„Când trecea, Iisus a văzut pe un orb din naştere.“ (Ioan 9, 1)

Numai cine caută, acela găseşte, numai cine se uită, acela vede şi numai cine bagă de seamă, acela cunoaşte! Hristos a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut, adică pe aceia pentru care nu mai era absolut nici o nă-dejde de mântuire (Luca 19, 10).

Hristos a venit să vindece ceea ce era pe moarte, ba chiar ceea ce era mort, adică pe aceia care nu mai aveau absolut nici o cale şi nici o nădejde de scăpare. Hristos a venit să izbăvească pe cei robiţi, adică pe aceia care, prin ei înşişi sau prin alţii din afară, nu mai puteau avea absolut nici un alt mijloc de izbăvire şi nici o nădejde, cât de îndepărtată, de vreo răscumpărare (Isaia 24, 6-8; 1 Petru 3, 12-22).

Dar pentru că nici unii din aceştia nu-L cunoşteau pe Iz-băvitorul trimis să-i scape, fiindcă Faţa Lui era acoperită, iar ei nu ştiau unde şi cum să-L caute, îi căuta mereu El pe ei. Domnul Iisus trecea anume prin casele pe unde zăceau cei bolnavi şi îi căuta El să-i vindece.

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera Sfântului Ierarh Grigorie Teologul (329-390)

Prieten al Sfântului Vasile cel Mare, teolog capadocian şi mare apărător al dreptei credinţe din secolul IV, cunoscut şi ca Grigorie de Nazianz.

"Omuleţul cel gârbov răspândea lumină dumnezeiască şi măreţie. Vorbise, iar cuvintele îi fuseseră arzătoare. Adevăr, poezie, străpungerea inimii... toate dimpreună. Îşi călăuzise credincioşii spre înviere; o simţeau cu toţii! O gustaseră cu toţii şi, de aceea, n-o vor mai uita nicicând...

“Mort lumii, tuturor plăcerilor vieţii, nu mai iubea decât cele dumnezeieşti. Mânca pâine cu sare şi bea apă. Hainele sale erau groase şi pământul îi servea drept pat. Ziua muncea din greu, iar noaptea se ruga, priveghea şi scria. Elocvenţa profană, pe care o studiase aşa de mult, o considera netrebnică, ca şi averile. Cărţile clasice le lăsa să le mănânce moliile şi praful. Onorurile erau numai nişte visuri deşarte a căror iluzie amăgeşte pe oameni. Nimic nu era în stare să-l lipească de lumea aceasta, dar aceasta nu-l oprea a chivernisi casa părintelui său. Răbdarea sa fusese încercată prin diferite boale. Era pleşuv şi slab de post şi cu cearcăne la ochi din cauza lacrimilor. Plângea foarte mult pentru păcatele lui şi ale altora”.( Stelianos Papadopoulos, din cartea "Vulturul rănit"- Viaţa Sf. Grigore Teologul)

Cel supărăcios caută ce-i place lui

Proverbe 18,1:

„Cel supărăcios caută ce-i place lui
şi se supără de orice lucru bun.”

Adevăratul credincios al lui Dumnezeu este acela care în toate lucrurile caută în primul rând folosul lui Hristos,
apoi, folosul de-aproapelui său
şi numai după aceea, folosul său(1Cor.10,24-33; Filip.2,4).

Falsul credincios însă umbla, totdeauna, numai după foloasele lui(Filip.2,21),
se gândeşte numai la sine,
îi pasă numai de el însuşi.
Nici nu se gândeşte la voia lui Dumnezeu, nici nu-şi aduce aminte de sufletul şi bucuria de-aproapelui său niciodată.
Ce crudă fiinţă este omul egoist, omul iubitor de sine. Omul care nu-şi vede decât foloasele lui!

