Cuvânt în cea de-a doua Duminică din Postul Mare

Dacă, precum vă amintiţi, în cea dintâi Duminică a Marelui Post Sfânta Biserică a prăznuit întărirea Ortodoxiei de către cele şapte Sinoade Ecumenice, în cea de-a doua ea cinsteşte pomenirea ierarhului Grigorie Palama, marele apărător al Ortodoxiei.

Acesta a trăit în al XIV-lea veac, la aproape şase sute de ani după ultimul Sinod Ecumenic. A primit o educaţie aleasă, fiind apropiat al împăratului din Bizanţ, dar a părăsit curând viaţa de la curte şi s-a retras în muntele Athos, fiindcă sufletul lui năzuia spre împărtăşirea statornică şi nedespărţită cu Dumnezeu. În zilele lui s-a ridicat hulă asupra monahismului şi mai ales asupra călugărilor din Athos, care erau defăimaţi pentru faptul că-şi închinaseră întreaga viaţă numai slujirii lui Dumnezeu, cugetării la cele dumnezeieşti şi rugăciunii.

Părtășie, părtășie...

Părtăşia cu cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, este binecuvântarea Evangheliei, binecuvântare ce face ca toţi oamenii indiferent de pătura socială, bogaţi sau săraci, învăţaţi sau mai puţin învăţaţi să fie una în Domnul Iisus. În faţa dragostei răscumpărătoare a Domnului, toate deosebirile dintre oameni cad: " Căci El este pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea...
( cf. Efeseni 2, 14); " Nu mai este nici iudeu, nici Grec, nu mai este nici rob nici slobod...findcă toţi sunteţi una în Hristos Iisus!
(cf. Galateni 3, 28)

Importanţa cercetării Sfintei Scripturi

„Un copil care se teme de întuneric e scuzabil. Tragic e ca un om în toată firea să se teamă e lumină”

- Platon -

Omul care nu cercetează Sfânta Scriptură trăieşte în întunericul păcatului înlănţuit de patimi, de neştiinţă şi, nu în ultimul rand, de teama de lumină. De ce se tem oare de lumină? Pentru că lumina te arată aşa cum eşti în realitate, ne dovedeşte că suntem păcătoşi şi avem nevoie urgentă să cunoaştem adevărul. Acest adevăr îl putem cunoaşte doar cercetând permanent Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că el este dreptarul desăvârşit al adevărului.

„Nu eu duc crucea, ci ea mă duce pe mine“

Zis-a Domnul: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia Crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său pierde-l-va pe el; iar cine-şi va pierde sufletul său, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi şi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Că de cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar şi păcătos şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri.“
Şi le zicea lor: „Amin grăiesc vouă că sunt unii din cei care sunt aici, care nu vor gusta moartea până când vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“. (Marcu 8, 34-38 şi 9, 1)

Toţi purtăm o cruce de suferinţe şi încercări. Nu este nimeni în această lume care nu-şi are necazurile şi încercările lui. Fratele meu care citeşti aceste rânduri, eu nu te cunosc mai de-aproape cine eşti şi cum trăieşti. Însă oricine ai fi, desigur, şi tu porţi o cruce de necazuri şi încercări. Nu este nimeni care să nu-şi aibă crucea necazurilor lui. Tu vrei să scapi de crucea aceasta? Zadarnică încercare. Orice ai face, oricât te-ai zbate, tot cu ea în spate te vei trezi. Cu cât vei fugi de ea, mai tare te va urmări!

Noi L-am aflat

Noi L-am aflat pe-Acela ce orbilor dă văz,
când ochii stinşi de patimi îi spală El de tină,
căci ne-a adus în noaptea îndureratei prăzi
lumina Lui, Izvorul de veşnică lumină.

Noi L-am aflat pe-Acela ce muţilor dă glas
şi-i face să vestească minunea bucuriei,
când inima-nţelege al încercării ceas
şi sufletul primeşte cuvântul veşniciei.

Noi L-am aflat pe-Acela ce morţilor dă trai
şi-i face să cunoască eterna înviere,
când inima nu poate să spună-n nici un grai
a Duhului slăvită şi sfântă înfiere.

Stergar pentru lacrimile răbdării

"...Sculându-Te de la Cină, cum arată Sfântul Evanghelist Ioan, Te-ai dezbrăcat de haine şi, luâd un ştergar, Te-ai încins cu el şi ai spalat picioarele ucenicilor Tăi, învăţându-ne prin aceasta să nu ne apropiem de Sfânta Îmărtăşanie fără să ne curăţim de păcatele noastre cu lacrimile pocăinţei. Având mare trebuinţă să fiu curăţit cu Sfintele Tale Taine, dar lipsit de pocăinţă în inima mea cea împietrită, cu Sfântul Apostol Petru strig Ţie:

Iisuse, Preabunule, spală-mi nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul;
Iisuse, dă-mi să văd adâncul păcatelor mele;
Iisuse, deschide izvor de pocăinţă în sufletul meu;
Iisuse, înmoaie-mi inima cu roua milostivirii Tale;
Iisuse, îngrădeste-mă cu frica Judecăţii Tale şi a chinurilor veşnice;
Iisuse, deşteaptă conştiinţa mea cea adormită şi întareşte glasul ei;
Iisuse, Dumnezeul inimii mele, vino şi Te uneşte cu mine în veci!..."

( Icosul 3, ACATISTUL SFINTEI IMPARTASANII )

Înainte de a împărtăşi câteva gânduri despre lacrimi, despre răbdare, într-un cuvânt despre ştergarul lacrimilor răbdării, iată câteva citate din Sfinţii Părinţi:

20 martie. Ziua Internaţională a Fericirii

Cristian Pomohaci - In fiecare dimineata

( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOasteaDomnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

In fiecare dimineata {bis}
Cand cerul rade luminos
In fiecare zi din viata {bis}
Sunt fericit ca sunt a lui Hristos.

Refren: Sunt fericit,sunt fericit
Sunt fericit ca sunt a lui HRISTOS

In fiecare zi senina {bis}
Cand mii de flori aduc prinos
Mi-e inima de doruri plina {bis}
Sunt fericit ca sunt a lui Hristos.

Refren:

In fiecare clipa sfanta {bis}
Plutind ca valul luminos
Intregu-mi dor spre el s-avanta {bis}
Sunt fericit ca sunt a lui Hristos.

Refren:

Iar daca anii vietii zboara
Chiar daca anii vietii zboara
Si-un cer senin de-a pururi nu-i
Cu Domnul meu e-o primavara {bis}
Si-s fericit ca sunt mereu a Lui.

Refren:

La început de post, o scrisoare foarte folositoare

Suntem la începutul postului mare, aşi dori să medităm puţin la următoarele cuvintele dintr-o minunată scrisoare foarte folositoare a Bătrânului Selafiil din Tomsk, ucenicul Sfantului Ierarh Luca al Crimeei:

Șoapte din seninul veșnic...

Dacă vei cunoaşte misterul
Nemărginit al cerului
unde trăiesc acum ,
cu orizonturi fără de sfârşit
cu lumina care cuprinde
şi pătrunde-orice lucru,
nu ai mai plânge, dacă mă iubeşti!

 

De-acum sunt învăluit
de farmecul lui D-zeu
în nesfârşita lui frumuseţe.
Cele de odinioră
sunt atât de mici în comparaţie
cu toate acestea!

 

Mi-a rămas dragostea ,
faţă de tine,
o tandreţe atât de mare
pe care tu nici nu ţi-o poţi imagina.
Trăiesc o bucurie curată

 

În necazurile vieții
gândeşte-te la acest lăcaş
unde vom fi împreună într-o zi,
dincolo de moarte,
săturaţi de apele izvorului nesecat
al bucuriei şi al iubirii nesfârşite.

 

Nu plânge,
dacă mă iubeşti cu adevărat!

(de Sf. Augustin)

P.S. Nu plâng, mamă...nu plâng, tată...dar mi-e dor!

