(Ioan 20, 19-31)
Dragă cititorule! Eu te întreb: Ce fel de credinţă ai tu?
Eu mă uit peste viaţa ta şi cutez a zice că tu n-ai o credinţă adevărată, o credinţă vie, lucrătoare şi roditoare. Căci, dacă ai crede cu adevărat, n-ai sudui. Ai plânge şi numai auzind pe altul înjurând. Un creştin adevărat mai bine s-ar lăsa să fie împuşcat decât să scoată sudalmă din gura lui. Dacă ai crede cu adevărat, nu te-ai îmbăta… n-ai căuta bucuriile pe la cârciumi, petreceri şi jocuri. Dacă ai crede cu adevărat, nu te-ai lăsa purtat de toate vânturile ispitelor. Dacă ai crede cu adevărat, nu te-ai împăca cu toate păcatele. Eu te întreb: Ce fel de credinţă este aceasta cu care sudui, cu care te îmbeţi, cu care minţi, cu care înşeli, cu care îţi petreci în lume, cu care trăieşti în lume şi cu care te împaci cu toate păcatele?
Aceasta nu mai este credinţă, ci o minciună de suflet pierzătoare.
Eu mă uit peste viaţa ta şi cutez a zice că tu n-ai o credinţă adevărată, o credinţă vie, lucrătoare şi roditoare. Căci, dacă ai crede cu adevărat, n-ai sudui. Ai plânge şi numai auzind pe altul înjurând. Un creştin adevărat mai bine s-ar lăsa să fie împuşcat decât să scoată sudalmă din gura lui. Dacă ai crede cu adevărat, nu te-ai îmbăta… n-ai căuta bucuriile pe la cârciumi, petreceri şi jocuri. Dacă ai crede cu adevărat, nu te-ai lăsa purtat de toate vânturile ispitelor. Dacă ai crede cu adevărat, nu te-ai împăca cu toate păcatele. Eu te întreb: Ce fel de credinţă este aceasta cu care sudui, cu care te îmbeţi, cu care minţi, cu care înşeli, cu care îţi petreci în lume, cu care trăieşti în lume şi cu care te împaci cu toate păcatele?
Aceasta nu mai este credinţă, ci o minciună de suflet pierzătoare.
A crede cu adevărat înseamnă a te răstigni împreună cu Hristos, a muri împreună cu El şi a învia la o viaţă nouă împreună cu El (Rom 6).
A crede înseamnă a muri faţă de lume şi faţă de păcat şi a fi viu pentru Dumnezeu, în Iisus Hristos (Rom 6, 11).
A crede înseamnă a te preda; a-ţi preda viaţa cu totul Domnului şi a o pune în slujba Lui, căci tu nu mai eşti al tău, ci al Celui Care te-a răscumpărat cu un preţ mare (cf. I Cor 6, 19).
A crede înseamnă a te schimba, înseamnă o schimbare din temelie a vieţii tale după ce L-ai primit cu adevărat pe Domnul, aşa cum s-a schimbat şi Zacheu, vameşul, după ce a intrat Iisus în casa lui.
A crede cu adevărat înseamnă a-L avea pe Domnul în viaţa ta; a trăi cu El, a vorbi cu El, a te sfătui cu El, a nu face nimic fără a-L întreba pe El şi fără a asculta de El.
A crede cu adevărat înseamnă a atinge culmea pe care a atins-o Sf. Ap. Pavel când zicea: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine şi viaţa pe care o trăiesc acum o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Gal 2, 20).
A crede înseamnă a muri faţă de lume şi faţă de păcat şi a fi viu pentru Dumnezeu, în Iisus Hristos (Rom 6, 11).
A crede înseamnă a te preda; a-ţi preda viaţa cu totul Domnului şi a o pune în slujba Lui, căci tu nu mai eşti al tău, ci al Celui Care te-a răscumpărat cu un preţ mare (cf. I Cor 6, 19).
A crede înseamnă a te schimba, înseamnă o schimbare din temelie a vieţii tale după ce L-ai primit cu adevărat pe Domnul, aşa cum s-a schimbat şi Zacheu, vameşul, după ce a intrat Iisus în casa lui.
A crede cu adevărat înseamnă a-L avea pe Domnul în viaţa ta; a trăi cu El, a vorbi cu El, a te sfătui cu El, a nu face nimic fără a-L întreba pe El şi fără a asculta de El.
A crede cu adevărat înseamnă a atinge culmea pe care a atins-o Sf. Ap. Pavel când zicea: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine şi viaţa pe care o trăiesc acum o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine” (Gal 2, 20).
Credinţa celor mai mulţi oameni este o credinţă slabă şi bolnavă. Precum am mai spus: nici o virtute nu este aşa bolnăvicioasă ca şi credinţa. Apostolul Toma şi-a vindecat credinţa pipăind rănile răstignirii. Să cădem şi noi cu credinţa noastră cea bolnavă la picioarele lui Iisus şi să pipăim rănile cuielor, adică să ne adâncim credinţa în Jertfa Crucii, în credinţa şi în înţelegerea că Iisus Hristos a murit şi a înviat pentru noi şi învierea noastră la o viaţă nouă.
O credinţă sănătoasă, vie şi lucrătoare are numai cel care L-a aflat cu adevărat pe Domnul şi a căzut la picioarele Lui, strigând cu Sf. Ap. Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu, (…) fii Tu de acum Stăpânul meu, fii Tu Domnul meu, fii Tu Poruncitorul meu şi Cârmuitorul vieţii mele!…”
O credinţă slabă şi bolnavă se poate vindeca numai la Crucea lui Iisus.
Ce dar mare este credinţa! Orice vom cere, prin ea ni se dă (Mt 21, 22). Puţin se cere de la noi: să credem; şi ce mult ni se dă! ...
Ah, ce lucru grozav este necredinţa! Răsplata ei este iadul şi pieirea veşnică. Şi, o, ce dar mare este credinţa! Ea biruie ispitele, „biruie lumea” (I In 5, 4). „Toate sunt cu putinţă celui ce crede” (…). „Credinţa mută şi munţii” (Mt 21, 21).
Oastea Domnului a ieşit şi ea dintr-un grăunte de credinţă.
O credinţă sănătoasă, vie şi lucrătoare are numai cel care L-a aflat cu adevărat pe Domnul şi a căzut la picioarele Lui, strigând cu Sf. Ap. Toma: „Domnul meu şi Dumnezeul meu, (…) fii Tu de acum Stăpânul meu, fii Tu Domnul meu, fii Tu Poruncitorul meu şi Cârmuitorul vieţii mele!…”
O credinţă slabă şi bolnavă se poate vindeca numai la Crucea lui Iisus.
Ce dar mare este credinţa! Orice vom cere, prin ea ni se dă (Mt 21, 22). Puţin se cere de la noi: să credem; şi ce mult ni se dă! ...
Ah, ce lucru grozav este necredinţa! Răsplata ei este iadul şi pieirea veşnică. Şi, o, ce dar mare este credinţa! Ea biruie ispitele, „biruie lumea” (I In 5, 4). „Toate sunt cu putinţă celui ce crede” (…). „Credinţa mută şi munţii” (Mt 21, 21).
Oastea Domnului a ieşit şi ea dintr-un grăunte de credinţă.
Părintele Iosif Trifa
din „Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an”
din „Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an”
6 comentarii:
"Hristos A ÎNVIAT !
~
Vă mulţumesc pentru această postare oportună mie.
Precizările culese din Cartea Cărţilor, referitoare la credinţa BUNĂ, la Credinţa VIE, la CREDINŢA permanent lucrătoare, credinţa CARE nu ne aparţine, însă ne-o putem asuma, aceste precizări mă îndeamnă să-mi revizuiesc ... Visul.
Căci VISEZ, dacă nu mă încredinţez Domnului Mântuirii.
Doar că NU ŞTIU a mă trezi singur, nu ştiu să ies ŞI DIN "aţipeală":
CRED, ... însă NU FAC !
~
Ce trebuie să fac să-mi înving inerţia ? "Cunosc" necesitatea CĂUTĂRII permanente a Adevărului BIBLIC, concretizat în CUVÂNT !
Ştiu, căci "am simţit" cum lucrează FIECARE Cuvânt citit din BIBLIE.
Dar, NU le-am aflat pe toate, căci NU AM RĂBDARE ! ... de fapt, EU sunt de vină, căci m-am oprit.
Nu trebuia să mă opresc, dar mi-e greu să mă decid: DE UNDE SĂ ÎNCEP SĂ CITESC Biblia ?
~
Oare este bine să încep cu SFÂRŞITUL ? Căci AŞA ... "mi-am propus".
Moartea !
Cum să "înţeleg" VIAŢA, dacă ... , ... dacă nu ştiu SĂ MOR !
Degeaba-mi ZIC:
"- sunt moarte CLIPELE fără de Dumnezeu !",
căci prea repede mă abat de la "propria descoperire" ! Eu nu vreau, însă "MĂ LUCREAZĂ" grijile inerente, ale vieţii cotidiene, ale vieţii în cetate; grijile "OFERITE" din prostie, ori din răutate, PESTE POATE (!!) de cei ALEŞI să ne conducă SLUJINDU-NE şi nu înrobindu-ne, prin măsuri şi legi concepute DISTRUGERII.
"SĂ NU JUDEC !" nu înseamnă să stau impasibil ADMIRÂND (întorcând obrazul lovit !) MINCIUNA, FRAUDA, IMPUNEREA.
Dacă eu CRED, nu pot accepta MINCIUNA. Nu o pot LEGITIMA ... tăcând !
Eu sunt singur, fără de Dumnezeu !
Însă SUNT FOARTE SINGUR dacă "ÎL AM pe Dumnezeu cu mine", dar LEGITIMEZ Minciuna, Minciuna care NE GUVERNEAZĂ viaţa de zi cu zi, prin IMPUNERE de LEGI netrebnice. NU AM NEVOIE de "fraţi" care SĂ LEGITIMEZE prin tăcere, MINCIUNA !
Suntem dezbinaţi şi neputincioşi, din cauză că NE TOT ÎNTOARCEM "Obrazul" !
BIBLIA ..., ce SPUNE să facem, în asemenea Situaţii, domnule Sorin M. ???
Eu, mi-aduc aminte că am citit, undeva în Biblie:
Să nu dăm PORCILOR mărgăritare !
Nu cred că este EXACT afirmaţia Biblică, nu cred că sunt EXACT acele cuvinte, însă eu CRED că am reţinut, CA ESENŢĂ:
SĂ NU MUNCIM ... ÎN ZADAR !
SĂ NU ACCEPTĂM ... MINCIUNA !
SĂ NU ne bălăcim în OFERTA Minciunii ... ajunsă "la PUTERE" !
SĂ RESPINGEM FERM ... pe cei care resping CELE 10 Porunci, obligându-ne cu mii şi zeci de mii de LEGI de ÎNROBIRE !
SĂ RESPINGEM FERM, nu înseamnă ... să întorci OBRAZUL LOVIT !
Căci Minciuna aflată la "putere", loveşte NU individul, ci LOVEŞTE ÎNTREAGA Comunitate !
~
Acum, NU mâine ! Nu în 2012 !
~
NU doar UN INDIVID trebuie "SĂ SE SCHIMBE", domnule Sorin M., ci TOŢI ODATĂ, ... dacă SUNTEM FRAŢI !
~
continuare ...
continuare:
acceptarea Minciunii prin ne înlocuirea ei DEGRABĂ, ne aseamănă cu ACEI ORBI "conduşi" de un ALT ORB, direct spre PRĂPASTIE !
dacă VĂD MINCIUNA şi NU O ARUNC ... LA GUNOI, degeaba mă rog la Dumnezeu, doar pentru Suflet !
Dumnezeu nu ne-a dat SUFLETELE, ca să ne batem joc de ele, prin acceptarea TACITĂ a Minciunii, Fraudei, Egoismului ... ajunse la "Putere"
~
Domnule Sorin M., TE ROG să-mi oferi un răspuns !
Mă rog lui Dumnezeu SĂ TE LUMINEZE, pentru A MĂ LUMINA prin tine, aflând un RĂSPUNS VIABIL !
ORI poate CĂ MĂ ÎNŞEL ?
[... afară CURGE lapte şi miere, dar "la mine-i" NUMAI FIERE]
~
Te rog SĂ MĂ IERŢI ! M-am adresat UNEI VOCI de FRATE ! Eu CRED că Dumnezeu lucrează prin tine ! ŞI PRIN TINE !
De aceea te-am rugat "pe tine" ca VOCE de FRATE, care a citit Biblia.
Eu nu am citit-o, dar VREAU s-o citesc ! Pentru a o citi "în PACE" nu-i suficient să mă spăl pe mâini şi să-mi fac semnul crucii, înainte de a purcede LECTURII !
TREBUIE ca TOT AREALUL, ÎNTREAGA mea NIŞĂ informaţională să fie CURATĂ !
Eu NU ACCEPT să fiu condus distrugerii, legitimând şi perpetuând MINCIUNA ALTORA, căci LE DEVIN PĂRTAŞ !
NU mai este vorba DOAR de "obrazul meu, de întors", ci este vorba de EXISTENŢA NOASTRĂ TRUPEASCĂ, a Colectivităţii de FRAŢI, fără de care NU POŢI AVEA GRIJA Sufletului ! Dumnezeu ne-a DAT Sufletul la CORP, la TRUP, la "CARNE" şi ne-a mai dat MINTE, CREIER, GÂNDIRE, pentru A AVEA GRIJA LOR ! Grija deopotrivă A TRUPULUI, dar şi A SUFLETULUI !
~
mă opresc, deşi ... ABIA AM ÎNCEPUT !
~
Cornelius, :)
PS: ... de câte ori SĂ-L ÎNĂLŢAM pe Cruce, pe Mântuitorul nostru ? ... eu NU POT ÎNVIA în Minciună !!! ... ~,
ADEVĂRAT a ÎNVIAT !
***
inclus în postare
***
Cornelius, am sa incerc sa-ti raspund, nu prin cuvintele mele, ci prin cele din care eu am avut mult de invatat.
Iata ce spune Parintele Efrem Athonitul, un "parinte al pustiei" contemporan, a le carui viata si invataturi sunt pline de duhul si traditia vechilor sfinti ai pustiei. Aceasta dovedeste ca invataturile si practicile parintilor din vechime nu numai ca exista si acum, dar sunt si la fel de relevante prin ceea ce trateaza pentru credinciosul din ziua de azi la fel cum erau in acele vremuri. Parintele Efrem a fost staretul manastirii Filoteu din Sfantul Munte. :
"Iubitii mei fii, ce este Ortodoxia? Suntem ortodocsi si in general nu cunoastem inaltimea, profunzimea, largimea Ortodoxiei. Va trebui sa o vedem in toata sfintenia ei.
Ortodoxia este adevarul despre Dumnezeu, despre om si despre lume, asa cum ni l-a dat Insusi Dumnezeu Cel Intrupat prin invatatura Sa desavarsita. Asa cum l-a exprimat mai tarziu cugetul si inima dumnezeiescului Pavel. Asa cum l-a descris ucenicul iubirii si alti apostoli si evanghelisti cu lumina cereasca a Sfantului Duh. Ortodoxia este acea sinteza minunata dintre dogma si obiceiuri, dintre teorie si practica, asa cum ne-a fost predanisita de catre parintii duhovnicesti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei si, mai tarziu, ai Sfantului Munte.
Toti acestia, de la Sf Ierarh Policarp, care a fost, dupa cum stiti, ucenicul apostolilor si pana la Sf Nicodim Aghioritul, care a adormit la inceputul sec al XIX-lea, cu intelepciunea si sfintenia lor, cu jertfele si nevointele pe care le-au indurat, ne-au inmanat pretioasa mostenire a credintei si vietii drepte, comoara traditiei ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunari binecuvantate formate din membrii ai Bisericii lui Hristos veniti din toata lumea. Acei purtatori de Dumnezeu parinti "inzestrati cu totii cu stiinta sufletului si Duhul Dumnezeiesc" au discutat despre marile probleme care il preocupa pe omul duhovnicesc si au asezat postamentul, temelia civilizatiei duhovnicesti. ...
Ortodoxia a fost pecetluita cu sange de mucenicii tuturor vremurilor. De toata oastea sfanta formata din milioane de eroi si marturisitori, barbati, femei si copii. De la arenele Romei pana in lagarele de concentrare din Rusia, toti au dovedit ca invatatura crestina nu este o simpla teorie, ci adevar si viata. Cel mai frumos eroism, izbanda impotriva violentei crude si a puterii materiale, domnia si Imparatia Duhului.
A venit apoi sa laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie si imnografia sa insuflata de Dumnezeu, care imbiba firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obstescul, familiarismul cu respectul profund, ceea ce este vadit cu ceea ce este tainic. Intr-o atmosfera de inaltare si sfintenie este infatisata in cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiasca a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participa credinciosii. De asemenea, acolo sunt laudate si slavite izbanzile mai-marilor credintei si ale Stapanei asezamantului bisericesc, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamarita dogma, nu numai ca adevar, ci si ca raspuns la chemarea oamenilor.
Dar nici idealul pentru care s-a luptat monahismul nu este diferit de rostul Ortodoxiei. Dupa cercetatorii de specialitate, monahismul ortodox a constituit oastea duhovniceasca ce s-a luptat pentru dobandirea libertatii duhovnicesti, pentru desavarsirea omului. Scopul lui a fost sa dea chip sufletului pentru innoirea mintii.
Exact in acest punct este inima duhului monahal, este scopul si izbanda monahismului. Nevointele duhovnicesti ale ascetilor sunt noile lupte duhovnicesti ale duhului. Il conduc pe om intru totul spre viata iubitoare de intelepciune, spre indumnezeire. Drumul monahismului este drumul curatirii si intoarcerii la Dumnezeu. Ortodoxia a dat semnificatia sfinteniei nu numai ascetilor, ci intregii lumi crestine.
Prin aceasta semnificatie a inaltat obiceiurile societatii. Vedem acest lucru indeosebi in perceptia sociala. Elementul de baza al Ortodoxiei este iubirea de oameni luata in cel mai profund sens al ei. Nu numai ca milostenie ci in general, ca afectiune. Ocrotirea sociala este descoperita in ultimele decenii. Dar a luat nastere la Ierusalim, dupa Invierea Mantuitorului. Acolo s-au facut primele cantine, in care au slujit primii 7 diaconi, dupa cum apare in Faptele Apostolilor. Apostolul Neamurilor, Pavel, a fost totodata si primul lucrator social.Odata cu propovaduirea Evangheliei, a infaptuit si cheta dragostei,numita in multe feluri. Lucratori sociali au fost si urmasii Apostolilor, Episcopii. Nu exista o sugrumare mai crunta a adevarului decat sa sustina cineva ca Parintii Bisericii s-au ocupat doar cu dogma si nimic altceva. In timpul sinoadelor, in Cezareea a aparut, dupa cum se stie, Vasiliada, sub calauzirea Sf Vasile cel Mare. In Constantinopol functionau cantine pentru 7 mii de saraci, iar in Alexandria s-au intemeiat primele maternitati. Nu numai episcopii ci si imparatii si chiar monahii participau la astfel de lucrari ale dragostei. Pentru toti acestia, Ortodoxia a fost in acelasi timp si dreapta lucrare.
Un alt element important al Ortodoxiei a fost intotdeauna eroismul pe care il vedem in mucenicie.
Dar nu s-a oprit numai la jertfa sangelui. Fiiii Ortodoxiei au aratat mereu curaj si vitejie in fata oricarui fel de samavolnicie, fie ca provenea de la Iulian, Imparatul cel nelegiuit, fie de la arieni si monofiziti ori de la iconoclasti si de la monahi atrasi de ratacirile latinilor. Aceasta multime de eroi ai Bisericii Ortodoxe nu-i cuprinde doar pe Sf Atanasie, Sf Vasile si Sf Ioan Gura de Aur, ci si pe Sf Teodor Studitul, egumenul manastirii Studion, impreuna cu toti monahii ei , pe Maxim Marturisitorul si pe marele erou - Sf Marcu Eugenicu, Mitropolitul Efesului.
O caracteristica a Ortodoxiei a fost dintotdeauna si ierapostolia catre barbari, combinata cu civilizarea. Biserica noastra, fara sa faca vreodata prozelitism, a raspandit lumina Evangheliei si a scrierilor, a iubirii si a blandetii. Aceasta cale spre invatatura si civilizare ne este aratata indeosebi de Sfintii trei ierarhi praznuiti astazi, care au iluminat toata faptura cu razele vii ale dreptei invataturi despre Dumnezeu si om. Sfintii trei ierarhi sunt marii astri ai taramului duhovnicesc al Bisericii.
Ortodoxia a fost intotdeauna calea imparateasca a Evangheliei. A pastrat curat si autentic duhul crestinismului in fata misticismului intunecat al ereziilor din Rasarit, a centralizarii papalo- cezareene a latinilor si a subiectivismului rationalist al protestantismului. A pastrat mereu masura si armonia, n-a facut nimic gresit. Pentru ca Parintii au fost miscati de duh, au fost calauziti de Dumnezeu in chip sfant si duhovnicesc.
Ortodoxia nu a nesocotit omul, nici intelepciunea, nici natura, nici arta, nu a fost neomenoasa. Le-a explicat pe toate si a creat cultura. Dupa cum spune troparul Sf Trei Ierarhi, a intarit firea celor ce sunt si obiceiurile oamenilor le-a indreptat.
Ortodoxia este marsul omului catre Facatorul lui, catre indumnezeire. Il conduce pe om la dezvoltarea lui deplina intru Hristos si pentru Hristos.
Ortodoxia nu este numai teologie, este totodata si adevarata psihologie si umanism autentic si sociologie. Este un diamant care reflecta prin toate laturile adevarul.
Sa cunoastem deci Ortodoxia noastra.
Nu teoretic ci sa o simtim si sa o traim in toata profunzimea si largimea ei. Doar asa vom putea sa o provocam si sa-i aratam valoarea.
Ortodoxia noastra nu este muzeu, nu este trecut, ci viata, creatie si stralucire. Este marele nostru ideal, este nadejdea pretioasa a mantuirii noastre. Este mandria noastra intru Hristos sa o propovaduim cu eroism si slava, ca niste fii adevarati ai marilor eroi ai Ortodoxiei.
Ortodoxie preafrumoasa, mireasa impodobita a lui Hristos, sa nu te tagaduim noi, nevrednicii, ci daca vremurile si imprejurarile o vor cere, invredniceste-ne sa varsam pentru tine si ultima picatura de sange din noi!"
Sper sa fie de folos!
Trimiteți un comentariu