vineri, 12 aprilie 2013

CÂNTECUL ŞI SUSPINUL PRIMĂVERII




Motto:
„Iarna a trecut, ploaia a încetat. Flori pe câmp s-au arătat şi a sosit vremea cântării, în ţarină glas de turturea se aude. Smochinii îşi dezvelesc mugurii şi florile de vie văzduhul parfumează” (Cântarea Cântărilor 2, 11-13).




Dintre lucrurile care sunt cele mai aşteptate de către toţi oamenii sunt Primăvara şi Paştele. Ele sunt aşa de strâns împletite încât nu-ţi dai seama foarte bine dacă aştepţi Primăvara pentru Paşti sau Paştele pentru Primăvară. Mă întreb de multe ori de ce oare ele sunt aşa de aşteptate? Oare de ce toţi oamenii suspină după prospeţimea înmireasmată a Primăverii şi după fiorul nepământesc din Noaptea Învierii? Nu cumvă ele profeţesc despre ce este Dumnezeu şi despre ceea ce ar trebui să fim noi oamenii, iar noi ne minunăm de ele fără să înţelegem limbajul ei de taină?


Nădejdea artistică care este în plină desfăşurare în surâsul Primăverii nu ne îndreaptă oare gândurile spre triumful Fiinţei şi Frumuseţii divine care îşi înalţă glasul suprem în Noaptea de Paşti? „E noaptea-nvierii: tresaltă făptura; / tămâie e-n codri şi smirnă-ngrădini, / spre marea uimire se nalţă făptura / Cu ierburi şi arbori schimbate-n lumini / Un clopot răsună, răspund celelalte / Talazuri cântate rostind în eter, / Se umplu de vuiet tăcerile-nalte, / Şi sufletul lumii se suie spre cer” (Nichifor Crainic, Noaptea Învierii)

De ce oare mireasma de paradis din miezul anotimpului frumos, care ne copleşeşte sufletul cu simţirea, înfiripă în noi mai mult suferinţa decât mângâierea? De ce oare diafanitatea, claritatea şi străvezimea celestă a întregii creaţii deşi anunţă plinătatea din existenţă, în acelaşi timp crează un gol în suflet?
Atât în artă cât şi în teologie nu există frumuseţe decât în persoană, iar atunci când frumuseţea impersonală nu te pune în legătură cu o persoană cu sufletul frumos, ea devine dureroasă, ba chiar chinuitoare. Niciodată frumuseţea din natură nu are valoare în sine. În poezia profana frumuseţea lumii se pune în slujba celor îndrăgostiţi, iar în literatura patristică frumuseţea din lume a fost lăsată ca mediu în care omul poate auzi „melodia lui Dumnezeu”. Mireasma şi frumuseţea lumii se face instrumentul prin care Frumuseţea lui Dumnezeu se prelinge până în inima sufletului doritor, unde ea devine pe de o parte pâine şi vin , mâncare şi băutură, iar pe de altă parte deschide calea spre inima lui Dumnezeu şi a oamenilor. Atunci în suflet se naşte mulţumirea şi recunoştinţa, fapt pentru care el se pune cu mai multă motivaţie în slujba Frumosului.

Desfăşurare profetică a naturii, toate însuşirile Primăverii aşteaptă în suspine şi lacrimi să fie personalizate de fiecare din noi. Lumina, prospeţimea, mireasma, seninul şi străvezimea celestă a întregii creaţii din anotimpul înnoirii universale, vor să se înscrise pe chipul meu, în faptele mele, în cuvintele mele. Ele numai în om îşi împlinesc rostul, numai în om cântă fericite, numai de aici se întorc cu bucurie spre Izvorul lor nesecat. Oricât de bogate şi nuanţate ar fi ele în natură, dacă nu se întâlnesc fericite în inima omului toate îşi torc tristeţea şi tânguirea lor, deşi aparent sunt fericite. Acest zbucium dureros rezonează în sufletul care aude şi vede dincolo de aparenţele imediate: „Pot să cânte mii de strune, cântecul suspină / Pot să ardă candelabre , jale e-n lumină, / Pot să fie ouă roşii, casa e tăcere - / Cât mormintele sunt pline, nu e înviere. / Când nu vor mai fi pe lume ziduri şi lăcate, / când va respira şi gândul numai libertate, / Când va fi lumină-n casă şi senin afară, / Aia fi-va Sărbătoare, aia Primăvară” (Traian Dorz, Poate fi-nfrunzită lunca)

Zborul miraculos al primăverii cheamă sufletul de la cele deşarte şi trecătoare la cele înalte, nepieritoare şi veşnice. Prospeţimea Primăverii care înnoieşte întreaga lume, îşi împlinete rostul numai dacă înfiripă în mine dorul care cheamă în suspine duhul înnoitor al pocăinţei? Explozia vieţii din surâsul anotimpului frumos profeţeşte cu tainic înţeles despre cel care este „Învierea şi Viaţa”. Lumina şi prospeţimea dimineţilor curate îmi povestesc despre „Lumina lumii”. Dar ce folos de zâmbetul lor proferic şi grav care mă întâmpină din toate colţurile existenţei, din toate miresmele şi culorile dacă în sufletul meu încă mai este confuzie, ură, necredinţă, învidie, gelozie şi ipocrizie?

