Un om pentru eternitate

"O ţară care nu ştie să-şi apere poeţii va fi învinsă sau va supravieţui la coada altor naţiuni, fiindcă poezie e sângele unui popor, care curge subtrean prin veacuri şi îl face nepieritor" - Marin Preda - 

  Cine, oare, a cântat mai mult şi mai frumos iubirea, naşterea şi jertfa Domnului Iisus în perioada în care România suferea şi plângea sub jugul comunist, dacă nu poetul şi psalmistul "Oastei Domnului", fratele Traian Dorz?

Am observat şi în serile acestea din Săptănâna Patimilor pe toate posturile de televiziune, poeziile scrie de fratele Traian Dorz au avut întâietate dar, mai nimeni nu au amintit şi de autorul lor, poate că nu din rea voinţă....

Acest atlet al creştinismului, prin toate poeziile sale, s-a adresat neamului românesc şi nu numai, ca să-l rupă de lanţuirle robiei păcatului şi să-l apropie de Dumnezeu. Ar trebui ca fiecare român, în fiecare seară, în timpul consacrat rugăciunii, să rostească şi un vers al fratelui Traian Dorz.

Oare mai există altcineva să fi cântat ca el? Îmi exprim convingerea ca va veni vremea când acest extraordinar om - geniu al credinţei creştine româneşti - să fie recunoscut de către cei- care trebuzie să-l considere ca pe unul dintre vârfurile culturii noastre.

Cine vrea, cine simte că este apăsat şi că sufletul îi este asediat de însingurare, de tristeţe, de păcate, poate să-şi găsească liniştea meditând la ceea ce a scris acest pilduitor om pentru generaţia sa, ca şi pentru noi, generaţia de azi, precum şi pentru cele ce vor veni.

Iata ce marturiseste un preot atent: ".... era in jurul anului 1980... un fost coleg de facultate, P.C. Pr. Vasile Fluieras, paroh in cartierul Manastur din orasul Cluj-Napoca, m-a invitat sa-l insotesc intr-o vizita la un bolnav. Fost student la medicina, acest om intampinase, in ultimul an de studii, o rasturnare teribila a destinului si a fiintei sale! Poliomielita.......l-a strivit sub aripa sa fatidica. Paralizia ii repartizase sarmanului intelectual doar capul, luand in stapanire restul organismului......... O calugarita ce cunoscuse exilul din viata monahala, pentru ca manastirea in care traise a fost desfintata abuziv, a gasit aici sansa unica de a practica prin jertfa de sine, credinta crestina. s-a casatorit cu acest condamnat pe viata, pentru a-l putea sluji si, prin el, pe Bunul Dumnezeu. Douazeci si sapte de ani a avut parte de aceasta misiune.... La capataiul lui am aflat - printre multe altele - ca aceasta minunata poezie ce incepe cu versurile:"Invata de la ape sa ai statorinic drum / invata de la flacari ca toate-s numai scrum...." si incheia cu versurile:"Ia seama, fiu al Jertfei, prin lumea care treci / Sa-nveti din tot ce piere, cum sa traiesti in veci!" - nu era "din lirica norvegiana", ci era scrisa de un roman anonim. Acel drept credincios poet, refuzand orice compromis cu regimul trecut, si-a parcurs la randu-i viata aidoma Sfintilor. Daca imi aduc bine aminte, se numea Traian Dorz si facea parte din Oastea Domnului....." ( citat din cartea "Sub privirile sfintilor zilei" de parintele Ioan-Tiberiu Visan)

Iata o alta marturisire despre fr. Traian Dorz: "Dupa lungi si grele suferinte, atat trupesti cat si sufletesti, in dimineata zilei de 20 Iunie 1989 sufletul lui bun si bland intra purificat deplin in linistea vesniciei, unde este asteptat cu bratele deschise de Scumpul sau Mantuitor Iisus Hristos. Acela pe care L-a iubit cu toata putera sufletului sau si pentru care a fost in stare sa-si dea si viata de nenumarate ori.

De acum nici un asupritor nu-l va ma putea nici urmari, nici inchide...

Trupul lui, stors de suferinta, cu urmele lanturilor si catuselor purtate indelung, a fost pus in sicriu si privegheat cu cele mai duioase lacrimi, cantari, cuvinte de despartie de catre miile de frati din toata tara. A fost purtat pe brate de catre ostasi pe toata distanta de 4 Km., urmat de un urias cortegiu format din peste zece mii de frati ostasi din toate colturile tarii si patruzeci de preoti... Pe ultimul sau drum pamantesc a fost condus de nemuritoarele sale cantari inlacrimate, pana la mormantul din fata "bisericutei albe" de pe "dealul inflorit" al Mizesului, comuna sa natala. Aici, dupa propria-i expresie. trupul sau asteapta linistit, "in calda taranii infratire:, trambita Invierii si rasplata preaiubitului sau Mantuitor pentru care a trait si a murit cu vrednicie.

La mormant s-au cantat unele dintre cele mai din urma cantari ale sale:

MA DUC SA DORM PUTIN" din care selectam doua strofe:

Ma duc sa dorm putin la sanul

Odihnitor din care sunt

Precum adoarme graul toamna

La sanul caldului pamnat.

Cantarile-mi vor tine locul

La masa dragostei cu voi,

Si ne-ntalnim cand veti intoarce

Prin cate-o lacrma-napoi,

In timp ce sicriul cu trupul sau chinuit si stors de suferinta este coborat in mormant unde chinuitorii nu-l mai pot urmarii, miile de frati cu ochii-nlacrimati incep cantarea:

MANTUITORUL MEU IUBIT

Mantuitorul meu iubit

din slavile senine

din lumea plansului sfarsit

eu vin acum la tine

Sfarsit-am calea pe pamant

si slujba ta cea buna

urmand Cuvantul tau cel sfant

cu fratii impreuna

........

Cum te-om privi Acolo Sus

In sfanta adorare,

Preadulce si preabun Iisus

In veci fara-ncetare.

O viata-ntreaga Te-am slujit

In canturi si suspine

De-acuma lupta mi-am sfarist

Iisuse, vin la Tine.

Cand lucrarile la mormant erau terminate, s-a recitat poezia lui lasata ca testament pentru aceasta plecare " NU-MI ACOPERITI MORMANTUL" din care redam mai jos trei strofe:

Nu-mi acoperiti mormantul cu cununi, ci cu iubire

Nu cununi am vrut in viata ci cantare si-nfratire

Caci cununile se usca si se sterg de ploi si soare

Dar iubirile curata sunt cununi nemuritoare.

Nici nu-mi scrieti pe-a mea cruce data morti-ntunecata

Eu am fost nascut din ceruri ca sa nu mor niciodata

Nici sa nu-mi spuneti adio, ci-mi spuneti la revedere

Maine vom canta-mpreuna la Intaia Inviere!

Eu mi-am pregatit o cruce si un loc de-nmormantare

Crucea nu-i a mea, iar locul nu-i mormat ci numai pare

Pot muri in orice vreme. si-ngropat pot fi oriunde

Cu o cruce sau si fara, - nici o groapa nu m-ascunde.

Cum despartirea fratilor de mormantul sfant si al unuora de altii devenea tot mai grea si mai apasatoare, s-a inceput cantarea inlacrimata si plina de nadejde, "NE VOM REVEDEA ODATA":

Ne vom revedea odata

Sus in Tara Domnului

Unde El cu Drag va duce

Fericiti pe toti ai Lui

......

Ne vom revedea odata

Cand la Domnul vom sosi

Si de-acolo niciodata

Nu ne vom mai desparii.

Dupa aceasta ultima cantare, in timp ce ziua se pleca spre seara - fratii si surorile plini de nadejdea revederii cu cel care a intrat biruitor in linistea vesniciei - si care a spus:

"Eu de-acum v-astept in poarta

Cea de dincolo de prag

Sa va dau sarutul dulce

De iubire si de drag."

din insemnarile fr. Gavril Lupu - Gherla - " Traian Dorz ( 1914 - 1989 ) - Scurt istoric al calvarului din inchisorile comuniste in cei 17 ani de temnita grea"

Am lasat sfârşit un minunat cuvânt de bucurie al Părintelui Prof. Dr. Dumitru Stăniloae la cartea fr. Traian Dorz - "Minune şi Taină "

"Mi-a făcut o bucurie negrăită citirea cântărilor de la-udă închinate Maicii Domnului de dăruitul de Dumnezeu, cântăreţ al Domnului nostru Iisus Hristos, Traian Dorz.

Cântările din volum redau învăţătura dintotdea-una a Bisericii noastre despre Maica Domnului şi Pururea Fecioara Maria, fără de care nu poate sta credinţa creştină în Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii. Ea - lucrarea aceas¬ta - aduce în redarea acestei învăţături căldura iubirii neatinse de noi a Maicii Domnului faţă de Fiul ei Dumnezeiesc, Care a binevoit să Se facă Pruncul ei.

N-am întâlnit nicăieri descrisă atât de minunat duioşia dragostei ei de Maică. Ea trezeşte în cei ce citesc cântările acestea o vibraţie până la lacrimi. Aceste cântări ne arată înălţimea, necunoscută înainte, a omenescului, adusă nouă prin faptul că Fiul lui Dumnezeu Se face Fiul unei Maice dintre noi şi Fratele nostru, Care dintr-o iubire nemărginită S-a dat pe Sine Jertfă pentru mântuirea noastră, având pe Maica Lui cea mai înţelegătoare şi simţitoare părtaşă la Iubirea şi Jertfa Lui.

Sunt fericit că iubitul nostru frate Traian Dorz a alcătuit aceste cântări dintr-o dragoste şi cinstire înflăcărată pentru Maica Mântuitorului nostru.

Sunt sigur că tipărirea acestei lucrări va aduce o puternică înviorare a credinţei şi o readunare a credincioşilor români în mărturisirea comună a credinţei lor evanghelice din tot trecutul.

Bucureşti, la 9 dec. 1985"

În noaptea spre dimineata zilei de 20 iunie 1989, Traian Dorz se întâlnea cu Luceafarul Diminetii. Sufletul lui îsi anunta rasaritul pe firmamentul altei lumi, acolo unde îl asteptau bratele deschise al Mirelui sau Ceresc, de a Carui întâlnire i-a ars în dor nestins întreaga viata. El i-a luat de pe umar crucea si i-a asezat pe frunte stralucitoarea cununa a biruintelor. Privighetoarea a parasit cuibul ei de lut, spre a se aseza pe una din crengile pomului vietii vesnice.

Prin patosul ideilor, prin calitatea expresiei poetice, prin mesajul ei divin-uman, opera creata de Traian Dorz îl situeaza în constelatia unor mari creatori ai sensibilitatii religioase, precum ieroschimonahul Daniil Tudor, Vasile Voiculescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Vasile Militaru, Ioan Alexandru, iar prin conotatiile mistice, de ce nu, si cu Daniel Turcea.

Putem afirma cu toata convingerea ca poetul interzis Traian Dorz de-abia acum, dupa moartea lui, îsi începe cariera literara.

Iată şi o mărturie radiofonică: