Scrisul ca misiune: recunoștință și angajament

De la primele articole pe blog și în presa religioasă, până la legitimația de jurnalist profesionist, un parcurs trăit cu emoție, credință și recunoștință.

Vineri, 26 septembrie 2008, publicam primul meu articol pe blogul personal „De vorbă cu mine – Jurnal de zbor (dor)”. Se intitula „Două vieți pentru un suflet” și era o mărturie despre recunoștința mea pentru faptul că am fost iubit de două ori: de mama mea pământească și de Dumnezeu. Scriam atunci despre dragostea jertfelnică a mamei mele, care și-a pus viața pentru copilul ei.

Au trecut ani de atunci, dar nu am uitat acea mărturisire. Astăzi, când trăiesc bucuria de a fi atestat ca ziarist profesionist și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - filiala Europress, privesc legitimația și Hrisovul ce atestă această calitate cu lacrimi în ochi. Sunt lacrimi de recunoștință – mai întâi pentru mama mea, Elena, care a privit profetic peste ani și m-a lăsat în grija lui Dumnezeu. De multe ori am simțit că Dumnezeu i-a dat voie să se coboare din cer lângă perna mea, să-mi aline plânsul, să-mi liniștească visele și să-mi încurajeze visurile.

Filă de jurnal - În țara poveștilor Maramureșene cu Air Tour Travel

Ultima zi a circuitului ne găsește cu sufletul plin și plămânii curați, după ce am respirat aerul pur al munților ce ascund Cascada Cailor. Ne îndreptăm spre casa memorială a lui Liviu Rebreanu, iar în acest moment de răgaz, simt nevoia să depăn amintiri și să aștern pe hârtie frumusețea unei experiențe care a fost mai mult decât o simplă vacanță.

Circuitul propus de agenția Air Tor Travel ne-a purtat printr-un colț de țară unde timpul pare că s-a oprit în loc. Maramureșul nu este doar o destinație turistică, este și o frumoasă lecție de viață, o incursiune în simplitatea și spiritualitatea unui popor care și-a păstrat cu sfințenie tradițiile. De la porțile sculptate în lemn până la cămeșa de sărbătoare, fiecare obiect respiră istorie și suflet.

Din cenușă, spre cer - credința care nu arde

În ziua de Florii a anului 2023, când creștinii își deschideau inimile spre lumina Învierii, flăcările au cuprins biserica de lemn din Borșa Complex, mistuind nu doar un lăcaș de cult, ci și o parte din sufletul comunității. Dar ceea ce focul nu a putut distruge a fost dragostea maramureșenilor pentru Dumnezeu.  

Într-un timp uimitor de scurt, oamenii locului au reconstruit din temelii biserica, ca o mărturie vie a unei credințe care nu se clatină. Cu mâinile lor, cu lacrimi și rugăciuni, au ridicat din nou turnul ce străpunge cerul, acoperit cu șindrilă, încheiat cu cozi de rândunică.

Această renaștere nu este doar o lucrare arhitecturală,  este o lecție adevărată despre ce înseamnă să iubești cu adevărat pe Dumnezeu.

Maramureșenii au arătat că biserica nu este doar lemn și piatră, ea este inima unei comunități. Când inima arde de iubire pentru Dumnezeu, nimic nu o poate opri.  

Această poveste este o chemare pentru fiecare dintre noi: să fim biserici vii, să nu lăsăm flăcările lumii să ne stingă credința, dimpotrivă, să o aprindem mai tare, mai curat, mai aproape de cer.

Legenda spune că odată un băiat vroia să obţină iubirea unei fate...

Muzeul Ţărăncii Române din Dragomireşti a fost infiinţat în anul 2001, într-o casă veche din 1722, construită din piatră, lemn şi chirpici – fiind una dintre cele mai vechi case din Dragomireşti. Casa a aparţinut Ilenei Chis care şi-a exprimat dorinţa ca după moartea ei casa să fie transformată în muzeu.

Pe urmele Fericiților noștri înaintași

Există locuri unde timpul nu mai curge, se adună în straturi de suferință și demnitate. Un astfel de loc este Închisoarea de la Sighet, construită în 1897 de autoritățile austro-ungare, cu ocazia aniversării „primului mileniu maghiar”. Inițial o închisoare de drept comun, ea avea să devină, în deceniile ce au urmat, un epicentru al represiunii politice din România comunistă.

Filă de jurnal din Poiana Răchițelii

Pelerinajul meu prin Ținutul Pădurenilor, prilejuit de Festivalul Plăcintelor Pădurenești, m-a condus spre un loc de taină: bisericuța dintre brazi din Poiana Răchițelii, purtând hramurile Sfânta Parascheva și Schimbarea la Față.

