De vorbă cu mine - Jurnal de zbor (dor)
Timpul şi Sufletul... Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate.(William Shakespeare) Iar Sufletul, este o scânteie divină ce şi-a uitat aripile în inima Creatorului, ...rămânând cu două răni adânci ce sângerează lumină.
duminică, 17 martie 2024
S-au temut că se vindecă
Istoria păstrează o mult-grăitoare întâmplare:
Pe la anul 1754, se făcu în Franţa o mare procesiune cu moaştele făcătoare de minuni ale unui sfânt.
Mulţime mare de popor se strânse cu acest prilej.
Venise şi o mulţime de bolnavi şi cerşetori.
Doi ologi cerşeau la un capăt de drum.
-Să aveţi credinţă tare! - le ziseră trecătorii. În curând vor trece pe aici moaştele Sfântului şi, de veţi avea credinţă,vă veţi tămădui.
-Frate! - se înţeleseră atunci ologii. De noi nu va fi bine cu moaştele alea... S-ar putea întâmpla să ne tămăduim; şi atunci cine ne va mai da nouă bani?!... Va trebui să ne apucăm iarăşi de lucru! Hai să o ştergem de aici!...
marți, 12 martie 2024
Iată ce mare răspundere are mama!
O mărturie din închisorile comuniste relatată de Poetul Traian Dorz.
13 martie 1959 Traian Dorz este arestat din gara Călanu Mic și confiscată casa de la Sânicoară .. tot atunci au fost arestați și frații de la Sebeș, Craiova, Timișoara, Galați, Suceava...
* * *
”...În ziua aceea, gardian de serviciu pe sală era unul mai cumsecade. (Pentru că şi acolo puteau fi oameni cumsecade. Am cunoscut mulţi. Dumnezeu le va răsplăti odată tuturor acestora, pentru că mult ne-am rugat pentru acei gardieni care acolo, unde era atâta răutate şi suferinţă, ei, fără să-şi calce îndatoririle lor, au fost totuşi oameni, purtându-se omeneşte, şi nu ca alţii, drăceşte, cu acei pe care îi supravegheau...)
Deci în ziua aceea era de serviciu pe sală un tânăr gardian – om cumsecade. Se potrivise să rămână mai multă mâncare de pe celelalte coridoare.
duminică, 10 martie 2024
Ştii tu oare, fiule?
De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?
joi, 7 martie 2024
„Îmi deschid palmele către cer...”
La cei 40 de ani (50 acum ) privesc în copilăria mea...Ecouri plăcute mă ajung din urmă.
Parcă mai ieri alergam după
fluturaşi, parcă mai ieri număram frunzele ce se desprindeau de pe ramuri,
comparându-le cu anii noştri și așteptând iarna ca pe o odihnă între două
vieți.
Odată cu trecerea anilor, începem
să vedem iernile altfel, prin ochi de copii; ei încă nu simt iernile din
sufletele părinţilor lor.
Deseori retrăiesc copilăria
fiindcă a fost altfel, și, cu paşi timizi şi privirea plină de melancolie, merg
uşor prin proaspătul strat alb. Mă simt
neputincios. Un fulg mi se opreşte jucăuş pe mână.
Îmi deschid palmele către
cer...palmele ard... Simțăminte de copil și gânduri de om matur se
învălmășesc...
MAMĂ!
Mamă!
Nici una din năzuințele tale nu este atât de curată, de sfântă, de binecuvântată, ca aceea de a-ți crește copiii spre slava lui Dumnezeu.
Mamă!
Cerul întreg te va binecuvânta dacă te predai în slujba Domnului, pentru ca ceea ce ai în mână, copiii tăi, să devină și ei la rândul lor, copii ai lui Dumnezeu.
Mamă!
Când tu ți-ai dăruit viața Domnului Hristos devii un misionar în familia ta. Ești purtătoarea luminii, a credinței, a nădejdii și dragostei, ești solul cerului pentru căminul tău, ca să conduci pe toți ai tăi spre cetatea Domnului.
sâmbătă, 2 martie 2024
Nemurirea…
Nemurirea,
de când ştim,
ne-am trezit că ne-o suim
rost cinstit să-nveşnicim.
în brazde râu
ne-a dat holde până-n brâu
şi-a ţinut ţara de grâu.
cu şubele de lână
ne-au mânat turmele-n stână
şi-au făcut ţara stăpână.
sunând tilinci,
cu suman şi cu opinci,
ne-au dus munţilor juninci.
cu cercuri şi ciubare
ne-au purtat din zare-n zare
doinele nemuritoare.
3 martie. Ziua Mondială a Scriitorilor
În fiecare an, pe 3 martie, se aniversează Ziua Mondială a Scriitorilor. Poeți, eseiști, nuveliști, dramaturgi, critici literari, istorici și jurnaliști de pretutindeni sunt amintiți și apreciați pentru rolul în dezvoltarea literaturii și a culturii la nivel mondial
Câteva date mai de seama din viata Preotului Iosif Trifa
- 1888, luna martie, ziua 3 – se naşte în satul Certege, jud. Turda,[1]din părinţii Dimitrie şi Ana, fiul Iosif, al patrulea dintre cei şase fii ai lor;
- 1895, la 7 ani – începe şcoala de patru clase din satul natal;1900 – începe gimnaziul la Beiuş;
- 1907 – începe cursurile la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu;
- 1910 – este numit învăţător în comuna Vidra de Sus, azi, Avram Iancu;
- 1911 – se căsătoreşte cu Iuliana, din neamul lui Avram Iancu, nepoată de frate a acestuia. Este hirotonit preot în Vidra;
- 1912 – are primul copil, o fetiţă, Olimpia, care moare în anul următor;
joi, 29 februarie 2024
Căderea din smerenie
marți, 27 februarie 2024
CETĂŢI ŞI LANŢURI - 239 de ani de la martiriul lui Horea, Cloşca şi Crişan.
- La 28 februarie 1785, Horea și Cloșca, conducători ai răscoalei din Transilvania, erau executați prin frângerea pe roată pe platoul "La furci" din Alba Iulia; Crișan se spânzurase în închisoare. Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, a fost cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din acea perioadă.
Cetăţile ne vorbesc despre asupritori, lanţurile ne vorbesc despre asupriţi… Şi unele şi altele au fost inventate de marii tirani ai vremii: cetăţile pentru stăpâni, iar lanţurile pentru robi.
Poate că nicăieri, ca la Alba Iulia, în Ardeal, nu se poate vedea mai bine acest cumplit şi vinovat adevăr. Uriaşa cetate construită cu trufie şi ură de către marii asupritori acum aproape trei sute de ani în urmă – şi care îşi întinde zidurile pe o suprafaţă de şaptezeci hectare de pământ – te înfioară în grozăvia ei.
Ce siguranţă şi trufie dovedeşte ea că aveau atunci tiranii şi lacomii ei stăpâni! Ce veşnică li se părea lor că le va fi domnia în ea! Şi cum i-a prăbuşit Dumnezeu pe veşnicie când li s-a umplut măsura nedreptăţilor – şi n-au mai trebuit răbdaţi!
Dintre cele patru porţi mari pe care le avea la început, au mai rămas până astăzi trei. Deasupra celei de a treia porţi – cea din imaginea de mai sus – se mai poate vedea şi astăzi celula întunecată, fioroasă şi îngustă, cu butucii ei de fier şi cu lanţurile groase, în care a zăcut legat de mâini şi de picioare, cu obezi nituite cu ciocanul pe nicovală, două luni de iarnă geroasă, din decembrie 1784 până în februarie 1785, martirul Horea; şi în alt loc cei doi soţi ai săi, Cloşca şi Crişan.
luni, 5 februarie 2024
O poezie cât o predică, o adevărată descărcare sufletească!
poeme şi cântări
ce gâdilă urechea
şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare,
am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate,
din iad şi din noroaie.
Am vrut să-mbrac oştire
cu număr nesfârşit
din fiecare carte
să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet
şi braţ nebiruit
pornind să spargă încă
o linie duşmană.
vineri, 26 ianuarie 2024
Viaţa este o sursă de bucurie
Ce nu face omul pentru viaţa lui atunci când este în pericol?!
Din aceste relatări, reiese clar cât de preţioasă este viaţa. Fără de ea nu putem face nimic. Marinarii au început să-şi sacrifice bunurile materiale în efortul de a-şi salva viaţa. Pe acelea le putem înlocui, dar viaţa, nu.
luni, 22 ianuarie 2024
Trezeşte-ne, Doamne, să nu cădem de frig
Cine vrea să împrăştie căldură, trebuie să rezite mai întâi frigului!
De ce sunt atât de mult iubiţi ghioceii, doar pentru că sunt vestitorii primăverii?
Nu numai, ci şi pentru faptul că au învins frigul, au crezut în primăvară.
"Întâi să fim, apoi să facem!", spune fr. Traian Dorz, haideţi să fim şi noi printre acei ghiocei care vestesc primăvara duhovnicească!
E încă iarnă afară, dar în suflet se arată zorii unei minunate şi prietenoase feţe ale iubirii. Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru, Care ne-a înflăcărat şi în iarna aceasta, cu atâta dragoste, cu atâtea fericite gânduri de dor şi biruinţă... A fost ger în iarna aceasta, l-am biruit, rămânem însă suflând în mâinile credinţei care se tot răceşte... Nu, să nu ne fie frică de iarna de afară, să ne temem de iarna din noi. Ce grozavă este o astfel de iarnă! Şi ce prăpăd face viscolul ei acolo unde stăpâneşte!
duminică, 14 ianuarie 2024
Poetul Traian Dorz despre Poetul Mihai Eminescu
În fiecare an, pe data de 15 ianuarie, Mihai Eminescu, „Luceafărul poeziei românești” ajunge la inimile celor care îl omagiază.
"Şi fiindcă tot eram aici, foarte aproape de cimitirul Belu, unde ştiam că este mormântul marelui poet Eminescu, pe la care nu fusesem de mulţi ani, am mers să-l mai vedem.
Am trecut pe lângă toate celelalte morminte cu nume cunoscute, ale unora dintre cei mai aleşi scriitori ai neamului nostru şi am ajuns la mormântul frumosului luceafăr al poeziei noastre vii. Era acoperit cu flori verzi şi proaspete, ca şi mormântul părintelui Oastei noastre vii.– Ce-i aducem noi acestui suflet mare, am zis eu, dacă am venit acum pe neaşteptate aici lângă odihna lui zbuciumată? Flori văd că are destule şi văd că mulţi îi aduc flori. Noi să-i aducem ceea ce cred că îi aduc puţini sau poate nimeni. Să-i aducem rugăciunile şi lacrimile noastre.
Şi cu cea mai profundă iubire înlăcrimată, participantă la suferinţa, la dragostea şi la jertfa lui aduse pe altarul frumuseţii şi poeziei adevărate, am aşezat în faţa mormântului lui Mihai Eminescu lacrimile noastre. Şi în faţa Tronului lui Dumnezeu rugăciunile noastre cele mai fierbinţi pentru odihna şi mângâierea în lumea cealaltă a sufletului său atât de zbuciumat în lumea asta."( Traian DORZ, din "Istoria unei jertfe" , vol. IV /Anii 1976 – 1988, pag.475, - Sibiu: Oastea Domnului)
luni, 1 ianuarie 2024
Anul Nou și Copilul din noi
Încep această seară având pe buze şi pe suflet câteva versuri din "Poiana primei amintiri" de Nicolae Labiş, ce m-au lasat fără comentarii....
SF. IOAN BOTEZĂTORUL ŞI „IONII” DE AZI
E timpul sărbătorilor de iarnă. Sau, mai bine zis, e timpul petrecerilor de iarnă, căci, începând de la Crăciun, petrecerile se ţin lanţ.
Acum, pe la Anul nou şi Botez, este mai ales timpul când tot creştinul cu „ceva dare de mână” ţine să-i tragă câte un chef. Acum iarna este, mai ales, timpul când se îmbată oamenii de „ziua numelui”.
Au început-o „Nicolaii” cu Sf. Nicolae, au venit apoi „Vasilii” la Anul Nou şi pe urmă vine grosul „Ionilor” din ziua a doua de Botez.
Vai ce păgânătate şi batjocură este aceasta! Despre nici un sfânt nu spune Sf. Scriptură că ar fi fost iubitor de chefuri şi beţii – iar cei ce poartă numele lor, „Nicolai”, „Ionii”, „VasiIii” etc. se îmbată în numele lor.
duminică, 31 decembrie 2023
O întrebare la sfârșit de an: Noi unde ne-am făcut cuib?
„Căci nimeni nu poate pune altă temelie decât cea pusă, care este Iisus Hristos” (I Corinteni 3,11).
vineri, 29 decembrie 2023
106 ani de la nașterea fratelui, filosofului și publicistului hunedorean Victor Isac - filosof, publicist (29 decembrie 1917 - 29 aprilie 2003)
Domnia Sa a lăsat ,,moştenire” Bibliotecii Municipale Hunedoara cărţile şi manuscrisele din biblioteca proprie. Astfel, am creat o sală care-i poartă numele.
duminică, 3 decembrie 2023
De ce are nevoie dragostea de dovezi?
vineri, 1 decembrie 2023
Orbirea răutății nu are leac, dar are pedeapsă.
Nimic mai greu, nimic mai periculos decât să te lupți cu îngustimea și cu formalismul.
Nimic mai primejdios, decât a combate răutatea, care crede că are dreptate, că apără adevărul și că slujește lui Dumnezeu. Aceste forme ale relei-voințe au înfrânt și pe Iisus. Deși Dumnezeu n-a revelat o Scriptură împotriva Sa, formalismul [după aluatul] iudaic a ântors-o împotriva lui Dumnezeu. Iată ce poate răutatea; să stea împotriva iubirii de oameni și de Dumnezeu; împotriva ei, nu poate nimic, nici Iisus. De aceea, răutatea, pentru că nu se poate schimba în bucurie nicidecum, nu are iertare, ea este împotriva iertării și a oricărei tămăduiri, dar are judecată. Răutatea a ânfrânt pe Dumnezeul Iubirii, dar se va înfrânge de Dumnezeul Judecătii.
Iisus a tămăduit orbirea ochilor dar n-a putut tâmădui orbirea răutății. Orbirea răutății nu are leac, dar are pedeapsă.
miercuri, 22 noiembrie 2023
Viata între două răsărituri de soare
Atunci când ajungi la vârsta de 50 de
ani ai tendința să faci următoarele trei lucruri:
1.
Să te uiți ”în spate”, la ce a fost, le ce ai
fost, la ce ai trăit și cum ai trăit.
2.
Să te uiți ”în prezent”
3.
Să te te uiți în față,
întrebător: Câte din cele ce au fost vor mai fi? Câte din cele ce sunt vor mai rămâne?
Cum va fi crucea mea, mai ușoară, sau mai grea? Câți prieteni voi mai pierde?
Câți prieteni voi mai câștiga?...
Ei bine, pentru un copil al lui Dumnezeu, împlinirea
vârstei de 50 de ani, e un moment binecuvântat. Mă uit cu drag în urmă și spun
recunoscător lui Dumnezeu și tuturor semenilor mei de aproape sau de mai
departe, că în toți acești ani trecuți, am învățat să apreciez mai mult timpul
petrecut împreună cu ei și cu Dumnezeu. Am înțeles de ce Dumnezeu a scos în
calea mea oameni deosebiți. Nu a fost la întâmplare nimic, nici plecarea mamei
la vârsta de un an, nici prietenul X din gara Brașov, nici cei de mai târziu.
Dumnezeu a trimis oameni cu mesaje clare în diferitele etape ale vieții mele
care într-un fel sau altul au întărit cuvintele Sf. Ap. Pavel: ”Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu
ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi” (Efeseni 5, 15)
În prezent, datorită acestor oameni, pe
primul loc în viața mea, vreau să cred că este Dumnezeu, după care urmează
familia trupească și apoi cea sufletească la fel de importantă. În virtutea
acestor prime priorități, după care evident urmează și altele, mă străduiesc să
răscumpăr vremea căci zilele sunt rele și să nu fiu ca cei fără de minte, ci
înţelegând care este voia Domnului ( Efeseni 5,16-17).
Sunt conștient că trecutul și prezentul
modelează viitorul, deaceea voi pune la temeila viitorilor ani același îndemn
după care mi-am călăuzit pașii până astăzi: ”Vorbiţi
între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând
Domnului, în inimile voastre” ( Efeseni 5,19), conștient că numai așa voi
putea împlini pe mai departe următorul îndemn ce urmează celui de mai sus: ”Mulţumind totdeauna pentru toate întru
numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl.” (Efeseni 5,20)
Frații mei dragi, rugați-vă pentru mine să
trăisc o viață cu Domnul! Așa cum Dumnezeu mă așteaptă ca un tată iubitor cu
brațele deschise, așa vă aștept și eu,
ca un fiu și ca un frate, cu inima largă (2 Cor. 6, 13). Vă aștept, plâng şi mă
rog Domnului prin versurile fratelui Traian:
”Vreau să iubesc, Iisuse, pe toţi pân’ la sfârşit…
Chiar dacă şi aceia ce-odată m-au iubit
Călca-vor prin noroaie pe sufletu-mi zdrobit
Vreau să-i iubesc , Iisuse, vreau până la sfârşit!!!
Vreau pururi fraţi şi prieteni pe toţi să mi-i socot
Din inima întreagă şi sufletul meu tot!..
Chiar când zdrobit pe drumuri nici plânge n-o să pot,
Vreau fraţi, vreau fraţi, Iisuse, şi prieteni să-i
socot!...” ( Traian Dorz)
Astăzi când auzim peste tot colinda
"Cerul şi pământul", frații mei dragi, prieteni și semeni, haideți să
mergem uniți și împreună spre raiul cel de sus. Doar împreună putem vedea
dincolo de colind pe Dumnezeu, cel ce s-a urcat pe cruce.
Slăvit să fie Domnul și iertare tuturor!
Sorin Micuțiu / 23.11.2023
joi, 16 noiembrie 2023
Cel ce voiește să devină creștin trebuie mai întâi să devină poet
Sufletul
creștinului trebuie să fie delicat, sensibil, să zboare, să tot zboare, să
trăiască printre visări. Să zboare în nemărginire, în stele, în mărețiile lui
Dumnezeu, în tăcere.
Cel ce
voiește să devină creștin trebuie mai întâi să devină poet. Asta e! Trebuie să
te doară. Să iubești și să te doară. Să te doară pentru cel pe care îl iubești.
Iubirea se ostenește pentru cel iubit. Aleargă toată noaptea, priveghează, își
însângerează picioarele ca să-l întâlnească pe cel iubit. Se jertfește, nu ia
nimic în seamă, nici amenințări, nici greutăți, din pricina iubirii. Iubirea
pentru Hristos este alt lucru, nemărginit mai înalt.
Și când zicem iubire, nu este vorba de virtuțile pe care le vom dobândi, ci de inima iubitoare către Hristos și către ceilalți. Toate să le întoarcem către aceasta. Vedem o mamă cu copilașul în brațe, sărutându-l și răsfățându-l? Îi vedem chipul luminos atunci când își ține în brațe îngerașul? Omul lui Dumnezeu vede toate acestea, îl impresionează și, însetat, zice: „Să fi avut și eu această dragoste fierbinte pentru Dumnezeul meu, pentru Hristosul meu, pentru Maica Preacurată, pentru sfinții noștri!". Da, așa trebuie să-L iubim pe Hristos, pe Dumnezeu. O dorești, o vrei și o dobândești prin harul lui Dumnezeu.
miercuri, 15 noiembrie 2023
Adevărul nu este greu de aflat pentru sufletul care se smereşte
"Fiul meu, alege numai binele adevărat,
tot ce numai pare bine, este-adeseori păcat
ce e bine-ntreg, se simte şi-l cunoaşte duhul tău,
ce doar pare, e-amăgire: crezi că-i bine, dar e rău"
(Traian Dorz)
„Toţi cunoaştem oameni care ne-au minţit. Dar prima oară, cu toţii ne întrebăm: "În legătură cu altceva m-ai mai minţit ?" Credibilitatea se construieşte ca un turn, cărămidă cu cărămidă. Minciuna scoate o cărămidă de la baza turnului. Asta e miza: credibilitatea.” (Michael Josephson)
Se întâmplă uneori să dăm crezare oricăror vorbe şi porniri, fără a cumpăni temeinic în faţa lui Dumnezeu ceea ce auzim sau vedem. Şi vai, de multe ori, cădem în cursa vrăjmaşului îmbrăţişând minciuna ca pe un adevăr. Iar după aceea ţinem cu înverşunare la părerea formată, fără a mai lua în seamă şi părerea altora.
vineri, 10 noiembrie 2023
Nu vă vindeți moşiile, de dragul de a veni la oraș!
Până acum poporul spunea: bagă banii în
moşie, că pământul ne hrăneşte, măcar că el nu cere de mâncare; şi orice
primejdie a trece el rămâne tot întreg. De când s-au împărţit moşiile, vedem
lucru curios: oamenii, îşi vând moşia pe nimic, părăsesc satul, şi din stăpân
vine să se bage slugă la fabricile streinilor. După ce vin la oraş văd, că ce
capătă de la fabrică, deşi lui îi păreau grozav de mulţi bani, n-ajunge să
plătească chirie, să mânânce şi să se îmbrace. Că la oraș primeşti bani mulți,
dar n-ai nimic în curte, în pod şi în pivniţă şi trebuie să le cumperi pe
toate, până şi frunza de pătrânjel.
Unde mai pui, că tot din câțiva în câţiva ani, lucrările nu merg, şi atunci flămânzesc în adevăr mii de oameni.
luni, 23 octombrie 2023
De-aş fi
De-aş fi frunză,
aş doini mărturisind
trecerea noastră prin timp,
de la primul ghiocel
până la ultimul colind.
De-aş fi pasăre,
aş zbura purtând pe aripi
credinţa în înviere,
împrumutându-mi aripile
celor ce încă nu ştiu să zboare.
De-aş fi o piatră,
- nu de poticnire -
m-aş face bornă de hotar
şi aş striga neobosit:
,,De aici în colo, e oprit!”
duminică, 22 octombrie 2023
Dorul...
Sfânt fior legănat între amintire şi speranţă...
Curcubeu de simţăminte calde ce uneşte trecutul şi viitorul, dând culoare prezentului.
Dorul – cel mai dureros simţământ!...Dar şi cel mai frumos...şi mai nobil...
Prin dor se îmbrăţişează în inima noastră trecutul plin de iubire şi viitorul plin de iubire, alintându-i pe cei iubiţi şi pe cei doriţi.
Dorul e uneori un zbor cu două aripi puternice...una de dulce amintire şi una de fericită nădejde a revederii. Zborul acest este un dulce Vis...un mare Vis...un vis cu ochii deschişi, umbriţi uneori de lacrimi, de lacrimi curate ca roua din zori în care străluceşte seninul...
Dorul e pe măsura iubirii...Un dor mare şi frumos şi sfânt dezvăluie o iubire mare şi frumoasă şi sfântă...
Ce poate fi mai frumos şi mai sfânt şi mai mare ca iubirea de Domnul?! Nimic!...Dar orice iubire de semeni poate să tindă spre această înălţime...
Trebuie! Altfel totul e în zadar...totul e pervertit....şi ,,iubirea” şi dorul şi visul...
Mi-e dor...
Mi-e dor de vorbele frumoase, ce astăzi nu se mai rostesc.
Mi-e dor de scuzele cerute, cu sufletul plin de regret:
"Da, am gresit, o știu prea bine, dar nu o sa o mai repet".
Mi-e dor de "Buna dimineata" ce il spuneam pe la vecini,
Azi locuim pe-aceeasi scară dar toți suntem pe veci străini.
joi, 19 octombrie 2023
Artistul Dorin Olariu - BISERICA DE LEMN DIN BEJAN - lucrare în miniatură
Poeta 𝑬𝒍𝒗𝒊𝒓𝒂-𝑨𝒖𝒓𝒊𝒄𝒂 𝑻𝒐𝒎𝒖𝒔̦ (𝑩𝒖𝒅𝒊𝒖) - O smerită dar binecuvântată lansare de carte
Vasile Voiculescu, din poezia ” EMAUS”
luni, 16 octombrie 2023
Tu, Doamne, faci Toamna
vineri, 13 octombrie 2023
Cum a ajuns Sfânta Cuvioasă Parascheva originară de pe țărmul Mării Marmara ocrotitoarea Moldovei
- Născută în secolul al Xl-lea în Epivata, Sfânta Parascheva a trăit până la vârsta de 25 de ani într-o mănăstire de pe Valea Iordanului și a murit la vârsta de 27 de ani în regiunea sa natală.
- După un periplu prin Bulgaria și Serbia, moaștele Sfintei Parascheva ajung la Iași în anul 1641
- Sfânta Parascheva este considerată ocrotitoarea Balcanilor, fiind cinstită în România, în Bulgaria, în Serbia și în nordul Greciei.
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de mai bine de 350 de ani moaștele ei se găsesc la Iași, fiind izvor de binecuvântare și însănătoșire duhovnicească și trupească pentru toți cei care o cheamă în rugăciune să fie mijlocitoare către Preamilostivul Dumnezeu. Dacă Sfânta Muceniță Parascheva, prăznuită la 26 iulie în Calendarul Ortodox, este cunoscută în popor cu numele „Sfânta Vineri”, Cuvioasa Maică Parascheva a fost numită, mai cu seamă în Moldova, „Vinerea Mare”. Ca un simbol al unității Ortodoxiei de pretutindeni, viața de după moarte a Sfintei Parascheva arată că sfințenia ridică din neamul său pe omul ce s-a asemănat cu Dumnezeu, făcându-l lumină de iubire și apropiere între toți cei care mărturisesc și viază întru aceeași credință. Mărturie despre cinstirea adusă de strămoșii noștri Sfintei Parascheva sunt bisericile ctitorite cu hramul „Cuvioasa Parascheva” nu numai în Moldova, dar și în Transilvania și în Țara Românească.
miercuri, 11 octombrie 2023
Unde - de Nina Cassian
ţâşneşte undeva, în munţii Lunii…
Din cine ştie ce gheizere-albastre şi ploi
bate lumina lui până la noi.
Noi stăm pe Pământ
în seceta noastră,
în săracul nostru veşmânt,
şi mumurăm: lumină albastră
mângâie încruntata frunte a noastră,
umple-ne paharul câte puţin
cu străveziul tău vin…
Rugămu-ne ţie, izvor răcoros,
picură până la noi, cei de jos…
Dar munţii Lunii tac sub omăt.
Cântecul nu li se-ntoarce-ndărăt.
Iar dragostea stă lângă ei întristată
de moarte
că nu o cunosc şi o caută atât de departe…
Nina Cassian
"Nu exista lumina in afara iubirii ! "
"Daca vrem sa-l intelegem pe celalalt, trebuie sa-l iubim; si daca-l iubim, ni se lumineaza adancurile lui. Nu exista lumina in afara iubirii ! Nu ajunge sa privim numai lucrurile lumii, ca sa ne luminam. Am spus ca de-as avea lumea toata, daca nu este o persoana care ma iubeste, nu am nici o multumire. Multumirea e lumina - lumina iubirii. Iubirea e lumina si amandoua sunt viata. Daca vrem sa avem viata, si nu o viata trecatoare, ci viata vesnica si o lumina nesfarsita, mereu mai bogata, apoi trebuie sa iubim. Dar nu putem iubi pe om daca nu iubim pe Dumnezeu. Daca omul nu e vesnic, nu e acelasi lucru. Numai pentru ca omul este vesnic, il iubesc. O mama cand iubeste pe fiul ei, nu se poate sa nu se gandeasca la lumina si sa nu se gandeasca la vesnicia lui. Spune si un ganditor francez de astazi, Gabriel Marcel, ca francezii mai au si cate un ganditor crestin si cate un poet crestin. Nu cum se socoteste la noi, ca nu poti lua de la ei decat lipsa de credinta.
vineri, 6 octombrie 2023
„Hospode pomelui !” –„Doamne miluiește!”
„Când apele adânci se tulbură, ele se liniştesc foarte greu şi au nevoie de timp îndelungat spre a se aşeza deplin. Marile războaie răscolesc din afunduri tot ce este rău în oameni şi în lume, iar răstimpul scurt dintre ele nu mai dă voie să se limpezească şi să se aşeze bine nimic, de aceea, după fiecare, răul e tot mai mare. Fiecare război a adus un rău tot mai cumplit. Ultimul mare război ar putea aduce nimicirea totală a acestui pământ cu aceşti oameni” («Istoria unei jertfe» – Traian Dorz – Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2016, vol. 1, pag. 18).
În mijlocul celor mai întunecate momente ale omenirii, Dumnezeu, la vremea potrivită, trimite oamenii Săi pentru a atenţiona, îndemna, mustra şi ruga pe om să împlinească poruncile Domnului Iisus şi să se temă de a întrista pe Dumnezeu. În categoria aceasta de trimişi ai lui Dumnezeu se numără şi fratele Traian Dorz, care a ştiut întotdeauna să ne arate dragostea lui Dumnezeu sub cea mai înaltă formă şi să mărturisească adevărul fără nicio umbră de compromis. Cât de atenţi şi cât de recunoscători trebuie să fim pentru toate sfaturile şi învăţăturile primite de la Fericiţii noştri înaintaşi!... La începutul celui de al III-lea volum din «Istoria unei jertfe», fratele Traian Dorz spune: „Tot ce v-am scris aici cu lacrimi e adevăr curat şi greu, / mărturisit pe conştiinţă, în Numele lui Dumnezeu. / Nu-mi lepădaţi nici o fărâmă din tot ce spun acum şi scriu, / că tot ce nu-nţelegeţi astăzi, o să-nţelegeţi mai târziu.”