joi, 21 august 2025

Din cenușă, spre cer - credința care nu arde


În ziua de Florii a anului 2023, când creștinii își deschideau inimile spre lumina Învierii, flăcările au cuprins biserica de lemn din Borșa Complex, mistuind nu doar un lăcaș de cult, ci și o parte din sufletul comunității. Dar ceea ce focul nu a putut distruge a fost dragostea maramureșenilor pentru Dumnezeu.  

Într-un timp uimitor de scurt, oamenii locului au reconstruit din temelii biserica, ca o mărturie vie a unei credințe care nu se clatină. Cu mâinile lor, cu lacrimi și rugăciuni, au ridicat din nou turnul ce străpunge cerul, acoperit cu șindrilă, încheiat cu cozi de rândunică.

Această renaștere nu este doar o lucrare arhitecturală,  este o lecție adevărată despre ce înseamnă să iubești cu adevărat pe Dumnezeu.

Maramureșenii au arătat că biserica nu este doar lemn și piatră, ea este inima unei comunități. Când inima arde de iubire pentru Dumnezeu, nimic nu o poate opri.  

Această poveste este o chemare pentru fiecare dintre noi: să fim biserici vii, să nu lăsăm flăcările lumii să ne stingă credința, dimpotrivă, să o aprindem mai tare, mai curat, mai aproape de cer.

* * *

Istoricul bisericii mistuite de flăcări


În anul 1937, un număr de 20 de familii ortodoxe din zona Fântâna au solicitat Primăriei Borşa infiintarea Parohiei Borşa III Fântâna, primind un răspuns nefavorabil , datorită vremurilor tulburi, neputând fi îndeplinită această dorinţă. La data de 15 august 1992, Preasfinţitul Justinian, episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a pus piatra de temelie şi a sfinţit locul pentru biserica actuală, cu hramul ”Înălţarea Domnului”, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Biserica este construită din lemn în stil maramureşean, sub formă de cruce, iar fundaţia bisericii este din beton şi piatră. Biserica a fost acoperită cu șindrilă de meşterii Petreuş Toader, Petreuş Vasile şi Petreuş Ion din Bârsana. Turnul este din lemn, încheiat după metoda “cozii de rândunică”, iar interiorul este alcătuit din pronaos, naos şi altar. Biserica mai are două clopote, donate bisericii de familia Lungu Iuliu şi Anghelina, împreună cu credincioşii parohiei.
Lungimea bisericii este de 25 m, lăţimea de 10 m, iar absida altarului este semicirculară nedecroşată.

Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară, având şi un pridvor pentru corul bisericii. Pe latura de apus este situat turnul angajat navei, a cărui şarpantă este sub formă de coif. Iconostasul bisericii este confecţionat de lemn de stejar cu icoane bizantine, la Grumăzeşti - Neamţ, de meşterii Arsenie Constantin şi Virgil Armaţu .

Târnosirea bisericii s-a săvârşit în ziua de 18 iulie 1998, de către Preasfinţitul Justinian Chira, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, precum şi de un număr mare de credincioşi.

* * *

2023.  În Duminica Floriilor (9 aprilie) biserica este mistuită de un incendiu. 
2023. În luna iulie începe construirea unei noi biserici de lemn de o echipă condusă de meșterul Toedor Bârsan din Bârsans
    Preasfințitul Părinte Iustin,  săvârșeste slujba Paraclisului Maicii Domnului și binecuvintează cele două clopte ale parohiei.

21.08.2025
Sorin Micuțiu



Niciun comentariu: