«Moara şi piticul», un fel de Testament inspirat de Domnul de Sus, Părintelui Iosif Trifa

"... am scris, la zece ani de Oaste, articolul de mai jos, «Moara şi piticul», ca un fel de Testament, inspirat de la Domnul de Sus, pentru viitorul Oastei.

La ţară, am văzut odată o jucărie de care lumea râdea. Lângă roata unei mori de apă cineva făcuse o păpuşă în formă de pitic. Piticul avea mâini umblătoare şi era astfel aranjat încât se părea că el învârte roata morii. Se opintea piticul ca şi când el ar purta moara. Dar lumea râdea de opintelile lui, pentru că moara umbla prin revărsarea şi puterea apei; prin aceasta „lucra“ şi piticul.

Râdeam şi eu atunci cu lumea, dar azi văd un adânc înţeles în ceea ce am văzut atunci. În moara şi piticul de la ţară, eu văd azi o minunată icoană despre rostul meu în mişcarea Oastei.

În mişcarea Oastei, eu sunt piticul care, în aparenţă, învârt roata morii Oastei Domnului. Dar „moara“ Oastei nu merge prin opintelile mele, ci ea umblă şi macină prin re-vărsarea Duhului Sfânt, prin revărsarea apelor vii. Piticul ar fi ridicol să creadă că moara umblă prin opintelile lui – şi tot atât de ridicol ar fi să creadă şi alţii acest lucru. În Oastea Domnului, totul e re-vărsarea Duhului Sfânt.

O, ce minune mare a fost şi cu „moara“ aceasta a Oastei! Acum unsprezece ani, de sus, de la munte, se cobora spre Sibiu un om mic şi nevoiaş. Unul care putea zice cu psalmistul David: iar eu sunt vierme şi nu om, ocara oamenilor (Psalm 21, 6). Şi, într-o bună zi, „piticul“ acesta se apucă şi face o „moară“. Nu era o moară aceasta, ci mai mult un fel de morişcă de care fac copiii. Şi a stat multă vreme „piticul“ lângă „morişca“ aceasta (mai bine de un an, Oastea a avut numai câţiva ostaşi pe toată ţara). Lumea zâmbea de „pitic“ şi de „morişca“ lui (în primii ani, Oastea Domnului era pe tot locul subiect de zeflemea).

Dar, într-o bună zi, „morişca“ a început a creşte. Piticul a rămas pitic, dar „morişca“ a crescut. Din „morişcă“ s-a făcut „moară“, iar din stropii de Apă care o purtau s-a făcut un râu de Apă curgătoare. Şi a început „moara“ aceasta să macine bucate de hrană duhovnicească. Pe an ce a trecut, i-a crescut Apa şi puterea de a mă-cina.

„Morişca“, de acum zece ani, azi e o „moară sistematică“, ce macină grâu de hrană duhovnicească pentru o ţară întreagă.

În decurs de câţiva ani, Oastea Domnului a tipărit şi a răspândit prin ţară peste 500 de mii de cărţi, plus alte zeci de mii de Biblii şi alte cărţi (şi vreo şase milioane de foi).

Iată ce a putut „măcina“ „moara“ Oastei prin darul şi revărsarea Duhului Sfânt.

Cine a zis că Dumnezeu nu mai face azi mi- nuni? Oastea Domnului este, de la începutul ei, o minune. N-a avut această Mişcare nici om viguros, n-a avut nici fonduri, nici „capital de bani“, nici „subvenţii“. A avut însă „Apă pe moară“ – a avut revărsarea Duhului Sfânt. N-am avut ni-mic decât darul lui Dumnezeu şi „destul ne-a fost nouă acest dar“ (II Cor. 12, 9). Oastea Domnului e o mărturie despre cum lucrează şi azi în lume darul lui Dumnezeu, folosind vase umile şi slabe.

Zece ani de Oaste! Mă uit înapoi şi văd darul lui Dumnezeu care ne-a însoţit pas de pas. Văd grăuntele de muştar cum a crescut – nu prin cel ce l-a sădit, nici prin cel ce l-a udat – ci prin darul lui Dumnezeu Care a făcut să crească (I Corinteni 3, 6–7).

Ce va fi în viitor? Nu e de competenţa noastră a ispiti acest lucru. Oastea e a Domnului şi El va avea grijă de ea. Totuşi, în nopţile mele de veghe, adeseori tremur, gândindu-mă la ziua de mâine. Oastea Domnului e o Mişcare pronunţat duhovnicească. „Moara“ ei umblă prin revărsarea apelor Duhului Sfânt. Eu mă tem de ziua când „moara“ aceasta va încăpea pe o înţelegere duhovnicească mai scăzută. Mă tem că vor veni „îndreptări“, „adaptări“, „organizări“, care... vor lua Apa de pe moară. Mă tem de „îndreptări“ care vor îndepărta „duhul“ şi va rămâne „litera“.

Eu mă tem de ziua când se va retrage Apa Sfântă de pe „moară“, şi „moara“ Oastei va fi pusă la încercare să umble cu „fonduri“, cu „comisii“, cu „comitete“, cu „conferinţe“ etc. Noi n-am avut nimic decât Apă pe „moară“. Mă tem de ziua când Oastea va avea de toate, dar nu va avea Apă Cerească pe „moară“.

Iar, atunci, Oastea şi-a sfârşit viaţa. Când se va retrage Apa Vie de pe „moară“... , când se va retrage revărsarea Duhului Sfânt – Oastea şi-a pierdut viaţa. Atunci va rămânea şi ea numai cu numele, aşa cum creştinii de azi poartă nume frumoase de sfinţi, dar faptele lor sunt de păgâni...."

- Din cartea Părintelui Iosif Trifa - Ce este Oastea Domnului -