„ ACOLO” am învăţat să iubesc!
Într-un context în care „ ura şi-a întins măsura” , unul dintre tinerii noştri fraţi a mărturisit că el ACOLO a învăţat să iubească!...
M-a surprins un adevăr şi anume că „ iubirea se învaţă”. Noi nu ştim să iubim; iubirea noastră este egoistă, condiţionată, mărginită…O, de am învăţa să iubim cu dragoste agape! Ea este necondiţionată, altruistă şi nemărginită. Acest fel de dragoste se dăruie ca lumina soarelui, fără părtinire, te încălzeşte şi te face „ să creşti” şi să te înalţi.
De la cine, cum, unde, când putem să o învăţăm? Sunt întrebări la care se răspunde diferit.
Dacă l-am întreba pe Domnul Iisus, ne va răspunde că El este UNA cu Tatăl şi UNA cu Duhul Sfânt care are ca roadă dragostea.Dumnezeu este Iubire. Ne va spune că jertfirea de pe crucea Golgotei nu reprezintă altceva decât identificarea Lui cu însăşi iubirea Tatălui. Înainte de a se smeri şi a veni printre noi , Domnul Iisus ştia să iubească. A acceptat umilirea trăirii unei vieţi omeneşti pentru că L-a iubit pe Tatăl şi pentru că ne-a iubit şi pe noi, pe noi cei păcătoşi.Viaţa pe care a trăit-o printre oameni a fost plină de iubire. Ca om şi-a iubit semenii fără nici o condiţie. De ce?!...Pentru El este Iubire…
Dacă i-am întreba pe ucenicii Domnului Iisus de unde au învăţat să iubească, ne-ar răspunde cu bucurie că Învăţătorul lor a fost Însuşi Iisus. Fiecare pas alături de ei era o lecţie de iubire. Au învăţat să-L iubească pe Tatăl cu toată puterea, din toată inima şi cu tot cugetul, iar pe aproapele lor ca pe ei înşişi.
Ne-ar mai spune că nu ştiu cum s-a întâmplat că s-au „îndrăgostit” de Învăţătorul lor, iar El, Învăţătorul , îi iubea de mult şi îi considera prieteni pentru care era în stare să-şi dea viaţa ( Ioan 15: !2-13 ).
Maria , Marta şi consătenii lor ne-ar spune că deseori, ca şi atunci când a murit Lazăr, Iisus plângea pentru durerile altora, lăsând ca roua iubirii să strălucească pe faţa luminată de însăşi dragostea Tatălui.
Ucenicul iubirii , Ioan, a învăţat iubirea chiar la pieptul Mântuitorului.Era o relaţie sfântă între ei, Ioan fiind cel mai tânăr dintre ucenici şi cu predispoziţie pentru a iubi. Domnul Iisus a ştiut lucrul acesta şi, în „ lecţii” unice, L-a învăţat cum să iubească frumos ,tăcut şi dumnezeesc. Această intimitate curată a iubirii era o relaţie sfântă , rodnică, iar iubirea dintre cei doi se răspândea în cercuri tot mai largi cuprinzându-i pe toţi şi cuprinzându-ne şi pe noi cei de astăzi ( 1 Ioan 4 ).
Dacă i-am întreba pe unii din sfinţii contemporani nouă, unde au învăţat să iubească , oare ce ar răspunde?...
Dacă l-am întreba pe fratele Traian Dorz, ne-ar răspunde, prin toată viaţa lui şi prin tot ce-a scris , că a învăţat să iubească sub crucea iubirii Lui Iisus, îngenuncheat în suferinţă. Iubirea lui a fost atât de mare, încât suferinţa se transforma în binecuvântare ţi durerea în extaz.
Ne-ar mai spune că Părintele Iubirii lui a fost părintele Iosif, a cărui dragoste alături de-a Lui Dumnezeu, i-au modelat inima tânără, pregătindu-l pentru a-i iubi „pe toţi până la sfârşit”…
Şi ne-ar mai spune că Dumnezeu a coborât în el „ pe-ale iubirii mii de căi” cu paşi liniştiţi,
„ca mersul stelelor pe cer, ca răsăritul lunii,
…ca seara ce-nfăşoară lin pădurea nemişcată…
ca pacea marilor tăceri pe culmile-nsorite…
ca a iubirii dulci văpăi spre-a inimii comoară…”
şi că din toate acestea a învăţat cum să iubească. Alături de Domnul şi de fraţi , bucuria fratelui Traian se făcea „lacrimă şi vis”, văzând adesea „tot largul cerului deschis”. A învăţat să-şi înalţe trăirile pe culmea Taborului, iar acolo, sorbind seninul din ochii Domnului Iisus, n-a mai avut decât două şoapte: „ Te iubesc, iubesc!...”
De dragul Lui Iisus ne-a iubit pe noi toţi, ca pe nişte fii, ca pe lumina privirii dragi, cu lacrima iubirii curgându-i pe obraji, cu rugăciunea gemută în ascuns ca-n noi să se trezească a-ntoarcerii răspuns.
Fratele Traian a învăţat să îşi iubească chiar şi duşmanii şi fraţii care i-au trădat iubirea…
Ce dar minunat ne-a trimis Dumnezeu prin fratele Traian!!! Un Apostol al Iubirii de la care să învăţăm cum să iubim cu adevărat.Să-i căutăm pe astfel de fraţi pentru a învăţa de la ei! Îi vom recunoaşte imediat după dragostea ce ne-o poartă. Să învăţăm de la ei, de la cei care ne iubesc! Să învăţăm din iubirea lor curată, din iubirea lor trăită şi revărsată peste toţi necondiţionat, ca iubirea Domnului Iisus…
„ACOLO” am învăţat să iubesc! ...
Tăria acestei afirmaţii îmi dă noi fiori pentru că este o mărturie că mai există în Oastea Domnului locuri şi fraţi de la care se poate învăţa să iubeşti.
Simt că din inima mea se înalţă o rugă de mulţumire pentru că Domnul mai are pe ici pe acolo căte un „învăţător al iubirii”.
Prin Duhul Sfânt îmi cercetez viaţa şi inima şi mă întreb: „ Oare există cineva care a învăţat de la mine să iubească? Sau a învăţat doar indiferenţa sau chiar ura…”
…Răspunsul întregii mele fiinţe se preschimbă în râuri de lacrimi amare… Plâng şi-mi este ruşine…Plâng şi mă rog Domnului prin versurile fratelui Traian:
Vreau să iubesc, Iisuse, pe toţi pân’ la sfârşit…
Chiar dacă şi aceia ce-odată m-au iubit
Călca-vor prin noroaie pe sufletu-mi zdrobit
Vreau să-i iubesc , Iisuse, vreau până la sfârşit!!!
Vreau pururi fraţi şi prieteni pe toţi să mi-i socot
Din inima întreagă şi sufletul meu tot!..
Chiar când zdrobit pe drumuri nici plânge n-o să pot,
Vreau fraţi, vreau fraţi, Iisuse, şi prieteni să-i socot!... ( Traian Dorz)
…Plâng…şi mă rog…
Într-un context în care „ ura şi-a întins măsura” , unul dintre tinerii noştri fraţi a mărturisit că el ACOLO a învăţat să iubească!...
M-a surprins un adevăr şi anume că „ iubirea se învaţă”. Noi nu ştim să iubim; iubirea noastră este egoistă, condiţionată, mărginită…O, de am învăţa să iubim cu dragoste agape! Ea este necondiţionată, altruistă şi nemărginită. Acest fel de dragoste se dăruie ca lumina soarelui, fără părtinire, te încălzeşte şi te face „ să creşti” şi să te înalţi.
De la cine, cum, unde, când putem să o învăţăm? Sunt întrebări la care se răspunde diferit.
Dacă l-am întreba pe Domnul Iisus, ne va răspunde că El este UNA cu Tatăl şi UNA cu Duhul Sfânt care are ca roadă dragostea.Dumnezeu este Iubire. Ne va spune că jertfirea de pe crucea Golgotei nu reprezintă altceva decât identificarea Lui cu însăşi iubirea Tatălui. Înainte de a se smeri şi a veni printre noi , Domnul Iisus ştia să iubească. A acceptat umilirea trăirii unei vieţi omeneşti pentru că L-a iubit pe Tatăl şi pentru că ne-a iubit şi pe noi, pe noi cei păcătoşi.Viaţa pe care a trăit-o printre oameni a fost plină de iubire. Ca om şi-a iubit semenii fără nici o condiţie. De ce?!...Pentru El este Iubire…
Dacă i-am întreba pe ucenicii Domnului Iisus de unde au învăţat să iubească, ne-ar răspunde cu bucurie că Învăţătorul lor a fost Însuşi Iisus. Fiecare pas alături de ei era o lecţie de iubire. Au învăţat să-L iubească pe Tatăl cu toată puterea, din toată inima şi cu tot cugetul, iar pe aproapele lor ca pe ei înşişi.
Ne-ar mai spune că nu ştiu cum s-a întâmplat că s-au „îndrăgostit” de Învăţătorul lor, iar El, Învăţătorul , îi iubea de mult şi îi considera prieteni pentru care era în stare să-şi dea viaţa ( Ioan 15: !2-13 ).
Maria , Marta şi consătenii lor ne-ar spune că deseori, ca şi atunci când a murit Lazăr, Iisus plângea pentru durerile altora, lăsând ca roua iubirii să strălucească pe faţa luminată de însăşi dragostea Tatălui.
Ucenicul iubirii , Ioan, a învăţat iubirea chiar la pieptul Mântuitorului.Era o relaţie sfântă între ei, Ioan fiind cel mai tânăr dintre ucenici şi cu predispoziţie pentru a iubi. Domnul Iisus a ştiut lucrul acesta şi, în „ lecţii” unice, L-a învăţat cum să iubească frumos ,tăcut şi dumnezeesc. Această intimitate curată a iubirii era o relaţie sfântă , rodnică, iar iubirea dintre cei doi se răspândea în cercuri tot mai largi cuprinzându-i pe toţi şi cuprinzându-ne şi pe noi cei de astăzi ( 1 Ioan 4 ).
Dacă i-am întreba pe unii din sfinţii contemporani nouă, unde au învăţat să iubească , oare ce ar răspunde?...
Dacă l-am întreba pe fratele Traian Dorz, ne-ar răspunde, prin toată viaţa lui şi prin tot ce-a scris , că a învăţat să iubească sub crucea iubirii Lui Iisus, îngenuncheat în suferinţă. Iubirea lui a fost atât de mare, încât suferinţa se transforma în binecuvântare ţi durerea în extaz.
Ne-ar mai spune că Părintele Iubirii lui a fost părintele Iosif, a cărui dragoste alături de-a Lui Dumnezeu, i-au modelat inima tânără, pregătindu-l pentru a-i iubi „pe toţi până la sfârşit”…
Şi ne-ar mai spune că Dumnezeu a coborât în el „ pe-ale iubirii mii de căi” cu paşi liniştiţi,
„ca mersul stelelor pe cer, ca răsăritul lunii,
…ca seara ce-nfăşoară lin pădurea nemişcată…
ca pacea marilor tăceri pe culmile-nsorite…
ca a iubirii dulci văpăi spre-a inimii comoară…”
şi că din toate acestea a învăţat cum să iubească. Alături de Domnul şi de fraţi , bucuria fratelui Traian se făcea „lacrimă şi vis”, văzând adesea „tot largul cerului deschis”. A învăţat să-şi înalţe trăirile pe culmea Taborului, iar acolo, sorbind seninul din ochii Domnului Iisus, n-a mai avut decât două şoapte: „ Te iubesc, iubesc!...”
De dragul Lui Iisus ne-a iubit pe noi toţi, ca pe nişte fii, ca pe lumina privirii dragi, cu lacrima iubirii curgându-i pe obraji, cu rugăciunea gemută în ascuns ca-n noi să se trezească a-ntoarcerii răspuns.
Fratele Traian a învăţat să îşi iubească chiar şi duşmanii şi fraţii care i-au trădat iubirea…
Ce dar minunat ne-a trimis Dumnezeu prin fratele Traian!!! Un Apostol al Iubirii de la care să învăţăm cum să iubim cu adevărat.Să-i căutăm pe astfel de fraţi pentru a învăţa de la ei! Îi vom recunoaşte imediat după dragostea ce ne-o poartă. Să învăţăm de la ei, de la cei care ne iubesc! Să învăţăm din iubirea lor curată, din iubirea lor trăită şi revărsată peste toţi necondiţionat, ca iubirea Domnului Iisus…
„ACOLO” am învăţat să iubesc! ...
Tăria acestei afirmaţii îmi dă noi fiori pentru că este o mărturie că mai există în Oastea Domnului locuri şi fraţi de la care se poate învăţa să iubeşti.
Simt că din inima mea se înalţă o rugă de mulţumire pentru că Domnul mai are pe ici pe acolo căte un „învăţător al iubirii”.
Prin Duhul Sfânt îmi cercetez viaţa şi inima şi mă întreb: „ Oare există cineva care a învăţat de la mine să iubească? Sau a învăţat doar indiferenţa sau chiar ura…”
…Răspunsul întregii mele fiinţe se preschimbă în râuri de lacrimi amare… Plâng şi-mi este ruşine…Plâng şi mă rog Domnului prin versurile fratelui Traian:
Vreau să iubesc, Iisuse, pe toţi pân’ la sfârşit…
Chiar dacă şi aceia ce-odată m-au iubit
Călca-vor prin noroaie pe sufletu-mi zdrobit
Vreau să-i iubesc , Iisuse, vreau până la sfârşit!!!
Vreau pururi fraţi şi prieteni pe toţi să mi-i socot
Din inima întreagă şi sufletul meu tot!..
Chiar când zdrobit pe drumuri nici plânge n-o să pot,
Vreau fraţi, vreau fraţi, Iisuse, şi prieteni să-i socot!... ( Traian Dorz)
…Plâng…şi mă rog…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu