Crucea‑i Semnul Mântuirii

Crucea‑i Semnul Mântuirii, căci pe ea, Hristos a dat
Preţul negrăit al Jertfei pentru‑al lumii‑ntregi păcat,
Sângele‑I vărsat pe Cruce ne‑a răscumpărat atunci
din osânda neascultării de‑a’ lui Dumnezeu porunci;
moartea lui Hristos pe Cruce este Preţul negrăit,
fără care nici un suflet n‑ar putea fi mântuit.

Binecuvântată fie Jertfa Domnului Hristos,
Crucea Lui Mântuitoare este‑al Ei Semn luminos
ce ne‑ndeamnă prin necazuri, prin ispite şi furtuni,
ne‑ncetat luptând, s‑ajungem slava veşnicei cununi
care‑n ceruri e păstrată pentru cei ce‑au biruit
prin credinţa şi răbdarea lui Iisus cel Răstignit.

Gânduri în întâmpinarea zilei de 12 septembrie 1937

Sfântul Ioan, la începutul evangheliei sale, spune următoarele:

Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. (Ioan 1:14)

În prima sa epistolă spune de asemenea:

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă - ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos. (I Ioan 1: 1-3)

Crucea - altar şi binecuvântare

"Cei ce sunt ai lui Hristos şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei" spune Sf. Ap. Pavel (Galateni 5, 24), lăsând să înţelegem că, atât timp cât rămânem la umbra Crucii, rămânâem la "umbra Celui Atotputernic" (Psalm 91, 1)
Vrajmasul diavol, întodeauna caută să ne smulgă de la poala Crucii, să ne ia Crucea, astfel încât să trăim fără Cruce. Ispitirea Domnului Iisus (cf. Luca 4, 1-13) a fost tot o încercare a vrăjmaşului de a-I lua Crucea, de a-L îndepărta de Cruce, pentru că intuia că pe Cruce i se va zdrobi capul. De aici putem înţelege de ce vrea vrajmaşul să ne ia Crucea, să ne îndepărteze de ea.
Cel ce se smereşte înţelege să-şi ducă crucea cu răbdare şi cu dragoste, nici să o ia înainte ca un erou, dar nici să rămână,în urmă descurajat, trăgând-o după el. Celui smerit, crucea i se face uşoară. Nu tot aşa se întâmplă însă cu cei care caută să-şi scurteze crucea, umblând după o cruce mai comodă: cu cât îşi scurtează crucea, cu atât îşo scurtează şansa mântuirii.

ZIUA ŞI ADEVĂRUL ISTORIC DIN 12 SEPTEMBRIE 1937

"Chemarea pe ţară a delegaţilor frăţietăţii Oastei Domnului pentru 12 septembrie 1937 a fost publicată în gazeta «Ecoul» care înlocuia atunci foaia «Iisus Biruitorul» pe care o suspendase Mitropolia. Dăm mai jos, pe scurt, relatarea pe care a scris-o atunci «Ecoul» despre felul cum a decurs această consfătuire şi despre felul cum s-a încheiat încercarea neizbutită de a-l convinge atunci pe mitropolitul Bălan să renunţe la măsurile sale de răzbunare. De a-l apleca spre restabilirea păcii în Biserică şi a armoniei în viaţa Oastei Domnului. În problema Părintelui Iosif, totuşi, chiar dacă nu s-a putut realiza nimic din acele dorinţe, s-a făcut foarte mult, pentru că atunci s-a fixat de către o consfătuire istorică a delegaţilor din întreagă Oastea Domnului – în frunte cu Părintele Iosif, conducătorul văzut al acesteia – atitudinea clară, categorică şi definitivă a Oastei faţă de Biserică. Şi, prin acest adevăr însemnat, ziua aceasta a rămas istorică în viaţa Oastei Domnului, iar precizarea făcută atunci rămâne o linie obligatorie de urmat pentru tot viitorul acestei Lucrări...." (Traian Dorz - din cartea "Zile si adevaruri istorice")

DOUĂ EVLAVII CE NU SE CUVINE A FI PĂRĂSITE: CINSTIREA CRUCII SI A MAICII DOMNULUI

Cât despre Maica Domnului, a o da la o parte este curată aberaţie şi ciudăţenie cum mai greu de priceput nu poate fi!

Pe intercesoarea noastră, pe blândeţea însăşi, pe aceea pe care cu bună, modestă şi moderată dreptate catolicii o clasifică: o clemens, o pia dulcis virgo Maria!

Care cu puterea nevinovăţiei, supuşeniei, curajului şi blândeţii ei înfruntă legile cauzalităţii şi simpla dreptate absolută şi mecanică a universului acestuia împlătoşat în stricta-i dreptate!

Pe ea, care-i poate tot una cu afirmaţia – dorinţă a lui Dostoievski: ca doi plus doi să facă uneori şi cinci. Pe femeia cu broboada din piesa lui Diego Fabri (Procesul lui Iisus) care nu şovăie să acopere cu mahrama ei de femeie simplă până şi capul ticălosului care nesilit şi netorturat – şi-a vândut prietenii şi camarazii de luptă.

Pe aceea care neîncetat se roagă pentru dreptate (cum crede Sfântul Isaac Sirul), pe apărătoarea cazurilor disperate, pe neîncetata rugătoare pentru toţi păcătoşii, vinovaţii, greşiţii, marginalii!

Gânduri de toamnă

Îmi simt inima
ca o aripă frântă de înger.
Sufletul mi-e tăiat
în cioburi de vise.

Am pierdut tot ce puteam pierde.
M-a durut tot ce poate durea.
Am plâns toate lacrimile.

Cum îşi repară îngerii
aripile?
Cum se vindecă sufletul
tăiat în vis şi vestejit de dor?

Și între farisei era un om: Nicodim

1 – Fiul meu nu te încrede niciodatã în omul care nu crede în Dumnezeu.

Cãci dacã el umblã sã-L înșele pe Dumnezeu Cel care știe ce este în inima sa, cum sã nu te înșele pe tine care nu știi?

Fiul meu nu te încrede niciodatã nici în omul care se grãbește sã-ți arate o credințã lingușitoare.

De cele mai multe ori acesta umblã dupã un folos de la tine și îndatã ce va avea folosul cãutat, - sau va vedea cã nu-l poate avea, - se va grãbi tot așa de repede sã te pãrãseascã.

Sau sã te vorbeascã de rãu.

2 – Fiul meu, nu crede cu grabã, pe un necunoscut, cãci cine se încrede în grabã într-un necunoscut, este un om ușuratic, și va fi toatã viața lui furat și pãcãlit de toți.

SA NU JUDECAM PREOTII !

In anul 1954, am fost invitat la Bucuresti la un profesor universitar, Alexandru Mironescu, sa vorbesc intr-o sala, unde erau peste 50 de persoane, numai ministri, generali, colonei, profesori, doctori, ingineri , farmacisti, numai oameni din clasa de sus. Era si parintele Daniil Tudor. El a aranjat ca sa predic, impreuna cu parintele Benedict Ghius si parintele Petroniu Tanase.

Dupa ce-am intrat acolo, intalnirea religioasa a inceput, asa cum se cuvenea, cu rugaciune. La un moment dat, se ridica o doamna si spune :

- Prea Cuvioase parinte, eu nu pot pune in aceIasi cantar pe toti preotii !

- Dar cine esti dumneata de cantaresti preotii ? Ai stat pe scaunul lui Hristos ?