Când stai la popas, ce scoţi din traistă?

 

„În vremea aceea, ridicându-Și Iisus ochii și văzând că mulțime mare vine la El, a zis către Filip: De unde vom cumpăra pâine ca să mănânce aceștia? Iar aceasta o zicea ca să-l încerce, că El știa ce avea să facă. Filip I-a răspuns: Pâini de două sute de dinari nu le vor ajunge, ca să ia fiecare câte puțin. Și a zis Lui unul dintre ucenici, Andrei, fratele lui Simon-Petru: Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Dar ce sunt acestea la atâția? Și a zis Iisus: Spuneți oamenilor să se așeze. Și era iarbă multă în acel loc. Deci au șezut bărbații, în număr ca la cinci mii. Atunci Iisus a luat pâinile și, mulțumind, a dat ucenicilor, iar ucenicii, celor ce ședeau; asemenea și din pești, cât au voit. Iar după ce s-au săturat, a zis ucenicilor Săi: Adunați fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă ceva. Deci, au adunat și au umplut douăsprezece coșuri de fărâmituri, care au rămas de la cei ce au mâncat din cele cinci pâini de orz. Iar oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume.” Ioan 6, 5-14

Ne-am gândit în dimineaţa aceasta la sfârşitul nostru?

Cu ce mă duc?
Când stai la popas, ce scoţi din traistă?

Cu ce am plecat de la întâlnirea cu Eminescu?

 

Ce am învățat de la Eminescu?
Am învățat lecții valoroase despre iubire, natură, patriotism și condiția umană.
 
Am învățat despre iubire și sensibilitate.
Da, Eminescu ne învață despre complexitatea și profunzimea iubirii. Poezii precum "Luceafărul" și "Sara pe deal" explorează sentimentele de dor, pasiune și melancolie, arătându-ne cât de puternice și transformatoare pot fi aceste emoții. De la el am învățat să prețuim și să respectăm mediul înconjurător.
 
Am învățat despre respectul pentru natură.
În multe dintre poeziile sale, Eminescu descrie natura cu o sensibilitate aparte. "Dorința" și "Revedere" sunt doar două exemple în care poetul își exprimă admirația pentru frumusețea naturii și legătura profundă pe care o simte cu aceasta.

Respectul pentru Eroi

În tumultul protestelor recente din București, o imagine a reușit să-mi stârnească o profundă indignare: un tânăr protestatar urcat cu picioarele pe troița ridicată în cinstea eroilor Revoluției Române. Această scenă, însoțită de râsete și poze de grup, este o insultă adusă memoriei celor care și-au sacrificat viața pentru libertate. Protestele sunt un drept fundamental într-o democrație, un mod prin care cetățenii își pot exprima nemulțumirile și pot cere schimbări. Cu toate acestea, există o linie fină între exercitarea acestui drept și lipsa de respect față de simbolurile sacre ale istoriei noastre. 

Troițele și monumentele dedicate eroilor nu sunt simple obiecte; ele reprezintă sacrificiul suprem al celor care au luptat pentru un viitor mai bun.Actul de a urca pe o troiță nu este doar o manifestare de lipsă de respect, ci și o rană adâncă în memoria colectivă a unei națiuni. Este un gest care subminează valorile pentru care acești eroi au luptat și au murit. Încurajarea și râsetele celor din jur nu fac decât să amplifice această lipsă

Notă de lectură: „Duel cu mine...și restul lumii”

 

„Duel cu mine...și restul lumii”

Autor: David Valentin

An publicare: 2024

Editura: Editura Pim, Iași

Număr pagini: 280

„Duel cu mine...și restul lumii” este o carte captivantă care îmbină satira și umorul într-o coridă literară fascinantă. Narațiunea se desfășoară în prima parte, între două personaje principale: „Eu, Îngerul” și „Eu, Lucifer”, care se angajează într-un duel perpetuu plin de ironie și reflecție asupra vieții.

Cartea explorează conflictul dintre bine și rău, între idealuri și realitate, prezentând o serie de dueluri verbale între cele două entități. Umorul și satira este la ea acasă. Dialogurile sunt pline de umor și sarcasm, aducând în discuție teme precum: greșelile de prozodie; relațiile interumane și dilemele existențiale

Traian Dorz și opera de culturalizare, moralizare şi chiar alfabetizare a poporului

  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În timpul lunii decembrie 1977, la unul dintre controalele care mi se făceau destul de des, cei doi ofiţeri care mi-au făcut percheziţia mi-au cerut să le prezint şi un memoriu în care să arăt pe scurt toată activitatea mea publicistică şi scriitoricească. De asemenea, să răspund din ce motiv nu scriu şi nu trimit la publicaţiile şi editurile din ţară. La câteva zile după acestea, le-am prezentat următorul

MEMORIU

cu privire la activitatea mea publicistică şi scriitoricească dintre anii 1932-1977

 

Sunt născut în 25 decembrie 1914, în localitatea Mizieş, jud. Bihor. În 8 iunie 1930 am trecut printr-o totală transformare sufletească în urma lecturii unei scrieri a părintelui Iosif Trifa din Sibiu, care iniţiase şi conducea atunci asociaţia religioasă ortodoxă Oastea Domnului.

În Sibiu, preotul Iosif Trifa redacta atunci gazeta oficială a asociaţiei, numită «Lumina Satelor», având ca supliment săptămânal «Oastea Domnului», la care m-am abonat o dată cu intrarea mea în rândurile acestei mişcări duhovniceşti, în data de 8 iunie 1930.

Notă de lectură: "Oprește-mă, la tine Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!"

 

În data de 11 ianuarie 2025, la Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș, după evenimentul deosebit dedicat Zilei Culturii Naționale, organizat de Filiala „Mihai Eminescu” Timiș a UZPR, în parteneriat cu C.J. Timiș, Asociația Cultural Umanitară „Luceafărul de Vest” Timișoara și MNADOR Timișoara, a fost și o parte de socializare. În această a doua parte a evenimentului am întâlnit un deosebit. A fost o întâlnire destul de emoționantă, deaorece era întradevăr omul pe care mi-l imaginasem. Un om plin de viață, zâmbitor și cu mult curaj, un orator desăvârșit. Am primit din partea dumnealui o carte. Cartea se numește: ” Oprește-mă, la tine Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp! ” Vol. I : Concursul ”Acrostih și Poezie – din Vatra Satului”. Chiuzbaia ( Ediția 2023), Coordonator Vasile Bele, Editura Armonii Cuturale,2024.

Această carte este rezultatul unui concurs de poezie și acrostih intitulat ”Acrostih și Poezie – din Vatra Satului”. Chiuzbaia ( Ediția 2023), care reunește lucrări din diverse unghiuri ale creativității literare. Vasile Bele, în calitate de coordonator, oferă cititorilor o selecție diversificată de scrieri frumoase, unde personajele sunt chiar poeții care au participat la acest concurs. "Oprește-mă, la tine Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!" este o lucrare care te face să simți emoția întâlnirii cu oameni pasionați de literatură.

LUMINA ÎNTUNECATULUI LIDICE

 

 O noapte de început de decembrie. Undeva, în Cehia, la vreo 20 de km de Praga. Păşim tăcuţi, împreună cu părintele românilor din Praga, spre ceea ce cândva fusese satul Lidice. O ploaie măruntă, grea, ne pătrunde adânc în oase. Păşim şerpuind, indecişi, spre memorialul retras undeva între colinele satului. Aici, în noaptea dinspre 9 spre 10 iunie 1942, naziştii au intrat în localitate, au ucis toţi bărbaţii, au deportat copiii şi femeile şi au ras de pe faţa pământului toate cele 102 case. Satul a fost ars, efectiv, din temelii, fiecare animal ucis, iar peste rămăşiţele clădirilor s-a trecut cu buldozerele. Inclusiv cimitirul a fost vandalizat, rămăşiţele de aici fiind dezgropate şi distruse. 100 de germani sunt trimişi să are zona, să planteze flori, ca şi cum nimeni nu a locuit vreodată acolo. Toate acestea, ca răzbunare a lui Hitler pentru a curma rezistenţa cehă în faţa ororilor nazismului şi a încercării de înlăturare de către cehi a unuia din principalii oameni ai lui Hitler.

Câţiva din locuitorii din Lidice au fost adăpostiţi în catedrala ortodoxă din Praga, de către episcopul Gorazd. Şi el, împreună cu preoţii de aici şi cu conducătorii mireni ai comunităţii, ajung în faţa neiertătoarelor plutoane de execuţie. Alţi câţiva credincioşi şi preoţi se baricadează în subsolul catedralei şi sunt inundaţi, până la înec.

Un eveniment binecuvântat: Foaia «Iisus Biruitorul» a ajuns la 1500 de numere

Sãptãmânalul „Iisus Biruitorul”, foaia noastrã dragã, marcheazã, la începutul acestui an, un moment de referinþã: atingerea numãrului 1500 de apariții. Scumpa noastrã foaie, care a debutat pe 6 ianuarie 1935, a devenit un pilon al literaturii creștin-ortodoxe românești, dar și o masã bogatã pentru Frãțietatea Oastei Domnului, traversând decenii de provocãri și renașteri. Fondatã, inițial, ca o continuare a publicației „Lumina Satelor”, „Isus Biruitorul” a fost suspendatã în 1947, dupã arestarea fratelui Traian Dorz, dar a revenit în forțã în 1990, sub binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. De atunci, a menținut un ritm constant de apariție, devenind o sursã de inspirație și învãțãturã pentru cititorii ei. 

La început, cu tiraje care erau undeva la 17-18 mii de exemplare pe numãr, „Iisus Biruitorul” a reușit sã se impunã prin sobrietatea și acurateþea mesajului sãu, oferind cititorilor predici, exegeze scripturistice, mãrturii personale, reportaje și interviuri de o înaltã ținutã duhovniceascã. De-a lungul timpului, în paginile sale, au semnat voci redutabile ale teologiei românești, contribuind la îmbogãțirea spiritualã a cititorilor. 

„La tulpină“ - Colindul care a păcălit cenzura comunistă, în satul Holbav

În prima zi de Crăciun, Ceata de Feciori din Holbav va pleca prin sat la colindat, preotul fiind primul gospodar la poarta căruia se vor opri să cînte „La tulpină“

Ceata de Feciori din Holbav se mîndreşte că în prima zi de Crăciun, atunci cînd pornesc la colindat prin sat, ei cîntă unele din cele mai vechi colinde care  se cîntă în judeţ. „Nimeni nu ştie cu exactitate de cînd datează aceste colinde. Eu le-am învăţat prin 1968 de la o persoană care a murit acum zece  ani, iar acea persoană le ştia de la tatăl său şi tot aşa. Probabil că au mai mult de 150 de ani. Spun asta socotind după limbajului arhaic folosit în  aceste colinde“, povesteşte Gheorghe Oprea, cel care pînă în 2004 a fost primarul comunei, iar acum lucrează la o monografie a comunei Holbav,  lucrare pe care îşi propune să o lanseze foarte curînd, monografie în care colindele vor ocupa un loc foarte important.

Gânduri despre autografe și cărți în dar

Autograf

Pe fila albă, neatinsă,

Un semn de mână mi se cere,

Dar eu, cu inima deschisă,

Îți dau doar versuri, cu plăcere..

În loc de semnături pe carte,

Îți las cuvinte, gânduri, vise,

Să-ți fie far în nopți deșarte,

Să-ți fie aripi neînvinse.

*   *   *

Un autograf e doar o urmă,

Ce timpul peste ani, o curmă,

Așa că ia această carte,

Și lasă versul să te poarte!

Am publicat patru cărți de poezii și, de fiecare dată când ofer una, prefer să o fac fără autograf. Pentru mine, ceea ce contează cu adevărat este conținutul cărții, mesajul și emoțiile pe care le transmit prin versuri. Un autograf, din punctul meu de vedere, nu adaugă valoare literară sau emoțională textului, ci doar un element de personalizare care, în opinia mea, nu cred că este esențial.

Traian DORZ (n. 25 decembrie 1914 - d. 20 iunie 1989 )

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase.

Poetul a vazut lumina zilei în noaptea de Craciun a anului 1914, în catunul Râturi (azi Livada Beiusului) din comuna Mizies, judetul Bihor, în apropiere de Beius. Parintii sai, Constantin si Maria, erau buni gospodari si crestini respectati în sat pentru cinstea si vrednicia lor. Era unicul copil la parinti si, bineînteles, acestia voiau sa-l vada ajungând un bun gospodar la casa lui si un sprijin de nadejde la batrânete. Baiatul însa se simtea nascut pentru altceva, mai bun.

Iubea cartea, citise tot ce era de citit în micuta biblioteca a scolii primare si în aceea a bunului sau învatator, Savu Halbac. Dar, tocmai acum, la terminarea celor sapte clase, a intervenit ceva, un eveniment-cheie, în viata copilului Traian Dorz, care i-a schimbat traiectoria existentei sale. La examenul de încheiere a celor sapte clase primare, sustinut la Beius în 7 iunie 1930, a fost premiat, iar preotul care preda Religia, pentru raspunsurile exemplare la aceasta disciplina, i-a dat ca premiu special cartea Corabia lui Noe, de preotul Iosif Trifa, din Sibiu. Autorul era întemeietorul si conducatorul pamântesc al Miscarii Oastea Domnului, înfiintata la 1 ianuarie 1923, la Sibiu, o lucrare de regenerare moral-spirituala a poporului nostru în granitele ortodoxiei strabune. Cartea l-a zguduit puternic pe proaspatul absolvent. În 8 iunie, în duminica Rusaliilor, terminând lectura cartii, simti ca trebuie sa-si schimbe viata, asa cum autorul, în final, o propunea fiecarui cititor.

SE APROPIE CRĂCIUNUL... Să ne aducem aminte şi de cei săraci şi năcăjiţi

O istorie veche ne spune că de la Răsărit a mai plecat un crai (în afară de cei trei) să-L afle pe Hristos. Artaban îl chema pe acest al 4-lea crai şi a plecat şi el, cu aur mult, să-L afle pe pruncul Iisus. Dar în calea lui a întâlnit oameni flămânzi, năcăjiţi, săraci, bolnavi şi, făcându-i-se milă de ei, le-a tot dat din aur, până când, apropiindu-se de Vifleem, s-a trezit că nu mai are nimic. Şi s-a întristat foarte Artaban, dar în somn i s-a arătat Iisus şi i-a zis: „Nu te întrista, Artabane, căci amin zic ţie: tu M-ai aflat cu adevărat pe Mine”...

Se apropie Crăciunul. Vrei săi afli şi tu, cititorule, pe Pruncul Iisus şi să I te închini Lui? Vrei să prăznuieşti cu adevărat Naşterea Domnului? Intră atunci cu ajutor în casa celui sărac, năcăjit, bolnav, căci El a zis: „Orice veţi face unuia dintre aceşti mai mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt 25, 40).

Recunoștință și apreciere pentru poeziile acrostih ale d-lui Vasile Bele

Îi mulțumesc din suflet d-lui Aurel Bele, cunoscut sub pseudonimul Vasile Bele, pentru frumoasele poezii acrostih pe care mi le-a dedicat. Gestul său m-a emoționat profund și m-a făcut să mă simt cu adevărat apreciat. Fiecare vers a fost o surpriză plăcută și o dovadă a talentului și sensibilității sale poetice.

Sunt recunoscător pentru timpul și efortul pe care le-a investit în aceste creații și pentru felul în care a reușit să surprindă esența numelui meu și a volumelor mele de poezii. Este o onoare să primesc o astfel de atenție din partea dumnealui.

Am fost mereu impresionat de dedicarea domniei sale față de promovarea culturii și tradițiilor noastre. Prin munca sa, reușește să aducă la lumină frumusețea și autenticitatea valorilor noastre tradiționale. Eforturile sale în cadrul revistei Din Vatra Satului și numeroasele sale volume de poezii și monografii sunt o mărturie a pasiunii și devotamentului său.

Premiile și recunoașterile pe care le-a primit de-a lungul anilor sunt pe deplin meritate și reflectă impactul pozitiv pe care l-a avut asupra comunității noastre culturale. Este un adevărat promotor al talentelor locale și un exemplu de implicare și dăruire. Un poet și etnolog român, cu studii la Universitatea de Nord, unde a obținut un masterat în etnoturism cultural și o specializare în română-etnologie.

Cu sinceritate și apreciere,

Sorin Micuțiu

Importanța votului și drepturile cetățenești

Desen & © – Alex DIMITROV

Votul reprezintă unul dintre cele mai fundamentale drepturi într-o democrație. Este mijlocul prin care cetățenii își exprimă voința și influențează deciziile politice. Dreptul de a vota și de a fi votat sunt esențiale pentru funcționarea unei societăți democratice, iar exercitarea acestui drept trebuie să fie făcută cu discernământ și fără influențe externe.

Dreptul de a vota

Dreptul de a vota este un pilon al democrației. Acesta permite cetățenilor să participe activ la procesul decizional și să contribuie la formarea guvernului. Așa cum spunea John Lewis, un cunoscut activist pentru drepturile civile: „Votul este prețios. Este cel mai puternic instrument non-violent pe care îl avem într-o societate democratică și trebuie să-l folosim” 

Dreptul de a fi votat

La fel de important este și dreptul de a fi votat. Acesta asigură că orice cetățean are posibilitatea de a candida pentru funcții publice și de a reprezenta interesele comunității. Abraham Lincoln, unul dintre cei mai respectați președinți americani, a afirmat: „Buletinul de vot este mai puternic decât glonțul” 

Sf. Anastasie si Biblia furată

 Abatele Anastasie avea o carte din pergament fin care valora 20 pence şi care conţinea textele integrale din Vechiul şi Noul Testament. Într-o zi, un călugăr oarecare îl vizitează şi, văzând cartea, o fură. Astfel, în acea zi, când trebui să citească din Scriptură, Anastase constată că Biblia dispăruse şi înţelese imediat că acel care o luase nu putea fi decât călugărul. Dar nu îl chemă de teama că la păcatul furtului s-ar mai putea adăuga cel al minciunii.

Călugărul merse în oraş să vândă cartea. Cerea 18 pence pe ea. Cumpărătorul spuse:

Călătorul

Într-un castel frumos care astăzi e numai ruină, locuia un om bogat. El cheltui mulţi bani pentru a-şi împodobi castelul său, dar faţă de cei săraci nu se prea milostivea.

Odată veni la el la castel un biet călător şi îi ceru culcuş peste noapte. Bogatul, semeţ, îl respinge şi îi zice:

– Acest castel nu-i han.

Călătorul răspunde:

– Daţi-mi voie să vă pun trei întrebări şi apoi voi pleca.

Bogatul zise:

Ai numărat vreodată clipele? Când? De ce?

O, de câte ori am făcut lucrul acesta, trăgând aer adânc în piept până simţeam că o să-mi explodeze plămânii, sau închizând ochii pentru a mă desprinde de tot ceea ce ţinea de lume!

Recent, am trecut printr-o astfel de stare, eram atât de liniştit, timpul parcă stătea în loc. Liniştea aceasta se pare că îmi era zugrăvită şi pe chip, deoarece cineva m-a şi întrebat la un moment dat: " Ce-i cu tine, eşti atât de zâmbitor!?" Nu i-am răspuns atunci, îi răspund acum: “Zâmbeam, pentru că număram clipele fericite petrecute cu El!” ...nu acelaş lucru l-am citit şi eu pe chipurile unora de lângă mine...pentru ei, clipele erau grele. Oare de ce ne sunt clipele grele, dacă nu de nepăsare?

Poetul şi tâlharul

Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care îşi folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu şi sfinţii erau defăimaţi. De aceea, în vremea lui, puţin îi citeau nesuferitele lui versuri.

Nu departe de poet, într-o pădure, trăia un tâlhar, de care se temea multă lume şi care săvârşise multe fapte rele. Totuşi, pe lângă faptele lui cele rele, a construit şi el, pe drumul care trecea pe lângă pădure, o fântână.

Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!

 Acest mare stareţ (n.n. Cuviosul Irodion de la Lainici) se învrednicise şi de darul mai înainte-vederii. Că multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare.

Odată, o femeie i-a adus, după obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Iar Cuviosul i-a răspuns:
— Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!
— Ba nu, părinte – a zis femeia – , de la capra mea este.
— Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta!
Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit.

Extras din Patericul românesc – Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria.

BALADA SFÂNTULUICONSTANTIN BRÂNCOVEANU*

Într-o joi de dimineaţă,

Zi scurtării lui din viaţă,

Brâncoveanu se scula,

Faţa blândă el spăla,

Barba albă-şi pieptăna,

La icoane se-nchina;

Pe fereastră el căta

Şi amar se spăimânta!

-Dragii mei, coconi iubiţi!

Lăsaţi somnul, vă treziţi,

Armele vi le gătiţi,

Că pe noi ne-a-nconjurat

Paşa cel neîmpăcat,[1]

Ieniceri cu tunuri mari

Ce sparg ziduri cât de tari!

Importanței discernământului și clarității în alegerea liderilor noștri.

 

Viziunea în Alegeri: Discernământ și Claritate

 

În Evanghelia după Ioan, ce se va citi în duminica alegerilor, vindecarea orbului de către Iisus nu este doar o minune fizică, ci și o metaforă pentru iluminarea duhovnicească. Orbul, odată vindecat, nu doar că vede lumea într-un mod nou, dar își recunoaște și salvatorul. Acest act de recunoaștere necesită o viziune clară, nu doar a ochilor, ci și a inimii și a minții.

 

Într-un sens similar, alegerile de duminica viitoare necesită o viziune clară din partea electoratului. Nu este suficient să vedem candidații și promisiunile lor, trebuie să discernem intențiile și capacitățile lor reale. Alegerea corectă necesită o înțelegere profundă a valorilor și a direcției în care dorim să ne conducă liderii aleși.

 

Claritatea Viziunii: Dincolo de Minuni

 

Așteptarea unei minuni pentru a face o alegere corectă poate fi o metaforă pentru dorința de a avea o soluție simplă la o problemă complexă. În realitate, alegerea corectă necesită efort și angajament. Trebuie să ne informăm, să cântărim opțiunile și să ne implicăm activ în procesul democratic.

ACUM și ASTĂZI

 Cine se obişnuieşte cu amânarea, greu mai scapă de această obişnuință. Cine se opreşte din urcuş a căzut în aceeaşi clipă mai jos de unde este. Nu stă decât cel ce urcă neîncetat. E o idee pe care a dezvoltat-o Sfântul Grigorie de Nisa. Oprirea prin lenevie produce o anumită paralizie în puterile sufletului. Cel care cedează lenei devine robul ei, îşi slăbeşte libertatea sau stăpânirea sa asupra lui însuşi. Eşti tu însuţi când eşti stăpân pe tine. De aceea, în greceşte libertatea se numeşte şi starea de a-ţi fi propriul stăpân.

Nu l-am ajutat pe om în clipa în care a trebuit, l-am putut pierde. Fiecare clipă impune o datorie unică pentru veci, pe care n-o mai poţi îndeplini în altă clipă. Fiecare clipă ni s-a dat cu rostul ei unic de la Dumnezeu. Fiecare clipă are o însemnătate pentru veşnicie.

Învierea lui Hristos - biruința iubirii răstignite

Sfintele Evanghelii ni-L prezintă pe Domnul Iisus ca pe cel mai mare binefacator al omenirii. Iubirea Lui este desăvârşită pentru că a însoţit suferinţa omenească până la iad, până pe tărâmul morţii şi al desnădejdii, iar de aici a croit pentru toţi oamenii cale către cer.

Iisus a luat asupra Sa toate durerile noastre pentru că le-a cunoscut pe ele şi ne-a iubit pe noi.

Suferinţele Domnului sunt o sinteza a suferinţei întregii omeniri de o densitate şi intensitate necunoscute de nici un muritor.Nici un evanghelist nu încearcă să explice suferinţele spirituale ale lui Iisus din Ghetsimani, care erau atât de puternice încât s-au materializat în "picaturi de sânge care cadeau pe pământ".Nici pe cele de pe Golgota care au zdruncinat temeliile lumii.Aici sunt concentrate toate durerile omenirii de până la El şi de după El.Le-a suferit pe toate pentru ca le-a cunoscut pe toate potrivit axiomei:”o conştiinţă mare este o suferinţă mare”. Fiind iubire necuprinsă şi necunoscută de noi şi suferinţa Lui este necuprinsă si necunoscută.

Mântuitorul ca ziarist sau misiunea presei creştine

«Ciudat!»... vor exclama mulţi citind acest titlu. «Pe vremea lui Hristos nu existau gazete şi după câte ştim el nu s'a îndeletnicit cu scrisul fără numai o singură dată şi atunci pe nisip».

Nici noi nu avem altă părere. Poate, aceasta este una din puţinele chestiuni în care suntem de acord fără rezervă cu criticii şi tăgăduitorii de meserie, gata oricând să facă obiecţii şi să producă desminţiri.

Şi totuşi Mântuitorul ca ziarist este o imagine plastică, sugestivă şi de o vitală actualitate.

Care contimporan, deprins să interpreteze multiplele şi tumultuoasele privelişti ale vieţii prin criteriile lăuntrice ale conştiinţei morale, nu a ajuns la tragica încheiere, că în lume există păcatul şi ceeace e mai înspăimântător, că acest păcat creşte aproape în progresie geometrică anulând în fiinţa omului simţul misterului adecă percepţiunea realităţilor nevăzute.

O CRONICĂ INEDITĂ - la poezia "Păstrăm idei..." de Camelia Ardelean

 

Păstrăm idei...
(dedicată tuturor poetilor)

Păstrăm idei în stive, sub teama de rebuturi,
Cutia craniană se scutură de praf,
Cu paloșe din slove, adesea fără scuturi,
Dăm timpului din urmă un mic autograf.

Simtirea ne zvâcneşte, aleargă ca o ciută,
Un suflet apostatic se vinde uneori;
Vizând eternitatea, menirea revolută,
Planăm ades alături de vulturi sau de ciori.

Clădim, din slăbiciune şi lacrimi, stăvilare,
În piepturi ni se zbate o inimă de rac,
La rendez-vous cu muza, per pedes ori călare,
Pornim, cuprinşi de patimi, un nou contraatac.

În zbor cameleonic, cu cerul sub axilă,
Tâşneşte poezia, dansând pe nori, nubilă...

de Camelia Ardelean 
din vol. "La margine de curcubeu"

O discuție amicală cu Inteligenţa Artificială - (19.04.2024)

 Sorin Micuţiu: Știu că îți plac poeziile și îți propun să dicutăm puțin pe marginea poeziei de mai sus.

Inteligenţa Artificială (AI): "Păstrăm idei..." de Camelia Ardelean, din volumul "La margine de curcubeu", este o meditație lirică asupra procesului creativ și a naturii efemere a vieții și a artei. În această operă, poetul reflectă asupra modului în care ideile sunt păstrate și adesea ascunse sub frica de a fi respinse sau considerate inutile ("sub teama de rebuturi"). "Cutia craniană" care "se scutură de praf" sugerează o reînnoire a gândirii și o eliberare de constrângerile vechi. Versurile vorbesc despre lupta cu timpul și despre efortul de a lăsa o amprentă durabilă ("un mic autograf") în ciuda trecerii neîndurătoare a acestuia. Există o tensiune între dorința de eternitate și realitatea efemeră a existenței, ilustrată prin imagini puternice ale naturii și ale luptei interioare ("Simţirea ne zvâcnește, aleargă ca o ciută"). Poeta folosește metafore pentru a descrie emoțiile intense și conflictele interioare ("o inimă de rac"), precum și întâlnirea cu inspirația ("rendez-vous cu muza"). Finalul poeziei, cu imaginea poeziei "dansând pe nori, nubilă", evocă libertatea și transformarea care vin odată cu actul creației artistice. În esență, poezia este o celebrare a puterii artei de a transcende limitele umane și de a atinge un nivel de expresie aproape divin, chiar și în fața adversităților și a incertitudinii vieții. Este o odă adusă tuturor poeților și, prin extensie, tuturor creatorilor de artă, care continuă să creeze în ciuda tuturor provocărilor.

SĂ NU-MI UIT DATORIA

 

Să nu-mi uit datoria
ce mi-am legat-o eu,
cât ţine noaptea asta
şi drumu-acesta greu;
măsura ei cinstită
mereu s-o am în gând,
nici mai puţin lăsându-i
şi nici mai mult, trecând.

Să nu ies niciodată
din drumul înţelept,
din toate să dau partea
oricui precum e drept;
ce-i trecător în mine
să-l dau cui l-am vândut,
cu inima durută
şi sufletul tăcut.

Dar ce-i ceresc în mine,
cu legământul pus,
să-l dau pe totdeauna
şi numai lui Iisus.
Dă-mi, Doamne-a Ta lumină
şi dă-mi puterea cea
de care am nevoie
în starea asta grea...

Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008

Când cade un cal – toți sar să-l ridice dar când cade un om – cine sare să-l ajute?

 

Zilele trecute am văzut un cal ce căzuse pe lunecușul străzii. Mulțime de oameni se strânsese în jurul animalului căzut și toți ajutau la ridicarea lui. Un lucru frumos este acesta. Când cade un dobitoc, toți ajută la ridicarea lui.

Eu însă m-am gândit în mine, ce bine ar fi dacă s-ar petrece acest lucru și între oameni. Ce bine ar fi dacă oamenii ar sari să ajute și pe semenul lor ce cade. Căci și omul cade, în atâtea și atâtea feluri. Cade și trupește și sufletește. E plină lumea de oameni căzuți, dar cine sare în ajutorul lor?

Eu de câteori merg pe stradă, îmi vine să plâng văzând atâția oameni pe care și fața lor îi trădează că sunt căzuți și decazuți. Câți dintre ei nu s-ar putea ridica dacă s-ar apropia cineva de ei cu cuvântul cel dulce al evangheliei; cu ajutorul sufletesc și trupesc. Câți dintre ei nu se află prin spitale, temnițe etc. - cine merge să-i ridice? Câți căzuți nu s-ar putea ridica mergând la ei cu ajutor sufletesc și trupesc.

Ciobirea

 ciobirea

de Ruben Bucoiu

cana mea cu rana ei

este foarte frumoasă

colega mea zice s-o arunc

că-i urâtă..

– cum să beau dintr-o cană ciobită –

dar dacă frumusețea este în ochiul privitorului

a bea din rana ei

este o oblojire

*  *  *

L-am întâlnit pe Ruben, de două ori anul acesta, de fiecare dată, poezia a fost cea care n-a adus în acelaș loc. Am început să citesc de câteva zile de pe blogul său personal și recunosc m-am regăsit în felul său de a scrie. Deocamdată scriu doar atât despre omul Ruben, cu siguranță că o să mai am ocazia de al cunoaște mai mult, simt că este un om cu inima largă.

Citind și recitind versurile de mai sus, nu am putut să nu mă duc cu gândul la o frumoasă relatare din Vechiul Testament.
„nu pot să fac şi Eu cu voi, ca olarul acesta, zice Domnul?
Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea sunteţi şi voi în mâna Mea, casa lui Israel!!” (Ieremia 18:4-5)

MUSTRAREA INVINGE DAR NU CONVINGE

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Părintele Arsenie Papacioc mereu spunea că „mustrarea învinge (uneori) dar nu convinge” și ca atare singura modalitate de a reuși să îndreptăm pe cineva este rugăciunea pentru el și dragostea sinceră. Se întâmplă că omul mândru să fie și aspru și de aceea toată dojana pe care o aduce cuiva nu este făcută în spiritul creștin autentic. Părintele Porfirie Bairaktaris în cartea sa Antologie de Sfaturi și Îndrumări ne pune înainte un mod de înțelegere al lucrurilor:

Un priten mi-a mărturisit că suferea din cauza purtării aspre a șefilor săi. Acest lucru amenința să-l umilească și să dea impresii gerșite despre caracterul său. Bătrânul l-a primit, a pus lucrurile la punct și i-a făcut o radiografie sufletească foarte corectă:

S-au temut că se vindecă

Istoria păstrează o mult-grăitoare întâmplare:

Pe la anul 1754, se făcu în Franţa o mare procesiune cu moaştele făcătoare de minuni ale unui sfânt.
Mulţime mare de popor se strânse cu acest prilej.
Venise şi o mulţime de bolnavi şi cerşetori.

Doi ologi cerşeau la un capăt de drum.
-Să aveţi credinţă tare! - le ziseră trecătorii. În curând vor trece pe aici moaştele Sfântului şi, de veţi avea credinţă,vă veţi tămădui.
-Frate! - se înţeleseră atunci ologii. De noi nu va fi bine cu moaştele alea... S-ar putea întâmpla să ne tămăduim; şi atunci cine ne va mai da nouă bani?!... Va trebui să ne apucăm iarăşi de lucru! Hai să o ştergem de aici!...

Iată ce mare răspundere are mama!

O mărturie din închisorile comuniste relatată de Poetul Traian Dorz.

13 martie 1959 Traian Dorz este arestat din gara Călanu Mic și confiscată casa de la Sânicoară .. tot atunci au fost arestați și frații de la Sebeș, Craiova, Timișoara, Galați, Suceava...

*  *  *

”...În ziua aceea, gardian de serviciu pe sală era unul mai cumsecade. (Pentru că şi acolo puteau fi oameni cumsecade. Am cunoscut mulţi. Dumnezeu le va răsplăti odată tuturor acestora, pentru că mult ne-am rugat pentru acei gardieni care acolo, unde era atâta răutate şi suferinţă, ei, fără să-şi calce îndatoririle lor, au fost totuşi oameni, purtându-se omeneşte, şi nu ca alţii, drăceşte, cu acei pe care îi supravegheau...)

Deci în ziua aceea era de serviciu pe sală un tânăr gardian – om cumsecade. Se potrivise să rămână mai multă mâncare de pe celelalte coridoare.

Ştii tu oare, fiule?

 De ce se închid norii când câmpiile sânt însetate de ploaie, şi se deschid atunci când câmpiile nu vor ploaie?

Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.

Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă?

Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere.

Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pământului nu mai au gustul de odinioară?

Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.

Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă înfrângeri din pricina neînţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănâncă pâinea amărită de lacrimi şi urâciune?

Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru.

„Îmi deschid palmele către cer...”

 

La cei 40 de ani (50 acum ) privesc în copilăria mea...Ecouri plăcute mă ajung din urmă.

Parcă mai ieri alergam după fluturaşi, parcă mai ieri număram frunzele ce se desprindeau de pe ramuri, comparându-le cu anii noştri și așteptând iarna ca pe o odihnă între două vieți.

Odată cu trecerea anilor, începem să vedem iernile altfel, prin ochi de copii; ei încă nu simt iernile din sufletele părinţilor lor.

Deseori retrăiesc copilăria fiindcă a fost altfel, și, cu paşi timizi şi privirea plină de melancolie, merg uşor prin proaspătul strat alb.  Mă simt neputincios. Un fulg mi se opreşte jucăuş pe mână.

Îmi deschid palmele către cer...palmele ard... Simțăminte de copil și gânduri de om matur se învălmășesc...

 

MAMĂ!

 

Mamă!

Nici una din năzuințele tale nu este atât de curată, de sfântă, de binecuvântată, ca aceea de a-ți crește copiii spre slava lui Dumnezeu.

Mamă!

Cerul întreg te va binecuvânta dacă te predai în slujba Domnului, pentru ca ceea ce ai în mână, copiii tăi, să devină și ei la rândul lor, copii ai lui Dumnezeu.

Mamă!

Când tu ți-ai dăruit viața Domnului Hristos devii un misionar în familia ta. Ești purtătoarea luminii, a credinței, a nădejdii și dragostei, ești solul cerului pentru căminul tău, ca să conduci pe toți ai tăi spre cetatea Domnului.

Nemurirea…

 

Nemurirea,
de când ştim,
ne-am trezit că ne-o suim
rost cinstit să-nveşnicim.
 
Plug cu boi
în brazde râu
ne-a dat holde până-n brâu
şi-a ţinut ţara de grâu.
 
Baci
cu şubele de lână
ne-au mânat turmele-n stână
şi-au făcut ţara stăpână.
 
Mărgineni
sunând tilinci,
cu suman şi cu opinci,
ne-au dus munţilor juninci.
 
Moţi
cu cercuri şi ciubare
ne-au purtat din zare-n zare
doinele nemuritoare.

3 martie. Ziua Mondială a Scriitorilor

 În fiecare an, pe 3 martie, se aniversează Ziua Mondială a Scriitorilor. Poeți, eseiști, nuveliști, dramaturgi, critici literari, istorici și jurnaliști de pretutindeni sunt amintiți și apreciați pentru rolul în dezvoltarea literaturii și a culturii la nivel mondial

 

Câteva date mai de seama din viata Preotului Iosif Trifa 

• 1888, luna martie, ziua 3 – se naşte în satul Certege, jud. Turda,[1]din părinţii Dimitrie şi Ana, fiul Iosif, al patrulea dintre cei şase fii ai lor;
• 1895, la 7 ani – începe şcoala de patru clase din satul natal;1900 – începe gimnaziul la Beiuş;
• 1907 – începe cursurile la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu;
• 1910 – este numit învăţător în comuna Vidra de Sus, azi, Avram Iancu;
• 1911 – se căsătoreşte cu Iuliana, din neamul lui Avram Iancu, nepoată de frate a acestuia. Este hirotonit preot în Vidra;
• 1912 – are primul copil, o fetiţă, Olimpia, care moare în anul următor;