Cel ce este stăpânit de acest duh al inşelării de cele mai multe ori se supără şi este plin de mânie (nu este în stare să ierte), nu cunoaşte deloc smerenia, plânsul cel adevărat şi lacrimile, ci mereu se laudă cu frumuseţile sale (cu lucrurile mâinilor sale). Intotdeauna se lasă mânat fără frâu de mişcările patimilor, este fără frică de Dumnezeu şi, in sfârşit, işi iese din minţi şi ajunge la pierzania desăvârşită”.
Trebuie să ştim insă că această mângâiere a harului dumnezeiesc ori acest foc duhovnicesc nu se va arăta în noi câtă vreme in noi strângem patimile.
Patimile sunt ca şi umezeala din lemne. Lemnele ude nu ard. Trebuie aduse lemnişoare uscate din altă parte, şi apoi aprinzi. Arzând, ele incep să usuce umezeala şi, pe măsură ce le usucă, aprind şi lemnele cele uscate. Lemnişoarele uscate sunt nevoinţele, osteneala şi impotrivirile noastre cu ajutorul lui Dumnezeu — la toate răbufnirile pătimaşe din fiinţa noastră. Astfel, cu incetul, râvna şi focul lăuntric, gonind umezeala şi aprinzându-se, vor cuprinde cu flăcările şi toate lemnele cele ude, adică patimile. Lemnele sunt toate puterile sufletului nostru şi toate funcţiunile trupului. Lemnişoarele uscate…
Câtă vreme omul nu ia aminte la sine, toată fiinţa noastră este pătrunsă de umezeală, adică de patimi. Până când patimile nu vor fi izgonite, ele se impotrivesc cu indărătnicie focului celui duhovnicesc. Ele pătrund şi în suflet şi în trup şi prin aceasta ele robesc chiar duhul — conştiinţa şi libertatea şi astfel domnesc asupra intregului om. Pentru că patimile sunt in legătură cu dracii, apoi, prin ele, şi dracii domnesc asupra omului, care totuşi îşi inchipuie că el singur işi este stăpân.
Invaţă-te ca, orice faci, să faci astfel ca inima cea duhovnicească să nu se răcească.
din: Părintele Sofian – duhovnicul, Editura Bizantină, București, 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu