"Chemarea pe ţară a delegaţilor frăţietăţii Oastei Domnului pentru 12 septembrie 1937 a fost publicată în gazeta «Ecoul» care înlocuia atunci foaia «Iisus Biruitorul» pe care o suspendase Mitropolia. Dăm mai jos, pe scurt, relatarea pe care a scris-o atunci «Ecoul» despre felul cum a decurs această consfătuire şi despre felul cum s-a încheiat încercarea neizbutită de a-l convinge atunci pe mitropolitul Bălan să renunţe la măsurile sale de răzbunare. De a-l apleca spre restabilirea păcii în Biserică şi a armoniei în viaţa Oastei Domnului. În problema Părintelui Iosif, totuşi, chiar dacă nu s-a putut realiza nimic din acele dorinţe, s-a făcut foarte mult, pentru că atunci s-a fixat de către o consfătuire istorică a delegaţilor din întreagă Oastea Domnului – în frunte cu Părintele Iosif, conducătorul văzut al acesteia – atitudinea clară, categorică şi definitivă a Oastei faţă de Biserică. Şi, prin acest adevăr însemnat, ziua aceasta a rămas istorică în viaţa Oastei Domnului, iar precizarea făcută atunci rămâne o linie obligatorie de urmat pentru tot viitorul acestei Lucrări...." (Traian Dorz - din cartea "Zile si adevaruri istorice")
Cititi cu atenţie cele scrise, memoriul-moţiunea, care s-a luat în primul sfat restrâns al Oastei Domnului, ţinut în Sibiu, la 12 septembrie 1937
, pentru ca, la sfârşit sa va puteti face o parere corecta despre atitudina
Oastei faţă de Biserică Ortodoxa:
" Înalt Prea Sfinţite Stăpâne! Adunându-ne la Sibiu, azi, duminică, 12 septembrie 1937, fraţi de pe toate meleagurile ţării, ne-am rugat Domnului ca să ne deschidă calea spre viaţa cea dintâi a Oastei Domnului.
În ziua aceasta, mărturisind credinţa noastră, repetăm ceea ce toată viaţa am spus-o: că ostăşia Domnului o trăim şi vrem să o trăim sub binecuvântarea Bisericii noastre strămoşeşti. Oastea Domnului s-a născut prin munca şi truda Părintelui Iosif Trifa în Biserică, şi noi vrem să rămânem aşa cum am fost chemaţi, după cum zice şi Apostolul Pavel. Biserica are dreptul să se îngrijească de sufletele credincioşilor ei – şi noi ne socotim fii credincioşi ai Bisericii. Pentru că am fost însă chemaţi la o viaţă de luptă duhovnicească împotriva păcatului, înrolându-ne de bunăvoie în Mişcarea Oastei Domnului, credem că viitorul acestei mişcări depinde de voluntariatul ei.
Rugămintea noastră sinceră şi dorinţa noastră caldă este ca să se asigure voluntariatul Oastei Domnului. Fără voluntariat, Oastea Domnului nu poate trăi. Oastea Domnului are anumite cerinţe pentru cei ce se înrolează sub steagurile ei. Numai acei care vor şi care pot împlini aceste dorinţe şi pot trăi în această viaţă duhovnicească se pot numi înrolaţi în această mişcare.
Oastea Domnului s-a născut, a crescut şi a trăit, a luptat, a biruit şi biruieşte prin ceea ce se cheamă voluntariatul mişcării. Acest voluntariat sfânt prin care a lucrat revărsarea Duhului a fost şi este fiinţa şi biruinţa acestei lucrări duhovniceşti. Or, statutele care s-au făcut pentru această Lucrare nimicesc, ating şi sting tocmai acest voluntariat.
De aceea, cu supunere şi devotament, rugăm pe Î.P.S. Sa mitropolit Nicolae, sprijinitorul şi păstorul nostru, ca să intervină pentru anularea statutelor făcute acestei mişcări. Oastea Domnului are un statut: este legea Bisericii noastre strămoşeşti. Noi vrem să trăim sub această lege, sub orânduirile canonice ale Bisericii. A crea un nou statut numai pentru noi înseamnă că ne vom deosebi prin aceasta de Biserică. Or, noi vrem să fim strânşi pentru toată viaţa noastră de Biserică.
Noi credem potrivit ca în fruntea noastră să fie socotiţi de drept conducători numai aceia care, fie preoţi, fie laici, trăiesc viaţa ostăşiei Domnului. Prin aceasta nu vrem să excludem păstorirea noastră de către preoţi. Preotul este păstorul sufletesc al nostru ca şi al tuturor celorlalţi credincioşi din parohie. Dar conducător al Oastei Domnului, ca mişcare religioasă, credem că este numai acela care se conformează vieţii duhovniceşti de la Oaste.
Oastea Domnului este un copil al Bisericii. S-a născut şi trăieşte sub aripa Bisericii. Oastea Domnului nu este ceva mai mult decât Ortodoxia, ci este o familie restrânsă, o comuniune, o frăţietate evanghelică cu gândul precis de a trăi mai intens învăţăturile Bibliei şi ale Bisericii. Ne trudim doar să ieşim din comunul vieţii, să creştem în Domnul, pentru mântuirea sufletelor noastre. Oastea Domnului nu are nici o pretenţie dogmatică sau canonică. Nu avem nimic de adăugat canoanelor. Oastea nici nu a vrut şi nici nu vrea să facă reguli peste sau contra Bisericii. Dar Oastea Domnului vrea să trăiască cu toată fiinţa regulile existente ale Bisericii.
Cum credem noi că se poate asigura voluntariatul Oastei? Canonic şi dogmatic, Oastea să nu aibă alte învăţături decât cele ale Bisericii. Dar conducerea administrativă să fie de sine stătătoare. Să se creeze pentru aceasta un statut-tip juridic care să nu se ocupe de partea spirituală a Oastei, să nu facă haină duhului, ci doar să reglementeze juridiceşte Oastea. Ca persoană juridică, Oastea Domnului va putea poseda proprietăţi. În felul acesta credem că se poate rezolva şi chestiunea cu tipografia Oastei.
Părintele Iosif Trifa declară că donează tipografia ce o are Oastei Domnului constituită juridic. Iar noi am socotit că pentru marele sacrificiu ce l-a făcut cu această tipografie, vânzându-şi averea pentru a o cumpăra, să i se dea dreptul de a o administra singur până trăieşte. Statutul acesta juridic va prevedea şi un sfat de conducere compus din cei mai activi ostaşi din ţară. În fruntea acestui sfat să fie trecut, prin actul constitutiv, scaunul de onoare Î.P.S. Sale mitropolitului Nicolae, ca unul care a ajutat şi binecuvântat Oastea Domnului. (În stilizare corectă: prezidenţia acestui sfat o are Î.P.S. Sa mitropolit Nicolae).
În felul acesta se va lega Oastea Domnului şi mai strâns de Biserică, iar până trăieşte părintele Iosif, să i se menţină conducerea efectivă a Oastei Domnului, ca unuia care are meritul înfiinţării ei. În felul acesta Oastea este a Bisericii, dar scutită de oficializare. Pe ţară vor fi conducători ai Oastei acei care vor lucra cu mai multă râvnă pentru Oaste şi vor trăi cu mai multă pasiune Evanghelia.
În privinţa scrisului, părintele Trifa declară că va supune cenzurii personale a Î.P.S. Sale mitropolitului Nicolae tot ce va scrie, pentru ca astfel să se facă controlul învăţăturilor de la Oaste. Dar fără amestecul intermediarilor.
În momentul în care conflictul este aplanat şi clarificat în faţa credincioşilor din Oastea Domnului şi se dă părintelui Iosif Trifa posibilitatea ca, printr-un alt organ de presă, pus, ca şi tipografia, în serviciul, sub conducerea şi administrarea Oastei Domnului constituită juridic sub patronajul şi auspiciile Arhiepiscopiei din Sibiu, părintele Trifa declară că este gata să renunţe la apariţia foii «Isus Biruitorul», cu condiţia ca pentru buna înţelegere a lucrurilor să se creeze o foaie nouă, ca organ oficial al Oastei Domnului. Redactarea acestei foi să fie încredinţată cu depline puteri de lucru părintelui Iosif Trifa, având şi aici controlul dogmatic şi spiritual al Î.P.S. Sale mitropolitul Nicolae al Ardealului. Noi nu putem pretinde părintelui Trifa ca să se reîntoarcă la gazeta în care a fost grav lovit, după cum nici nu îndrăznim a cere ca «Lumina Satelor» să se transforme în gazeta «Isus Biruitorul». Pentru administrarea foii şi a tipografiei, părintele Iosif Trifa se obligă pentru a prezenta, anual – la Rusalii – sfatului celui mare al Oastei, o dare de seamă pe care acesta o va avea de aprobat sau de dezaprobat.
Pentru a putea rezolva cele de mai sus, gândurile noastre se îndreaptă către Î.P.S. Voastră cu rugămintea de a interveni şi înlesni la Sf. Sinod să se ridice pedeapsa caterisirii aplicată părintelui Iosif. În felul acesta îşi va putea relua postul de slujitor al Sf. noastre Biserici.
Ai Î.P.S. Voastre supuşi fii duhovniceşti Sibiu,
la 12 septembrie 1937"
"...Părintele Iosif întreabă apoi dacă adunarea primeşte această moţiune aşa cum s-a citit, sau mai schimbă sau mai întregeşte ceva din ea. Adunarea răspunde cu unanimitate aplaudatoare a tuturor celor prezenţi: „Da“, fără nici un glas contra, că primesc această moţiune aşa cum s-a citit. Nimeni n-a avut nimic de obiectat. Se trece apoi la semnarea în original pe acest act a tuturor celor peste cinci sute de fraţi delegaţi prezenţi.
După aceasta se alege o delegaţie de cincisprezece fraţi laici care să se ducă să prezinte această moţiune Î.P.S. Sale mitropolitului, cerând pentru aceasta audienţă. ...
La ora cinci după-masă, delegaţia fraţilor aleşi pentru a duce Moţiunea la mitropolitul Bălan s-a înfăţişat la Mitropolie. Acolo, după ce au fost ţinuţi să aştepte timp îndelungat, stând în picioare, în sfârşit, s-a deschis undeva o uşă în vârful unor scări şi în uşa aceasta, ivindu-se mitropolitul, s-a uitat la ei de sus şi cu încruntare le-a spus un singur cuvânt mânios:
– Răzvrătiţilor!
Apoi a închis uşa.
Până la urmă a venit un trimis al său, le-a luat moţiunea şi le-a spus că răspunsul îl vor primi mai târziu, de la Comitetul Central al Oastei. ...Când fraţii s-au întors, spunând ce li s-a întâmplat, o umbră de întristare a trecut peste feţele şi sufletele tuturor. Dar timpul fiind înaintat, iar fraţii trebuind să se grăbească la plecare, Părintele Iosif s-a mai ridicat o dată în faţa adunării şi, cu ochii plini de lacrimi, le-a mai adresat un ultim cuvânt de încheiere şi despărţire:
Cuvântarea de încheiere a Părintelui Iosif
Şi acum, fraţilor, sosit-a vremea despărţirii. Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru sfintele bucurii de azi. Azi a fost o zi binecuvântată în care am simţit de nou că Focul cel Ceresc arde cu putere prin această mişcare. Un frate spunea că se întoarce cam întristat, pentru că nu poate duce un rezultat gata. Fireşte, acest rezultat nu se poate aştepta într-o zi. Noi am pus aluatul în făină; să ne rugăm acum Domnului ca să dospească ce va voi El.
Eu însă zic să ne ducem de aici voioşi şi plini de bucurie, pentru că Duhul Sfânt ne-a dovedit din nou că a Lui este această Lucrare şi că Focul Lui arde în ea. Iar dacă avem dovada aceasta, a spune că mai suntem întristaţi pentru ceva ar însemna să-L întristăm pe Duhul Sfânt.
Fraţilor, eu vă spun altceva: să vă întristaţi şi să plângeţi când veţi veni aici la Sibiu şi, în loc de foc, veţi afla gheaţă (ce profeţie cutremurător împlinită nu prea târziu…). Să plângeţi când veţi simţi că în adunările Oastei s-a stins focul şi a rămas cenuşa. Fraţilor, eu vă zic ceva şi mai mult: nici atunci să nu vă întristaţi şi să nu plângeţi, când veţi veni la mormântul meu, dacă veţi simţi că şi peste mormântul meu arde Focul cel Ceresc.
Noi plecăm de aici cu pacea lui Iisus, pe care nimeni nu ne-o poate tulbura, nici lua de la noi. Fiţi plini de încredere şi de bucurie.
După o duioasă cântare de despărţire, a corului şi a fraţilor, a urmat rugăciunea fierbinte de încheiere. Apoi, cu îmbrăţişări înlăcrimate, fraţii s-au despărţit, spunându-şi că ziua de 12 septembrie 1937 nu o vor uita niciodată.
Doamne Dumnezeul nostru, Te rugăm, veghează Tu neîncetat şi cu toată grija asupra mersului Lucrării Tale şi toate acţiunile noastre, oricât de bine intenţionate ar fi ele, nu îngădui să reuşească dacă prin asta s-ar face un rău Cauzei Tale şi s-ar împiedica în vreun fel planul Tău. Noi putem greşi totdeauna, Doamne, chiar şi atunci când vrem să facem binele. Dar Tu nu greşeşti niciodată. Amin....Dar noi, privind acum mai departe şi mai sus, spunem: consfătuirea aceasta care a fost convocată iniţial cu scopul exprimat de a se încerca în felul cel mai înalt posibil o aplanare a conflictului de la Oaste şi a stabili o înţelegere şi o colaborare între cele două părţi ostile a avut în realitate alt scop, în planul lui Dumnezeu care o rânduise. Şi anume, scopul de a fixa, în cadrul şi în felul cel mai potrivit, atitudinea definitivă şi clară a Oastei Domnului faţă de Biserică.
Această atitudine era de cea mai mare nevoie să fie fixată atunci. Nici mai devreme, nici mai târziu, fiindcă atunci era şi timpul, şi împrejurarea cea mai potrivită, cea mai necesară şi mai însemnată pentru aceasta. Era timpul cel mai din urmă şi împrejurarea cea mai grea.
Timpul cel mai din urmă, pentru că Părintele Iosif îşi trăia ultimele zile din viaţă. Şi împrejurarea cea mai grea, fiindcă Autoritatea Bisericească îşi atinsese punctul cel mai de vârf al răutăţii ei faţă de Oaste şi faţă de profetul său. Atunci trebuia ca Sfatul General al Oastei în frunte cu alesul lui Dumnezeu, deci forul cel mai înalt şi mai indicat, să fixeze pentru totdeauna atitudinea sinceră şi devotată a Oastei Domnului faţă de Biserica şi credinţa noastră. Pentru ca să se vadă odată pentru totdeauna – şi de către prieteni, şi de către duşmani – că atitudinea noastră ca fii ai Bisericii şi ai Neamului acestuia faţă de Biserica noastră şi faţă de Neamul nostru nu depinde de atitudinea acestora faţă de noi. Ci de conştiinţa noastră sinceră şi curată faţă de ele. Şi de credinţa şi legământul nostru sincer şi curat faţă de Dumnezeu, Care ne-a învăţat să iubim şi să respectăm aceste valori în felul cel mai înalt.
La punctul cel mai rece şi mai urât al atitudinii Autorităţii Bisericeşti şi Statale faţă de Oastea Domnului, ea a arătat cel mai fierbinte şi mai frumos atitudinea ei faţă de ele. Orice altă mişcare, cu forţa şi cu numărul Oastei de atunci, cred că s-ar fi simţit îndreptăţită să reacţioneze şi ar fi reacţionat altfel.
În cazul lui Tudor Popescu, lucrurile nu se împinseseră aşa de departe, şi totuşi reacţia ostilă s-a produs. Şi mai erau şi alte antecedente care, toate, pun în cea mai frumoasă lumină răbdarea şi înţelepciunea marelui om al lui Dumnezeu, care era cel mai lovit şi cel mai iubit atunci. Ce nobleţe de caracter a avut acest strălucit profet al neamului şi al timpului nostru! Ce viziune clară a scopului lui Dumnezeu cu Oastea Domnului şi ce conştiinţă atentă, spre a nu zădărnici nimic din tot ce era şi putea fi frumos.
Părintele Iosif a intuit profund acest adevăr şi a căutat şi cu prilejul acesta să-şi facă pe deplin datoria din locul gingaş în care era. Făcea şi faţă de autoritatea văzută gestul cel mai clar de supunere demnă, oferind mijlocul cel mai frumos prin care, menajându-se orice susceptibilitate, se puteau rezolva orice diferende. Dar îşi păstra în acelaşi timp şi toată vegherea atentă şi temătoare faţă de Autoritatea Divină al Cărei rob conştient era, spre a nu compromite sau zădărnici întru nimic nici planul lui Dumne¬zeu cu această Lucrare, plan de care el era atât de conştient şi de convins.
De la depărtarea atâtor ani de atunci, ce limpede vedem acum acest adevăr! Şi ce mare ne apare acum acest uriaş al lui Hristos, care, ca un munte, a văzut şi dincoace, şi dincolo de evenimente. A fost şi pe pământ, şi în cer.
Acesta a fost adevăratul scop pentru care Dumnezeu a inspirat atunci convocarea acestui Sfat General al Oastei Domnului pe ţară, Ultimul Sfat la care a participat îndrumătorul divin, alesul Domnului.
Domnul Dumnezeul nostru Care veghează asupra Oastei Sale ştia cât de necesară va fi pentru orientarea în tot viitorul ei fixarea în cadrul cel mai înalt şi în felul cel mai clar a acestei atitudini. Nici o altă autoritate din mijlocul Oastei şi în nici o altă împrejurare din istoria ei n-ar fi putut atât de competent şi de frumos să facă acest lucru. De aceea acum şi în vecii vecilor documentul acesta şi Adevărul acesta istoric rămâne o sfântă şi veşnică datorie şi o cale de urmat a Oastei Domnului şi a oricărui suflet chemat de Dumnezeu în ea, prin orice împrejurări de viaţă sau de moarte ar fi să treacă până la răspunderea în faţa lui Hristos unde suntem şi unde vom ajunge cu toţii.
Aceasta este semnificaţia Zilei şi a Adevărului istoric
din 12 septembrie 1937.
O, Doamne şi Dumnezeul nostru
Cel cutremurător de Sfânt,
în Mâna şi în faţa Căruia suntem
cu toată conştiinţa şi cu toate faptele noastre,
Te rugăm, primeşte mulţumirile noastre
pentru toată grija şi bunătatea
care le-ai arătat Oastei Tale,
pentru ca ea să nu poată fi nici zdrobită
şi nici abătută
din calea şi din rostul ei
pe care Tu le-ai hotărât.
Îţi mulţumim pentru profetul Tău,
omul sfânt
pe care l-ai pus în fruntea acestei Lucrări sfinte.
Şi pentru felul în care ai îngrijit Tu atât de el,
cât şi de ea.
Te rugăm, zădărniceşte orice planuri vrăjmaşe
din lăuntrul şi din afara Oastei Tale,
care vor să o nimicească
sau să o abată de la împlinirea voii Tale
şi a planului Tău cu ea.
Şi ridică şi în viitor
oameni luminaţi de Duhul Tău,
care în împrejurările mari
să ştie alege cea mai potrivită cale
pe care, mergând, să iasă cu bine
şi să ajungă cu bine
până la Sfârşitul Biruitor şi Ultim. Amin.
(Traian Dorz - din cartea "Zile si adevaruri istorice")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu