Despre prietenie

Prietenia este iubirea sufletului sanatos fata de un alt suflet sanatos. Prietenia este sfanta, curata, nevinovata, fidela, neschimbatoare, sincera, temerara, adevarata, vesnica. Prietenia este o virtute, pentru ca isi are salasul in ethos si in buna educatie a sufletului sanatos; caci nu se uneste decat cu virtutea si este iubitoare de virtute, imbratisand-o si ramanand cu ea in veci. Prietenia, ca virtute, se lasa atrasa de ceea ce-i este asemenea si isi afla odih­na in virtutile care se inrudesc. Prietenia este legatura dintre suflete asemanatoare. Este o patimi­re a sufletului drept-cugetator, care se leaga printr-o iubire puternica de cei care-i sunt dragi, unind prin dorinta, intr-o singura realitate, sufletele care prin firea lor au tendinta sa fie despartite. Prietenia are un ethos statornic, ce nu face concesii. Priete­nia este un anume fel de placere morala care indul­ceste sufletul. Prietenia indura orice, prin compasi­une si solidaritate. Aristotel a spus:

„Prietenia este un suflet care locuieste in doua trupuri“.

Prietenia este mai puternica decat iubirea nascuta din inru­dire, fiindca iubirea din inrudire este rodul necesi­tatii, pe cand prietenia apartine liberei alegeri. Prietenia impune evlavia fata de cele pe care prietenii le considera a fi sfinte, curatie in modul de vietuire, integritate in ceea ce priveste deprinderile morale, fidelitate in caracter, statornicie in decizii, sinceritate in cuvinte, indrazneala in sustinerea a ceea ce este corect si folositor si in a spune adevarul. Prietenia este sustinatoarea pe pamant a bunastarii si fericirii a doi oameni buni, pentru ca prietenia nu poate sa se nasca prin firea ei decat intre oameni buni. Platon spune:

„Prietenia este armonia in cuget, cat priveste rele bune si drepte, alegerea aceluiasi mod de viata, a aceluiasi fel de gandire in ceea ce priveste optiuni­le [de viata] si faptele, unirea in cuget in ceea ce priveste impreuna-vietuirea in respect, partasia atat la bine, cat si la rau“.

Exista trei feluri de prietenie: in acord cu virtu­tea, din interes si din obisnuinta, dar cea mai buna este cea in acord cu virtutea; pentru ca cea mai sta­tornica iubire este cea intemeiata pe virtute.

Chipul prietenului

Prietenul este un om bun, cu suflet sanatos, care cugeta cele drepte, fiind iubitor de virtute, integru in ce priveste deprinderile sale morale, fidel iubirii, sincer in cuvinte, statornic sufleteste, sfetnic vrednic, curajos, iubitor de adevar si dreptate. Prietenul, este asemenea [in toate] celui cu care se afla intr-o legatura de prietenie; socoteste ca bucuria prietenu­lui este si bucuria sa, iar tristetea acestuia este propria sa tristete; avand o sensibilitate deosebita, sim­te starea de spirit a prietenului si indura, la randul sau, ceea ce patimeste acesta; pricepe inainte ca prietenul sa-i faca marturisirea si alearga in ajutorul lui inainte ca acesta sa-l roage; se ofera fara preget spre a-l ajuta in lucrurile lui si-l sprijina atunci cand este in primejdie. Prietenii prietenului sau sunt si prietenii lui, iar dusmanii acestuia sunt si dusma­nii lui; sare in apararea prietenului sau si se pune in pericol pentru el. In trupul lui se afla salasluindu-se sufletul prietenului sau. Este un sfetnic bun, spune intotdeauna ceea ce este folositor si se ingrijeste de cinstea si renumele prietenului; cele pe care priete­nul lui le socoteste sfinte sunt sfinte si pentru el si respecta cele pe care prietenul sau le socoteste a fi vrednice de cinste. Prietenul adevarat este un acoperamant puternic, si cel care-l afla, afla o comoara. Prietenul este cel mai de pret dintre toate. Prie­tenul adevarat este bogatie nepretuita, mai de cinste decat oricare dintre cele ce pot fi dobandite; nu exista masura pentru frumusetea lui. Prietenul, atat in necazuri, cat si in imprejurarile fericite ale celui care-i este prieten, ramane acelasi. Prietenul adeva­rat aduce lauda celor vrednice de lauda si le acuza cu indrazneala pe cele de necinste.

