Telefonul mobil sau Cartea de cântări

 

Într-o după-amiază când veneam de la muncă, în autobuz fiind, mă sună telefonul. Răspund și la capătul celălat era glasul unei surori. Am mers cu maşina mai bine de 20 de minute, ea nu s-a oprit deloc din conversaţie. În acea zi am aflat durere și îngijorarea ei - inevitabil ea mi-o transmitea și mie,  „Am doi băieți (spunea sora ) și  am stabilit cu ei  reguli clare de utilizare a telefonului mobil. Nu le las copiilor telefonul mobil atunci când merg la culcare, dar nici nu îl luăm cu noi când mergem la biserică sau adunare. Ne străduim să le oferim un exemplu noi înșine … Duminica trecută copii au lăsat cărțile de cântări acasă  și fără să ne spună au luat telefoanele cu ei. Apoi ne-au reporșat că la adunare majoritatea folosesc telefoanele în locul cărții de cântări. Pentru o clipă am încercat să trecem cu vederea, dar am observant că după fiecare cântare, ispita de a nu  închide telefonul era foarte mare. Am ajuns acasă și am rememorat părtășia frățească, erau lucruri de care nu ne mai aminteam, dovadă că atenția de la Cuvântul lui Dumnezeu, ne fusese atrasă spre altceva. Pentru moment copii au înțeles să lase telefoanele acasă… dar nu știm până când…. Ce să pun în gentuța copiilor? Telefonul?  Sau cartea de cântări tipărită?”             

Ne propunem să fim în rând cu tehnologia prezentului, dar sfârşim prin a ne irosi poate partea cea mai importantă din părtășia frățească cu ochii la ecranul telefonului. Şi facem asta cu preţul sănătăţii noastre duhovnicești. O carte clasică de cântări, după mulțimea utilizărilor, se deschidea aproape singură la cântarea  dorită. Ar trebui să o deschidem cu sfială, gândindu-ne la faptul că aceste cântări au fost adeseori scăldate în lacrimi, cântate în pribegie şi în necazuri, în suferinţe şi în prigoniri sau în singurătate şi în batjocuri. Cărțile de cântări erau ca un Ceaslov care schimbau vieți. Nu ar trebui nici unii dintre noi să uităm lucrul acesta! Cântările Oastei Domnului sunt scrise cu Duhul Sfânt și au în ele dulceață și har, de aceea ar trebui în biserică și în adunare să nu mai folosim telefoanele, ele ne închid inima pentru Dumnezeu!                                                          

   Le dezactivăm soneria dar… uneori uităm. Nu mai vorbim de cei (tineri și nu numai…) care folosesc telefonul ca sursă alternativă atunci când vorbirile li se par mai slabe. De aceea ar trebui, revenind la mărturia de mai sus, să fim mai veghetori cu sufletele frățiorilor noștri mai mici și nu numai. Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne dea pricepere în găsirea mijloacelor cu care să-i putem ajuta să nu cadă în ispita butonării  tastaturii telefonului mobil în timpul adunării, pentru că  ”cele mai mari nenorociri vin numai din lipsa a două virtuţi alese şi anume: înţelepciunea şi priceperea” (Traian Dorz, din Poruncile iubirii)                                                                   

Ori de câte ori suntem într-o părtășie duhovnicească ar trebui să ne amintim de ceea ce a mărturisit Sfântul Proroc Ilie – văzătorul de Dumnezeu: ”A zis Domnul: Ieşi şi stai pe munte înaintea feţei Domnului! Că iată Domnul va trece… dar Domnul nu va fi în vijelie... nu va fi în cutremur… nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul". (Cartea a treia a Regilor, cap. 19” Să nu pierdem din vedere câtă luptă duce vrăjmașul mântuirii noastre ca să ne abată atenția de la această ”adiere de vânt lin” în care Domnul ne așteaptă cu atâta dragoste să petrecem cu El.

Sorin Micuțiu