„Căci a vorbit Duhul Sfânt prin gura ei. ”

 Odată era în luna lui iulie, luna era plină pe cer senin ca ziua. El venise din ţarină, şi a văzut lanurile pline de clăi de grâu, jumătăţi de grâu, cum se cheamă în alte părţi. Ce s-a gândit el? „Ce bine ar fi să aduc eu o căruţă de grâu din acesta la mine”, că era grâu frumos. A venit acasă, a pregătit căruţa şi caii, drugul de legat snopii; a pus nişte fân pentru cai şi iarbă verde în căruţă şi-n puterea nopţii, când doarme şi pasărea – cum zice ţăranul –, a luat o copiliţă numai trei-patru ani cu el. Copilei îi plăcea să meargă cu tată-său cu căruţa totdeauna.

 – Tătăică, mă iei cu căruţa? 

– Te iau! 

Dar mă-sa a zis: 

– Stăi acasă!

– Nu! şi a început a plânge copila. 

– Dă-i drumul! Copila vrea să audă cum merg caii, s-o plimbe tată-său cu căruţa. 

Dar a fost o pronie dumnezeiască aceasta şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu. A venit omul acesta la furat snopi în ţarină. Un lan de grâu era lângă pădure mare şi un drum de ţarină pe marginea pădurii. El a tras caii cu oiştea pe unde trebuia să iasă de pe lan, a luat din gură la cai zăbala şi le-a dat să mănânce. Copiliţa a rămas în caruţă. Era lună, senin şi se vedea bine la mare distanţă. Şi s-a dus pe lan omul ăsta, de meserie hoţ din copilărie, şi a început să se uite în toate părţile: şi la stânga şi la dreapta şi înainte şi înapoi. Se uita aşa. De ce se uita? Ca nu cumva să fie vreun paznic pe lan. Dar tot ce îşi zicea: „Chiar dacă ar fi, acuma doarme într-o claie, că acu-i puterea nopţii”. În acest timp copiliţa se uita de la căruţa cum taică-său se uita în toate părţile, şi încolo şi încolo şi se minuna ea în mintea ei – copii naivi – de ce se uită taică-său aşa? După ce s-a încredinţat el că nu este nimeni şi nu-l vede nimeni, a luat câţiva snopi de grâu şi a venit la căruţă. Copiliţa, prin care a vorbit Duhul Sfânt, întreabă pe taică-său: 

– Tătăică, mata ai uitat ceva! 

– Dragul tatei, dar ce-am uitat? 

– Mata ai uitat ceva! Te-ai uitat în toate părţile, dar ai uitat să te uiţi şi în sus! 

– Cum ai zis? 

– Mata în sus de ce nu te-ai uitat? 

Dar copila n-a zis ca să-l mustre pe tatăl ei. Ea a crezut că poate aşa-i bine, dacă se uita în toate părţile, să se uite şi în sus. Dar l-a costat pe om foarte mult. 

– Cum, cum ai zis?

– Tătăică, eu am crezut că trebuie să te uiţi şi în sus! 

Şi atâta l-a certat frica lui Dumnezeu pe om, că a luat snopii, i-a dus înapoi şi a făcut claia; a venit, a întors caii, a pus zăbala la cai, şi a pus copiliţa în căruţă şi cu căruţa goală s-a întors acasă. 

Când vine acasă, femeia ştia că nu vine niciodată cu golul. Ori fura bostani, ori popuşoi, ori grâu, ori altceva, el venea încărcat. Îl vede, de data asta mai erau două-trei ceasuri pân-la ziuă, că vine cu golul:

– Măi, omule, dar ce ai păţit? Ce-ai păţit? 

– Femeie, câte zile voi avea nu mai fur! 

– Ce-ai păţit? Bine ţi-a făcut! Te-a prins! – ea credea că l-a prins. Ţi-am spus eu ţie. Aşa gospodar la furat! 

– Măi femeie, nu m-a prins nimeni. 

– Nu cred. Te-a prins! De ce-ai venit cu golul? 

– Nu mai fur câte zile oi avea! 

– Dar ce-ai păţit? 

El arată copiliţa şi zice:

– Din cauza copilei. 

– Dar ce ţi-a făcut copila? 

– Din cauza ei nu mai fur în veacul veacului. Căci a vorbit Duhul Sfânt prin gura ei. 

– Dar ce-a zis copila? 

– Eu m-am dus pe lan – cum îi obiceiul meu –, şi-nainte de a începe a căra snopii mă uitam: în stânga, în dreapta, încoace-ncolo. Copiliţa mă vedea de la căruţă şi când am venit m-a întrebat: „Tătăica, mata ai uitat ceva; ai uitat să te uiţi şi în sus”. Atunci m-am gândit cât sunt de nebun. Dumnezeu îmi vorbeşte prin gura copilei, că trebuia să mă uit mai întâi în sus; că dacă mă uitam în sus, nu mai era nevoie să mă uit la dreapta, la stânga, sau înainte, că de ochiul cel de sus nimeni nu se poate păzi. Ochii lui Dumnezeu – cum spune Solomon – sunt de milioane de ori mai luminoşi decât soarele şi nu este loc unde nu cercetează atotştiinţa lui Dumnezeu. Cum zice şi Apostolul: „Ştiinţa lui Dumnezeu străbate până la despărţirea duhului de a sufletului, nu numai până la despărţirea trupului de a sufletului”.

NE VORBEŞTE PĂRINTELE CLEOPA Volumul 1