„Toată făptura suspină şi are dureri până acum” (Rom 8, 22) pentru că inima mea s-a învârtoşat şi a devenit surdă şi oarbă la şoaptele şi sclipirile ei cele de taină. Dar „toate s-au umplut de lumină, şi cerul şi pământul şi cele de desupt” când Cel Înviat a restituit întregii creaţii şi nouă tuturor adevărata Primăvară. Soarele şi luna, stelele şi lumina, „balaurii şi toate adâncurile...munţii şi toate dealurile ” vor izbucni în cântare voiosă şi pentru mine când în inima mea va răsuna strigătul Învierii şi al Primăverii
Primăvara îşi arată semnele, Învierea bate la uşi. Şi Primăvara aceasta va fi chinuită sau fericită în dreptul fiecărui om. Va fi şi cu mine fericită dacă mă răstignesc şi înviez împreună Hristos - Creatorul şi Dumnezeul ei.

Vasilică Nica

Un comentariu:

Mariana spunea...

,,Desfăşurare profetică a naturii, toate însuşirile Primăverii aşteaptă în suspine şi lacrimi să fie personalizate de fiecare din noi. Lumina, prospeţimea, mireasma, seninul şi străvezimea celestă a întregii creaţii din anotimpul înnoirii universale, vor să se înscrise pe chipul meu, în faptele mele, în cuvintele mele. Ele numai în om îşi împlinesc rostul, numai în om cântă fericite, numai de aici se întorc cu bucurie spre Izvorul lor nesecat. Oricât de bogate şi nuanţate ar fi ele în natură, dacă nu se întâlnesc fericite în inima omului toate îşi torc tristeţea şi tânguirea lor, deşi aparent sunt fericite."

...cuvinte pline de frumuseţe! Ne fac să ne închinăm Dumnezeului nostru, Creatorul al atâtor frumuseţi!

M-am dus cu gândul la Acatistul de mulţumire:

CONDACUL II

Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale: vantul bine inmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemarginite in care se rasfrang aurul razelor si curgerea lina a norilor. Intreaga fire sopteste tainic, toata e plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele poarta pecetea iubirii Tale. Binecuvantat este pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare care desteapta dorul de vesnicul locas unde intru nestricacioasa frumusete se aude cantarea: Aliluia!

ICOS II
M-ai adus in viata aceasta ca intr-un rai preasfant. Am vazut cerul ca un potir albastru si adanc, in azurul caruia canta pasarile, am ascultat fosnetul linistitor al padurii si susurul dulce - glasuitor al apelor, m-am infruptat din roadele bine inmiresmate si dulci, ca si din mierea cea parfumata. Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fii oaspetele Tau!
Slava Tie, pentru praznicul vietii;
Slava Tie, pentru buna mireasma a lacramioarelor si a trandafirilor;
Slava Tie, pentru felurimea cea desfatata a roadelor si a semintelor;
Slava Tie, pentru stralucirea de giuvaer din roua diminetii;
Slava Tie, pentru surasul desteptarii scaldate in lumina;
Slava Tie, pentru frumusetea zidirii mainilor Tale;
Slava Tie, pentru viata veacului acesta, prevestitoare a celei ceresti;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!

....

ICOS III
Cat de minunat esti in sarbatoarea primaverii, cand se trezeste la viata toata faptura si noi strigam ca bucurie catre Tine: Tu esti Izvorul vietii, Tu esti Biruitorul mortii !
Mangaiate de lumina lunii si de cantecele privighetorilor stau vaile si codrii in vesminte de nunta. Intreaga lume e mireasa Ta si ca pe Mirele ei vesnic te asteapta. daca iarba campului astfel o imbraci, pre noi , oare cum ne vei preschimba in veacul Invierii ce va sa fie? Cum vor lumina trupurile noastre, iar sufletele cum vor straluci?
Slava Tie, Celui ce ai scos dintru intunecimile pamantului felurite culori si gusturi si miresme;
Slava Tie, pentru zidirea cea primitoare si bogata in mangaiere;
Slava Tie, ca ne-ai inconjurat cu mii si mii de fapturi;
Slava Tie, pentru adancul intelepciunii Tale, care si-a pus pecetea peste intreaga lume;
Slava Tie, cu evlavie sarutam urmele pasilor Tai nevazuti;
Slava Tie, Celui ce ai aprins inaintea noastra lumina cea stralucitoare a vietii vesnice;
Slava Tie, pentru nadejdea vietii nestricacioase, nepierritoare , desavarsite;
Slava Tie, Dumnezeule, in veci!