Euripide spune:

„Prietenii nu au nimic exclusiv al lor – cei care au ajuns sa fie [prieteni] cu adevarat -, ci toate lucrurile le sunt comune. Nimic nu este mai bun decat un prieten sincer. Sfatul lui este mai puternic decat un medicament, vindecand sufletul ranit si inima intristata a prietenului; cuivintele sale sunt remedii datatoare de viata. Prietenul cel bun poate sa faca bine atat sufletului, cat si trupului prietenului sau. Prietenul bun si-a pus sinele pentru toate cate lipsesc celui pe care-l socoteste prieten, si atunci cand i se face bine, arata recunostinta, iar cand [celalalt] greseste, incearca sa indrepte deplin [greseala]. Prietenul ajunge sa fie cugetul, simtirea si ochiul celui socotit prieten. Prietenul este perso­nificarea virtutii. Nu este cu putinta ca cel care este prieten sa fie rau“.

Sfantul Grigorie Teologul spu­ne:

„Prietenul credincios este o comoara insufletita o gradina imprejmuita, un izvor pecetluit care se deschide din vreme in vreme pentru a te impartasi de el; nu pot sa-i numesc prieteni decat pe cei care sunt buni cu adevarat si care s-au imprietenit cu noi pe temeiul virtutii“.

Despre prietenul nesincer

Prietenul nesincer este un om interesat, neiubi­tor, viclean, egoist, ipocrit, purtand masca prieteniei pentru a avea parte de foloasele de pe urma ei; minte atunci cand spune ca sustine prietenia, si ascunde viclesug inauntrul lui cand vorbeste despre devotament. Are pretentia ca prietenii sa-l aju­te, dar el insusi refuza sa-si ofere sprijinul atunci cand prietenul i-l cere, inventand o mie de pretexte. Isi arata prietenia atunci cand prietenului ii merge bine, dar la necaz se dezice de el. Isi aduce aminte de el atunci cand ii merge bine si vrea sa afle, fara a-l vizita, noutati despre el, urandu-i fericire celui deja fericit, sanatate celui sanatos, faceri de bine celui care savarseste binele si slava celui care are parte de ea; trimite daruri bogate celui bogat si vrea sa dea dovada ca este prieten cu orice pret, numai de ochii lumii. Dar uita de acesta de indata ce ajunge in necazuri, nemaivrand sa intrebe si sa afle vesti despre el; si, desi locuieste in vecinatatea lui, isi pierde de interesul fata de el. Il evita si il blestema; il acu­za ca a ajuns in necaz din cauza neroziei; iar daca acela a cazut in vreo boala, il uita, si daca se afla la ananghie, isi intoarce fata de la el; cand [prietenul lui] ajunge intr-o stare umila, il defaimeaza si cand devine sarac, il trece cu vederea, iar vazandu-l fla­mand, nu-i poarta de grija si nu face milostenie cu el nici cand este gata sa moara. Unul ca acesta este un prieten nesincer.

Despre prietenul viclean, rau si pervertit

Prietenul viclean este un om de nimic si pericu­los. Acesta nu are nimic sanatos in sufletul lui; pen­tru el, nimic nu-i sfant, nimic cuvios; este necredincios, rau, viclean, pervertit; dispretuieste since­ritatea, pe buzele lui poarta viclesug si minciuna; cugeta la cele viclene, iar inima sa cerceteaza cele de rusine; cuvintele lui sunt lingusitoare si gandurile inselatoare. In vorbe isi arata prietenia, dar intr-ascuns planuieste impotriva celui socotit prieten. Isi defaimeaza prietenul si cu flacara vicleniei raspandeste rautati [despre el]; cu privirea incordata, cugeta cele necinstite si buzele lui vor fi mereu de partea raului. Acesta este un cuptor de rautati pentru prieten; in fata aceluia, isi indulceste graiul si in cuvinte isi arata exagerat admiratia fata de el, dar mai apoi gura sa isi va retrage spusele si vorbele lui vor zamisli multa sminteala.

Prietenia celui rau si viclean este mai cumplita decat dusmania, pentru ca de aceasta din urma te poti feri, pe cand de [prietenia celui rau] nu; priete­nul viclean nu difera cu nimic de ucigas, pentru ca amandoi fac raul intr-ascuns. Prietenul viclean esta nesatul; chiar de si-ar distruge cu totul prietenul, tot nu s-ar satura; este sfruntat pentru ca, desi face rele uneltind si destramand casa celui care s-a increzut in prietenia lui, nu-i este rusine sa poarte pe buze numele prieteniei si sa i se infatiseze aceluia ca prieten, desi il uraste fara masura. Este nemilos, pentru ca viscerele celui viclean nu pot suporta prietenia. Prietenia „prietenului” rau este asemenea ruginii: il roade pe prieten cat timp este in viata.

Despre lingusire

Lingusirea este o rautate respingatoare, ascun­sa sub masca prieteniei; lingusirea este o mangaiere amagitoare si se manifesta in cuvinte ca prietenie si bunavointa, si ca ravna pentru cele care nu au nici o valoare. Deasupra lingusirii, ca si deasupra mormantului, se afla scris doar numele prieteniei. Lingusirea este un viciu al sufletului pervertit, care este bolnav si n-are nimic teafar in el; este vicleana, nu are nimic sfant, este nesincera si inselatoare. Lingusirea strica sufletele care o ingaduie.

Caracterul lingusitorului. Lingusitorul este un om pervertit, josnic si de nimic; dezmiarda sufletele slabe, iar cuvintele lui sunt inselatoare; fagaduieste pri­etenia si se preface ca ofera loialitatea desavarsita, in timp ce inima lui uraste, gura sa vorbeste despra intensitatea iubirii; il inalta pe cel pe care-l linguses­te pentru cele vrednice de blam si osandeste calitatile celor virtuosi si cele vrednice de lauda; subre­zeste acuitatea gandurilor sufletului si nu lasa sa se vada adevarul lucrurilor. Lingusitorul ii fericeste pe cei care traiesc in desfatari si ii admira pe cei care-si risipesc bogatiile in desfranari; le lauda cugetarea si le slaveste priceperea mainilor; sustine ca neinfranarea este o virtute si numeste prostia cea mai de pe urma stiinta si intelepciune. Il lauda pe barbatul care nu-i vrednic de bogatia [sa] si-l batjocoreste pe cel bun care traieste in saracie; ii admira pe oameni de dragul pricopselii si-n fata lor calca in picioare pe cele demne de admiratie. Lingusitorii ii amagesc, sub aparenta cuvintelor bune, pe cei lipsiti de rauta­te si fac tot ce le sta in putinta spre a pune stapanire pe ei. Fericindu-i, ii duc in ratacire si le tulbura calea vietii. Sunt mai vicleni decat vulpea si mai rai decat corbii, pentru ca prin viclesug si amagire strica si murdaresc sufletele celor necugetati; folosesc felu­rite mijloace si nu sunt decat niste profitori. Plutarh spune ca nici un soi [de oameni] nu este mai vicios decat cel al lingusitorilor, ce reusesc foarte repede si cu mult succes sa-i ingenuncheze pe tineri. Sfan­tul Vasile cel Mare afirma despre lingusitor:

„Lin­gusitorul, cata vreme are dumicatul in gura sa, lau­da, maguleste, admira, dar de indata ce se ridica de la masa, isi arunca blestemele, asemenea pietrelor, asupra celui pe care putin mai devreme, datorita stomacului, il adora ca pe Dumnezeu“.

Lingusito­rul necinsteste si jefuieste cele ce apartin altora; il binecuvanteaza cu glas mare pe prieten dimineata, iar seara il blesteama si este gata ca, slujindu-se de vorbe frumoase si binevenite, sa-i ia [pana] si haina de pe el.

Antistene spunea:

“Mai preferabil este sa cazi intre corbi decat intre lingusitori; cei dintai iti vata­ma trupul, cei de pe urma iti pervertesc sufletul“.

Sfantul Vasile cel Mare il compara pe lingusitor cu un miriapod:

„Se zice ca, asa cum miriapodul isi schimba culoarea dupa locul in care se gaseste, la fel si lingusitorul isi schimba cugetul in functie de opi­niile celor in a caror companie se afla“.

Lingusitorul este cel mai abject dintre toti oamenii.

(din: Sfantul Nectarie din Eghina, “Cunoaste-te pe tine insuti sau Despre virtute“

, Editura Sophia, 2012)

sursa:http://www.razbointrucuvant.ro