FOTOGRAFUL ȘI MAREA UNIRE

De la istorici, aflăm că singurele fotografii care se păstrează din timpul evenimentelor de la 1 Decembrie 1918 sunt realizate de Samoilă Mârza, ajuns „fotograful Unirii” din întâmplare. În dimineaţa de 1 Decembrie, a pornit şi el spre Alba Iulia, după ce a făcut trei fotografii cu sătenii care mergeau la Marea Adunare Naţională. Fotograful şi-a cărat aparatul cu burduf, trepiedul şi clişeele de sticlă pe bicicletă, pe distanţa de aproape 11 kilometri dintre Galtiu, de unde era, şi Alba Iulia. În ultimii ani ai vieţii, Samoilă Mârza a trăit în sărăcie. El a murit în anul 1967. Despre acest fotograf al Unirii, potrivit unor surse, aflăm că el, mai târziu, auzind de Oastea Domnului, a participat la unele adunări ale Oastei, având o oarecare legătură cu această Mişcare de renaştere spirituală.

* * *

Dacă de la Marea Unire teritorială a Neamului nostru sărbătorim un veac, de la Marea Unire Spirituală sărbătorim două milenii. Această Unire s-a făcut, pentru toate neamurile, pe Crucea Golgotei, de către Fiul lui Dumnezeu.

La Marea Unire din 1918, fotograful Samoilă s-a sflat întâmplător, pentru că fotograful programat pentru acest eveniment nu a mai putut ajunge. Însă la Marea Unire spirituală, Fotograful nu este întâmplător. A fost rânduit din Veşnicie. Domnul Iisus, Înfăptuitorul Unirii, este şi Fotograful. El a purtat toată „aparatura fotografică” – Crucea Sa –, în spate, până pe Golgota. El fotografiază mereu inimile şi sufletele noastre ce se unesc cu Tatăl, prin scump Sângele Său. „Aparatul” acesta nu prinde în imaginea sa decât numai sufletele care au pecetea Golgotei. După aceste fotografii, vom fi recunoscuţi în Ziua cea Mare a Marii Uniri Cereşti…

* * *

Pentru noi, cei din Oastea Domnului, „Marea Unire” duhovnicească a început în noaptea Anului Nou 1923. Psaltirea mamei Părintelui Iosif a fost Liantul Unirii. „Psaltirea mamei” l-a unit mai întâi pe Părintele Iosif Trifa cu Cerul, apoi ne-a unit şi pe noi, cei împrăştiaţi, dezbinaţi, împărţiţi şi despărţiţi – atât trupeşte, cât şi sufleteşte – de păcatele vremii. Într-un zguduitor proces de conştiinţă, în acea Noapte de neuitat, Părintele Iosif se întreabă îndurerat: „«Ce-am făcut eu pentru ca Hristos să fie adus până la ei, iar ei aduşi până la Hristos – singura întâlnire mântuitoare a unui suflet şi a unui popor?»

Ochii i se opriră îndureraţi asupra Psaltirii lăsate de mama lui. Cartea stătea şi acum, ca de obicei, în faţa sa. În clipa aceea, auzi mai limpede şi mai puternic ca oricând glasul Psaltirii şi glasul mamei lui, grăindu-i cu o voce sfâşietoare: «…Să-L cunoşti şi să-L mărturiseşti pe Hristos! În aceasta va fi mântuirea ta şi a multora!…» …Se prăbuşi pe genunchi şi mâinile i se împreunară, înălţate în rugăciune, peste Psaltirea mamei…

Cu o nestăpânită revărsare a inimii, se predă din nou lui Hristos, cu o hotărâre şi cu un legământ nou, ca, din clipa aceasta, să ia puternic un nou drum în lupta lui. Un îndemn fericit şi luminos îi străluci poruncitor în faţă, strigându-i:

– Ridică-te şi scrie!

«Veniţi, strigă el, să facem o intrare creştinească în Anul cel Nou, cu hotărâre şi întovărăşire de luptă împotriva sudalmelor şi beţiilor!»” («Istoria unei jertfe», vol I).

De atunci s-a început, prin Lucrarea Oastei, unirea noastră duhovnicească. Sufletele care s-au lepădat de satana şi s-au împreunat cu Hristos, prin Oastea Domnului, s-au înfrăţit de atunci şi până azi mereu: cei din Moldova cu cei din Ardeal, cu cei din Transilvania cu cei din Banat şi cu cei de peste hotare – din Iugoslavia, din Ucraina, din Ungaria ş.a.m.d.

Iată ce spune Părintele Iosif: „Când de la Nistru până la Tisa, tot românul se va hotărî împotriva păcatelor, când de la Maramureş până la Dunăre şi Marea Neagră, tot românul se va aprinde de dorul şi de dorinţa să trăiască o viaţă după Evanghelia lui Hristos… Când şi miniştrii, când şi slujbaşii, când şi plugarii şi cărturarii, când şi săracii şi bogaţii, şi cei învăţaţi şi cei neînvăţaţi, s-ar hotărî cu toţi să trăiască şi să lucreze aşa cum spune Evanghelia, atunci, îndată, s-ar face ţara noastră cea nouă un Canaan dulce şi plăcut”.

„Pentru dragul unităţii, luptă-te să ai oricând / Cu ai tăi acelaşi cuget, crez şi inimă, şi gând; / Dacă Dumnezeu aceeaşi cale v-a lăsat s-aveţi, / Conştiinţa unităţii să vă fie mai de preţ” (Traian Dorz, Conştiinţa unităţii).

Costel ROTARU

articol publicat în săptămânalul duhovnicesc al Oastei Domnului
Anul XXIX, nr. 48 (1181) 26 NOV.-2 DEC. 2018