Norodul care rămăsese de cealaltă parte a mării băgase de seamă că acolo nu era decât o corabie şi că Iisus nu Se suise în corabia aceasta cu ucenicii Lui, ci ucenicii plecaseră singuri cu ea.
A doua zi sosiseră alte corăbii din Tiberiada, aproape de locul unde mâncaseră ei pâinea, după ce Domnul mulţumise lui Dumnezeu. Când au văzut noroadele că nici Iisus, nici ucenicii Lui nu erau acolo, s-au suit şi ele în corăbiile acestea şi s-au dus la Capernaum să caute pe Iisus. Când L-au găsit, dincolo de mare, I-au zis: „Învăţătorule, când ai venit aici?” Drept răspuns, Iisus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui.”
Ei i-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Iisus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” „Ce semn faci Tu deci, i-au zis ei, ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? Părinţii noştri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: „Le-a dat să mănânce pâine din cer.”
Iisus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer; căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care Se coboară din cer şi dă lumii viaţa.”
„Doamne – i-au zis –, dă-ne totdeauna această pâine.” Iisus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut, şi tot nu credeţi. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară: căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (In 16-40)
Fraţilor şi surorilor! În Evanghelia aceasta este vorba de înmulţirea pâinilor,când Domnul Iisus – Fiul lui Dumnezeu – apăruse pe pământul acesta şi făcea tămăduiri, semne şi minuni. Din toate părţile veneau gloatele cu bolnavi pe braţe, pe tărgi, pe spate – ca să-i aducă la Marele nostru Mântuitor, ca să le dea tămăduire trupească. Cu prilejul acesta, cum arată Cuvântul lui Dumnezeu, în capitolul acesta, dincolo de Marea Tiberiadei, unde Mântuitorul Şi-a găsit un loc de poposire duhovnicească, voia să stea liniştit cu ucenicii Lui, ca să le dea sfaturile trebuitoare mântuirii, în vederea zilei de mâine, când vor trebui să ducă Cuvântul lui Dumnezeu mai departe. Dar n-a avut nici acolo linişte,căci gloata care Îl căuta şi vestea despre minunile şi despre învăţăturile pe care le dădea El Îl căuta pretutindeni. Îl căutau gloatele de bolnavi,Îl căutau oamenii trudiţi şi apăsaţi de povara păcatului pretutindeni,ca să le dea tămăduire.
Şi de data aceasta, când Domnul stătea liniştit cu ucenicii Lui într-un loc liniştit,retras de vorbe, iată că vede de departe o mare gloată venind spre El, căutându-L cu bolnavii, cu nenorociţii, pe care-i aduceau pe tărgi, pe ce puteau. Iar unul din apostoli, Filip, văzând gloata aceasta mare şi ştiind că sunt departe de cetate, în pustie,s-a îngrijorat şi I-a pus o întrebare Învăţătorului: „Învăţătorule,de unde să cumpărăm noi pâine şi să dăm acestor oameni? Căci,iată, de atâta vreme ne caută şi sunt flămânzi şi obosiţi…”
Dar Mântuitorul ştia ce avea să facă. A venit unul dintre ucenici şi Îi spune: „E un copil aici care are cinci pâini de orz…Dar ce sunt pâinile acestea pentru o mulţime aşa de mare?”
O, fericită ai fost tu, mamă a acestui copil, care i-ai pus picioarele copilaşului tău să meargă şi să-L caute pe Mântuitorul şi te-ai gândit la cele cinci pâini pe care trebuie să le aibă ca hrană! Căci nu plecase numai pentru o zi copilul acesta, ci să stea mai mult, să-L caute pe Domnul şi să asculte învăţăturile Lui.
Fraţilor dragi şi surorilor! Acele cinci pâini pe care tinerelul acesta le avea sunt cele cinci simţuri duhovniceşti din viaţa fiecărui om. Fericit este acela cu cele cinci simţuri dezvoltate, prin care poate să-L urmeze pe Hristos, prin care poate să ia întotdeauna învăţăturile trebuincioase din viaţa de fiecare zi. Un om cu aceste cinci simţuri duhovniceşti dezvoltate este un om sănătos în credinţă, în nădejde, în dragoste şi în tot ceea ce trebuie să aibă, ceea ce îi este necesar pentru urmarea lui Hristos.
