Nu ar adia nici un vânt
Liniştea n-ar fi deplină
Nici în cer nici pe pământ
Fără dragostea-Ţi ce plânge
Inima ce nu se frânge…
N-ar mai fi nici sori nici stele,
N-ar mai fi vreun curcubeu,
Visele s-ar sparge-n ţăndări,
Noapte-ar fi-n sufletul meu
Fără dragostea-Ţi ce cântă
Inima ce-n dor se-avântă…
N-ar fi bucuria de-a zâmbi
Nici dorinţa de a iubi
Floarea n-ar avea culoare
Nici parfum de sărbătoare
Fără dragostea-Ţi cu dor
Pentru tot omul muritor.
N-ar fi alei să ne plimbăm.
N-ar fi cer să-mbrăţişăm
N-ar fi doruri răpite-n nori
Să-ntâmpine eterne zori,
Fără dragostea-Ţi de frate
Ce uneşte, nu desparte.
N-ar fi rugi neîncetate,
Nici ieratre de păcate,
Şi nici inimă ce plânge
Când la pieptul ei te strânge
Fără dragostea-Ţi de părinte
Ce-ascultă orice rugaminte
N-ar fi luna să reverse raze
Cu luciri de reci topaze...
Şi nici nopţi de poezie,
Dar nici mână să le scrie,
Fără dragostea-Ţi ce-n vie
Vers de dor, rouă târzie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu