sâmbătă, 25 februarie 2012

Să ne rugăm împreună


Iisuse, Bunule Doamne! Învredniceşte-mă şi mă în­tăreşte şi pe mine să pot dobândi fericirea cea veşnică! Nu mă lăsa, Doamne, să cad în nebunia de a pierde o fericire veşnică pen­tru o clipă de patimi şi plăceri trecătoare.
Duhule al lui Dumnezeu! Luminează-mă să văd ros­turile vieţii mele! Adu-mi aminte neîncetat că viaţa mea cea pămân­tească este o clipă şi această clipă mi s-a dat ca să dobân­desc cu ea bucuria şi fericirea cea veşnică, trăind o viaţă cu Domnul. Luminează-mă, Duhule al lui Dumnezeu, să văd şi să înţeleg planurile pe care le are Domnul Iisus cu mântuirea mea şi planurile pe care le are satan cu pierderea mea. Aprinde‑mă neîncetat pentru Domnul, pentru cele sufleteşti, pentru o viaţă trăită cu Domnul... Pentru râvna mântuirii sufleteşti. Încălzeşte‑mă şi mă întăreşte neîncetat cu darul şi harul Tău cel sfânt până când va sosi clipa să trec „Acasă“ la Domnul şi să trăiesc cu El în vecii vecilor. Amin.

Părintele Iosif Trifa