DE CE? DE CE ? DE CE ?

De ce ne prigoniţi cu ură şi-n pace nu ne mai lăsaţi,

de ce ne bateţi şi ne-nchideţi şi ne ucideţi torturaţi,

de ce răpiţi puţinul nostru cu greu şi cu sudori muncit,

de ce-alungaţi părinţii noştri bătrâni cu sufletul zdrobit,

de ce ne chinuiţi copiii şi bateţi fetele turbaţi,

de ce ucideţi fraţii noştri şi-i chinuiţi nevinovaţi,

 de ce nici drept, nici libertate, nici pâine numai noi n-avem,

de ce cu teamă zi şi noapte privim mereu tot ce vedem,

de ce să fim pândiţi întruna şi-n muncă, şi în aşternut,

– de ce, de ce, de ce? Răspundeţi, la cine, ce rău am făcut?

N-am vrut nici bunurile voastre, nici ranguri, nici măriri, nici bani,

nu v-aţi temut c-a voastre locuri au să le ia nişte sărmani,

n-am fost duşmanii vieţii voastre, n-am vrut să vă răpim ce-aveaţi,

nici piedici nu v-am pus în calea spre ţinta care-o urmăreaţi,

nici n-am căutat prin uneltire în contra voastră vreun folos,

n-am lăcomit nici locul vostru şi nici belşugul de prisos,

nimic n-am vrut din ce-i al vostru, nici n-o să vrem nimica, ştiţi!

– Atunci de ce, de ce? Răspundeţi, de ce, de ce ne prigoniţi?

Cui i-am făcut vreun rău vreodată, cui i-am răpit ceva şi cui

noi i-am făcut vreo nedreptate, nedându-i ce era al lui?

Pe cine am făcut să plângă, pe cine-am prigonit şi-nchis,

pe cine-am alungat pe drumuri, sau am bătut, sau am ucis,

cui i-am luat vreodată casa sau pâinea lui muncită drept,

sau cui i-am îngrozit copiii în miezul nopţii, prins de piept,

sau cine ar putea să spună că i-am făcut măcar ceva?

– De ce atunci, de ce? Răspundeţi, de ce umblaţi cu noi aşa?

Sau am greşit în contra ţării? N-am mers atunci când ne-a chemat,

n-am apărat-o, n-am slujit-o cinstit în tot ce-am datorat?

Am dat noi mâna cu vrăjmaşii, avut-am noi vreun gând străin,

am fost găsiţi cu trădătorii, purtând în suflete venin?

Nu-s moşii şi strămoşii noştri sub glia asta îngropaţi

şi nu-s între eroii ţării, de-ai noştri mulţi părinţi şi fraţi?

Ce-aţi dovedit în contra noastră, vreo faptă rea sau gând urât?

De ce, de ce, atunci? Răspundeţi, de ce ne duşmăniţi atât?

Sau contra Templului greşit-am? Noi oare n-am dorit mereu

curat şi sfânt să fie Templul, aşa cum cere Dumnezeu?

n-am vrut noi oare ca păcatul din el să fie-afară scos,

n-am vrut ca-n el deplin să fie Stăpân slujit de toţi Hristos

şi n-am luptat noi ca altarul să nu mai fie profanat,

ci slujitorii şi poporul să aibă sufletul curat?

N-am vrut noi s-ascultăm de Domnul, trăind cinstit Cuvântul Său?

– De ce atunci, de ce? Răspundeţi, de ce ne vreţi atâta rău?

Dac-am aflat în rugăciune şi-n duh plăcerea de Hristos,

dac-am umblat să facem totul cu setea după mai frumos,

dac-am căutat al nostru suflet să-l mântuim de la păcat,

dac-am iubit ce-a fost cucernic, ce-a fost frumos şi-adevărat,

dac-am dorit ca fiii noştri să fie fericiţi crezând,

dac-am răbdat, iertând cruzimea şi urii i-am răspuns tăcând,

dac-am aflat plăcere-n lacrimi şi-n dulcile cântări cereşti,

dac-am jertfit pentru credinţă iubiri şi lucruri pământeşti,

dac-am mărturisit lumina în jurul nostru şi-am aprins,

dac-am adus lucirea vieţii în ochii celui prea învins,

dac-am luptat s-aducem pacea în viaţa celor învrăjbiţi,

dac-am trudit să fim cu toţii mai buni,

mai harnici, mai cinstiţi,

dac-am voit s-ajungă lumea întreagă-n slujba lui Hristos,

ce-a fost în asta rău? Răspundeţi!

Şi ce-a fost oare duşmănos?

De n-a fost rău şi nici o vină din toate nu ne dovediţi,

de ce, de ce, de ce? Răspundeţi, de ce, de ce ne prigoniţi?

...Dar sunteţi tari şi nu vă pasă, nici seamă nu daţi nimănui.

– Hristos cel Viu însă vă vede; veţi da odată-n faţa Lui!

  de Traian Dorz