poem pentru tata
drobul de pâine
de sub pânza de in
împărțit la nouă
tu stai și te rogi
privind izvoarele curate
din ochi de copil
un strop de rouă
alunecă pe geam
ca o lacrimă pe obrazul mamei
nu mai era mâna aceea să o șteargă
amintirea ei
devine o rană
un strigăt mut
împărțit la zece
în palme strângeai
ca pe o anafură
firimiturile
erau deajuns
te săturai privindu-ne
așa te regăsesc și astăzi
mereu între două așteptări
P.S. mai multe poezi pe blogul: Şoapte din raze divine ce-n versuri se scurg…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu