Scrisul ca misiune: recunoștință și angajament

De la primele articole pe blog și în presa religioasă, până la legitimația de jurnalist profesionist, un parcurs trăit cu emoție, credință și recunoștință.

Vineri, 26 septembrie 2008, publicam primul meu articol pe blogul personal „De vorbă cu mine – Jurnal de zbor (dor)”. Se intitula „Două vieți pentru un suflet” și era o mărturie despre recunoștința mea pentru faptul că am fost iubit de două ori: de mama mea pământească și de Dumnezeu. Scriam atunci despre dragostea jertfelnică a mamei mele, care și-a pus viața pentru copilul ei.

Au trecut ani de atunci, dar nu am uitat acea mărturisire. Astăzi, când trăiesc bucuria de a fi atestat ca ziarist profesionist și membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România - filiala Europress, privesc legitimația și Hrisovul ce atestă această calitate cu lacrimi în ochi. Sunt lacrimi de recunoștință – mai întâi pentru mama mea, Elena, care a privit profetic peste ani și m-a lăsat în grija lui Dumnezeu. De multe ori am simțit că Dumnezeu i-a dat voie să se coboare din cer lângă perna mea, să-mi aline plânsul, să-mi liniștească visele și să-mi încurajeze visurile.

Filă de jurnal - În țara poveștilor Maramureșene cu Air Tour Travel

Ultima zi a circuitului ne găsește cu sufletul plin și plămânii curați, după ce am respirat aerul pur al munților ce ascund Cascada Cailor. Ne îndreptăm spre casa memorială a lui Liviu Rebreanu, iar în acest moment de răgaz, simt nevoia să depăn amintiri și să aștern pe hârtie frumusețea unei experiențe care a fost mai mult decât o simplă vacanță.

Circuitul propus de agenția Air Tor Travel ne-a purtat printr-un colț de țară unde timpul pare că s-a oprit în loc. Maramureșul nu este doar o destinație turistică, este și o frumoasă lecție de viață, o incursiune în simplitatea și spiritualitatea unui popor care și-a păstrat cu sfințenie tradițiile. De la porțile sculptate în lemn până la cămeșa de sărbătoare, fiecare obiect respiră istorie și suflet.

Din cenușă, spre cer - credința care nu arde

În ziua de Florii a anului 2023, când creștinii își deschideau inimile spre lumina Învierii, flăcările au cuprins biserica de lemn din Borșa Complex, mistuind nu doar un lăcaș de cult, ci și o parte din sufletul comunității. Dar ceea ce focul nu a putut distruge a fost dragostea maramureșenilor pentru Dumnezeu.  

Într-un timp uimitor de scurt, oamenii locului au reconstruit din temelii biserica, ca o mărturie vie a unei credințe care nu se clatină. Cu mâinile lor, cu lacrimi și rugăciuni, au ridicat din nou turnul ce străpunge cerul, acoperit cu șindrilă, încheiat cu cozi de rândunică.

Această renaștere nu este doar o lucrare arhitecturală,  este o lecție adevărată despre ce înseamnă să iubești cu adevărat pe Dumnezeu.

Maramureșenii au arătat că biserica nu este doar lemn și piatră, ea este inima unei comunități. Când inima arde de iubire pentru Dumnezeu, nimic nu o poate opri.  

Această poveste este o chemare pentru fiecare dintre noi: să fim biserici vii, să nu lăsăm flăcările lumii să ne stingă credința, dimpotrivă, să o aprindem mai tare, mai curat, mai aproape de cer.

Legenda spune că odată un băiat vroia să obţină iubirea unei fate...

Muzeul Ţărăncii Române din Dragomireşti a fost infiinţat în anul 2001, într-o casă veche din 1722, construită din piatră, lemn şi chirpici – fiind una dintre cele mai vechi case din Dragomireşti. Casa a aparţinut Ilenei Chis care şi-a exprimat dorinţa ca după moartea ei casa să fie transformată în muzeu.

Pe urmele Fericiților noștri înaintași

Există locuri unde timpul nu mai curge, se adună în straturi de suferință și demnitate. Un astfel de loc este Închisoarea de la Sighet, construită în 1897 de autoritățile austro-ungare, cu ocazia aniversării „primului mileniu maghiar”. Inițial o închisoare de drept comun, ea avea să devină, în deceniile ce au urmat, un epicentru al represiunii politice din România comunistă.

Filă de jurnal din Poiana Răchițelii

Pelerinajul meu prin Ținutul Pădurenilor, prilejuit de Festivalul Plăcintelor Pădurenești, m-a condus spre un loc de taină: bisericuța dintre brazi din Poiana Răchițelii, purtând hramurile Sfânta Parascheva și Schimbarea la Față.

Am avut aici bucuria negrăită să întâlnesc câteva icoane de o frumusețe nepământeană. În fața lor am simțit cum lucrează Dumnezeu, prin marea Sa bunătate și milostivire, aducând în suflet pace și lumină. Și mi-am adus aminte că, în fiecare rugăciune de sfințire a icoanelor, cerem ca Domnul să le dăruiască puterea și tăria facerii de minuni.

Biserica ridicată în 1864, din piatră trainică, nu este doar un monument istoric. Ea este o inimă vie a comunității: aici s-au binecuvântat începuturile muncilor câmpului, aici s-au trăit sărbători, nădejdi și chiar momente istorice ce au contribuit la Marea Unire. Străjuită de brazii seculari, bisericuța adună încă și astăzi satul laolaltă, ca un reper al credinței și al identității pădurenești.

Hramul care vindecă sufletul

 

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Simeria-Biscaria - 15 august 2025

 
De sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, biserica din Simeria-Biscaria a îmbrăcat haine de lumină. Clopotul a început să bată devreme, iar cimitirul a prins viață în prezența credincioșilor veniți din toate părțile. În jurul bisericii mirosea a flori de toamnă timpurie și a tămâie, iar în suflete plutea o așteptare sfântă.

 
Ziua hramului a fost prilej nu doar de rugăciune, ci și de întâlnire, de îmbrățișare frățească și de redescoperire a puterii pe care o are Biserica atunci când stă unită în fața lui Dumnezeu. Un sobor 11 preoți, cu chipuri luminoase, a intrat în biserică, iar slujba Sfântului Maslu a început în dangăt de clopot și murmur de rugăciune.

Lira21 - 16 ani de literatură, prietenie și constelații de stele

 

Astăzi 15 august 2025, Cristina Ștefan, fondatoarea cenaclului Lira21, scrie cu emoție pe pagina cenaclului:

 

 „Au trecut 16 ani de la înființarea Lirei21. Ieri am achitat acest domeniu pentru încă un an. Îl păstrez pentru amintirile adunate, pentru literatura scrisă aici, pentru viitorul literar demonstrat deja al membrilor săi…”

 

Aceste cuvinte sunt mai mult decât o simplă constatare. Sunt o invitație sinceră la reîntoarcere, la recunoștință și la continuarea unei povești literare care a crescut generații de scriitori.

 

 Istoria Lirei21 - o școală blândă de poezie

În lumina rugăciunii - Prohodul Maicii Domnului la Simeria-Biscaria

Paștele verii - o seară de rugăciune și întâlnire cu cerul

În seara ajunului marii sărbători a Adormirii Maicii Domnului, cunoscută în popor și drept „Paștele verii”, biserica din Simeria-Biscaria s-a transformat într-un loc binecuvântat de întâlnire între cer și pământ. Într-o atmosferă de profundă evlavie, credincioșii s-au adunat pentru a participa la slujba Prohodului Maicii Domnului - o rânduială liturgică ce împletește durerea despărțirii cu nădejdea în viața veșnică.

Maica Domnului - pomenită în fiecare zi a anului bisericesc

Nu există slujbă ortodoxă în care Maica Domnului să nu fie cinstită prin rugăciuni și cântări. În fiecare zi a anului bisericesc, alături de Mântuitorul și de sfinți, Născătoarea de Dumnezeu este pomenită și invocată printr-o bogată imnologie - tropare, stihiri, canoane. Prohodul Maicii Domnului se numără printre cele mai emoționante imne, fiind un prilej de meditație asupra tainei morții și a vieții veșnice.

Invitație la sărbătoarea hramului

 Recunoștință și rădăcini

În ajunul sărbătorii hramului Bisericii Ortodoxe din Simeria-Biscaria, cu inimile pline de recunoștință, ne îndreptăm gândul către Dumnezeu, Cel care ne-a binecuvântat cu darul credinței, cu părinți duhovnicești și cu o comunitate unită în rugăciune și jertfă.

Mulțumire lui Dumnezeu

Hramul „Adormirea Maicii Domnului” este nu doar o zi de sărbătoare, ci o chemare la rugăciune, la comuniune și la recunoștință. Ne amintim că Maica Domnului este ocrotitoarea noastră, mijlocitoarea neamului omenesc și modelul suprem de ascultare și iubire față de Dumnezeu. În această zi, ne rugăm ca pacea, sănătatea și credința să ne însoțească pe drumul vieții.

Mântuitorul ca ziarist sau misiunea presei creştine

Scris acum un veac ( 7, iulie 1925 ), acest text de mai jos rămâne un far aprins peste apele tulburi ale presei de azi. Dacă în mâinile noastre stă condeiul, în inima noastră stă alegerea: să fim cronicari ai lumii care putrezește sau făuritori ai lumii care se ridică. Este o chemare vie, care trece prin decenii, cerându-ne să scriem nu cu cerneală diluată, ci cu lumina adevărului. Și totuși, după o sută de ani, ne zbatem în aceleași slăbiciuni - iar singurul leac este curajul de a nu vinde niciodată adevărul pe mărunțișul senzaționalului. Citiți-l cu mintea deschisă și cu atenția trează: e posibil ca aceste rânduri vechi să vă zguduie mai tare decât multe articole de azi.

 Sorin Micuțiu / 11.08.2025

 «Ciudat!»… vor exclama mulţi citind acest titlu. «Pe vremea lui Hristos nu existau gazete şi după câte ştim el nu s’a îndeletnicit cu scrisul fără numai o singură dată şi atunci pe nisip».

Nici noi nu avem altă părere. Poate, aceasta este una din puţinele chestiuni în care suntem de acord fără rezervă cu criticii şi tăgăduitorii de meserie, gata oricând să facă obiecţii şi să producă desminţiri.

 

Şi totuşi Mântuitorul ca ziarist este o imagine plastică, sugestivă şi de o vitală actualitate.

 

Care contimporan, deprins să interpreteze multiplele şi tumultuoasele privelişti ale vieţii prin criteriile lăuntrice ale conştiinţei morale, nu a ajuns la tragica încheiere, că în lume există păcatul şi ceeace e mai înspăimântător, că acest păcat creşte aproape în progresie geometrică anulând în fiinţa omului simţul misterului adecă percepţiunea realităţilor nevăzute.

9 august 2025 - Ziua internațională a iubitorilor de cărți

Nu este zi de sărbătoare în calendare, dar pentru cei ce își hrănesc sufletul din cuvântul scris, este o zi de luminare și recunoștință.

În această zi, ne întoarcem cu inimă smerită spre cărțile care ne-au fost călăuze în întuneric, care ne-au întărit credința și ne-au învățat să vedem dincolo de vălul lumii. Cărțile nu sunt doar izvor de cunoaștere, ci și punți către Dumnezeu, către înțelepciunea sfinților, către liniștea inimii.

„Povețe în rime” - o carte cu tâlc și zâmbet

Citesc cu bucurie vestea că, pe 6 august 2025, a ieșit de la tipar volumul „Povețe în rime”, prima antologie de fabule semnată de Marioara Ardelean, scriitoare pentru copii cu suflet tânăr și condei jucăuș. Apărută la Editura StudIS din Iași, cartea cuprinde 214 pagini ilustrate color, menite să încânte imaginația celor mici și să aducă un zâmbet și celor mari.

Unde - de Nina Cassian

Izvorul dragostei, visează unii
ţâşneşte undeva, în munţii Lunii…
Din cine ştie ce gheizere-albastre şi ploi
bate lumina lui până la noi.

Noi stăm pe Pământ
în seceta noastră,
în săracul nostru veşmânt,
şi mumurăm: lumină albastră
mângâie încruntata frunte a noastră,
umple-ne paharul câte puţin
cu străveziul tău vin…
Rugămu-ne ţie, izvor răcoros,
picură până la noi, cei de jos…

Dar munţii Lunii tac sub omăt.
Cântecul nu li se-ntoarce-ndărăt.
Iar dragostea stă lângă ei întristată
de moarte
că nu o cunosc şi o caută atât de departe…

Nina Cassian 

Pe lângă versuri adaug și un minunat sfat al poetei: "Nu pot sa dau nici un mesaj decat: traiti! iubiti-va! fiti onesti! nici nu stiti ce garantie e onestitatea pentru viitor!"

Nina Cassian (Renée Annie Ştefănescu) s-a născut la Galaţi, la 27.11.1924 și a trecut la cele veșnice la 15.04.2014, la New York, avea 89 de ani

Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!

 Acest mare stareţ (n.n. Cuviosul Irodion de la Lainici) se învrednicise şi de darul mai înainte-vederii. Că multora le spunea gândurile cele de taină şi le vestea cele viitoare.

Odată, o femeie i-a adus, după obicei, un vas cu lapte de la capra ei. Iar Cuviosul i-a răspuns:
— Nu primesc laptele, că nu este de la capra ta!
— Ba nu, părinte – a zis femeia – , de la capra mea este.
— Dar n-ai dat-o ieri diavolului? Cum să primesc, că nu mai este capra ta!
Deci, vădită fiind femeia, şi-a mărturisit păcatul şi, luând binecuvântare, din ziua aceea n-a mai drăcuit.

Extras din Patericul românesc – Arhimandrit Ioanichie Bălan, Editura Mănăstirea Sihăstria.

70 de ani de loialitate și o Românie în derută

Astăzi, România și-a luat rămas bun de la Ion Iliescu, primul președinte ales democratic după căderea regimului comunist. O zi de doliu național, funeralii de stat, onoruri militare - toate elementele care marchează un moment solemn în istoria unei națiuni. Și totuși, în mijlocul acestui cadru simbolic, absența fostului președinte Klaus Iohannis și a actualului președinte în exercițiu, Nicușor Dan, a fost un gest care nu poate trece neobservat.

Această lipsă nu este doar o alegere personală sau politică. Este un mesaj transmis întregii societăți, în special generațiilor tinere care privesc către liderii lor pentru repere morale și civice.

Ce învață tinerii din acest gest?

- Că valorile instituționale pot fi ignorate când devin incomode.

- Că evitarea e mai ușoară decât asumarea, chiar și în fața istoriei.

- Că respectul față de trecut e opțional, nu o datorie civică.

Prezența la un astfel de moment nu ar fi însemnat validarea tuturor deciziilor politice ale fostului președinte Ion Iliescu. Ar fi fost un act de respect față de istoria recentă, față de instituția prezidențială și față de poporul român care, indiferent de opinii, merită lideri care știu să fie demni în fața trecutului.

Literatura fără granițe: Doina Guriță, lansare de carte la Madrid

 

Eveniment literar de excepție: „ Lágrimas del Amanecer  / Lacrimile Răsăritului”,

volum semnat de poeta Doina Guriță, lansat la Madrid

 

           

            Pe data de 25 septembrie 2025, începând cu ora 18:00, la Biblioteca Publică „Antonio Mingote” din Madrid, va avea loc un eveniment poetic și literar de înaltă ținută, organizat de Asociația Spaniolă a Prietenilor Poeziei (ASEAPO) și Uniunea Națională a Scriitorilor din Spania (UNEE).

            Invitatele de onoare ale serii sunt poetele Doina Guriță și Victoria Alonso, două voci importante ale literaturii spaniole și internaționale. Cu această ocazie, va fi lansat volumul de poezie „Lacrimile Răsăritului / Lágrimas del Amanecer”, semnat de Dr. Doina Guriță, în traducerea sensibilă și elegantă realizată de poeta și traducătoarea Violeta Andrei Stoicescu, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România și Comisar-șef al M.N.A.D.O.R. Spania.