Stă în voia ta să alegi pe una sau pe alta

S-a predicat mult şi s-a scris mult despre Ziua Judecăţii din Urmă. În special, predicatorii s-au silit să arate cum va trebui să-şi dea seamă omul cu deamănuntul despre toate faptele sale.
Însă eu îmi închipui altfel Judecata din Urmă. Dacă Dreptul Judecător ar începe îndată numai cu înşirarea faptelor noastre şi ne-ar judeca numai după ele, apoi ar fi vai de noi. Toţi am înfunda iadul. Eu îmi închipui Judecata din Urmă aşa:
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt vor sta pe Scaunul cel mare de judecată. În faţa acestui „tribunal” ceresc stă la judecată, să zicem, un necredincios. Începe „dezbaterea”.

Tatăl va zice:
-Fiul Meu cel scump! Te-am trimis în lume pentru omul acesta şi mântuirea lui. Ce s-a întâmplat cu el,de-l văd într-o stare atât de grozavă?
Fiul va răspunde:
-Părinte! Eu Mi-am făcut datoria. „Lucrul ce Mi l-ai încredinţat l-am săvârşit” (In 17, 4)… De atâtea şi atâtea ori l-am îmbiat pe acest suflet de om cu Sângele Meu şi cu Jertfa Mea… în atâtea şi atâtea chipuri am încercat să intru cu mântuire în casa inimii lui, dar el nu M-a primit… L-am trecut prin boli şi încercări, dar nici aşa nu M-a primit… Ce n-am făcut pentru el? Dar el a respins mereu dragostea Mea şi Jertfa Mea! Şi-a bătut joc de dragostea Mea şi de Jertfa Mea… Şi-a bătut joc de dragostea Mea şi de chemările Mele.
Duhul Sfânt va zice şi El:
-Doamne, umblat-am şi Eu neîncetat să-l trezesc pe omul acesta din somnul păcatelor şi răutăţilor,încercat-am în tot chipul sa-l aprind pentru cele sufleteşti, dar el s-a aprins numai pentru cele lumeşti.
Atunci Tatăl va rosti teribila sentinţă:
-Du-te de la Mine, blestematule, în focul cel veşnic!
Am dat la moarte pentru tine pe scumpul Meu Fiu; L-am dat pentru mântuirea şi scăparea ta, dar tu n-ai primit această Jertfă de mântuire. Împotriva ta strigă acum, cerând răzbunare, Sângele Fiului Meu, strigă Patimile Lui. Eu sunt Judecător şi Tată. Ca Judecător, te judec pentru dreptatea Mea, iar ca Tată, te judec pentru Fiul Meu…

Eu socot că cei necredincioşi vor fi judecaţi fără răspuns, pentru că ei „răspuns nu vor avea pentru păcatele lor”. „Dacă n-aş fi venit şi n-aş fi grăit lor, păcat nu ar avea, dar acum răspuns nu au pentru păcatele lor” (In 15, 22). Nu pentru păcate vor fi judecaţi oamenii, ci pentru că n-au primit pe Cel Care a venit să-i scape de păcate.

Faţă de aceştia, ce dulce binecuvântare şi chemare vor auzi cei care au trăit o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu!”.
Băgaţi de seamă, evanghelia Judecăţii din Urmă îşi are de temei cunoaşterea Mântuitorului! Milostenia din evanghelie (bolnav am fost şi M-aţi cercetat… gol am fost şi M-aţi îmbrăcat… flămând am fost şi M-aţi săturat etc.) este pusă aici ca o formă de cunoaştere a Mântuitorului.
Împărăţia lui Dumnezeu nu e numai milostenie şi nu se poate cumpăra numai cu danii, ea se poate câştiga numai prin cunoaşterea şi aflarea cea adevărată a Mântuitorului. Din această cunoaştere se revarsă toate virtuţile, aşa cum matca albinelor nu iese niciodată singură din stup, ci numai înconjurată de toată garda ei. Milostenia şi toate celelalte virtuţi şi fapte bune încep a curge de la sine, când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul.
Numai o milostenie făcută din dragostea şi cunoaşterea Mântuitorului trage în cumpăna mântuirii.
De aici trebuie să plece şi mântuirea păcătoşilor. Numai de frica iadului, nimeni nu va intra în rai. În rai vor intra numai cei care, încă din lumea aceasta,Îl cunosc cu adevărat pe Iisus Mântuitorul, Îl iubesc şi au plăcere pentru cele sufleteşti, pentru viaţa cea duhovnicească.
Viaţa unui creştin adevărat nu trebuie să fie numai o frică de moarte şi judecată.
Noi trebuie să fim atraşi la fapta bună – zice Sf. Ioan Gură de Aur -nu de frica iadului, ci pentru dragostea lui Hristos.
Noi trebuie să le vorbim oamenilor neîncetat despre dragostea lui Dumnezeu,Care atât de mult ne-a iubit încât şi pe Unul născut Fiul Său L-a dat,ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci sa aibă viaţa de veci (In 3,16).
Să punem neîncetat în faţa oamenilor pe Iisus cel Răstignit, pentru iertarea şi mântuirea lor.

Drag suflet nemântuit! „Iată pe Mielul lui Dumnezeu, Cel Care ridică păcatele lumii!” (In 1, 29). Primeşte-L pe El şi apucă pe urmele Lui! Să mergem pe urmele Mielului, Care sângerează pentru păcatele noastre. Să mergem pe urmele Mielului până la sfârşitul vieţii noastre, pentru ca, pe urmă, să trecem şi noi la „ospăţul” Lui.
„Şi am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zice: Aliluia! Domnul Dumnezeul nostru cel Atotputernic a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă, căci a venit nunta Mielului! Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului” (Apoc 19, 6-9).
De vei umbla în lumea asta pe urmele Mielului, să ştii, fratele meu, că şi tu vei fi de faţă la „marele ospăţ”. Dar de vei trăi o viaţă cu lumea şi păcatele, să ştii că vei fi între cei care vor striga: „Munţilor şi stâncilor, cădeţi peste noi şi ne acoperiţi de faţa Celui Care şade pe tron şi de mânia Mielului!” (Apoc 6, 16).
Fratele meu! În faţa ta stau ospăţul Mielului şi mânia Mielului. Stă în voia ta să alegi pe una sau pe alta.

 Părintele Iosif Trifa