Mântuitorul a spus atunci ucenicilor să aducă cele cinci pâini şi le-a binecuvântat, ridicându-Şi ochii spre ceruri; şi a spus uncenicilor: „Spuneţi gloatei să şadă jos pe iarbă,câte cincizeci la un loc”. După binecuvântarea pâinilor, după rugăciunea pe care a făcut-o, a început să frângă pâinile acelea pentru această gloată flămândă. Şi mare a fost minunea lui Dumnezeu când, din cinci pâini, tot mereu frângea, şi pâinile nu se mai terminau, până când toată gloata a fost săturată. Iar la urmă au rămas douăsprezece coşuri cu fărâmituri. Aşa este pâinea lui Dumnezeu, fraţilor… Aşa este Cuvântul lui Dumnezeu… Aşa sunt izvoarele lui Dumnezeu: din ce scoţi mai mult din ele, rămâne o apă tot mai binecuvântată, mai limpede, mai bună. Şi pâinea lui Dumnezeu nu se va termina niciodată, în toate veacurile. Înviorarea lui Dumnezeu ţine în vecii vecilor şi toţi păcătoşii de pe pământ au posibilitatea şi vor avea posibilitatea să primească hrana necesară pentru viaţa veşnică, aşa cum am auzit citindu-se: „Pâinea lui Dumnezeu care se coboară din cer şi dă lumii viaţă”. În gloata aceasta se găseau şi farisei, şi cărturari; şi gândul lor merge acum la Moise şi îşi aduc aminte şi-I spun Mântuitorului că Moise a hrănit cu pâine din cer gloata atunci când se găseau la o astfel de răspântie şi nu mai aveau pâine, şi cârteau împotriva lui Dumnezeu. Şi atunci Moise, omul lui Dumnezeu, a spus în rugăciune: „Doamne, gloata aceasta nu mai are pâine; dă-le, Doamne, pâine, fă ceva cu gloata aceasta, că se răzvrăteşte împotriva Ta… ”
Înmulţirea pâinilor este preînchipuită ca de o icoană prin ceea ce s-a întâmplat odinioară în pustie prin pâinea care le-a dat-o Dumnezeu din cer. Şi fiindcă poporul credea că aceasta e pâinea care s-a coborât din cer, Mântuitorul le-a spus: „Moise nu v-a dat pâine din cer…” Pâinea din Cer era Mântuitorul pentru că pe El L-a însemnat Dumnezeu cu pecetea Lui.
Fraţii mei dragi, să ştiţi că noi nu suntem numai materie, ci suntem şi spirit, şi duh, şi suflet. Şi omnul nostru lăuntric are nevoie de hrană duhovnicească. Şi hrana duhovnicească este Cuvântul lui Dumnezeu.
V-am îndemnat stăruitor şi-i îndemnăm pe tinerii noştri să citească mai mult Cuvântul lui Dumnezeu. Îndemnăm pe tinerii noştri să pună mâna pe Cuvântul lui Dumnezeu, să urmeze pilda tânărului Timotei, despre care Sfântul Apostol spune: „Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire”. Să se cerceteze de către toţi fraţii mai mult Cuvântul lui Dumnezeu. Pentru că, fraţilor dragi, trebuie căutat, în Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos. Şi Îl vom găsi pe Hristos. Nu căutaţi niciodată cuvinte cu care să împungeţi pe cineva. Nu căutaţi să vă apăraţi forma de credinţă. Căci nu vom găsi niciodată în Cuvântul lui Dumnezeu astfel de unelte prin care să ne apărăm interesele noastre, când şi astăzi, atâtea gloate câte numără turma lui Dumnezeu studiază Biblia ca să găsească unelte să apere forma de credinţă. Noi nu avem o credinţă a noastră [înşine]. Noi avem credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.
Cuvântul lui Dumnezeu trebuie cercetat în post şi rugăciune. Trebuie să pătrundem tainele Bibliei prin Duhul în care a fost scrisă Biblia. Pentru că rămânând numai la „literă” – cum spune Sfântul Apostol Pavel –, „litera omoară, dar Duhul dă viaţă”.
Traian Dorz – ”Strângeţi fărămiturile, vol 1“
Fragment din vorbirea fratelui Popa Petru(Batiz) la nunta de la Ceişoara – duminică,30 iunie 1974
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu