Numai cine caută, acela găseşte, numai cine se uită, acela vede şi numai cine bagă de seamă, acela cunoaşte! Hristos a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut, adică pe aceia pentru care nu mai era absolut nici o nă-dejde de mântuire (Luca 19, 10).
Hristos a venit să vindece ceea ce era pe moarte, ba chiar ceea ce era mort, adică pe aceia care nu mai aveau absolut nici o cale şi nici o nădejde de scăpare. Hristos a venit să izbăvească pe cei robiţi, adică pe aceia care, prin ei înşişi sau prin alţii din afară, nu mai puteau avea absolut nici un alt mijloc de izbăvire şi nici o nădejde, cât de îndepărtată, de vreo răscumpărare (Isaia 24, 6-8; 1 Petru 3, 12-22).
Dar pentru că nici unii din aceştia nu-L cunoşteau pe Iz-băvitorul trimis să-i scape, fiindcă Faţa Lui era acoperită, iar ei nu ştiau unde şi cum să-L caute, îi căuta mereu El pe ei. Domnul Iisus trecea anume prin casele pe unde zăceau cei bolnavi şi îi căuta El să-i vindece.
Umbla pe drumurile pe unde rătăceau cei pierduţi, ca să-i mântuiască. Şi mergea prin locurile pe unde pribegeau ei, cei fără nădejde şi sufereau fără mângâiere, ei, cei nefericiţi, pentru care venise El anume ca să-i caute şi să-i ajute.
Iată, Iisus trecea acum pe drumul acesta, poate întorcân-du-Se de la Templu! Dar, trecând, El vede totul.
Nu ca noi, care, când trecem, de cele mai multe ori, nu vedem nimic, sau ne facem că nu-i vedem pe oamenii care suferă uneori foarte aproape de drumul şi de trecătorile noastre. Nu-i vedem, sau ne ferim să-i vedem, de multe ori, nici chiar atunci când mergem de la rugăciune, de la biserică, de la adunare.
Ucenicii nu-l văzuseră pe bietul orb din naştere pe lângă care treceau acum. Dar Domnul l-a văzut şi S-a dus la el, fără ca acesta măcar să-l fi chemat pe Domnul, cu strigăte, cum făcuseră alţii. Căci Acela Care a văzut căinţa adâncă din inima femeii păcătoase, a auzit şi strigătul adânc din inima unui nenorocit orb din naştere.
Şi acolo unde nici măcar ucenicii Lui nu văd nimic şi nu pot descoperi nimic, Hristos vede totul şi descoperă comori nepreţuite de credinţă şi frumuseţe sufletească, fiindcă El vede şi aude toate cele ascunse.
Cineva a spus: În noaptea cea mai neagră, pe marmura cea mai neagră, pe furnica cea mai mică şi neagră, Dumnezeu o vede şi o aude… Cel Ce a întocmit ochiul s-ar putea să nu vadă? Cel Ce a făcut urechea s-ar putea să nu audă? Şi Cel Care este Izvorul Cunoştinţei s-ar putea să nu ştie oare cine este orbul acesta şi ce mărturie va da el?
Ba da!… Căci nimic nu este ascuns de ochii Lui (Ps. 139, 15). El cunoaşte şi ştie ce este în orice om (Ioan 2, 25).
Suflete sărmane, care suferiţi adânc şi în tăcere, suflete părăsite, pe care nimeni nu vă iubeşte şi nu vă caută, nu vă pierdeţi nădejdea şi nu vă lăsaţi doborâte de întris-tare, nici chiar când vi se pare că toţi v-au uitat!
Nu vă pierdeţi nădejdea nici atunci când veţi vedea că până şi ucenicii Domnului nu vă văd, nici chiar când şi aleşii Lui vă uită, nici chiar când cei care ar trebui să vă vadă nu vă văd sau nu vă pot vedea şi auzi!
Domnul Iisus, totdeauna, vă vede, vă aude şi vă ştie inima – nădăjduiţi în El!
Dacă nu puteţi voi merge după El şi dacă nici ucenicii Săi nu vin să vă caute şi să vă ajute – voi să aveţi nădejde şi încredere că vine El după voi!
Vine El să vă caute şi să vă mântuiască, într-o zi!
Dacă nimeni nu vă ştie, El vă ştie pe fiecare unde sunteţi!
Chiar dacă nimeni nu vrea să vă vadă, El vă vede tot-deauna,
Numai dacă în inima voastră doriţi fierbinte după Iisus!
O, ucenici ai lui Hristos, nu treceţi niciodată nepăsători pe lângă nici unii din cei care zac în jurul vostru, robiţi de orbia sufletească!
Dacă mergeţi după Hristos, faceţi şi voi ca Domnul: Căutaţi pe cei orbi din naştere, pe cei neîntorşi la Dumnezeu, pe cei care nu L-au văzut şi nu L-au cunoscut pe Hristos niciodată, pe cei care n-au primit lumina Duhului şi nu se pot bucura de ea.
Nu treceţi nepăsători pe lângă ei, ci apropiaţi-vă lângă fiecare cu un cuvânt, cu un gest de iubire, cu o dovadă de bunătate, de înţelegere, de prietenie!
Mulţi dintre ei tânjesc de mult şi însetează după lumină, dar încă nimeni nu s-a apropiat şi nu s-a oprit lângă sufletul lor cu milă şi bunătate până acum, ca să li-L vestească pe Hristos.
Ei vă aşteaptă şi acum pe voi!
Pe voi vă aşteaptă vecinii voştri, cu care glumiţi, poate, vă bucuraţi, vă împrumutaţi, vă ajutaţi. La care v-aţi dus de multe ori pe zi după de toate, dar la care nu v-aţi dus, poate, niciodată în viaţă până acum, numai pentru ca să le spuneţi despre Hristos şi despre mântuirea sufletului lor.
Pe voi vă aşteaptă rudele voastre cu care adesea aţi ospătat, cu care v-aţi împărţit averea sau banii, dar cu care n-aţi stat poate niciodată încă de vorbă numai despre Dumnezeu şi despre mântuirea sufletului lor.
Pe voi vă aşteaptă cei cu care locuiţi în acelaşi sat sau oraş, cei cu care munciţi împreună, cei pe lângă care treceţi zilnic încoace şi încolo, dar faţă de care nu v-aţi făcut încă datoria de ucenici ai lui Hristos.
Opriţi-vă lângă ei astăzi!
O, Mare Dumnezeu şi Mântuitor al nostru şi al tuturor oamenilor, cu câtă milă Te-ai oprit Tu lângă noi şi Te opreşti lângă fiecare, mereu!
Te rugăm, dăruieşte-ne şi nouă Duhul Tău plin de milă faţă de semenii noştri şi pricepere plină de prietenie, ca să ştim cum să ne apropiem de ei, ca să ştim cum să-i apropiem de Tine, pentru ca de lumina Ta de care se bucură unii, să se poată bucura toţi.
Amin.
Traian Dorz, din "Hristos - Vindecătorul nostru"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu