O poezie cât o predică - Ce mult se-ndreptăţeşte omul...

Ce mult se-ndreptăţeşte omul că n-a ucis şi n-a furat
Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat

Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui.

Oricând s-ar măsura cu alţii, ca el pe lume nimeni nu-i.

Se poate,n-a ucis cu parul, se poate,n-a furat comori,

Dar cu cuvântul şi cu ura el n-a ucis, de-atâtea ori?

Se poate n-a prădat avutul cel pământesc al nimănui,

Dar n-a furat el de la Domnul când dezbina lucrarea Lui? 

Se poate, n-a făcut păcate cum face orice vinovat
Dar când putea să facă-un bine şi nu-l făcea, n-a fost păcat?
Când el vedea că alţii sufăr bolnavi şi singuri şi trecea
Şi-ar fi putut să facă-un bine dar n-a făcut, el ce făcea?

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui
Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci
Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut
Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut.

O, nu te-ndreptăţi pe tine că n-ai aprins şi n-ai furat
Că este decât toate-acestea un mai amar şi greu păcat:
Acela de-a nu face bine când ştii şi poţi trăind mereu
Mulţi credincioşi o să-i alunge, pentru acesta, Dumnezeu.

de Traian Dorz

Deseori ne este dat să auzim: "Era o persoană extraordinară, un om bun. Nu a făcut rău nimănui, nu a furat, nu a dat în capul nimănui, nu ştiu de a ajuns să facă aşa ceva!" 

Dar bine spune fr. Traian, oricât ne-am măsura cu alţii, suntem unici şi suntem singurii responsabili pentru gândurile, vorbele şi faptele noastre. De câte ori poate nu am ucis cu vorba sau cu gândul... 

De furat poate că nu am furat în viziunea noastră. Aş face însă aici o paralelă cu desfrânarea, pentru că îmi este mai uşor să explic. Ştim că pentru a desfrâna este suficient doar un simplu gând, apoi mai ştim că a desfrâna nu înseamna doar sex, mai poate însemna şi exces de mâncare şi băutură, exces de somn, etc. Deci, cam aşa este şi cu furtul. 

Fratele Traian, asta încearcă să ne explice. 

Înainte de a veni cu dezvinovăţiri, fiecare dintre noi, ar trebui să recitim aceste versuri cu smerenie, pentru că suntem păcătoşi, i-am promis lui Dumnezeu multe, dar atât de puţin am făcut. 

Ne-am luptat să acoperim partea vizibilă ochilor trupeşti şi de atâtea ori ne-am furat căciula singuri, ne-am minţit şi amăgit. 

Am strâns din dinţi, o de câte ori am dat din picioare, de câte ori ne-am încleştat pumnii... 

Nu am omorât pe nimeni, nu am furat...am fost la Biserică şi la adunare...m-am rugat acolo. Dar cum m-am rugat? 

Ce folos dacă am auzit Cuvântul Domnului, dar nu am primit şi înţelesul lui! 

Suntem asemeni omului care a gasit odată o sută de lei pe stradă. Din momentul acela nu şi-a mai ridicat ochii de la pământ. În treizeci de ani a adunat vreo 15.000 de nasturi, vreo 20.000 de ace de siguranţă şi încă vreo câteva sute de lei, punând bănuţ lângă bănuţ, de 5, de 10 şi de 25. A ajuns într-o stare deplorabilă, mereu în căutare, mereu avid după ceva cât de neînsemnat. În tot timpul acesta a pierdut zâmbetul prietenilor, frumuseţea copacilor, culorile cerului. Când s-a trezit, era prea tarziu! 

Poezia aceasta, ne îndeamnă să cercetăm adânc în Sfânta Scriptură. Pagina pe care eu o deschid prima dată este la Evanghelia cu tânărul bogat. (Luca 18, 18-27) 

Nici el 

"...n-a ucis şi n-a furat 

Că n-a aprins la nimeni casa, că strâmb spre nimeni n-a jurat 

Că n-a nedreptăţit pe nimeni luând ce nu era al lui..." 

şi cu toate acestea, a plecat întristat. 

Să ne cercetăm fraţilor, căci iată nu i-a fost de ajuns bogatului această mărturisire (nu a săvârşit adulter, nu a ucis, nu a furat, nu a mărturisit strâmb, şi-a cinstit părinţii), e nevoie de mult mai mult 

A doua pagină pe care o deschid, este la Evanghelia cu fiul risipitor: "Tată, am greşit!..." Ce mărturisire frumoasă! 

Aşa ar trebui să facem şi noi după ce ne-am cercetat conştiinţa. Să fim sinceri şi să nu ne scuzăm păcatele, pentru că iată ce spune Sfântul Augustin: "Dacă te acuzi, te scuză Dumnezeu, iar dacă te scuzi, te acuză Dumnezeu".

Când va veni Hristos în slavă la judecata Lui 

Atunci nu de păcate-o să ne-ntrebe, ci de-ale dragostei porunci 

Nu pentru rele-o să ne-alunge, ci pentru binele ştiut 

Putând la semeni a le face, dar noi trecând, nu l-am făcut. 

Părintele Dumitru Stăniloae spunea: "Numai luptând din toată puterea, e prezent şi Dumne­zeu în tine, luptând cu puterea Lui împreunată cu puterea ta. Dacă lupt moleşit, Dumnezeu nu lupta cu tărie în mi­ne, în tăria luptei mele e prezentă tăria luptei lui Dumne­zeu. Dumnezeu vrea să fiu tare, dar nu sunt tare dacă nu simt puterea mea încordându-se. Însă în încordarea aceas­ta e lucrător şi Dumnezeu pe măsura ei." 

Tot Părintele Stăniloae:"Dumnezeu vrea ca chemării la iubirea totală ce ne-o adresează să I se răspundă îndată, fără nici o şovăială. Mai multă bucurie face lui Dumnezeu răspunsul imediat la chemarea Lui, chiar dacă nu eşti pregătit, decât amâna­rea cu pretextul de a te pregăti. Fapta bună cerută de Dumnezeu trebuie săvârşită imediat. Altfel te obişnuieşti cu amânările şi poate n-o mai împlineşti niciodată. Sau fapta bună pe care o poţi face în împrejurarea aceasta n-o mai poţi face niciodată" 

Sfântul Siluan scrie de asemenea: "Domnul nu ia voinţa de la suflet, ci prin harul Său El o îndreptează spre bine şi o atrage spre iubirea Lui. Mi-am petrecut viaţa în lucruri bune şi in păcate, şi timp de şaizeci de ani am cunoscut ce putere are obişnuinţa. Iar omul face ceea ce este obişnuit să facă. Cine se luptă cu păcatul şi-L roagă pe Dumnezeu să-i dea puterea de a nu păcătui, dar totuşi cade în păcat din pricina slăbiciunii lui şi se întristează de aceasta şi se căieşte, acela are harul în adâncul sufletului şi minţii lui, dar n-a biruit încă patimile. Iar cine a biruit patimile, acela nu mai are lupta, ci numai o atenţie trează asupra lui însuşi întru toate, ca să nu cadă în păcat. Daca e obişnuit cu păcatul, va fi necontenit atras spre păcat, şi demonii îl vor împinge spre el; dar dacă s-a obişnuit cu cele bune, Dumnezeu îl va ajuta cu harul Său. Ha­rul lui Dumnezeu nu desfiinţează libertatea, ci o ajută numai să împlinească poruncile lui Dumnezeu. Adam era în har, dar voia lui nu era desfiinţată. La fel şi îngerii rămân în Duhul Sfant, dar voia lor libera nu este desfiinţată." 

Ce am dorit să evidenţiez cu acest citat, este exact ceea ce a dorit fr. Traian să evidenţieze în poezia de mai sus. 

Sfântul Apostol Iacob spune: "Cine ştie să facă binele şi nu-l face săvârşeşte un păcat". 

Fratele Traian Dorz, încearcă să ne atragă atenţia, la fel ca şi Sfinţii citaţi mai sus, că nu este o amăgire mai mare ca aceea de a amâna să faci un bine, în ideea că îl vei face mâine, pentru că s-ar putea să nu îl mai faci niciodată, şi mâine te vei amăgi la fel. 

Si­meon Metafrastul, ne aminteşte cuvântul Sfintei Scripturi: "Domnul îţi spune: azi de veţi auzi glasul Meu, să nu învârtoşaţi inima voastră, de ace­ea sârguieşte-te spre glasul Mântuitorului şi să nu amâni pe mâine. Căci acestea ţi le sfătuieşte duşmanul, aflându-te ascultător". 

Închei cu un sfat al Părintelui Arsenie Papacioc : "Care este păcatul de care trebuie să ne ferim mai în­tai? De păcatul care este mai aproape de tine, de acela să te fereşti!" 

Care este păcatul cel mai aproape de noi? 

Recitiţi poezia de mai sus a fratelui Traian, este arătat foarte clar.

Sorin Micuțiu