Cum v-am iubit Eu

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu” (Ioan 15, 12).

O istorioară spune că în timp ce Mântuitorul era pe cruce şi era gata să-Şi dea duhul în mâinile Tatălui, prin mijlocul mulţimii care stătea acolo şi-a făcut loc un om care venea grăbit de departe. Se vedea că alergase cale lungă. Şi, prăbuşindu-se la picioarele crucii, şi-a ridicat ochii plini de lacrimi spre Domnul, Care abia mai sufla. Şi, cu glas tare, L-a rugat, plângând şi gemând:

– Doamne, spune-mi, înainte de a muri, toată învăţătura Ta şi mie.

Domnul Iisus Şi-a mai deschis o dată ochii, l-a privit cu nesfârşită milă şi, iubindu-l, i-a zis:

– Prietene, iată, aceasta este toată învăţătura Mea: să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu. Du-te în pace!...

Apoi Iisus, plecându-Şi capul, a strigat: „Săvârşitu-s-a!” Şi Şi-a dat duhul...

Omul a ridicat ochii, a privit fruntea însângerată a lui Iisus, mâinile şi picioarele Lui străpunse în cuie; apoi lumina iubirii şi iertării de pe faţa Lui... Şi a înţeles tot ce a predicat Hristos.

N-ar trebui să poată vorbi despre învăţătura lui Hristos nimeni care n-a înţeles ce înseamnă a-l iubi pe altul după cum l-a iubit şi pe el Hristos. Căci dacă toate poruncile Domnului sunt adevărate şi dacă pentru mântuire eşti dator să le ţii pe toate acestea întocmai cum le-a spus El... şi dacă toate poruncile Lui cele mari se cuprind într-una

singură: să iubeşti – apoi cât de mare trebuie să fie această poruncă mare!... Şi cât de dator trebuie să ştii că eşti s-o ţii întocmai (Mt 22, 36-40)!

Dar pentru un suflet credincios, a iubi nu este îndeplinirea unei porunci, ci este favorul unei bucurii. Fiindcă în adevărata iubire totul este numai favor, numai bucurie. O bucurie prelungită, o bucurie îmbogăţită mereu, atât în rugăciune, cât şi în muncă, atât în lacrimi, cât şi în cântări, atât în singurătate, cât şi între fraţi, adică în toate, todeauna, numai bucurie şi favor.

Iubindu-i pe părinţi ca Iisus, iubindu-l pe soţ ca Iisus, iubindu-i pe copii ca Iisus, iubindu-i pe fraţi ca Iisus, iubindu-i pe străini şi pe vrajmaşi ca Iisus… iubindu-i pe toţi ca Iisus, - nimic nu-i prea greu, nimic nu-ţi pare amar şi nimic nu-ţi pare cu neputinţă. Iată, în aceasta stă toată taina fericirii, pe care o află atât de puţini oameni. Dar fără de care omul nu înţelege nimic şi nu se alege cu nimic din toată învăţătura lui Hristos. Dragostea nu se slujeşte nicodată pentru foloase. Nu se osteneşte pentru laude. Nu se jertfeşte pentru răsplătiri. Dragostea face totul pentru bucuria că iubeste. Şi că poate face ceva pentru a se descărca de putera şi căldura acestei iubiri cu care se împrospătează mereu ca dintr-un izvor nesecat; din nesecatul ei Izvor care este Dumnezeu. Aşa ne-a iubit pe noi Hristos. Şi aşa ne-a arătat că doreşte să ne iubim şi noi unii pe alţii.

Cred că atunci când dragostea lui Dumnezeu este turnată astfel în inimile noastre prin Duhul Sfânt, aşa ne şi iubim ( Rom. 5, 5); şi mai cred că nimic altceva n-ar trebui să-I cerem noi lui Dumnezeu cu rugăciuni mai fierbinţi decât harul să ajungem la o astfel de iubire. Şi încă mai cred că nici nu este un alt păcat mai mare decât acela că n-o avem, că n-o cerem şi că no-o preţuim cât ni se arată. Toate păcatele celelalte le facem numai din lipsa unei astfel de iubiri."

de Traian Dorz