Şoapte de rugăciune...din anul ce a trecut...

E aşa emoţionant să mă uit în urmă peste rugăciunile mele rostite şi scrise cu sinceritatea aceea din cămăruţa de taină...Constat că şi acum când le rescriu, sunt la fel de vii în sufletul meu...Inima mea le rosteşte din nou şoptit şi înlăcrimat...

...Când vin aici, în cămăruţa de rugăciune, în cămăruţa tainei noastre, Doamne, Te găsesc înlăcrimat de dor...Iar eu, cu ce vin? Tot cu tristeţile mele ce-şi rostesc durerile tăcut, prin lacrimi amare...Iartă-mă, Doamne, că nu vin de fiecare dată zâmbind aici...Vin cu poveri pe care le deşert la picioarele-Ţi sfinte...Eu însămi parcă sunt o povară...Iar nu mai ştiu zborul...iar mi-s genunchii zdreliţi de pietrişul ascuţit al drumul pe care mă târăsc...mi-e ruşine de mine...mi-e teamă de mine, de eu-l meu...De ce a trebuit să gust din nou din amărăciunea neiertării?...De ce mi-e iubirea mică, atât de mică încât abia o mai simt cei din jur?...M-aş ascunde de faţa Ta...Simt că m-ar arde ochii Tăi, iubirea lor...

La hotar de an

La hotar de an trecut, sufletul opreşte,
peste drumul petrecut înapoi priveşte:
câte taine, câte stări fericit trăite,
câte binecuvântări zilnic înnoite!

Câte lacrimi şi căinţi urmelor lăsate,
câte jertfe şi dorinţi dragostei curate!
Ce-nălţări şi ce căderi ne-au uimit privirea,
ce comori şi ce dureri poartă amintirea!...

Gândul zilei

Discuţie între doi embrioni

- Şi tu crezi în viaţa de după naştere?

- Desigur. După naştere trebuie să urmeze ceva. Probabil că ne aflăm aici tocmai pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează.

- Ce prostie! După naştere nu urmează nimic. Şi, de altfel, cum ar putea să arate?

- Nu ştiu exact, dar desigur că va fi mai multă lumină decât aici. Poate că vom umbla pe propriile picioare şi vom mânca cu propria gură.

- Ce tâmpenie! Nu se poate să umbli. Iar ca să mănânci cu gura, chiar că ar fi de râs! Doar noi mâncăm prin cordonul ombilical. Însă ia să îţi spun eu ceva: putem exclude viaţa de după naştere, pentru că deja acum e prea scurt cordonul ombilical.

Gândul zilei

„Un fiu ni s-a dat”!… (Isaia 9, 6)

"Praznicul luminat al naşterii Domnului Iisus Hristos!…

Şi în timp ce toate stranele şi toate corurile din ceruri şi de pe pământ cântă: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”… noi îngenunchem cutremuraţi în faţa cutremurătoarei Taine din Ieslea Betleemului cu inimile pătrunse de însemnătatea ei cutremurătoare…

Aud glasul proorocului Isaia… Din negura strălucitoare şi îndepărtată a celor trei mii de ani în urmă, el strigă şi astăzi cu aceeaşi putere, acelaşi Adevăr:
„Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, Domnia va fi pe umerii Lui…
Îl vor numi Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9, 6).

Fiul lui Dumnezeu nu a aflat în Vifleem casă unde să Se nască (Lc 2, 7)

Fiul lui Dumnezeu nu află nici azi case sufleteşti unde să Se nască

"Evanghelia Naşterii ne spune că Iosif şi Maria „săvârşind călătoria”, n-au aflat în Vifleem gazdă unde să Se nască Fiul lui Dumnezeu (Lc 2, 7). Mântuitorul lumii nu a aflat nici o casă şi nu L-a primit nici o gazdă. Pentru El nu era loc. Abia pe urmă, atare om sărac l-a poftit în grajdul dobitoacelor sale.

„Văd că sunteţi osteniţi şi sălaş nu aflaţi, va fi grăit omul acela; poftim, intraţi în grajdul meu.”

„Într-un grajd?”, se va fi întrebat Iosif. Dar ce era să facă? Au intrat înăuntru şi pe urmă grajdul s-a umplut de Lumină.

Pentru mântuirea noastră Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu

O, ce minunată este evanghelia ce cuprinde istoria Naşterii Domnului! Crucea şi Peştera vor rămâne până la sfârşitul veacului cele mai înalte semne de dragoste cerească şi de învăţătură sufletească pentru noi, oamenii de pe pământ. Veniţi să alergăm şi noi cu păstorii la peştera Vifleemului… Veniţi să vedem şi să învăţăm că pentru noi şi mântuirea noastră Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu în peştera Vifleemului!

Iată-L, zace în umilire drăgălaşul Prunc Iisus

Şi ne-aduce mântuire, coborându-Se de Sus.

El la iesle ne cheamă şi ne-nvaţă să-L urmăm.

Ale Sale mâinişoare le întinde către noi

Şi-ale Sale buzişoare astfel nouă ne grăiesc:

„Pace vouă, pace vouă! În iubire să trăiţi…

Voi de ce vă tot urâţi?

Ne colindă poetul Traian Dorz - o voce de o expresie cu totul aparte

Vine Domnul calator

Vine Fiul Sfantului

Sfantul copilas

Sfanta Maica

Literatura sensibilitatii religioase românesti a avut în poetul Traian Dorz una din vocile sale de o expresie cu totul aparte, am putea spune unica, prin profunzimea trairii religioase.

Să ne ţinem de credinţa

Să ne ţinem de credinţa cea lăsată din părinţi,
peste ea să ardem toată râvna inimii fierbinţi,
în vestirea ei să punem dulcele iubirii har,
şi-al ei foc să-l ţinem veşnic alb pe-al inimii altar.

De Biserica în care ne-am născut şi ne-am trezit,
sufletul să ne rămână pentru veci nedespărţit,
dragostea de ea s-o creştem, frumuseţea-i s-o cinstim,
credincioşi să-i fim şi vrednici cât pe lume-o să trăim.

Crucea Domnului ne fie Semnul Jertfei Lui mereu,
Steag ’nălţat frumos în cinstea Numelui lui Dumnezeu
şi îndemn, şi scut în lupta ascultării de Hristos,
numai astfel ni-e şi drumul, şi sfârşitul luminos.

Ce caută alcoolul în Tainele şi slujbele noastre bisericeşti?

Biblia ne spune că, odinioară, Antioh – împăratul păgân – a trimis pe căpitanul Apolonie să măcelărească pe locuitorii Ierusalimului. „Iar acesta venind în Ierusalim, s-a prefăcut a fi cu pace şi a aşteptat până în ziua cea sfântă de odihnă şi, apucând pe iudei în zi de praznic, a poruncit ostaşilor celor de sub ascultarea sa să se înarmeze. Şi pe toţi cei care au ieşit să privească i-au omorât şi, alergând prin cetate cu armele, multă mulţime au omorât“ (II Macabei 5, 25–26).

Această istorie este cu mare înţeles şi pentru noi, creştinii de azi. Şi diavolul, ca Apolonie, aşteaptă cu vicleşug sărbătorile Domnului şi atunci se sloboade cu oastea lui asupra creştinilor şi face grozavă ucidere şi vărsare de sânge în sufletul lor. Cârciumile, uliţele, locurile de joc şi petreceri, în fiecare Duminecă şi sărbătoare, se stropesc cu sângele sufletesc al celor pe care Satana, cu oastea lui, i-a rănit şi i-a omorât.

O scrisoare neexpediată

În serile acestea minunate în care medităm mai mult la sărbătoarea ce va să vină, am redeschis din nou cutiuţa cu amintri şi privirea mi s-a oprit peste o scrisoare neexpediată. Se întâmpla acum 18 ani...oare de ce nu am expediato? Mă uit atent, nu are nici un destinatar...deschid plicul şi citesc:

"E seară, afară ninge liniştit. În casă e linişte. Sărbătorile au trecut de mult, aducând bucurie în sufletele noastre. Sărbătorile în care am putut auzi colindele cereşti, prin care era evocată naşterea Domnului.

Un singur tril...şi-atâta armonie! ( poeme într-un vers )

Prieten
Îţi spune adevărul...şi rana ţi-o mângâie...

Rouă
Stropi de doruri strălucesc în grădina inimii...

Rugăciune
Mâinile întinse vor cerul să-l cuprindă...

Prietenul credincios
Inima-i şopteşte versurile de alin...

Vers de alin
Atingere de fulg pe-adânca rană-a inimii...

DE CE SUNTEM ALUNGATI DE LA NUNTA?

“Împăratul întinde ospăţ de nuntă, trimite o dată după cei chemaţi, trimite de două ori, dar ei nu vin din pricina grijilor lumeşti: unul e prins cu gospodăria, altul cu negoţul.

Au fost chemaţi alţii şi de această dată cămara de nuntă s-a umplut de oaspeţi. Prin­tre aceştia a fost aflat unul care nu avea haină de nuntă şi, drept aceea a fost aruncat afară.

Tâlcul pildei e limpede. Ospăţul de nuntă este împărăţia Cerurilor; chemarea este propovăduirea Evangheliei; cei ce n-au vrut să vină sunt cei ce nu au crezut de fel; cel fără haină de nuntă este cel care a crezut, dar nu a trăit după îndreptarul credinţei lui. Fiecare să se gândească din care tagmă face parte.

Cina Domnului e gata!

Cina Domnului e gata!
Şi-a trimis Stăpânul iară
pe toţi solii Lui s-adune de prin lume,
de prin ţară,
mii de suflete chemate pentru masa Lui bogată
toţi câţi vor să se hrănească
fără bani şi fără plată!

S-au împrăştiat prin lume cu solia Lui argaţii,
ca să cheme-ntâi la cină toţi avuţii şi bogaţii!
…Însă cum s-au dus veniră,
căci din cei chemaţi la cină
robii grijilor şi-ai tinei
n-au fost doritori să vină.

Iubeste-Ma asa cum esti tu

"Nu îmi spune nimic...
Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău. Îţi cunosc şi ştiu şi laşitatea păcatelor şi cu toate acestea îţi spun: Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu. Dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi ca să devii un înger ca să Mi te dăruieşti intru iubire, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. Chiar când eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea sfinţeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îţi dau voie să nu Mă iubeşti.

Povestea lui Mos Craciun-Manastirea Camarzani

Încotro, omule...?

Iată o întrebare provocatoare care care pentru mulţi oameni rămâne fără răspuns. Unii dintre semenii noştri găsesc că este o prostie să crezi că după moarte mai există ceva. Alţii cred în existenţa iadului şi a raiului, dar nu fac deosebire între calea îngustă ce duce la rai şi cea largă, ce duce la iad. Există însă şi oameni care tresaltă de bucurie la o astfel de întrebare. Aceştia sunt adevăraţii creştini. Ei ştiu de unde vin şi încotro merg. Pentru ei moartea nu înseamnă sfârşitul omului, ci doar sfârşitul vieţii pământeşti, vemelnice şi începutul vieţii veşnice.

Ca şi moartea, raiul şi iadul sunt foarte reale.

Dacă moartea este urmarea păcatului strămoşesc, raiul şi iadul sunt urmarea actului justiţiar ce urmează după moarte, prin care se răsplăteşte sau pedepseşte fiecare suflet, în funcţie de ceea ce a făcut pe pământ cât a vieţuit în trup.

Grigore Lese ---- Colind

O, Iisuse, Tu, singurul Prieten al singurătăţii mele...

-->

O, Iisuse, Tu, singurul Prieten al singurătăţii mele, ai milă totdeauna de dragostea mea, căci totdeauna este slabă...
Când este fericită, se pierde cu totul în bucuria ei şi uită că mai este încă pe pământ.

Atunci îşi descoperă tot lăuntrul şi îşi dăruieşte tot avutul cel mai de preţ, nemaiţinând seama că ar putea fi privită cu dispreţ, ca o uşuratică. Sau bănuită de risipă, ca o nebună.
Când este mâhnită, iarăşi se pierde cu totul în durerea şi în lacrimile ei, uitând de orice trecut şi de orice viitor fericit.
Când îi vine un oaspete nou, se pierde cu totul în încrederea ei, uitând de toţi cei dinainte care au venit numai s-o jefuiască.
Atunci îşi întinde masa cea mai largă, cu dărnicia cea mai largă şi aşază în faţa oricui tot ce are mai bun în cămările sale.

Rugaciune

Doamne...fă din mine unealta pacii...Doamne, niciodata...
N-as fi putut...
Psalmul 20

recita Marcel Iures