Puterea vorbei

"De foarte multe ori aruncăm cuvinte pe care mai târziu le regretăm. Câteodată furia ne face să ne pierdem cumpătul şi să reacţionăm iraţional, împroşcând cu vorbe care îl rănesc profund pe celălalt şi ne afectează relaţia de căsnicie. Vorbele grele vin uşor la gură atunci când furia domină raţiunea, dar efectul lor în sufletul celui de lângă noi este foarte profund. De îndată ce trece furtuna, ne pare rău. Am fi vrut să nu spunem ce am spus, mai ales că nici măcar nu e chiar aşa, furia având şi acest efect de a ne face să exagerăm lucrurile. Este însă prea târziu… 

Dacă nu putem schimba lucrurile deja înfăptuite, cu siguranţă putem schimba ceea ce urmează să se întâmple. În astfel de situaţii, când există discuţii în contradictoriu şi cel puţin unul dintre soţi este furios, psihologii ne recomandă să numărăm până la 10, cu scopul de a oferi câteva secunde de calmare şi de a angaja creierul în altă activitate, până ce tensiunea se domoleşte puţin. Este o soluţie care chiar funcţionează. Vă propun însă o alternativă mult mai eficientă: chemaţi-L în acele clipe pe Dumnezeu, spunând din toată inima: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii!”, chemând în ajutor harul pe care l-aţi primit în Taina Cununiei. Repetaţi această scurtă rugăciune de câteva ori şi veţi simţi cum puterea răului slăbeşte la invocarea prezenţei Domnului, furia se domoleşte şi raţiunea îşi recâştigă drepturile. 

Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele. (Ps. 140, 3)" 

Preoteasa Natalia Corlean,

articol publicat in revista "Apostolat în Ţara Făgăraşului"

 nr. 31 - august 2009 

Vindecarea celor zece leproşi

"...Dumnezeiescul apostol Pavel, în cuvântul care s-a grăit astăzi ne învaţă: “Fraţilor, când se va arăta Hristos, Care este viaţa voastră, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru mărire (întru slavă). Drept aceea omorâţi mădularele voastre, ale omului pământesc (adică ale omului care vede numai în materie, numai în trup): desfrânarea, necurăţia, patimă, pofta cea rea, lăcomia, care este o închinare la idoli” (Coloseni 3, 4-5). Şi ce-au fost idolii dacă nu tocmai o zeificare, o îndumnezeire a patimilor omeneşti şi a lumii acesteia dezrădăcinate – în conştiinţa lor, nu în fiinţa ei – din Dumnezeu? Şi zice iarăşi Apostolul: “Acum deci lepădaţi şi voi toate acestea: mânia, iuţimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de ruşine din gura voastră. Nu vă minţiţi unul pe altul, fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, şi v-aţi îmbrăcat în omul cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit (adică al Mântuitorului Hristos)” (Coloseni 3, 8-10). Tatăl, din voinţa Lui dumnezeiască ne-a zidit pe toţi, prin Fiul şi după chipul Fiului, în Duhul Sfânt. Apostolul, deci, iubiţilor, ne spune acest adevăr: lepădaţi toate aceste forme ale răului, care vă descompun! Prin care vă pierdeţi unitatea adâncă cu Dumnezeu şi unitatea dinlăuntrul vostru. Căci nu e unitate a sufletului fără legătură cu Cel Unul Dumnezeu; şi această unitate se întipăreşte apoi în făptura mea.

DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI- ÎNCEPUTUL PROPOVĂDUIRII MÂNTUITORULUI

TROPAR 

Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor ai strigat, Hristoase,
Şi cu cheia cuvântului Tău ai deschis cămările inimilor neputincioase,
Cu razele cuvintelor Tale luminează şi cetăţile sufletelor noastre,
Ca să Îţi aducă cântare veselitoare în ploaia de gânduri luminoase.

  CONDAC 

O, prea dulcele glas al Mântuitorului sufletelor noastre,
Vestirea pocăinţei umple inimile de gânduri luminoase,
Veniţi să ne adăpăm din izvorul Duhului spre mântuire,
Şi să lucrăm faptele credinţei spre a dobândi nepătimire.

  ICOS 

Glasul Cuvântului cheamă pe toţi la mântuire,
Şi descuie inimile cele ţinute în deznădăjduire,
Apropiatu-s-a Împărăţia cerurilor în chip luminat,
Veniţi cu toţii să slujim Mântuitorului Împărat.

Iisuse, Glasul Cel dulce al Luminii,
Îndreptarea gândului spre limanul nepătimirii,
Oglinda slavei Părintelui ceresc,
Frumuseţe revărsată în gând îngeresc,
Lumină mai presus de minte,
Povăţuitor pe cărările sfinte,
Ridicarea gândurilor deasupra mării păcatelor,
Focul Ce arde spinii osânditori ai patimilor,
Mângâierea celor cuprinşi de întristare,
Înălţimea a slavei celei netrecătoare.

Mărgăritare duhovniceşti - citate din opera lui Avva Moise – Sfantul “Harap Alb” al pustiei Egiptului

Acest fericit era de neam etiopian si la fata peste tot negru, fiind sluga unui oarecare ce se afla la lucruri politicesti. Pentru firea lui cea rea si pentru viata tâlhareasca l-a gonit domnul sau. Pizmuind el pe un pastor care îl zaticnise de la un lucru rau, s-a hotarât sa-l ucida; si aflând ca acela este de cealalta parte de apa Nilului si fiind apa mare, îsi lua sabia în gura, si-si puse camasa în cap, si trecu înot. Dar pastorul prinzând de veste a fugit; atunci el a junghiat patru berbeci alesi, si însiruindu-i pe o funie, a trecut iarasi Nilul înot. 

Si mâncând carnurile, si vânzând pieile pe vin, s-a dus la sotii lui. Acestea le-am povestit ca sa vedeti, ca este cu putinta ca cei ce vor, pot sa se mântuiasca prin pocainta. Acesta în cele din urma venind întru umilinta, din oarecare primejdie, s-a dus la o mânastire, si atât s-a pocait încât a tras si pe sotii lui catre Hristos prin pocainta. 

„Mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii” (I Ioan 1, 1) (pipăitul)

Cât de bogată, frumoasă, „concretă” şi „materială” este lumina harului care traspare într-o inimă curată! Ea depăşeşte orice materialitate vulgară, dar în acelaşi timp orice înţelegere abstractă. Pentru omul înrobit păcatului a cărui putere de simţire a fost pierdută, ceea ce nu este materialitate este iluzie.
Dar pentru credinciosul matur experienţa duhovnicească este atingerea minunii. „Este un simţ de pipăire a sufletului care se atinge de Cuvântul, lucru ce se săvârşeşte printr-o pipăire netrupească şi spirituală cum s-a spus: „Mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii” (I Ioan 1, 1)”1

Niciodată intensitatea perceperii senzuale nu se va putea ridica la fiorul şi vibraţia spirituală pe care le poate simţi sufletul care s-a învrednicit de vizita harului: „Iubitorii de plăceri vor să se facă plăcuţi prin mângâieri, dar nimic nu este mai alinător decât desmierdările Tale...Tu eşti deplinătatea desăvârşită şi izvorul nesecat al unor gingăşii neprihănite”2.

Cele patru piersici

"O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, 1-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.
- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă...

Cum sa citim Biblia în învăţătura Sf. Ioan Gură de Aur

Una din preocuparile pastorale majore ale Sf. Ioan Gură de Aur a fost determinarea credincioşilor de-a avea fiecare un exemplar al Sfintei Scripturi ( Omilia XXXII-a la Evanghelia după Ioan) Mereu revine, în omiliile sale, asupra acestei teme. Într-una din ele, zice: " Vă îndemn să aveţi cartea Sfintei Scripturi, de care vă vorbesc; înţelegeţi pentru ce vă cer aceasta: pentru a vă hrăni sufletele voastre" ( Omilia LIV-a la Evanghelia după Ioan); iar în altă parte: "Ascultaţi, deci, oamenilor: procuraţi-vă aceste cărţi, care conţin leacurile sufletului. Dacă nu voiţi multe, procuraţi-vă cel puţin Noul Testament, Faptele Apostolilor şi Evangheliile. În ele, veţi găsi în orice timp lecţii bune. Dacă vi se întâmplă vreun necaz, recurgeţi la ele ca la o farmacie de remedii. Vi s-a întâmplat o pierdere de bani, moartea este la uşa voastră, pierdeţi pe vreunul dintre ai voştri? Aruncaţi privirea asupra acestor dumnezeieşti formulare, pătrundeţi-vă de ele, reţineţi-le bine. Necunoaşterea Sfintei Scripturi dă naştere la toate relele. A le ignora înseamnă a merge la război fără arme, înseamnă a fi fără apărare! "Sf. Ioan Gură de Aur, nu intenţionează să-i determine pe creştini a-şi procura Sfânta Scriptură, ca să o păsztreze ca obiect de lux - obicei combătut cu severitate - ci ca să o citească ( Omilia XI-a la Evanghelia după Ioan), pentru că, mai ales mirenii se sustrăgeau de la această îndeletnicire. Ei invocau diferite motive, menţionate de Sf. Ioan Gură de Aur, ca: " Exercit o meserie, am o soţie, am copii de hrănit, sunt om de lume, nu-mi revine mie citirea Sfintei Scripturi, ci celor ce au renunţat la lume". Pe aceştia îi deplânge marele Ierarh, prin cuvintele: " Ce ziceţi dragii mei? Nu vă revine vouă citirea Sfintei Scripturi, pentru că sunteţi prea ocupaţi? Vă spun însă că voi aveţi mai multă nevoie decât călugării. De fapt, ei sunt fericiţi chiar prin felul lor de viaţă de multe lovituri ale diavolului. Iar voi, dimpotrivă, sunteţi în luptă, sunteţi espuşi neâncetat la noi răni. Cauzele de nerăbdare, de gelozie, de nelinişte, de descurajare, de vanitate, vă înconjoară mereu. Duşmanul vostru lucrează continuu noi săgeţi împotriva voastră. Pentru aceasta aveţi nevoie să găsiţi forţa voastră în Sfânta Scriptură"

Întrebări - tu cum răspunzi? ( XXI)

"Nu vedeţi cum vuiesc valurile fărădelegilor?

Şi nu vedeţi pe cei care se îneacă în ele?

Un creştin adevărat nu poate fi o barcă legată la ţărm în vreme ce alţii se îneacă. El trebuie să fie o barcă salvatoare, o barcă plutitoare peste valurile fărădelegilor şi pescuitoare de suflete ce se îneacă.

Pescuitori, ieşiţi la lucru!

Nu vedeţi undiţele diavolului?

Nu vedeţi pescuirea lui cea grozavă?

Nu vedeţi ce de argaţi are diavolul şi ce mulţime de peşti prinde?

E plină lumea de undiţele şi de mrejele diavolului. E plină lumea de cei care ajută pescuirea diavolului şi pescuiesc pentru el."

( Despre pescuirea cea sufletească, Părintele Iosif Trifa )

Din celula Iubirii...

lui Traian Dorz

Mă arde sub pleoape o Vedere divină!
Cu gândul din glod înălţat
Să scrii cu întuneric despre lumină,
Despre lumina ochiului întemniţat?!

Nici în cătuşe de aur credinţa
Nu poate nimeni să o ţină zălog,
Doamne, ce fericită mi-e fiinţa!
Pentru eterna Iubire mă rog,

Pentru Iubirea cea fără de capăt,
Singura din toate, care rămâne,
Până soarele încă nu dă în scapăt,
Până mai este ziua de mâine...

Ce Vedere divină mă arde sub pleoape!
Mi-e inima ca o pâine-n cuptor,
Celui de departe şi celui de-aproape
De-aici se împarte egal tuturor!

de Nicoară Nicolae-Horia