Ce caută alcoolul în Tainele şi slujbele noastre bisericeşti?

Biblia ne spune că, odinioară, Antioh – împăratul păgân – a trimis pe căpitanul Apolonie să măcelărească pe locuitorii Ierusalimului. „Iar acesta venind în Ierusalim, s-a prefăcut a fi cu pace şi a aşteptat până în ziua cea sfântă de odihnă şi, apucând pe iudei în zi de praznic, a poruncit ostaşilor celor de sub ascultarea sa să se înarmeze. Şi pe toţi cei care au ieşit să privească i-au omorât şi, alergând prin cetate cu armele, multă mulţime au omorât“ (II Macabei 5, 25–26).

Această istorie este cu mare înţeles şi pentru noi, creştinii de azi. Şi diavolul, ca Apolonie, aşteaptă cu vicleşug sărbătorile Domnului şi atunci se sloboade cu oastea lui asupra creştinilor şi face grozavă ucidere şi vărsare de sânge în sufletul lor. Cârciumile, uliţele, locurile de joc şi petreceri, în fiecare Duminecă şi sărbătoare, se stropesc cu sângele sufletesc al celor pe care Satana, cu oastea lui, i-a rănit şi i-a omorât.
Diavolul îşi are şi el o armată a lui: armata băutorilor...

Diavolul îşi are şi el, între oameni, o armată a lui, armata băutorilor, armata celor biruiţi de patimi şi fărădelegi, armata celor biruiţi de ispitele diavolului.

O, cum sporeşte de bine această armată! Noi, cu Oastea Domnului, de ani de zile umblăm prin toată ţara, chemând pe oameni sub steagul Domnului Iisus, şi abia am aflat câteva mii de suflete, pe când diavolul strânge zeci şi sute de mii. Îndeosebi, vai! cât de grozav sporeşte armata băutorilor, armata beţivilor. Asta e cea mai puternică armată a diavolului. Şi Satana are grijă de ea să nu scadă.

Sunt pline satele şi oraşele de cercuri de recrutare pentru armata diavolului. Cârciumile sunt tot atâtea cercuri de recrutare pentru armata diavolului. Cârciumarii sunt cei ce strâng şi în-scriu mereu recruţi pentru armata cea neagră a băutorilor, a iadului.

Diavolului îi trebuie neîncetat recruţi şi rezervişti noi, căci armata lui – armata beţivilor – îşi are şi ea pierderile ei. Zi de zi cad unul şi altul din cei intraţi în armata beţivilor. Cade beţivul doborât de ticăloşie trupească şi sufletească. Cade doborât de vrăjmaşul cel înfricoşat, de care zicea Mântuitorul că „omoară“ şi trupul şi sufletul omului (Matei 10, 28). Cade beţivul omorât de alcool, de duhul şi puterea Necuratului. Locurile celor ce cad trebuie umplute, şi ele se umplu repede. Din toate părţile sosesc recruţi noi pentru armata diavolului. Îi aduce cârciumarul şi îi pune la rând (cum se vede în desenul alăturat).

Îi râde dracului barba de bucurie văzându-şi armata crescând mereu.

Sunt pline satele şi oraşele cu rezervişti pentru armata diavolului. Cercurile de recrutare ale Satanei (cârciumile) gem de mulţimea celor ce se pregătesc să intre în armata acestuia. Ţărani şi muncitori, săteni şi orăşeni, tineri şi bătrâni, învăţaţi şi proşti se înşiruie mereu în armata cea neagră a băutorilor, a iadului.
O, ce lucru înfricoşător se poate vedea în creştinătatea de azi! Ajunge omul, ajunge creştinul să-şi dea viaţa şi sufletul pentru alcool, pentru lucrul diavolului şi pentru biruinţa iadului. Sunt pline satele şi oraşele de „creştini“ care cad şi mor moarte de „eroi“ şi „mucenici“ în armata diavolului, în armata beţivilor. Sunt pline satele şi oraşele de astfel de „mucenici“ care îşi dau sănătatea şi viaţa pentru alcool, pentru lucrul diavolului şi biruinţa iadului.
Dragă cititorule! Nu te încrede în aceea că tu bei, dar nu eşti beţiv! Ia seama că asta e calea ce duce spre armata cea neagră a diavolului! Fugiţi şi feriţi-vă de el!

Faţă de armata cea neagră şi fioroasă a beţivilor, stă Oastea cea frumoasă a Domnului, stă Oastea mântuirii sufleteşti, stă Oastea celor care se jertfesc pentru sufletul lor, pentru lucrul Domnului. Intraţi în această Oaste! Intraţi în Oastea Domnului!

Dragă suflete! Te-a prins cumva şi pe tine ispita beţiei în armata diavolului? Ieşi, dragă suflete, ieşi îndată din această fioroasă armată a pieirii şi intră în Oastea Domnului. Intră în Oastea mântuirii tale sufleteşti!
"Oastea Domnului alungă alcoolul şi datinile cele păgâneşti de la botezuri, ospeţe, îngropăciuni.
Oastea Domnului se ridică şi cu întrebarea: Ce caută alcoolul în Tainele şi slujbele noastre bisericeşti?

Vai, cât de mult a săpat diavolul, mişelul, şi aici. Sfinte sunt Tainele Bisericii, frumoase sunt slujbele noastre bisericeşti, frumoase sunt datinile noastre bisericeşti, dar diavolul a alergat şi aici să le strice cu alcoolul.

Să mai spun răului pe nume, cred că e de prisos. Se poate vedea în toate părţile.

Spre pildă, la moartea şi îngropăcinea oamenilor, e prilejul cel mai potrivit de a trezi în suflete gândul veşniciei şi al mântuirii sufleteşti. Dar diavolul a avut grijă ca să înăbuşe acest gând. Căci pe la priveghiuri ce se întâmplă? Cele mai urâte lucruri! În cele două nopţi de priveghere se bea, se citeşte în „biblia“ diavolului cea cu treizeci şi două de foi (cărţile de joc), se tămâiază cu tămâia diavolului (tutunul), se fac tot felul de glume şi lucruri păgâneşti. Şi însăşi îngropăciunea e plină de alcool. De când eram preot la ţară ştiu cazul unei îngropăciuni, într-o filie de munte, unde paracliserul (crâsnicul) s-a îmbătat aşa de rău, încât a trebuit legat deasupra mortului pe car, altfel n-a fost chip să fie adus în sat.

Ostaşii Domnului fac priveghiuri şi îngropăciuni fără alcool şi fără datini păgâneşti. La privegherea ostaşilor adormiţi în Domnul – şi a al-tor fraţi creştini, pe unde vor fi chemaţi – ostaşii Domnului se roagă, citesc din Biblie şi din alte cărţi religioase, cântă cântări duhovniceşti şi pe-trec în adevărată priveghere.

Tot aşa, la botezul copiilor, ostaşii Domnului însoţesc slujba preotului cu cântările lor şi cu pe-trecerea lor cea duhovnicească.

Şi mai grozave lucruri se petrec apoi la ospeţe. Nu o dată, chiar în Sf. Biserică, la Taina Sf. Cununii, nuntaşii se prezintă morţi de beţi... iar încolo... beţii, bătăi, ba chiar şi omoruri.

Atât de mult s-a înrădăcinat acest rău, încât îşi închipuie oamenii, de multe ori, că nu se pot face slujbe bisericeşti fără alcool. De când eram preot la ţară îmi aduc aminte de un credincios care îmi zicea că ar face sfeştanie în casă, dar n-are... rachie... E silit să amâne sfeştania până va da Dumnezeu rod de prune şi rachie, să facă el atunci o sfeştanie „de cea mare“.

Ostaşii Domnului vor arăta, prin pilda lor, că slujbele bisericeşti şi datinile noastre bisericeşti n-au lipsă de alcool. Ostaşii Domnului alungă alcoolul şi datinile cele rele de la botezuri, ospeţe, îngropăciuni etc.

Ce spune Sf. Ioan Gură de Aur despre datinile şi obiceiurile cele rele de la nunţi, ospeţe etc.

Mulţi îşi închipuie că lupta noastră e ceva nou, şi mai mulţi ne mustră spunând că suntem contra datinilor şi obiceiurilor. Spre pildă, ostaşii Domnului fac nunţi fără jocuri şi beţii, şi lumea strigă după noi că stricăm obiceiurile. Să-l ascultăm pe Sf. Ioan Gură de Aur, ce ne spune despre acest lucru.

„Cinstită este nunta – zice Sf. Ioan Gură de Aur – însă la săvârşirea nunţilor se petrec atâtea fapte urâte, încât rămâi uimit văzându-le şi auzindu-le. Veţi vedea la nunţi fluiere şi cântece (de lăutari), amestecate cu cuvinte murdare şi beţii, şi ospeţe desfrânate, şi, cu un cuvânt, tot felul de lucruri urâte introduse de diavolul... Să nu-mi spui că aşa este obiceiul, căci dacă obiceiul este rău, trebuie părăsit, iar dacă este bun facă-se pururea.

Deci să nu necinstim nunta cu pompe diavoleşti, ci, ceea ce au făcut cei din Cana Galileii, să facă şi cei ce iau acum soţii; să aibă, adică, pe Hristos în mijlocul lor. Şi cum este cu putinţă aceasta să se facă? Dacă pe diavolul îl vei goni, şi cântecele cele murdare, dacă versurile cele înverşunătoare, şi jocurile cele de ocară, şi pompa diavolească, şi tulburarea, şi râsul cel desfrânat, şi celelalte necuviinţe le vei scoate afară, atunci Hristos cu adevărat va veni înlăuntru împreună cu Maica Sa şi fraţii (Ioan 2, 2). Ştiu că îngreuitor mă voi părea unora şi însărcinător, acestea sfătuind şi obicei vechi tăind. Însă nimic din acestea eu nu grijesc. Căci nu îmi trebuieşte darul cel de la voi, ci folosul vostru. Să nu-mi zică mie cineva că aşa este obiceiul. Unde se îndrăzneşte şi se face păcatul, de obicei nu aminti. Ci de sunt rele cele ce se fac, măcar obicei vechi de va fi, strică-l pe el; iar de nu sunt rele, măcar obicei de nu va fi, bagă-l şi-l sădeşte pe el. Dar acest fel de lucruri necuvioase nu au fost obicei vechi, ci scornirea oricărora sunt cele ce se fac aşa.

„Dar nimeni în sat – vei zice tu – nu a făcut aşa!“ Dacă nu a făcut nimeni, începe tu, sileşte-te şi te fă începător al acestui bun obicei, ca şi cei de pe urmă să ia pildă! Şi de va râvni cineva şi va urma acest obicei, către cei ce vor întreba, vor avea a răspunde strănepoţii şi cei din strănepoţi cum că, cutare, el a adus această bună lege. “

Părintele Iosif Trifa
din cartea "Ce este Oastea Domnului"