Cum predica un orb din naştere

Un orb cerşea într-un colţ de stradă. Mai mulţi trecători începură a-l compătimi că nu vedea lumea şi lumina.

-O, nu mă compătimiţi pe mine, răspunse orbul,voi sunteţi mai de compătimit decât mine!
-Cum aşa? întrebară trecătorii miraţi, strângân-du-se grămadă în jurul lui.
-Apoi, dragii mei, începu orbul, eu ascult ce vorbesc cei care trec pe lângă mine şi aud vorbe ca acestea: „Uite ce frumoasă-i aceea şi aceea!… Uite, tu,soro, ce urătă-i aceea şi aceea,parcă-i mama pădurii!…
Uite cât de rău îi stă pălăria!… Uite la nerodul acela şi
acela!… Uite la neroada aceea şi aceea!…Uite pe acela şi acela cum mi-l scoate Iuda în drum!”. Şi aşa mai departe, ascult eu despre ce văd oamenii cu ochii lor. Auzind aceste vorbe, mă înfior şi mă întreb: Oare pentru asta le-a dat Bunul Dumnezeu vederea ochilor? Oare o astfel de vedere nu-i ea o orbie sufletească mai grozavă decât orbia mea cea trupească? Voi sunteţi, dragii mei, mai de compătimit decât mine, pentru că voi vă mânjiţi şi vă murdăriţi neîncetat ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase, pe când eu îmi păstrez vederea ochilor curată până în clipa în care Îl voi vedea pe Scumpul meu Mântuitor.
Eu nu văd nimic până în clipa în care Îl voi vedea pe Domnul. Eu îmi cruţ vederea pentru El.
Trecătorii rămaseră ruşinaţi. Orbul le-a spus un adevăr usturător; un adevăr ce trebuie să usture şi pe mulţi, mulţi dintre creştinii de azi care îşi murdăresc ochii cu fel de fel de privelişti păcătoase.

Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.

Poate sunteţi interesat şi de:

• Alte capitole din Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.

Să ne rugăm împreună...

Iisuse, preadulcele nostru Mântuitor! Odinioară, Apostolii Tăi s-au apropiat de Tine, rugăndu-Te: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!

Doamne, învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm! Învaţă-ne să ne rugăm prin Tine şi Jertfa Ta cea sfântă. Învaţă-ne să cerem totul prin Sângele Tău şi Jertfa Ta cea sfântă, învaţă-ne să ne aplecăm cu toate rugăciunile noastre şi cu toate cererile noastre la picioarele Crucii Tale.

O, Doamne Iisuse, noi suntem nişte copii nepricepuţi! Învaţă-ne Tu, Doamne, cum să vorbim cu Tatăl Ceresc şi ce să cerem de la El.

În rugăciunile noastre, Iisuse Doamne, noi cerem un singur lucru: Te cerem pe Tine, Doamne! Te cerem să fii al nostru şi noi să fim ai Tăi. Te cerem numai pe Tine, Doamne, căci, dacă Te avem pe Tine, avem totul; şi dacă nu Te avem pe Tine nu avem nimic. Fă ce vrei cu noi şi cu rugăciunile noastre, Doamne. Miluieşte-ne cu îndurările Tale când vei afla de bine, loveşte-ne cu nuiaua când nu se va putea altcum. Dă-ne şi hrană dulce şi dă-ne şi medicamente amare. Învaţă-ne, Iisuse Doamne, prin rugăciunile noastre, să ne încredinţăm cu totul Ţie.

Cum stai tu faţă de apa cea vie, faţă de apa vieţii?

În vremea aceea, venit-a Iisus în cetatea Samariei, care se cheamă Sihar, aproape de locul pe care l-a dat Iacov lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui Iacov, iar Iisus, ostenit fiind de călătorie, şedea lângă fântână; şi era ca la al şaselea ceas. A venit o femeie din Samaria să ia apă. Zis-a ei Iisus: „Dă-Mi să beau!” Că ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere hrană. Deci a zis Lui femeia samarineancă: „Cum, Tu, iudeu fiind, ceri de la mine să bei, femeie samarineancă fiind eu? Că nu se amestecă iudeii cu samarinenii”. Răspuns-a Iisus şi i-a zis ei: „De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce zice ţie: «Dă-Mi să beau», tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat ţie apă vie”

Depinde ce e mai important pentru oameni

Se povesteşte că un călugăr a fost nevoit a merge într-o bună zi într-un oraş mare, însoţit fiind de cineva foarte

apropiat, din rudeniile sale. În mijlocul vacarmului din acea    cetate, deodată monahul s-a oprit, pretinzând că a auzit un greiere. Uimit, tovarăşul său de drum nu l-a crezut. Trecând strada şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale.

„Trebuie că ai un auz supraomenesc!”, îi zise acesta. „Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculţi cu ele”, i-a răspuns monahul. „Nu se poate! Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!” „Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie.”

Ploaia cuvântului biblic

Isaia 55, 10 - 11

CE PUTERE TAINICĂ este în Cuvântul lui Dumnezeu! Nici un alt cuvânt din această lume nu are puterea pe care o are Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie. Iar această putere ne-o arată şi ne-o recomandă Însuşi Dumnezeu. Însuşi El ne spune despre Cuvântul Lui că este ca o ploaie aducătoare de roadă: "Precum ploaia şi zăpada se coboară din cer şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să odrăslească... tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, şi va face voia Mea" (Isaia 55, 10-11)
Ce minunată asemănare! Cu adevărat aşa este Cuvântul lui Dumnezeu: o ploaie binecuvântată.

Numai prin iubire le putem pricepe şi descoperi pe toate

"Adorat sau hulit, Hristos continuă să fie problema numărul unu a omenirii şi astăzi.

În faţa tuturor oamenilor şi a tuturor problemelor, Hristos este viu, prezent şi luminos.

Pentru toate problemele omenirii, El este unica soluţie fericită.

Nici o problemă nu se poate rezolva bine şi definitiv fără Hristos, după cum nimic nu poate fi lucrat bine şi frumos ăe întuneric, fără lumină"

"Adevărata smerenie este aceea care, în tăcere şi în răbdare, doreşte sincer locul cel mai din urmă, şi sarcina cea mai grea, şi răsplata cea mai mică.

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XXV)

"Cum aş putea să mai plâng eu, când văd faţa Ta preaiubită aplecată peste mine?

Când în lumina ochilor Tăi binecuvântaţi, mă oglindesc ca într-un izvor de munte?

Şi când inima Ta dumnezeiască stă atât de aproape aplecată peste inima mea, încât bătăile şi puterea le sunt aceleaşi?

Cum aş putea să mai plâng eu când timpul este atât de scurt şi de scump,când părtăşia este atât de înaltă şi de adâncă, iar plecarea şi sosirea atât de aproape?

Cum aş putea să mai plâng eu când ceea ce am primit este atât de mult, atât de mult?... "

( Traian Dorz, ,,Prietenul tinereţii mele")

Sfaturi primite şi iar la semeni răspândite (XXXVII)

“Cei care traiesc in orase trebuie sa stie ca tin de o biserica si de un preot anume si ca pentru orice trebuinta se vor adresa preotului respectiv. Daca nu mergem foarte des la biserica, sa facem macar efortul sa aflam care este biserica si care este preotul de care apartinem. Este bine sa-l cunoastem pe preot si sa avem la indemana telefonul acestuia pentru orice nevoie. Pentru buna randuiala si din alte ratiuni foarte insemnate, Biserica nu ingaduie sa apelam la serviciile altui, preot, decat in situatii de urgenta si mare nevoie. Crestinul trebuie sa stie ca el apartine unei comunitati crestine, unei parohii, ca unei familii, ca are biserica si preotul lui. Preotul nu este un prestator de servicii ci este “parintele” acestei familii. Daca pe prestatorii de servicii de orice natura ii putem schimba la nevoie, pe parinti nu ii putem schimba si trebuie sa ne multumim cu cei pe care ni i-a dat Dumnezeu.”

De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile....

De la: TheOrtodoxia | Data creării: 25.04.2011

Cu trupul suntem în Biserică iar cu mintea...

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOastea Domnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Lumea ne sperie, adevărul ne îmbărbătează

Cine merge după soare şi vede numai ceea ce-i arată soarele, acela n-a făcut încă nici un pas înlăuntrul cercului fiinţei, ci, privind puternic şi mult asupra curţii din faţa muzeului, a uitat să intre în muzeu.

Cine umblă după soare şi, râzând ziua întrea­gă, se sprijină din trandafir în trandafir, după apusul soarelui se va întoarce plângând, sprijinindu-se din spin în spin.

Soarele ne descoperă slovele; raţiunea ne în­vaţă să citim cuvintele, însă numai Dumnezeu face legătura dintre cuvinte şi înţelesul lor.

Viaţa ne învaţă cele trecătoare, moartea întă­reşte învăţătura vieţii, iar Dumnezeu înlătură amândouă învăţăturile.

Viaţa ne numără zilnic prin fapte; moartea ne ameninţă zilnic cu coasa legii, iar Adevărul ne îmbărbătează zilnic: „Nu vă temeţi; eu v-am pre­gătit un loc de cinste mai presus de fapte şi am rupt coasa legii".

Sfântul Nicolae Velimirovici

din  "Învăţături despre bine şi rău", Editura Sofia

Credinţa cea adevărată trebuie să sfârşească prin roade de fapte bune

Judecaţi după credinţă, oamenii s-ar putea împărţi în patru clase, întocmai ca şi sămânţa din pilda semănătorului.

În clasa întâi sunt ateii, adică acei care spun pe faţă că nu este Dumnezeu, nici suflet, nici viaţă viitoare. Aceştia sunt cei despre care a zis Ap. Pavel că dumnezeul lor sunt pântecele şi poftele (Flp. 3, 19). Astfel de atei declaraţi sunt mai puţini. Faţă de ei, măcar ştii cu cine ai de lucru.

Familia tradiţională în prag de colaps

Statisticile arată câtă suferinţă umană se perpetuează din cauza crizei acutizate în viaţa familiei contemporane, mai ales atunci când ignorăm sacralitatea în care a aşezat Dumnezeu această instituţie vitală în existenţă. Decăderea din starea de har şi din ascultarea de Dumnezeu, prin ignorarea poruncilor divine şi implicit a celor bisericeşti, se soldează cu o secularizare galopantă şi cu o degradare îngrijorătoare a raporturilor dintre soţi, dintre părinţi şi copii şi dintre familie şi societate.