grijile si necazurile acestei vieti! Caci cine va putea sa duca supararea Sa, cine va suporta mania fetei Sale? De aceea s-a spus: “Privegheati si va rugati, ca sa nu cadeti in ispita.” (Marcu 14:38), adica sa nu va lipsiti de Duhul lui Dumnezeu, caci privegherea si rugaciunea ne aduc harul Sau“
(Sfântul Serafim de Sarov - sursa aici )
Ce trebuie să înţelegem prin talanţi?
Talantul este o ,,moneda" cu care se lucrează spre îmbogăţirea, spre înmulţirea a ceea ce avem în sufletul nostru: în credinţă noi avem cel puţin un talant, unii poate au 2, alţii poate au 5, după cum i-a înzestrat Bunul Dumnezeu.
Ceea ce t
rebuie să avem noi în vedere şi ce trebuie să facem noi, este să nu ne mulţmim doar să păstrăm ceea ce am primit, ci să lucrăm cu ceea ce am primit ca să se înmulţească binele în sufletul nostru, în viaţa noastră şi în viaţa altora (,,Fiecare după darul pe care l-a primit, slujiţi-vă unii altora ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu" -1 Pt. 4,10).
Se ştie că ceea ce faci te şi face. Adică fiecare dintre noi suntem ceea ce am realizat în afară şi înăuntru, fiecare dintre noi devenim ceea ce am acţionat.
Orice faptă bună care o facem, este şi a noastră şi a altuia.
Orice faptă bună pe care o facem pentru altul ne rămâne şi nouă.
Orice faptă bună pe care o facem, ne realizează pe noi înşine, aşa încât fiecare dintre noi suntem şi rezultatul acţiunilor noastre, a lucrărilor noastre.
Avem fiecare daruri de la Dumnezeu să le folosim. Să le folosim lucrând cu ele. Să le folosim acolo unde este datoria, acolo unde suntem în măsură de ele. Să folosim darurile Lui Dumnezeu pe care le avem, ca să adăugăm la ele ceea ce se poate adauga prin împlinirea binelui în această lume. La sfârşit va veni vremea să dăm socoteală înaintea Celui ce ne-a dat nouă darurile. Şi dăm socoteală înaintea Lui Dumnezeu de ce am primit şi de ceea ce am adăugat.
Să fim cu luare-aminte ca să se poată spune fiecaruia dintre noi:
,,Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău "
Ce trebuie să înţelegem prin talanţi?
Talantul este o ,,moneda" cu care se lucrează spre îmbogăţirea, spre înmulţirea a ceea ce avem în sufletul nostru: în credinţă noi avem cel puţin un talant, unii poate au 2, alţii poate au 5, după cum i-a înzestrat Bunul Dumnezeu.
Ceea ce t
rebuie să avem noi în vedere şi ce trebuie să facem noi, este să nu ne mulţmim doar să păstrăm ceea ce am primit, ci să lucrăm cu ceea ce am primit ca să se înmulţească binele în sufletul nostru, în viaţa noastră şi în viaţa altora (,,Fiecare după darul pe care l-a primit, slujiţi-vă unii altora ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu" -1 Pt. 4,10).Se ştie că ceea ce faci te şi face. Adică fiecare dintre noi suntem ceea ce am realizat în afară şi înăuntru, fiecare dintre noi devenim ceea ce am acţionat.
Orice faptă bună care o facem, este şi a noastră şi a altuia.
Orice faptă bună pe care o facem pentru altul ne rămâne şi nouă.
Orice faptă bună pe care o facem, ne realizează pe noi înşine, aşa încât fiecare dintre noi suntem şi rezultatul acţiunilor noastre, a lucrărilor noastre.
Avem fiecare daruri de la Dumnezeu să le folosim. Să le folosim lucrând cu ele. Să le folosim acolo unde este datoria, acolo unde suntem în măsură de ele. Să folosim darurile Lui Dumnezeu pe care le avem, ca să adăugăm la ele ceea ce se poate adauga prin împlinirea binelui în această lume. La sfârşit va veni vremea să dăm socoteală înaintea Celui ce ne-a dat nouă darurile. Şi dăm socoteală înaintea Lui Dumnezeu de ce am primit şi de ceea ce am adăugat.
Să fim cu luare-aminte ca să se poată spune fiecaruia dintre noi:
,,Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău "
Un comentariu:
Nu-mi doresc nimic mai mult decât să am acea înţelepciune şi iubire de a-L aştepta pe Mire aşa cum se cuvine: cu candela arzând şi cu braţele pline de rod...
Fecioară înţeleaptă
Fecioară înţeleaptă cu candela aprinsă
ce treaz-aştepţi într-una pe Mirele slăvit
se lasă înserarea pe faţa zilei stinsă
iar faţa Lui slăvită nici azi n-a răsărit.
Pe cerul larg răsare puzderie de stele
frumoşii Lui luceferi răsar în lung şi-n lat
dar nici în seara asta nu vezi venind prin ele
Luceafărul iubirii şi Soarele-aşteptat.
Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită
lumina să ţi-o stingă, vegherea să ţi-o ia
dar suflet alb păstrează-ţi nădejdea neclintită
căci lupta aşteptării curând se va-ncheia.
Cu candela credinţei aprinsă, o, fecioară
rămâi spălându-ţi ochii prin lacrimi de-orice somn
în haina curăţiei, frumoasa ta comoară
aşteaptă cu răbdare pe-al slavei dulce Domn.
Veghează, mai veghează, mai sufere o clipă
în candela sleită mai toarnă-ţi untdelemn
vor trece toate-acestea, vor trece-aşa de-n pripă
cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn.
Dorm toţi? — O, nu-i nimica! — tu rabdă şi veghează;
Plângi mult? — e grea vegherea, El ştie tu cât plângi.
Dar iată Răsăritul, cum tot se luminează
şi-obrazul tău cu lacrimi în slavă ţi-l răsfrângi.
Răsare faţa dulce a Celui care vine
iar Harul într-o clipă pe veci te-a mângâiat,
— Cu ce cununi măreţe de sori şi stele pline
îţi va-mbrăca El faţa ce-a plâns şi-a privegheat!
Traian Dorz
Mă gândesc cât de mult se pot ajuta creştinii între ei, ca să înainteze spre Cer, dar până la un punct, până în acea ultimă clipă când Mirele este gata să apară. Atunci nu mai putem da şi nu mai putem lua ulei pentru candele..totul trebuie din timp...Parcă e un pic trist...Dar, Mirele Ceresc trebuie aşteptat fiind gata pregătiţi. Mi-amintesc de fiica mea, era gata cu o oră înainte de a veni mirele ei :) S-a trezit din zori să se pregătească...
Trimiteți un comentariu