Acest fericit era de neam etiopian si la fata peste tot negru, fiind sluga unui oarecare ce se afla la lucruri politicesti. Pentru firea lui cea rea si pentru viata tâlhareasca l-a gonit domnul sau. Pizmuind el pe un pastor care îl zaticnise de la un lucru rau, s-a hotarât sa-l ucida; si aflând ca acela este de cealalta parte de apa Nilului si fiind apa mare, îsi lua sabia în gura, si-si puse camasa în cap, si trecu înot. Dar pastorul prinzând de veste a fugit; atunci el a junghiat patru berbeci alesi, si însiruindu-i pe o funie, a trecut iarasi Nilul înot.
Si mâncând carnurile, si vânzând pieile pe vin, s-a dus la sotii lui. Acestea le-am povestit ca sa vedeti, ca este cu putinta ca cei ce vor, pot sa se mântuiasca prin pocainta. Acesta în cele din urma venind întru umilinta, din oarecare primejdie, s-a dus la o mânastire, si atât s-a pocait încât a tras si pe sotii lui catre Hristos prin pocainta.
Iar oarecând sezând în chilia sa, nimerira la dânsul niste tâlhari, nestiind ca el este Moise, pe care fericitul legându-i cu un streang, îi puse pe umeri ca pe un sac cu paie, si-i duse la obste. Si zise catre frati: "De vreme ce mie nu mi se cade sa fac nedreptate, am aflat pe acestia ce venira sa-mi faca rau. Ce porunciti pentru ei?" Iar aceia daca-l cunoscura ca el este Moise, vataful de tâlhari cel vestit si nebiruit, se marturisira lui Dumnezeu, si se lepadara de lume si se facura calugari foarte iscusiti. De aceea traind sfântul cu placere dumnezeiasca si luptându-se cu demonul neastâmpararii, a murit fiind batrân de 75 de ani, facându-se si preot, si lasând 70 de ucenici.
Despre acesta vorbeste Patericul egiptean sub numele de Moise "cel din tâlhari" sau Moise Arapul.( Sinaxar 28 August )
"Un frate a greşit odată la Sketis, şi s-a făcut adunare, au trimis şi după avva Moise, dar el nu voia să vină. Atunci a trimis preotul după el, să-i spună: vino, că te aşteaptă lumea. El se ridică şi veni. Luă atunci un coş ciuruit plin cu nisip, pe care îl căra în spate. Ceilalţi, ieşindu-i în întâmpinare, îi spuseră:
– Ce e asta, părinte?
– Păcatele mele se scurg dinapoia mea şi nu le văd, şi am venit eu azi să judec păcatele altora.
Ei au ascultat, nezicând nimic fratelui, şi îl iertară."
"Se spunea despre avva Moise, că l-au făcut cleric, şi i-au pus epitrahilul. Atunci arhiepiscopul i-a spus:
– Iată că te-ai făcut cu totul alb, avva Moise!
– Oare pe dinafară, înalt-prea-sfinţite,(kyrie papa literal „domnule papă“.) sau şi pe dinăuntru?
Arhiepiscopul, voind să-l încerce, le spuse clericilor: când va intra avva Moise în altar, goniţi-l şi urmăriţi-l, ca să auziţi ce zice. Bătrânul intră, şi ei l-au sfădit, zicând:
– Ieşi afară, ţigane (literal „etiopianule“. Am preferat un apelativ local pentru a sublinia bruscheţea jignitoare a adresării.)!
El ieşi, zicându-şi: bine ţi-au făcut, cioară tuciurie! Ce cauţi cu oamenii, tu care nu eşti om?"
,Acelea pentru care ne rugam sa nu le mai facem, caci cand omul isi va lasa voile sale, atunci se impaca Dumnezeu cu dansul si ii primeste rugaciunea."
"De nu se va uni fapta cu rugăciunea în zadar se osteneşte omul."
"De nu va avea omul în inima sa cum că este păcătos, Dumnezeu nu-l ascultă pe el. "
A întrebat o femeie credincioasă pe avva Moise Înţeleptul:
- Avva, ce să fac pentru mântuirea sufletului?
Atunci avva Moise i-a răspuns:
- Să fii ca o flacără vie în credinţa ta. Omul credincios trebuie să fie un model de urmat pentru ceilalţi oameni. E bine în viaţă să zideşti o biserică, să faci o casă, să scrii o carte, să înalţi rugăciuni pentru cei bolnavi şi necăjiţi, sau dacă nu poţi face măcar o parte din acestea, atunci să fii blând şi bun cu Dumnezeu şi cu toţi oamenii.
" Cel ce-si poarta pacatele sale, nu le vede pe ale aproapelui sau. "
” Posturile si privegherile nu au alt rost decât de a-l prabusi pe om în toata umilinta. Daca sufletul produce acest rod, adâncul lui Dumnezeu va fi miscat de consideratie si îi va darui forta sfânta “
"Cel ce are smerenie îi amãrãste pe demoni, iar cel ce n-are smerenie e batjocorit de ei"
din Patericul egiptean
“de nu se va uni fapta cu rugăciunea în zadar se osteneşte omul. Şi a zis fratele: ce este unirea faptei cu rugăciunea? Şi a zis bătrânul: acelea pentru care ne rugăm să nu le mai facem, căci când omul îşi va lăsa voile sale, atunci se împacă Dumnezeu cu dânsul şi îi primeşte rugăciunea”
(Avva Moise, 16; Pateric, Alba Iulia, 1990, p. 143)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu