"Iisus a găsit un asin ..."

"Iisus a găsit un asin tânăr şi a încălecat pe el, după cum este scris."
( Ioan 12, 14)

Cel de care Dumnezeu se foloseşte pentru cele mai mari lucruri ale Sale este adeseori o biată fiinţă dintre cele mai puţin însemnate.

Aceasta o face Dumnezeu şi pentru a se vedea limpede că nu omul, ci că Dumnezeu este Acela Care împlineşte lucrul minunat ce se face,

spre a se vedea că omul este numai o neînsemnată unealtă de care Dumnezeul cel Atotputernic Se foloseşte pentru împlinirea planului Său

şi pentru ca nu cumva privirile să se oprească asupra uneltei văzute şi nu asupra Stăpânului Nevăzut.

Pentru intrarea în Ierusalim, Domnul Iisus a găsit un asin tânăr pe care nu încălecase încă nici un om (Mc 11, 2).

Ce minunat înţeles are tot ce face şi tot ce ne cere Hristos!

În slujba Lui dumnezeiască, Hristos a căutat mereu suflete tinere, fiindcă El are mereu nevoie numai de suflete predate Lui, neîncălecate încă de robii omeneşti,

de suflete neîntinate de stricăciunea omenească…

de suflete tinere, care să nu fi fost înhămate la nici una din ideile şi sistemele vinovate sau nebune ale păcatului…

de tineri hotărâţi, care să nu se fi făcut robi oamenilor şi nici purtători ai întinăciunii lor.

O, ce Stăpân şi Domn Slăvit pentru un tânăr predat Lui este Împăratul Hristos!
O, ce triumfală intrare în istorie şi în viaţă poate da Hristos oricărui tânăr care este în stare să-L poarte triumfal pe El printre oameni!

Ce minunat este gândul că Hristos găseşte totdeauna unealta potrivită pentru orice lucrare pe care doreşte s-o facă!

Tânărul asin, liber de orice obligaţii omeneşti, care era gata să-L poarte frumos şi vrednic pe Iisus, era mai dinainte pregătit.

Trebuia numai ca ucenicii, care aveau datoria şi misiunea să-L aducă pe Iisus, să-şi facă slujba lor de a-l dezlega pe tânărul purtător de Hristos de la uşa la care era legat (Mc 11, 4).

Şi de a-l aduce la Domnul…

Acesta va purta apoi şi poverile lor, ale ucenicilor care l-au adus, aruncate asupra lui. Şi va purta frumos şi povara lui Hristos, Împăratul lor (Mt 11, 29-30).
El le va purta toate aceste poveri cu uşurinţă şi cu voioşie, pentru dragostea şi bucuria slujirii Mântuitorului,

căci curăţia şi dragostea tinereţii pusă în slujba lui Iisus nu poate fi covârşită de nimic.

Ce unealtă smerită şi ascultătoare a găsit Dumnezeu şi pentru intrarea Lucrării Sale, Oastea Domnului, în Biserica şi în poporul nostru!

După ce l-a dezlegat pe Părintele Iosif de la uşa unde era legat, în satul său şi în familia sa,

în ce slujbă minunată l-a folosit!

Ce triumfal a intrat Hristos în istoria noastră prin acest uriaş şi tânăr slujitor al Său, care n-avea decât abia ceva peste treizeci de ani, vârsta Mântuitorului, când a început în poporul nostru o lucrare fără seamăn, din veacurile primare, în Biserica noastră şi în inimile noastre.

Prin această unealtă smerită, dar binecuvântată, ce lucrare uriaşă a făcut Hristos, dacă el s-a pus cu toată ascultarea sa numai în slujba lui Dumnezeu pentru noi şi în slujba noastră pentru Dumnezeu!

De multe ori suntem noi îngrijoraţi pentru Domnul şi ne gândim ca ucenicii Lui, neştiind cum să facem şi ce va fi.

– De unde să luăm pâine? îşi ziseră ei într-un moment greu (In 6, 5).
– De unde să luăm asinul? îşi vor fi zis ei şi acum, tot aşa de îngrijoraţi.

Dar Domnul ştie totdeauna ce are de gând să facă (In 6, 6).

Ucenicii se frământă, dar Domnul stă liniştit.

El ştie în orice împrejurare sau trebuinţă şi timpul, şi mijlocul de care Se va folosi pentru slava Sa şi împlinirea lucrării Sale.

O, şi noi ne frământăm adeseori, gândindu-ne cine va duce mai departe spre Ierusalim, spre Ţinta cerească, Lucrarea Domnului

şi cine va mai purta în chip vrednic înainte, spre sfânta ei împlinire, Solia Lui adusă până aici atât de frumos…

Dar dacă şi noi am avea gândul lui Hristos, şi încrederea puternică, şi nădejde neclintită în Dumnezeu

şi dacă L-am cunoaşte deplin pe Atotputernicul Iisus Biruitorul şi Împăratul nostru, nu ne-am prea frământa cu aceste temeri,

fiindcă ne-am aduce aminte că El Însuşi a avut grijă totdeauna şi a ştiut să-Şi aleagă pe tânărul purtător cu care va merge mai departe, până va intra în Ierusalimul Său Slăvit cu toţi cei ce-L urmează pe El.

La timpul potrivit îl va dezlega de acolo de unde îl ştie că este legat acum

şi-l va folosi în fruntea celorlalţi,

pentru cea mai mare slavă a Sa,

după cum i-a ştiut afla şi folosi şi în trecut pe alţii la timp.

Slavă Ţie, Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Iisus Hristos!

Ţie, Care cu dumnezeiască Înţelepciune atotcunos­cătoare Ţi-ai ales totdeauna uneltele smerite, dar binecuvântate de care Te-ai folosit în marile evenimente ale istoriei, pentru slujba şi slava Ta.

Slavă Ţie, Care Te-ai folosit pentru intrarea în timp şi în locul nostru de un vas atât de modest, dar atât de minunat, cum a fost Părintele Iosif, cel smerit, dar curat cu toată inima lui.

El ni Te-a adus ca să Te cunoaştem şi să ne putem bucura atât de mult de Tine şi prin Tine.

Te rugăm, Doamne Iisuse, îngrijeşte cu aceeaşi bunătate şi pe mai departe şi găseşte mereu uneltele şi vasele cele mai smerite, dar şi mai curate, prin care să mergi mai departe, prin toate timpurile până la sfârşit

şi prin toate locurile, până la marginile pământului,

pentru ca toţi oamenii să Te cunoască,

şi să Te întâmpine,

şi să Te primească cu bucurie în inimile, în vieţile şi în cetăţile lor, spre a-i face fericiţi pe toţi prin primirea şi mântuirea Ta .

Amin.

Traian Dorz,

din cartea "Hristos – Împăratul Nostru" (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan, capitolul 12), pag. 81 -85, Editura "Oastea Domnului" Sibiu, 2005