La cei 40 de ani (52 acum ) privesc în copilăria mea...Ecouri plăcute mă ajung din urmă.
Parcă mai ieri alergam după
fluturaşi, parcă mai ieri număram frunzele ce se desprindeau de pe ramuri,
comparându-le cu anii noştri și așteptând iarna ca pe o odihnă între două
vieți.
Odată cu trecerea anilor, începem
să vedem iernile altfel, prin ochi de copii; ei încă nu simt iernile din
sufletele părinţilor lor.
Deseori retrăiesc copilăria
fiindcă a fost altfel, și, cu paşi timizi şi privirea plină de melancolie, merg
uşor prin proaspătul strat alb. Mă simt
neputincios. Un fulg mi se opreşte jucăuş pe mână.
Îmi deschid palmele către
cer...palmele ard... Simțăminte de copil și gânduri de om matur se
învălmășesc...
Îmi deschid palmele către cer...palmele ard...