Alte mărturii despre fotograful Unirii – Samoilă Mârza

Odatã, era prin 1947, am fost la adunare la Nãcîrlești, acolo pe la Intregalde. Era acolo un frate, Ioan, prieten cu fratele Opriș. Și fratele Opriș a organizat adunare mare acolo. Au venit frați mulți, de dimineațã. Am fost la bisericã la slujbã și apoi fratele Opriș i-a cerut voie preotului sã facem adunare în bisericã. Dar preotul nu a fost de acord, a refuzat categoric. Zicea cã nu se poate, cã Oastea e de la Sibiu, e ortodoxã iar noi sîntem greco catolici. Și nu a vrut nicicum.

A intervenit în discuție și un om deosebit, un fotograf pe nume Samoilã Mîrza, din Alba Iulia și a zis: Pãrinte, și eu sînt greco catolic, sînt din Alba Iulia și din Oastea Domnului. Și ca mine sînt mulți alții. Lãsați-ne sã facem adunare. Dar pãrintele nu și nu. Atunci frații au plecat cu toții la fratele Ioan acasã și acolo în curtea și în grãdina lui au fãcut adunare. A fost tare fain. Se vorbea de pe scãrile casei, era ca în amfiteatru. De la Corna venise un grup mare de frați. Unii au venit cãlare pe cai, alții pe jos tot drumul. A fost de nedescris. Dar știi cum e, omul rãu e tot rãu. Zilele urmãtoare pãrintele i-a zis fratelui Ioan din sat, unde fusese adunarea, cã trebuie sã vinã acolo sã sfințeascã locul, cã l-au pîngãrit ostașii. Nu știu dacã a fãcut sau nu treaba asta, probabil cã nu, dar așa s-a exprimat.

FOTOGRAFUL ȘI MAREA UNIRE

De la istorici, aflăm că singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor de la 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns „fotograful Unirii” din întâmplare. În dimineaţa de 1 Decembrie, a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu sătenii care mergeau la Marea Adunare Naţională. Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu, de unde era, şi Alba Iulia. În ultimii ani ai vieţii, Samoilă Mârza a trăit în sărăcie. El a murit în anul 1967. Despre acest fotograf al Unirii, potrivit unor surse, aflăm că el, mai târziu, auzind de Oastea Domnului, a participat la unele adunări ale Oastei, având o oarecare legătură cu această Mişcare de renaştere spirituală.

Călăuza Duhului Sfânt

Meditație la apostolul din Duminica a 20-a după Rusalii -  Galateni 1, 11-19

”Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.” (Galateni 1,11-12)

Citind cuvintele Sf. Ap. Pavel din scrisoarea către Galeteni 1, 11-19, mi-am adus aminte de o altă frumoasă mărturisire, a Părintelui Iosif Trifa: ”Cel ce scriu aceste rânduri şi această carte sunt preot, adică păstor şi îngrijitor de suflete. Este aceasta o slujbă aleasă, frumoasă şi, de multe ori, mai liniştită ca alte slujbe. Pentru mine însă această slujbă este, mai ales, un fior, un cutremur, o veşnică nelinişte şi frământare sufletească. Această slujbă mi s-a dat de la Dumnezeu cu înfricoşata răspundere sufletească ce se află scrisă în Biblie, la Iezechiel proorocul, cap. 33, vers. 7-9” ^[1]         

Părintele Iosif Trifa în presa vremii – Partea Măriei

In casa celor două surori — Marta şi Măria — in­ trase Isus. Marta se învârtea şi alergă grăbită în toate părţile să strângă vase, şi cele de lipsă la primirea şi ospătarea lui Isus, iar Măria şedea liniştită «lângă pi­cioarele lui Isus» ascultând şi sorbind în suflet divinele-i învăţături. (Luca 10,'38).

O mică neînţelegere se ivi între cele 2 surori. Marta duse această neînţelegere şi înaintea lui Isus plângându-se împotriva Măriei, că nu-i dă ajutor în alergările şi învârtelile ei.

Isus închise acest conflict cu vorbele: «Marto, Marto, te grijeşti şi spre multe te sileşti. Ci un lucru trebueşte. Iară' Măria partea cea bună şi-a ales».

Dar conflictul celor două surori din evanghelie par'că nu s'a aplanat pentru totdeauna. Năzuinţele lor opuse stăruesc şi azi înainte şi neînţelegerea lor par'că mai mare s'a făcut. Pe Marta probabil că n'a mulţumit-o răspunsul lui Isus. A apucat manie pe sora ei Măria şi în mania ei a scos şi scoate mereu pe Măria — şi partea ei — din traiul şi preocupările oamenilor.

Această pornire a Marteî împotriva Măriei se poate observă şi în biserica noastră. O arată realitatea. Să ne coborâm puţin în o parohie. Marta ne iese îndată în cale, arătându-ne vasele ei, orânduelile, învârtelile, silinţele şi ostenelile ei culinare. Iată arhiva: circulare legate şi aranjate după ani, mulţime de protocoale congresuale, sinodale (netăiate) impuse de sus şi plătite din «lada bisericii», apoi acte, regulamente, documente şi protocoale referitoare la partea administrativă a oficiului parohial.

Se dezleagă postul la 8 martie?

Delicată e atmosfera în această perioadă a Postului Mare, deoarece coincide cu 8 martie – „Ziua Internaţională a Femeii”. Şi dacă avem şi persoane care privesc cu ochi nu prea buni această sărbătoare, unii, mergând prea departe, o numesc a „desfrânatelor”, iată că marea majoritate a oamenilor se pregătesc de serbare. Alţii, chiar dintre cei mai evlavioşi, se întreabă cum să procedeze în această zi, care se suprapune cu perioada de postire. Probabil, ei nu ar fi ajuns la preoţi să se intereseze, dacă ar fi fost vorba de altă perioadă şi nu ar fi avut nevoie de tot felul de „dezlegări”. 

Sărbătorirea zilei de  8 martie e de fapt un obicei al oamenilor formaţi în perioada sovietică. Eu însumi am fost crescut cu astfel de evenimente. Mama mai păstrează cu sfinţenie cadourile primite în această zi de la noi, bărbaţii casei. Are o colecţie întreagă de suvenire, desene etc. Am fost educaţi cu acest „praznic laic”, iar cât am fost elevi, am asociat această zi cu femeile dragi: mama, bunica, învăţătoarea. Mai târziu felicitam domnişoarele. 

"HRISTOS, VINDECAREA NOASTRĂ DE PATIMI" - Conferință susținută de Pr.Conf.Univ. Dr. Constantin Necula

Gânduri despre iubire

Dacă ar fi să enumăr greşelile pe care le-am făcut şi încă le fac.... şi dacă mi le-aş aminti pe toate.... nu ştiu dacă aş avea puterea să mă iert.... greşeală după greşeală, dezamăgire dupa dezamăgire.... de ce aleg să fie aşa?

Mă doare neîncrederea în Tine, mă doare iresponsabilitatea mea şi mai ales puţina mea credinţă..... Doamne, câte mi-ai promis.....câte am promis şi eu.... şi uneori n-am făcut nimic.... poate pentru că am încercat să fac eu ceva şi uneori chiar am crezut asta..... iar....vin înaintea Ta, dezamagit, aproape la pamant......în suflet speranţa parcă se stinge... şi ce bine e lângă Tine....lângă Crucea Ta unde ai suferit şi durerea mea, unde ai simţit şi chinul meu.....ce mare a fost iubirea Ta acolo ...pe Golgota suferinţelor....Iubire sublimă.... oare când o sa fiu ca Tine? Ajută-mă .... cel puţin să încerc să fiu aşa cum ai fost Tu..... Iubire.....

Copacul – o poveste despre iubire şi ego

A fost odată ca niciodată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui.

Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele.. Ramurile lui arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat!