Să ne rugăm împreună...

Iisuse, preadulcele nostru Mântuitor! Odinioară, Apostolii Tăi s-au apropiat de Tine, rugăndu-Te: Doamne, învaţă-ne să ne rugăm!

Doamne, învaţă-ne şi pe noi să ne rugăm! Învaţă-ne să ne rugăm prin Tine şi Jertfa Ta cea sfântă. Învaţă-ne să cerem totul prin Sângele Tău şi Jertfa Ta cea sfântă, învaţă-ne să ne aplecăm cu toate rugăciunile noastre şi cu toate cererile noastre la picioarele Crucii Tale.

O, Doamne Iisuse, noi suntem nişte copii nepricepuţi! Învaţă-ne Tu, Doamne, cum să vorbim cu Tatăl Ceresc şi ce să cerem de la El.

În rugăciunile noastre, Iisuse Doamne, noi cerem un singur lucru: Te cerem pe Tine, Doamne! Te cerem să fii al nostru şi noi să fim ai Tăi. Te cerem numai pe Tine, Doamne, căci, dacă Te avem pe Tine, avem totul; şi dacă nu Te avem pe Tine nu avem nimic. Fă ce vrei cu noi şi cu rugăciunile noastre, Doamne. Miluieşte-ne cu îndurările Tale când vei afla de bine, loveşte-ne cu nuiaua când nu se va putea altcum. Dă-ne şi hrană dulce şi dă-ne şi medicamente amare. Învaţă-ne, Iisuse Doamne, prin rugăciunile noastre, să ne încredinţăm cu totul Ţie.

Duhule Sfinte şi de viaţă Făcătorule! Tu eşti Învăţătorul nostru cel mare pe Care ni L-a lăsat Mântuitorul să ne înveţe cum trebuie să ne rugăm. Pune, Duhule Sfinte, căldură şi foc ceresc în rugăciunile noastre! Trezeşte-ne neîncetat la rugăciune şi priveghere, până va sosi clipa cea sfântă să trecem în lumea unde răsună neîncetat cântările şi rugăciunile cele cereşti. Amin.

Duhule Sfinte, Cerescule Mângâietor, măngâie-mă şi pe mine, căci multe sunt întristările şi necazurile mele în această vale a plângerii! În fiecare ceas, în fiecare clipă, am lipsă de mângâierea Ta cea dulce. Am, îndeosebi, Duhule Sfinte, o întristare pentru care nimeni nu mă poate mângâia... am o durere pe care nimeni nu mi-o poate uşura... am o rană pe care nimeni nu mi-o poate lecui, decât Tu, Cerescule Mângâietor! Întristarea pentru păcat, durerea pentru păcatele mele este rana aceasta. Lumea n-are nici un picur de untdelemn pentru o rană ca aceasta. Păcatul mi-a rupt legătura cu Dumnezeu. Păcatul m-a lăsat în drum, rănit, bolnav şi părăsit. Şi nu este nimeni, Duhule Sfinte, care m-ar putea mângâia. Zadarnic caut linişte, zadarnic caut mângâiere. Zadarnic îmi întreb mereu sufletul: suflete al meu, de ce eşti mâhnit şi de ce mă tulburi? (Psalm 41, 16). Rana mă doare. Plâng cu lacrimile fiului pierdut şi alerg în toate părţile, strigând cu amar: „Am pierdut pe Iubitul inimii mele!... N-aţi văzut pe Iubitul inimii mele?" (Cântarea cântărilor 3, 3). Şi nu este nimeni cine să-mi răspundă... şi nu este nimeni cine m-ar putea mângâia, decât Tu, preadulcele meu Mângâietor Ceresc. Tu mă mângâi cu vestea cea scumpă că Tatăl Ceresc mă iartă şi mă aşteaptă cu braţele deschise. Tu mă mângâi cu vestea cea dulce că „Iubitul meu", Mântuitorul meu, mă caută şi El, şi mă aşteaptă cu dragoste, ca să pot spune iarăşi: „Preaiubitul meu este al meu şi eu sunt al Lui" (Cântarea Cântărilor 2, 16).

O, preabinecuvăntat Mângâietor Ceresc, rămăi neîncetat cu mine şi mă mângâie neîncetat cu mângâierile Tale cele dulci şi sfinte!

Iisuse, preadulcele meu Mântuitor! Eu Te-am aflat „într-un pământ pustiu şi fără de apă” (Ps 62, 3). Când era să mă prăpădesc de foame şi sete, m-ai ajutat să Te aflu pe Tine, Doamne, mana cea cerească şi apa cea vie. Când era să mor de sete, „într-un pământ pustiit şi fără de apă”, am auzit glasul Tău cel dulce: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea!” (In 7, 37). „Cei însetaţi veniţi la ape! Veniţi şi luaţi fără aur şi fără de plată” (Is 55, 1). Slăvit să fii, Doamne, că mi-ai ajutat să gust şi eu din apa cea vie ce curge din Crucea şi Jertfa Ta cea Sfântă! Până în clipa când moartea va veni să-mi închidă graiul, eu voi striga şi voi cânta neîncetat: O, ce valuri de îndurare, de iertare, de pace, de viaţă şi de măntuire curg din Crucea Răstignirii Tale şi vor curge mereu până la sfârşitul veacurilor! Pretutindeni pe unde curg aceste ape, este viaţă… înverzesc pomii şi învie oamenii (cf Ezec 47, 1-13). Şi eu eram un pom ce sta gata să se usuce de tot şi să fie aruncat în foc. Dar au venit apele Tale cele vii, şi pomul meu s-a vindecat şi a început a înverzi şi înflori. O, lasă, Preabunule Doamne, apele Tale cele vii să curgă mereu pe lângă el, pentru ca roadă să-şi dea „la vremea sa” (Ps 1, 13). O, ajută-mi, Doamne, ca până la sfârşitul vieţii mele să simt o sete tot mai mare după apele cele vii ce se revarsă din „scaunul de domnie al Mielului” (Apoc 22, 1). În ce chip se doreşte cerbul spre izvoarele apelor, aşa să se dorească ne-ncetat sufletul meu spre Tine, Dumnezeule (Ps 42, 1). Ajută-mă, Doamne, să mă adap, până la revărsare, din apa Ta cea vie şi să fiu „ca o grădină udată şi ca un izvor căruia nu-i scade apa (Is 58, 11), ca să pot aduce şi eu pe alţii la Izvorul cel Mare al apelor vii, ce curge din Crucea şi Jertfa Ta cea Sfântă…

Părintele Iosif Trifa