Cinci paşi spre iertare

Cu mulţi ani în urmă îmi notam în carneţel următoarii paşi spre iertare: "1. Când vi se strânge stomacul dacă vă gândiţi la o anumită persoană, înseamnă că nu aţi iertat-o cu adevărat. În primul rând trebuie să-L rugaţi pe Dumnezeu să vă ajute să iertaţi persoana respectivă. 2. Acum rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ierte pe dvs. dacă dvs. mai aveţi pe cineva pe care nu l-aţi iertat, nici Dumnezeu nu vă poate ierta păcatele dvs. Rugaţi-L pe Dumnezeu să vă ierte atitudinea şi neînduplecarea dvs.

Cât de mult iubim?

"Şi oricine nu-şi poartă crucea şi nu vine după Mine,
nu poate fi ucenicul Meu "

( Luca 14, 27)

A-ţi lua curcea şi a-L urma pe Domnul Iisus, înseamnă a te dărui cu totul lui Dumnezeu.
Când este vorba însă de o astfel de dăruire, mulţi oameni sau înapoi, invocând tot felul de scuze (ex. Luca 14, 17-24). Aceste scuze apar, deoarece omul caută un creştinism după voia lui, în care el să rămână aşa cum este şi să facă ce vrea.

Mâinile lui Dumnezeu

"Viaţa noastră nu este în mâna sorţii sau în mâna oamenilor. Ci soarta noastră este în Mâna Domnului după cum scrie psalmul 31,15: El ţine în Mâinile Sale adâncimile pământului (Psalm 95,4).Şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Lui (Psalm 102,25; Evrei 1,10). Atunci cât de tare este Mâna aceasta! Şi câtă siguranţă putem avea noi în ea!

Mâinile Tale m-au zidit, zice dreptul Iov (Iov 10,10) şi tot aşa zice şi psalmistul David (Psalm 119, 73). Câtă siguranţă au avut ei în aceste mâini şi cât de puternice şi iubitoare s-au arătat ele faţă de ei.

Unde eşti recunoştinţă?

Despre datoria de a da, din ce câstigăm, am scris de multe ori . Foarte mulţi ştiu că atunci când le lipseşte ceva au scăpare la Dumnezeu, iar El ca unul care dă şi celor buni şi celor răi, le împlineşte lipsurile. Unul din zece se întoarce apoi să-I mulţumească, nouă, bucuroşi de dar, nu se mai întorc niciodată. Dacă demult, când se trăia din munca pământului, omul aducea mulţumire,din seminţe, din pârga roadelor, din fructe, sau cum zicea fariseul din evanghelie “din toate câte câştig” (Luca 18,12), iar în Matei 23, 23 Domnul le enumeră; “daţi zeciuială din izmă şi din chimen..” Cine s’o mai gândi astăzi să-I aducă zeciuială lui Dumnezeu din izmă şi din chimen? Dacă cei de atunci şi din aceste puţine lucruri cantitativ, aduceau zeciuială, cei de azi, nici din cele ce câştigă cu îmbelşugare, , nu se îndură.

Oricât de păcătos era Zaheu, tot a mai fost ceva în el care l-a ridicat sus să-L vadă pe Mântuitorul.

Luca 19, 1-10

Ce minunată şi plină de învăţătură este evanghelia lui Zaheu din Ierihon! Acest Zaheu este pus înaintea noastră cu o minunată învăţătură despre cum trebuie să plece fiecare om pe calea mântuirii sufleteşti. Să cercetăm dar cu de-amănuntul, să aflăm cum s-a mântuit acest Zaheu.

Înainte de toate, să vedem ce l-a plecat de acasă pe vameşul Zaheu. Vameşii erau oameni vestit de bogaţi. Zaheu era mai-marele vameşilor, iar vameşii erau păcătoşi vestiţi care îşi făceau averi cu fel de fel de camete, nedreptăţi, înşelăciuni şi furturi din averea statului. Zaheu era, aşadar, mai-marele păcătoşilor – şi mult va fi trebuit să fi furat şi înşelat până a ajuns la acest rang. Dar ce-i păsa lui de acest lucru? El era bogat, putred de bogat, şi nu ducea lipsă de nimic.

Însă totuşi lui Zaheu îi lipsea ceva. Îi lipsea ceva ce nu-i puteau da banii. Îi lipsea ceva în sufletul lui. Sufletul lui Zaheu simţea o greutate, simţea o nelinişte, o nemulţumire. Din adâncul sufletului său auzea tot mai lămurit mustrarea: Vai de tine, Zahee, şi de banii tăi făcuţi cu strâmbătate şi vicleşug! Lasă această cale!

RUGĂCIUNEA PENTRU UNIRE, PRAVILA ZILNICĂ A ROMÂNULUI

Oameni buni, dragi cititori, în fiecare an, ziua de 24 ianuarie ne adună laolaltă și ne face să simțim tot mai vie emoția unor momente de o importanță crucială pentru istoria neamului nostru românesc. Ne adunăm ca „să dăm mână cu mână”, să ne amintim de una din cele mai îndrăgite zile din întreaga noastră istorie, o zi care ne spune că toți „cei cu inima română” avem o menire sfântă, aceea de a evoca și de a face cunoscută năzuința înaintașilor noștri pentru făurirea unui stat al tuturor românilor. La colțul spiritual de astăzi, vă propun un text duhovnicesc pentru lectură zilnică și meditație. Este vorba despre o rugăciune care aduce multe roade, alcătuită de Părintele Sofronie de la Essex, ucenicul și biograful Sfântului Siluan.

„Doamne Iisuse Hristoase, Mielul lui Dumnezeu, Cela ce ridici păcatul lumii, Cela ce înălțându-Te pe muntele Golgotei ne-ai răscumpărat din blestemul legii și ai zidit din nou chipul Tău cel căzut, Cela ce pe Cruce mâinile Ți-ai întins spre a aduce laolaltă pe toți copiii Lui Dumnezeu cei risipiți și trimițind pe Preasfântul Duh, la unire pe toți i-ai chemat. Tu dar, raza Tatălui fiind, înainte de a păși spre această mare lucrare de sfințenie a răscumpărării lumii, Te-ai rugat către Tatăl Tău ca toți una să fim, precum și Tu una ești împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Moș Ion Roată și Unirea – cum s-a făcut Mica Unire de la 1859

- Oameni buni, știți pentru ce sunteți chemați aici, între noi? zise boierul cu blândeță.

- Vom ști, cucoane, dacă ni-ți spune, răspunse cu sfială un țăran mai bătrân, scărpinându-se în cap.

- Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, două țări surori, creștine și megieșe, Moldova noastră și Valahia sau Țara Muntenească, de care poate-ți fi auzit vorbindu-se, se sfâșie și se mănâncă între dânsele, spre cumplita urgie și peire a neamului românesc. Țări surori și creștine, am zis, oameni buni; căci, precum ne închinăm noi, moldovenii, așa se închină și frații noștri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbrăcămintea și toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai și frații noștri munteni. Țări megieșe, am zis, oameni buni; căci numai pârăuașul Milcov, ce trece pe la Focșani, le desparte. “Să-l secăm dar dintr-o sorbire” și să facem sfânta Unire, adică înfrățirea dorită de strămoșii noștri, pe care ei n-au putut s-o facă în împrejurările grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treabă creștinească și frumoasă avem de făcut. Numai Dumnezeu să ne-ajute! Înțeles-ați, vă rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? Și dacă aveți ceva de zis, nu vă sfiiți; spuneți verde, moldovenește, ca la niște frați ce vă suntem; că de-aceea ne-am adunat aici, ca să ne luminăm unii pe alții și Dumnezeu să ne lumineze pe toți cum a ști el mai bine!

Păcatul tău îl atinge şi pe aproapele tău. El este o sămânţă a stricăciunii.

Dar, va zice cineva, dacă păcătuiesc, pen­tru mine păcătuiesc. Păcatul meu numai pe mine mă priveşte! Cu neputinţă! Căci tot aşa ar putea zice şi miasma: „Sunt otrăvitoare numai pentru mine!” La fel ar zice şi holera: „Suflarea mea dătătoare de moarte e numai pentru mine!” Dar nu este aşa!

Cel ce păcătuieşte este un agent al iadului. Necurăţia ta se răspândeşte ca şi mirosul unei mlaştini; ca şi un lepros, tu laşi peste tot urmele necurăţiei ori de ce te atingi. Chiar şi aerul care te împresoară e plin de aburii otrăvitori pe care păcatul tău îi produce.

Noi, cântăreţii leproşi

Mistuiţi de răni lăuntrice ne trecem prin veac.
Din când în când ne mai ridicăm ochii
spre zăvoaiele raiului,
apoi ne-aplecăm capetele în şi mai mare tristeţe.
Pentru noi cerul e zăvorât, şi zăvorâte sunt şi cetăţile.
În zadar căprioarele beau apă din mânile noastre,
în zadar cânii ni se închină,
suntem fără scăpare singuri în amiaza nopţii.

Prieteni cari staţi lângă mine,
încălziţi-vă lutul cu vin,
desfaceţi-vă privirile peste lucruri.
Noi suntem numai purtători de cântec
sub glia neagră a tăriilor,
noi suntem numai purtători de cântec
pe la porţi închise,
dar fiicele noastre vor naşte pe Dumnezeu
aici unde astăzi singurătatea ne omoară.

de Lucian Blaga

"Nicăieri şi niciodată nu ne a cerut Hristos să fim proşti"

"Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu prostia, cu un fel de cucernicie tâmpă şi laşă, o bondieuserie (e expresia lui tante Alice), ca şi cum menirea creştinismului n ar fi decât să lase lumea batjocorită de forţele răului, iar el să înlesnească fărădelegile, dat fiind că e prin definiţie osândit la cecitate şi paraplegie.

Iubesc

Iubesc!... În fiecare zi, iubesc!
Şi inima mea vrea să-Ţi cânte..
Ia-o Tu, Doamne, în mâna Ta
Şi ocroteşte-o până-n veşnicie,
Să-Ţi poată cânta şi cu îngerii.
Iubesc!... În fiecare zi visez
Că mă trezesc în zori
Bătăile Tale la uşă,
Iar eu sunt într-un alb curat îmbrăcat.
Iubesc, şi-mi pare că văd îngeri
Ce zâmbesc prin ochii celor ce mă privesc...
Sunt fericit că eşti lângă mine,
Că parfumul iubirii Tale m-a fermecat...


Iubiţi! Iubiţi! aş sfătui pe oricine...
Iubiţi-vă soţii, iubiţi-vă soţiile,
Iubiţi-vă părinţii, iubiţi-vă copiii,
Iubiţi-vă păstorii, iubiţi-vă fraţii!
Dar nu uitaţi, în toate aceste iubiri, de Domnul!
Iubindu-i nu veţi împlini doar o poruncă,
Veţi arăta că sunteţi buni, blânzi şi smeriţi
Iubindu-i vă veţi îmbogăţi
Şi nu vor mai exista doruri să vă frământe
Pentru că zâmbetul iubirii va alina orice dor,
Iar inima în care a înflorit Iubirea,
Va mângâia cerul culegând nectarul,
ce-l picură peste lume Harul.

Esenţa relaţiilor creştinului cu Dumnezeu, şi ale relaţiilor lui Dumnezeu cu fiecare creştin

Cugetare

Nu există pe lume cinste sau chemare mai mare decât aceea de a fi Creştin. Când judecătorul-călău Sevirus l-a întrebat pe tânărul Petru Abesalamit «Care este neamul tău ?», Petru a răspuns: «Sunt de neam creştin». Judecătorul l-a întrebat mai departe: «Care-ţi este rangul?». Iar Petru a răspuns: « Sunt din rangul cel mai înalt: Sînt Creştin. » Părintele loan de Kronştat scrie : «întreaga lume nu e decît o pânză de păinajen, în comparaţie cu sufletul omului creştin. » Creştinul este un vas de lut în care se toarnă puterea şi lumina dumnezeiască. Fie că el stă pe tronul de aur al împăratului, sau în cea mai umilă dintre colibe, valoarea lui este întotdeauna aceeaşi. Oare aurul este mai puţin aur cînd este învelit într-o foaie de varză, mai curînd decît într-o batistă de mătase?

Lăudăm și cântăm cu frații noștri basarabeni, moldoveni, ruși, ucrainieni, sârbi...

Crăciun binecuvântat! 

 Pozdrevlyayu s prazdnikom Rozhdestva i s Novim Godom!

 Hristos se rodi! 

 Veseloho Vam Rizdva i Shchastlyvoho Novoho Roku! 

 Vasel Koleda; Tchestita nova godina!

Iisuse, unde-i locul Tău

Iisuse, unde-i locul Tău Te rog, fă-mi loc şi mie
să nu fiu despărţit, Iisus, de Tine pe vecie.
De unde Tu eşti alungat să plec şi eu în pripă
să nu stau despărţit, Iisus, de Tine nici o clipă.
– Iisus, să nu stau despărţit de Tine nici o clipă.

Când Tu posteşti şi rabzi arzând în foame şi-n suspine
să ard şi eu, să rabd tăcând alăturea de Tine,
să-ndur orice, dar să-mi păstrez fiinţa mea curată,
să nu fiu despărţit, Iisus, de Tine nici odată.
– Iisus, să nu fiu despărţit de Tine nici odată.

Când Tu eşti judecat şi pus pe crucea pătimirii
să-Ţi stau alăturea şi eu la Jertfa Ispăşirii.
– Atunci aş fi încredinţat că-n slava care vine
ai fi alăturea pe veci, Iisus, şi Tu cu mine.
– Iisus, alăturea pe veci ai fi şi Tu cu mine.

de Traian Dorz