Am avut aici bucuria negrăită să întâlnesc câteva icoane de o frumusețe nepământeană. În fața lor am simțit cum lucrează Dumnezeu, prin marea Sa bunătate și milostivire, aducând în suflet pace și lumină. Și mi-am adus aminte că, în fiecare rugăciune de sfințire a icoanelor, cerem ca Domnul să le dăruiască puterea și tăria facerii de minuni.

Biserica ridicată în 1864, din piatră trainică, nu este doar un monument istoric. Ea este o inimă vie a comunității: aici s-au binecuvântat începuturile muncilor câmpului, aici s-au trăit sărbători, nădejdi și chiar momente istorice ce au contribuit la Marea Unire. Străjuită de brazii seculari, bisericuța adună încă și astăzi satul laolaltă, ca un reper al credinței și al identității pădurenești.

Hramul care vindecă sufletul

 

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Simeria-Biscaria - 15 august 2025

 
De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, biserica din Simeria-Biscaria a îmbrăcat haine de lumină. Clopotul a început să bată devreme, iar cimitirul a prins viață în prezența credincioșilor veniți din toate părțile. În jurul bisericii mirosea a flori de toamnă timpurie și a tămâie, iar în suflete plutea o așteptare sfântă.

 
Ziua hramului a fost prilej nu doar de rugăciune, ci și de întâlnire, de îmbrățișare frățească și de redescoperire a puterii pe care o are Biserica atunci când stă unită în fața lui Dumnezeu. Un sobor 11 preoți, cu chipuri luminoase, a intrat în biserică, iar slujba Sfântului Maslu a început în dangăt de clopot și murmur de rugăciune.

Lira21 - 16 ani de literatură, prietenie și constelații de stele

 

Astăzi 15 august 2025, Cristina Ștefan, fondatoarea cenaclului Lira21, scrie cu emoție pe pagina cenaclului:

 

 „Au trecut 16 ani de la înființarea Lirei21. Ieri am achitat acest domeniu pentru încă un an. Îl păstrez pentru amintirile adunate, pentru literatura scrisă aici, pentru viitorul literar demonstrat deja al membrilor săi…”

 

Aceste cuvinte sunt mai mult decât o simplă constatare. Sunt o invitație sinceră la reîntoarcere, la recunoștință și la continuarea unei povești literare care a crescut generații de scriitori.

 

 Istoria Lirei21 - o școală blândă de poezie

În lumina rugăciunii - Prohodul Maicii Domnului la Simeria-Biscaria

Paștele verii - o seară de rugăciune și întâlnire cu cerul

În seara ajunului marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului, cunoscută în popor și drept „Paștele verii”, biserica din Simeria-Biscaria s-a transformat într-un loc binecuvântat de întâlnire între cer și pământ. Într-o atmosferă de profundă evlavie, credincioșii s-au adunat pentru a participa la slujba Prohodului Maicii Domnului - o rânduială liturgică ce împletește durerea despărțirii cu nădejdea în viața veșnică.

Maica Domnului - pomenită în fiecare zi a anului bisericesc

Nu există slujbă ortodoxă în care Maica Domnului să nu fie cinstită prin rugăciuni și cântări. În fiecare zi a anului bisericesc, alături de Mântuitorul și de sfinți, Născătoarea de Dumnezeu este pomenită și invocată printr-o bogată imnologie - tropare, stihiri, canoane. Prohodul Maicii Domnului se numără printre cele mai emoționante imne, fiind un prilej de meditație asupra tainei morții și a vieții veșnice.

Invitație la sărbătoarea hramului

 Recunoștință și rădăcini

În ajunul sărbătorii hramului Bisericii Ortodoxe din Simeria-Biscaria, cu inimile pline de recunoștință, ne îndreptăm gândul către Dumnezeu, Cel care ne-a binecuvântat cu darul credinței, cu părinți duhovnicești și cu o comunitate unită în rugăciune și jertfă.

Mulțumire lui Dumnezeu

Hramul „Adormirea Maicii Domnului” este nu doar o zi de sărbătoare, ci o chemare la rugăciune, la comuniune și la recunoștință. Ne amintim că Maica Domnului este ocrotitoarea noastră, mijlocitoarea neamului omenesc și modelul suprem de ascultare și iubire față de Dumnezeu. În această zi, ne rugăm ca pacea, sănătatea și credința să ne însoțească pe drumul vieții.

Mântuitorul ca ziarist sau misiunea presei creştine

Scris acum un veac ( 7, iulie 1925 ), acest text de mai jos rămâne un far aprins peste apele tulburi ale presei de azi. Dacă în mâinile noastre stă condeiul, în inima noastră stă alegerea: să fim cronicari ai lumii care putrezește sau făuritori ai lumii care se ridică. Este o chemare vie, care trece prin decenii, cerându-ne să scriem nu cu cerneală diluată, ci cu lumina adevărului. Și totuși, după o sută de ani, ne zbatem în aceleași slăbiciuni - iar singurul leac este curajul de a nu vinde niciodată adevărul pe mărunțișul senzaționalului. Citiți-l cu mintea deschisă și cu atenția trează: e posibil ca aceste rânduri vechi să vă zguduie mai tare decât multe articole de azi.

 Sorin Micuțiu / 11.08.2025

 «Ciudat!»… vor exclama mulţi citind acest titlu. «Pe vremea lui Hristos nu existau gazete şi după câte ştim el nu s’a îndeletnicit cu scrisul fără numai o singură dată şi atunci pe nisip».

Nici noi nu avem altă părere. Poate, aceasta este una din puţinele chestiuni în care suntem de acord fără rezervă cu criticii şi tăgăduitorii de meserie, gata oricând să facă obiecţii şi să producă desminţiri.

 

Şi totuşi Mântuitorul ca ziarist este o imagine plastică, sugestivă şi de o vitală actualitate.

 

Care contimporan, deprins să interpreteze multiplele şi tumultuoasele privelişti ale vieţii prin criteriile lăuntrice ale conştiinţei morale, nu a ajuns la tragica încheiere, că în lume există păcatul şi ceeace e mai înspăimântător, că acest păcat creşte aproape în progresie geometrică anulând în fiinţa omului simţul misterului adecă percepţiunea realităţilor nevăzute.

9 august 2025 - Ziua internațională a iubitorilor de cărți

Nu este zi de sărbătoare în calendare, dar pentru cei ce își hrănesc sufletul din cuvântul scris, este o zi de luminare și recunoștință.

În această zi, ne întoarcem cu inimă smerită spre cărțile care ne-au fost călăuze în întuneric, care ne-au întărit credința și ne-au învățat să vedem dincolo de vălul lumii. Cărțile nu sunt doar izvor de cunoaștere, ci și punți către Dumnezeu, către înțelepciunea sfinților, către liniștea inimii.

„Povețe în rime” - o carte cu tâlc și zâmbet

Citesc cu bucurie vestea că, pe 6 august 2025, a ieșit de la tipar volumul „Povețe în rime”, prima antologie de fabule semnată de Marioara Ardelean, scriitoare pentru copii cu suflet tânăr și condei jucăuș. Apărută la Editura StudIS din Iași, cartea cuprinde 214 pagini ilustrate color, menite să încânte imaginația celor mici și să aducă un zâmbet și celor mari.

Unde - de Nina Cassian

Izvorul dragostei, visează unii
ţâşneşte undeva, în munţii Lunii…
Din cine ştie ce gheizere-albastre şi ploi
bate lumina lui până la noi.

Noi stăm pe Pământ
în seceta noastră,
în săracul nostru veşmânt,
şi mumurăm: lumină albastră
mângâie încruntata frunte a noastră,
umple-ne paharul câte puţin
cu străveziul tău vin…
Rugămu-ne ţie, izvor răcoros,
picură până la noi, cei de jos…

Dar munţii Lunii tac sub omăt.
Cântecul nu li se-ntoarce-ndărăt.
Iar dragostea stă lângă ei întristată
de moarte
că nu o cunosc şi o caută atât de departe…

Nina Cassian 

Pe lângă versuri adaug și un minunat sfat al poetei: "Nu pot sa dau nici un mesaj decat: traiti! iubiti-va! fiti onesti! nici nu stiti ce garantie e onestitatea pentru viitor!"

Nina Cassian (Renée Annie Ştefănescu) s-a născut la Galaţi, la 27.11.1924 și a trecut la cele veșnice la 15.04.2014, la New York, avea 89 de ani

Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!

 Acest mare stareţ (n.n. Cuviosul Irodion de la Lainici) se învrednicise şi de darul mai înainte-vederii. Că multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare.

Odată, o femeie i-a adus, după obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Iar Cuviosul i-a răspuns:
— Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!
— Ba nu, părinte – a zis femeia – , de la capra mea este.
— Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta!
Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit.

Extras din Patericul românesc – Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria.

70 de ani de loialitate și o Românie în derută

Astăzi, România și-a luat rămas bun de la Ion Iliescu, primul președinte ales democratic după căderea regimului comunist. O zi de doliu național, funeralii de stat, onoruri militare - toate elementele care marchează un moment solemn în istoria unei națiuni. Și totuși, în mijlocul acestui cadru simbolic, absența fostului președinte Klaus Iohannis și a actualului președinte în exercițiu, Nicușor Dan, a fost un gest care nu poate trece neobservat.

Această lipsă nu este doar o alegere personală sau politică. Este un mesaj transmis întregii societăți, în special generațiilor tinere care privesc către liderii lor pentru repere morale și civice.

Ce învață tinerii din acest gest?

- Că valorile instituționale pot fi ignorate când devin incomode.

- Că evitarea e mai ușoară decât asumarea, chiar și în fața istoriei.

- Că respectul față de trecut e opțional, nu o datorie civică.

Prezența la un astfel de moment nu ar fi însemnat validarea tuturor deciziilor politice ale fostului președinte Ion Iliescu. Ar fi fost un act de respect față de istoria recentă, față de instituția prezidențială și față de poporul român care, indiferent de opinii, merită lideri care știu să fie demni în fața trecutului.

Literatura fără granițe: Doina Guriță, lansare de carte la Madrid

 

Eveniment literar de excepție: „ Lágrimas del Amanecer  / Lacrimile Răsăritului”,

volum semnat de poeta Doina Guriță, lansat la Madrid

 

           

            Pe data de 25 septembrie 2025, începând cu ora 18:00, la Biblioteca Publică „Antonio Mingote” din Madrid, va avea loc un eveniment poetic și literar de înaltă ținută, organizat de Asociația Spaniolă a Prietenilor Poeziei (ASEAPO) și Uniunea Națională a Scriitorilor din Spania (UNEE).

            Invitatele de onoare ale serii sunt poetele Doina Guriță și Victoria Alonso, două voci importante ale literaturii spaniole și internaționale. Cu această ocazie, va fi lansat volumul de poezie „Lacrimile Răsăritului / Lágrimas del Amanecer”, semnat de Dr. Doina Guriță, în traducerea sensibilă și elegantă realizată de poeta și traducătoarea Violeta Andrei Stoicescu, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România și Comisar-șef al M.N.A.D.O.R. Spania.

Notă de lectură - Călătorie în sufletul unei cărți semnate de Ileana Cornelia Neaga

 

Încă din primele rânduri ale volumului „Din veșnicii am împletit cununi - în grai și nu numai” publicat la editura pim, Iași 2023, autoarea nu se prezintă ca scriitor, ci ca om - un om care, după ani de gânduri acumulate, simte nevoia să aștearnă pe hârtie trăiri, amintiri și doruri. E ca un început spus în șoaptă, fără ambiție literară, dar cu sinceritate dezarmantă. Citind, ai impresia că porți o conversație cu cineva drag, care își deschide sufletul și îți încredințează gândurile.
 
Scrisul capătă forma unei „oaze de liniște”. Este un refugiu, o căutare de sine. Într-o frază, mi-a rămas imaginea „versurilor alandala” ce curg printre cafele și dimineți, în ritmul propriu al unei vieți trăite între dor și viața la țară.
 
Pe măsură ce cartea se desfășoară, atmosfera capătă contururi jucăușe și poetice. Vara este văzută ca o copilă năstrușnică sau o mireasă rușinoasă, cu mofturi și doruri, iar haiku-ul ce invită sufletul la naivitate e un moment de respiro și zâmbet:

Recenzie literară - Lacrimi de sticlă / Critique littéraire de Larmes de verre - de Doina Gurițā

Cuvânt înainte

Nu am învățat limba franceză când aș fi putut - și uneori, asta mă întristează. Mă gândesc la câte texte pline de poezie și emoție mi-au rămas și îmi rămân încă în afara înțelegerii. Dar vremurile s-au schimbat, iar aplicațiile de traducere au devenit mici miracole personale. Așadar, traducerea de față nu este a mea, ci a unei aplicații (Google Translate) care mi-a oferit acces la cuvintele unei scriitoare pe care o prețuiesc enorm.

Poate nu e perfect, dar e suficient cât să înțeleg, să simt, să mă bucur. Și e o formă de reconciliere între ce nu am învățat la timp și ceea ce pot înțelege acum - cu ajutorul tehnologiei, dar mai ales cu inima deschisă.

*  *  *

Lacrimi de sticlă

Lacrimi de sticlă (Lacrima de sticlă - titlul original, înainte de traducere) este al treilea volum de poezie al Doinei Gurițā. Tradus în limba franceză spre deliciul cititorilor de către Amalia Achard, acest volum se înscrie cu demnitate în linia marelui poet romantic român Mihai Eminescu, continuând o tradiție lirică intensă.

„De vorbă cu scriitorii și cărțile lor” - o seară în care poezia a respirat prin oameni

 

Sâmbătă, 26 iulie 2025, în cadrul Zilelor Hunedoarei, Biblioteca Municipală Hunedoara a devenit un adevărat templu al cuvântului scris, găzduind evenimentul „De vorbă cu scriitorii și cărțile lor” - o întâlnire care a pus în lumină frumusețea poeziei, a memoriei culturale și a părtășiei sincere dintre autori și public.
 
