Încă din primele rânduri ale volumului „Din veșnicii am împletit cununi - în grai și nu numai” publicat la editura pim, Iași 2023, autoarea nu se prezintă ca scriitor, ci ca om - un om care, după ani de gânduri acumulate, simte nevoia să aștearnă pe hârtie trăiri, amintiri și doruri. E ca un început spus în șoaptă, fără ambiție literară, dar cu sinceritate dezarmantă. Citind, ai impresia că porți o conversație cu cineva drag, care își deschide sufletul și îți încredințează gândurile.
”Mă
lua buna-n luncuță ca să căpălească locu / Unde de cu noaptea-n cap, cu
hîrlețu-o săpat moșu / Semăna pe holdicuță, cânepa doar printre ”geite” / Să
aibe cu ce să umple, lada de zestre la fete”
„Amintiri
de altădată îmi ung sufletul spre seară / Când iarna ningea într-una și nu o
simțeam povară / Pârtie printre nămeți facea cu lopata, bunul / De-acasă până
la școală, neobosit croind drumul”
„Fericirea
o fi oare colorată? De câtăva vreme mă întreb, mereu / Poate-i incoloră, poate o fi mată / A durat culoarea
de la curcubeu? // Ca un cameleon,
culoarea ea își schimbă…”
Finalul vine ca o îmbrățișare. Cartea se încheie cu o invitație către România - patria ca spațiu al sufletului, al tradițiilor, al oamenilor care încă mai cred în frumusețea lucrurilor simple. Versurile prind contur:
Un comentariu:
Felicitări alese amândurora!
Trimiteți un comentariu