NĂSCUŢI PRIN EVANGHELIE

Fr. Traian Dorz
lângă mormântul Părintelui Iosif Trifa

„Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători
în Hristos,
totuşi nu aveţi mulţi părinţi.
Căci eu v-am născut prin evanghelie
în Iisus Hristos”
(I Cor 4, 15)

Această temă este cu atât mai importantă cu cât ne gândim că este vorba de naşterea „de la Dumnezeu” despre care Sf Ioan Evanghelistul vorbeşte în prologul Evangheliei sale (1, 13) sau naşterea de sus despre care vorbeşte Mântuitorul în dialogul său cu Nicodim (Ioan 3, 5), naştere fără de care nimeni nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. „De nu se va naşte cineva de sus nu poate să vadă împărăţia lui Dumnuzeu” (Ioan 3, 5).

Sf. Apostol Pavel ne ajută să ne apropiem de înţelesul acestei taine. Este de remarcat faptul că această naştere din nou se face „prin Evanghelie”. „Evanghelia lui Hristos este puterea lui Dumnezeu spre mântuirea celui ce crede” (Rom 1, 16). Propovăduirea Evangheliei are puterea şi rostul de a naşte credinţa în om, credinţă fără de care botezul nu poate fi admis (cf. Mat 2opt, 19). Sf Ap Pavel spune, îneterpretând un text din Ioiel 3, 5, zice: „Cum vor chema numele Aceluaia în care nu au crezut? Şi cum vor crede în Acela despre care m-au auzit? Şi cum vor auzi fără propovăduitor?...Prin urmare credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu” (Rom 10, 14, 17).


În Epistola către Efeseni acelaşi Apostol ne spune că „Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea ca să o sfinţească curăţind-o cu baia apei prin cuvânt” (5, 25, 26). Şi Sfântul Apostol Petru scrie în prima sa epistolă despre mijlocirea „cuvântului” în împlinirea punctului de turnură din viaţa unui om, care aste naşterea din sus. „Fiind născuţi din nou nu dintr-o sămânţă stricăcioasă, ci dintr-o sămânţă nestricăcioasă prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu”(I Petru 1, 23). La fel scrie şi Sf Ap Iacov: „Părintele luminilor...după voia Sa ne-a născut prin cuvântul adevărului”(1, 1opt).

Aşadar, naşterea de sus şi sfinţirea omului sunt puse în legătură directă cu răspunsul credinţei noastre la cuvântul învăţăturii care vine de la Părinţii cei duhovniceşti: „Căci de nu vom da întâi chip în noi seminţei cuvântului prin învăţătura părinţilor şi nu ne vom face fii ai lui Dumnezeu prin ei, nu vom putea să ne naştem de sus...A nu asculata de părintele duhovnicesc după pilda Fiului Care S-.a făcut ascultător Tatălui până la moarte pe cruce înseamnă a nu te naşte de sus. Iar cel ce nu s-a făcut fiu iubit al unui părinte bun, cum va fi părinte, dacă nu S-a născut prin cuvânt şi Duh de sus?” . Acest aspect al naşterii de sus este înscris organic în naşterea prin Botez. Naşterea se sus prin Botez trebuie cunoscută, trăită, actualizată, asimilată conştient şi liber prin hotărârea de a urma întru totul poruncile lui Dumnezeu. „Harul îşi ascunde prezenţa sa în cei botezaţi, aşteptând hotărârea sufletului ca atunci când omul se va întoarce cu totul spre Dumnezeu, să-şi arate printr-o negrăită simţire, prezenţa în inimă...deci dacă omul va începe de aici înainte să sporească în păzirea poruncilor şi să cheme neîncetat pe Domnul Iisus, focul dumnezeiescului Har se va revărsa...arzând cu totul neghina pământescului om” .

Astfel, naşterea din nou prin Botez este alta decât naşterea din nou prin trăirea conştientă a Botezului şi totuşi ele sunt nedespărţie; una o cheamă şi o aşteaptă cu dor pe cealaltă. Cel care la glasul cuvântului lui Dumnezeu s-a hătărât pentru o viaţă de credinţă, aşteaptă Botezul - ca în cazul celor maturi-, iar Harul Botezului aşteaptă „hotărârea sufletului” - ca în cazul botezul pruncilor. Botezul creştin nu este static, este orientarea către Dumnezeu, nu este numai dar, ci şi dăruire, nu este numai împlinire, ci şi făgădiunţă făcută lui Dumnezeu. Iată ce spune Părintele Dumitru Stăniloae: „Nu pot îndrăsni să spun că am împlinit făgăduinţele de la Botez. Dimpotrivă, în viaţa mea văd apostazie, lepădare permanentă de Botezul meu. Lumea întreagă suferă; aşteapta un martor al împărăţiei, un vestitor care să-i aducă vestea cea bună pentru a-i lumina întunericul şi a întâlnit un trădător al lui Hristos, incapabil să-i transmită cuvintele vieţii veşnice....Creaţia întreagă suferă că făgăduinţele Botezului nu au fost ţinute. Act profetic al Bisericii, Botezul aşteaptă în suspine actualizarea lui”

Mişcarea omului de la darul Botezului către dăruirea sa liberă lui Dumnezeu, de la sădire sa în Hristos spre creşterea sa în Hristos, o întreţine cuvintele Duhului Sfânt care vin de la Părinţi. Ataşamentul faţă de cuvintele învăţăturilor noastre este ceea ce defineşte nu numai identitatea de credincios a cuiva, ci şi identitatea sa de om: „După cum nu-i putem numi oameni pe cei care fug de hrana omenească şi pasc cu dobitoacele iarbă şi ciulini, tot aşa nu putem numi om pe cel care urăşte hrana cea adevărată şi potrivită sufletului omenesc, hrana cuvintelor dumnezeieşti; nu putem numi om pe cel care stă în adunări şi reuniuni lumeşti pline de ruşine şi paşte cuvinte nelegiuite. După mine nu-i om acela care se hrăneşte numai cu pâine, ci acela care, înainte de pâine, se hrăneşte cu cuvintele cele dumnezeieşti şi duhovniceşti. Că aceasta face pe om o spune Hristos. Ascultă: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mat 4, 4)

Ai simţit tu vreodată lumina nelumească a Duhului Sfânt din cuvintele Părinţilor Sfinţi? S-a înfiripat în tine credinţa cea vie şi mântuitoare la ascularea lor? S-a înrădăcinat în toate fibrele fiinţei tale hotărârea de a împlini poruncile lui Dumnezeu? Ai simţit vreodată că Harul Botezului din inima ta a ţâşnit spre viaţa veşnică ca o apă vie? Eşti tu născut de sus?

Bibliografie:

Nichita Stihatul, Filocalia VI, Ed Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 243
Diadoh al Foticeii, Filocalia I , Ed. Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 347
Păr. Dumitru Stăniloae, Mica dogmatică vorbită, Ed Deisis, Sibiu, 2207, p. 138
Sf Ioan Gură de Aur, Despre schimbarea numelor, EIBMBOR, Bucureşti, 2006, pp. 9-10

Vasilică Nica