Organizat de Primăria Municipiului Hunedoara și Biblioteca Municipală Hunedoara, cu sprijinul membrilor Cenaclului Literar și de Jurnalism „Victor Isac”, evenimentul a reunit un public elevat și un grup de scriitori valoroși, care au oferit, prin cuvintele lor, momente de meditație și emoție pură.
 
Gazda serii, doamna Lucia Tănase, a condus cu sensibilitate și dăruire această întâlnire, invitând la cuvânt poeți care au citit din creațiile proprii, au depănat amintiri și au vorbit despre contextul cultural contemporan, precum și despre parcursul cărților lor.
 
Printre aceștia s-au numărat: Paulina Popa, Victoria Stoian, Doina Brândușa Landen, Daniel Marin, Dumitru Tâlvescu, Constantin Grecu, Dumitru Tuhuț, Mihai Victor Afilom, Monica Mihaela Minescu, Micuțiu Sorin, Dumitru Dumitrescu, Ana Almășan Ciontea, Teodora Muntean, Gheorghe Stoica, Ioan Neamțu, Dorin Olariu și Gabriela Mureșan (invitată specială din Timișoara).
 
Nu a fost o seară ca oricare alta. Poezia a fost vie, vibrantă, a stârnit fiori și a născut imagini care rămân.

„Logodna poeziei” - o după-amiază de emoție, vers și cântec la Teatrul Dramatic „Ion D. Sîrbu”

 

Petroșani, 12 iulie 2025 - Într-o atmosferă caldă și emoționantă, foaierul Teatrului Dramatic „Ion D. Sîrbu” a găzduit sâmbătă după-amiază un eveniment cu totul special: „Logodna poeziei”, o sărbătoare a cuvântului rostit cu suflet, un omagiu adus artei poetice și bucuriei de a împărtăși emoție prin vers.

Organizat cu multă dăruire de poeta Marioara Marian, alături de poetul Dorel Neamțu, evenimentul a adunat în jurul poeziei un public numeros și entuziast, precum și o serie de invitați de seamă: scriitoarea Zenovia Zamfir, poetele Ronja Broich și Mioara Ohîi, cantautorul Dan State, invitatul special Mihai Bodogan, precum și poetul Sorin Dumitrache.

Un moment aparte l-a oferit prezența doamnei Tibi Jana Coconet, alături de copiii talentați de la Asociația Culturală „Lirica” din Petroșani, dar și intervențiile inspirate ale membrilor grupului „Ioan Dan Bălan”: Tiberiu Vințan, Anca Ciolaca, Elisabeta Bogățan, Florentina Mitrică, Ianina Cupsan, Mariana Alexandru, Mirela Cocheci, Claudiu Serea, Adriana Bociat. Lor li s-au alăturat și Maria Sângerean, Gelu Dobrescu (Deva) și Dumitru Serg (Petroșani), conturând astfel o comunitate vie a poeziei, unită prin sensibilitate și talent.

Lumina care rămâne - o mărturie despre dragoste, pierdere și regăsire - inspirată de poemul „Din ochii tăi, nemurirea” de Doina Guriță

 

În poemul „Din ochii tăi, nemurirea”, scris de d-na Doina Guriță, cuvintele nu sunt doar versuri, ci punți fragile și eterne către o lume în care mama nu e doar cea care ne-a născut, ci și cea care ne-a învățat, tăcut, să fim. Poezia aceasta mi-a atins sufletul cu o blândețe dureroasă. Pentru mine, un copil care a cunoscut mama doar pentru o vreme scurtă, dar intensă, fiecare strofă a fost ca o reîntâlnire.

 

Această poezie nu mi-a vorbit despre absență, ci despre prezență. Despre cum ceea ce pare pierdut trăiește, de fapt, într-un colț tainic al ființei. Pentru cei ca mine, care n-am avut întreaga poveste lângă mamă, dar purtăm în noi rădăcina acelui început, versurile acestea sunt vindecare. Sunt lumină. Sunt răspuns la întrebările pe care sufletul le-a ținut în tăcere.

 

Mama mea a plecat devreme. Mi-a lăsat, însă, un an – un an de iubire care a prins rădăcini adânci și nu s-au mai smuls niciodată. Un an în care am fost ținut în brațe, mângâiat în tăcere, iubit în priviri. Un singur an. Dar acel an a fost rădăcina mea. În el s-a născut tot ce avea să rămână: dorul, iubirea, forța de a merge mai departe în lipsa unei prezențe fizice.

 

Poemul doamnei Guriță mi-a amintit că dragostea unei mame nu se măsoară în timp, ci în amprenta pe care o lasă în suflet. Iar în al meu, ea încă locuiește.

Nu este doar o poezie. Este o rugă. O regăsire.

 

„Mi-ai scris numele-n cer, cu privirea ta ninsă / Și-n piept îmi tresare al dragostei viu…”

„Din rădăcina timpului” – o lectură dincolo de timp

 

Volumul „Din rădăcina timpului” al poetei Nora Hruban nu este doar o colecție de poezii, ci un spațiu de meditație lirică, în care cititorul este invitat să se lase purtat de trecerea timpului și de trăirile sufletești. Versurile pătrund adânc în zonele tăcerii interioare, atingând cu sensibilitate temele universale ale existenței.

Poeziile explorează natura inevitabilă a timpului, rădăcina ființei și destinul care ne modelează gândurile. În poemul „Singur în timp”, autoarea surprinde relația dintre ființă și curgerea ireversibilă a timpului printr-un ton de profundă melancolie:

„E miraculosul cânt
Ce-și doarme somnul
Sub a veacului nescrisă piatră.”

În „În torent”, imaginea ființei ca parte integrantă dintr-un cosmos fluid este redată cu rafinament:

„O constelație strălucitoare de trupuri,
Un sediment spiritual

Pierdut într-un învolburat ocean.”

„Miraj cu maci” – poezia care te îmbrățișează

Într-o atmosferă plină de sensibilitate și emoție, Anca Ciolca și-a lansat noul volum de poezii, Miraj cu maci, într-un eveniment cultural de excepție. Lansarea a avut loc în după-amiaza zilei de 6 iunie 2025, la Sufrageria Aztek Caffe din Petroșani, jud. Hunedoara, reunind iubitori de literatură, poeți și admiratori ai versurilor sale.

Publicul prezent a avut ocazia să descopere universul poetic al Ancăi Ciolca, marcat de imagini delicate și metafore pline de profunzime. 

Un cântec de lumină la Petrila: Festivalul literar-artistic „Ioan Dan Bălan”, ediția a II-a

 

În după-amiaza de 30 mai 2025, orașul Petrila pulsa de viață în două ritmuri distincte. Afară, Zilele Orașului adunau mulțimile sub muzică, tarabe și forfotă de sărbătoare. Înăuntru, la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt”, începând cu ora 16:30, se deschidea o altă poartă către suflet: Festivalul literar-artistic „Ioan Dan Bălan”, ediția a II-a. 

Printre îmbrățișări revederii și planuri de viitor șoptite, sala se umplea de oameni dragi, de chipuri cunoscute, de ochi în care licărea bucuria reîntâlnirii. Dincolo de agitația străzii, aici domnea o altă lume, pătrunsă de mireasma crinului alb ce trona pe scenă. Parfumul său pătrundea până în cele mai tăinuite colțuri ale sălii.

Festivalul a fost deschis de imnul său – „Mă veți iubi”, poezie semnată de Ioan Dan Bălan și transformată în cântec de Ileana Berchi, interpretată cu grație de grupul „Glasuri de Argint”.

„Nebunul din tarot” – un debut poetic promițător al Violetei Deminescu-Jurca

 

Într-un climat literar în continuă schimbare, în care granițele dintre genuri se estompează și vocea autentică devine tot mai greu de distins, debutul Violetei Deminescu-Jurca cu volumul „Nebunul din tarot” reprezintă o apariție promițătoare și binevenită. Lansată vineri, 23 mai 2025, la ora 17:00, la Restaurant Royal din Călan, cartea marchează nu doar intrarea în lumea editorială a unei autoare complexe, ci și confirmarea unei voci care îmbină sensibilitatea poetică cu o profundă înrădăcinare în spațiul cultural românesc.

 

Volumul „Nebunul din tarot” se distinge printr-o tematică profund simbolică și o viziune poetică curajoasă. Autoarea nu doar scrie, ci, după cum ea însăși sugerează, „joacă tarot cu viața”, asumându-și rolul Nebunului – cel care pășește fără teamă spre necunoscut, ghidat de curiozitate, instinct și o doză de nebunie creativă. În tarot, Nebunul este simbolul începuturilor, al libertății și spontaneității – iar această metaforă pare să reflecte fidel muza poetică a Violetei Deminescu-Jurca.

 

Coperta cărții – cu o grafică atent construită – susține această direcție: imagini ale tentației, ale meditației și ale destinului însoțesc vizual discursul liric, invitând cititorul într-un univers dens, în care cuvântul și imaginea creează o atmosferă fascinantă.

 

Din punctual meu de vedere, unul dintre cele mai reprezentative texte din volum este poezia „Încotro”, o construcție simbolică în care se împletesc teme biblice, existențiale și religioase. Poetul stă „lângă poartă” – un limen între lumi, stări și adevăruri – purtând în traistă „două mere strecurate de șarpe”, metaforă a tentației și a cunoașterii. Divinitatea este prezentă nu ca judecător, ci ca însoțitor tăcut, care oferă sprijin și sens: „na ia de aici mi-ai spus / să-ți țină de urât de cald de singurătate...” Iar cheia întregii existențe pare să stea în acel ultim imperativ: „Cântă mi-ai spus.”

 

Acesta pare a fi răspunsul la toate întrebările și îndoielile – arta, expresia, sunetul sunt salvarea în fața singurătății și a foamei, fie ea trupească sau sufletească. 

Această poezie se citește ca o spovedanie și o invitație la meditație. Versul devine aici rugăciune, cântec, mărturisire, dar și uneori un strigăt mut – al celui care, deși izgonit din Eden, găsește în poezie drumul de întoarcere spre sine.

 

Încotro

 

ședeam lângă poartă,

izgonit Doamne

în traistă

vreo două mere

strecurate de șarpe

poate ți-i va fi foame mi-a sssșoptit

știa că e ceva cale mai ales la întors

mă priveai îndurerat Doamne

cu milă cu dragoste

na ia de aici mi-ai spus

să-ți țină de urât de cald de singurătate

de cer de pământ de foame

cântă

mi-ai spus

 

 

„Nebunul din tarot” nu este doar un volum de debut, ci o promisiune literară.  Recomand cu încredere această carte tuturor celor care caută în poezie nu doar frumosul, ci și sensul. „Nebunul din tarot” nu se citește pe fugă. Se trăiește. Se ascultă. Se reia. Și, mai ales, se simte.

 

*  *  *

Violeta Deminescu-Jurca – profesor, interpret de muzică populară, realizator TV și poet

 

Născută în satul Sântămăria de Piatră, pe malul Streiului, Violeta Deminescu-Jurca este o personalitate complexă a culturii hunedorene: profesor în învățământul primar, solistă de muzică populară, realizator de emisiuni TV, culegătoare de folclor și poetă contemporană.

 

Este absolventă a Liceului Pedagogic din Deva, a Facultății de Psihologie și Pedagogie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, și deține un master în Management și Dezvoltare Durabilă la Universitatea Politehnică din Timișoara. Activează ca dascăl la Liceul Tehnologic „Ovid Densușianu” din Călan. Coordonează grupul folcloric „Ziene Sânziene”, prin care a format generații de tineri interpreți de folclor autentic.

 

Dragostea pentru muzica populară, moștenită din copilărie, a fost pusă în valoare prin creații proprii de texte și linii melodice specifice Văii Streiului. A compus cântece pentru nume cunoscute ale scenei populare, debutând ca interpretă la îndemnul realizatorului TV Adrian Oprea. A realizat emisiuni de succes precum „De dor, lume și de drag” și „Duminici violete”, iar prezența sa scenică a fost apreciată la festivaluri de prestigiu, inclusiv pe scena festivalului „Ana Munteanu”.

 

În paralel, Violeta Deminescu-Jurca este o culegătoare pasionată de folclor și obiecte de artă populară, dar și o poetă premiată, cu apariții în antologii naționale și internaționale. Poezia sa se remarcă printr-un lirism autentic, profund conectat la spiritualitatea românească. Este rudă, prin tată, cu scriitorul și criticul literar Romul Munteanu.

 

Artista îmbină harul pedagogic cu cel artistic, dăruind comunității nu doar cântec și poezie, ci și o viziune clară asupra valorilor tradiționale și a educației prin cultură.

*  *  *

 

În încheiere, nu putem decât să-i mulțumim Violetei Deminescu-Jurca pentru generozitatea cu care și-a împărtășit universul poetic și sufletesc. Lansarea volumului „Nebunul din tarot” nu a fost doar un eveniment literar, ci o întâlnire profundă cu o voce autentică, care reușește să transforme cuvântul în emoție și emoția în revelație. Ne rămâne să așteptăm cu interes următorii pași ai acestei călătorii poetice, convinși că „nebunia” frumoasă a creației sale va continua să inspire.

 

23.05.2025

Sorin Micuțiu

PS. mai multe fotografii aici: FB 

Autismul - trei gânduri, același mesaj

 Pentru copiii cu autism: 

Ești minunat exact așa cum ești. Ai o lume interioară plină de culoare, iar felul în care vezi și înțelegi lumea este un dar. Nu te lăsa descurajat de cei care nu înțeleg asta. Ai dreptul să fii tu însuți, să te bucuri de viață și să visezi la orice îți dorești. Crede în tine!

Pentru părinți:

Dragostea și răbdarea voastră sunt puterea copilului vostru. Drumurile pot fi dificile, dar fiecare mică victorie merită toată lupta. Nu sunteți singuri - există oameni care vă înțeleg și vă susțin. Fiți mândri de fiecare progres și nu uitați că dragostea necondiționată este cel mai frumos dar pe care îl oferiți copilului vostru.

Lumina care învinge întunericul – gânduri pentru Săptămâna Luminată

 

Trăim acum Săptămâna Luminată, una dintre cele mai frumoase și încărcate de har perioade din întreg anul bisericesc. E o săptămână în care inimile noastre sunt chemate să rămână deschise în fața luminii Învierii, să nu ne întoarcem prea repede la întunericul cotidian.

Hristos a înviat! – aceste cuvinte nu sunt doar o urare, ci o declarație de biruință. Ele ne spun că moartea nu mai are ultimul cuvânt. Că suferința nu e zadarnică. Că orice noapte are un răsărit. Lumina Învierii nu doar că luminează mormântul gol, ci și sufletele noastre pline de poveri.

În Săptămâna Luminată, Dumnezeu ne amintește că oricât de apăsători ne-ar fi pașii prin viață, există mereu o cale spre lumină. Așa cum piatra mormântului a fost dată la o parte, și noi putem da la o parte fricile, eșecurile, vinovățiile. Nu suntem singuri. Hristos vine spre noi – viu, puternic, iubitor – și ne spune: „Pace vouă!”

De la tăcerea Sâmbetei Mari la strigătul Învierii

 

Sâmbăta Mare, ultima zi a Săptămânii Patimilor, este o zi a tăcerii adânci, a așteptării pline de speranță, o zi de liniște sfântă înaintea zorilor Învierii. Este ziua în care cerul pare să își țină răsuflarea, iar sufletul omului e chemat la reculegere.

Tăcerea acestei zile nu este un gol, ci o încărcătură vie – o așteptare înfrigurată a Luminii care va birui moartea.

M-a frământat astăzi un gând, ca un spin în liniștea sufletului. Dar m-a liniștit un cuvânt de la Părintele Arsenie Papacioc, care știe, prin har și experiență, să așeze adevărul în inimi:

„O simplă vorbă necugetată, fie chiar și nevinovată, spusă într-o clipă despre cineva, cât de mult trebuie să te milogești ca să scapi de urmările ei. Și cine te poate încredința că ești cu adevărat iertată? Un duhovnic, chiar, te poate ierta de faptă, dar consecința ei o porți tu.

Cât de cuminte este să știi să taci și să știi să vorbești frumos despre alții! Cine știe cât de mult îl iubește Dumnezeu pe acela pe care lumea îl arată cu degetul?

Cât de mult se supără Domnul Iisus Hristos pe vorbele goale, vorbele în plus, vorbele rușinoase și mai ales vorbele ucigătoare.

Această stăpânire de sine va fi mult lăudată, plăcută și încununată. Vezi cât de mult se poate câștiga într-o zi cu gura închisă?”

(Arhimandritul Arsenie Papacioc – Scrisori către fiii mei duhovnicești)

Ce binecuvântare e să înveți tăcerea, mai ales azi, când vorba a devenit o monedă ieftină, risipită fără socoteală.

Sfatul lupilor: o poveste cu tâlc sufletesc.

Cică odată lupii au ținut sfat mare despre cum să-i atace pe vrăşmaşii lor; pe câini.

Spre acest scop au ales dintre ei un lup spion, care să iasă mai întâi printre câini să afle şi să ştiricească cât de tari sunt vrăjmaşii lor.

Reîntorcându-se lupul spion din misiunea sa, toată gloata lupilor aştepta cu gura căscată la ce va spune trimisul lor. În atențiunea încordată a tuturor lupilor, cel reîntors astfel grăi:

– Fraților! Am umblat cu bine pe unde m-ați trimis. Cuvântul meu cel dintâi este: nu vă temeți! Vrăjmaşii noştri câini nici pe departe nu sunt aşa de tari cum credeam noi. E adevărat; pe unde am umblat am văzut mulțime mare de câini, dar am băgat de seamă că din câinii aceştia numai cei ce stau legați sunt pentru noi primejdioşi, fiind răi. Însă cei mai mulți dintre câini erau de cei nelegați și umblau haimana.

Apoi, am bagat de seamă că între câini sunt o mulțime de soiuri; nici nu le-am putut însemna pe toate, dar cele mai multe soiuri sunt căini mici, cari mai mult latră decât muşcă.