Au înflorit macii printre gânduri

poem pentru tata

Îmi amintesc
drobul de pâine
de sub pânza de in
împărțit la nouă
tu stai și te rogi
privind izvoarele curate
din ochi de copil

un strop de rouă
alunecă pe geam
ca o lacrimă pe obrazul mamei
nu mai era mâna aceea să o șteargă
amintirea ei
devine o rană
un strigăt mut
împărțit la zece

în palme strângeai
ca pe o anafură
firimiturile
erau deajuns
te săturai privindu-ne

așa te regăsesc și astăzi
mereu între două așteptări

P.S. Am revenit la aceste gânduri scrie mai de mult pentru că se pare că așteptările sunt pe sfârșite :(

 În curând va șterge lacrima de pe obrazl mamei...

Slăvindu-Te, Te slăvesc pe Tine, Doamne, că ai căutat spre smerenia tatălui meu și nu l-ai dat în mâinile vrajmașilor și ai mântuit din nevoie su­fletul său. Și acum, te rog Stăpâne, să acoperi pe tatăl meu cu mâna Ta și fă să vină peste el mila Ta, ca s-a tulburat sufletul său și amarnic îi este să iasă din slăbănogitul său trup. Ca nu cum­va vicleanul sfat al celui potrivnic să-l în­âm­pine și să-l poticnească întru întuneric, pen­tru păcatele cele făcute de el, cu neștiință  sau  cu știință, în viața aceasta. Milostiv fii lui, Stă­pâne, și să nu vadă sufletul său întunecatul chip al viclenilor diavoli, ci să-l ia îngerii Tăi cei stră­lu­ciți și luminați. 

Și când îl vei vei judeca, să nu-l apuce mâna stăpânitorului acestei lumi, ca să nu-l surpe pe el, în adâncul iadului, ci stai lângă  el și-i fii Mântuitor și sprijinitor. Mi­luiește, Doamne, sufletul tatălui meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunii de mamă nimeni nu-i poate rezista: nici Cerul, nici pământul

            Scumpă mamă, de nimic n-ai acum mai mare nevoie, decât să te rogi.

Fă-ţi din rugăciune izvorul puterii tale,

mijlocul descărcării sufletului tău,

lumina încrederii puternice,

tăria luptei grele  îndelungi,

stâmpărarea inimii însetate de iubire,

despovararea temerii încrezătoare,

pacea duhului frământat

şi liniştea întregii tale fiinţe! 

„Nu mai este suficient să fii bun sau foarte bun. Trebuie să fii neapărat excelent“

Interviu cu Î. P. S. Bartolomeu Anania

Î. P. S. Sa Bartolomeu Anania este arhiereul în care fraţii ostaşi au avut întotdeauna sprijin şi îmbărbătare. În repetate rânduri, vocea sa părintească, puternică şi impunătoare s-a făcut auzită cu folos pentru mersul înainte al Lucrării Oastei Domnului.

„ Sunt un sprijinitor al Oastei Domnului şi, în sensul creştin al cuvântului, sunt mândru că am intervenit de mai multe ori în favoarea ei“

Î. P. S. Părinte, ce ne puteţi spune, din înalta treaptă a slujirii arhiereşti, despre Mişcarea duhovnicească a Oastei Domnului ?

Eu am cunoscut Oastea Domnului nu atât ca organizaţie, ci mai mult prin intermediul unor oameni reprezentativi. Eram proaspăt intrat în Patriarhie, în toamna anului 1948, deci se instalase regimul comunist. Nu ştiu dacă la acea vreme Oastea Domnului era sau nu formal interzisă, dar ştiu că l-am cunoscut la Bucureşti pe Lascarov Moldovanu, care a fost un mare intelectual şi un mare animator al Oastei Domnului şi care, cu îngăduinţa Patriarhului Iustinian, mergea în Biserica Sf. Spiridon şi vorbea credincioşilor la anumite ore, în afara spaţiului liturgic. Aşa am luat cunoştinţă, mai mult, cu Oastea Domnului. Înainte de a o cunoaşte din literatură şi din mărturii directe.

FRAŢII MEI - ,,Catrene” fără rime

Pe fraţii mei îi îmbrăţişez cu braţe de dor,
Îi alin cu lacrimi de iubire,
Îi odihnesc în leagănul sufletului meu
Cântând cel mai drag imn...

Pe fraţii mei îi port în gânduri dragi,
Vorbindu-le mai mult prin tăceri...
Le aprind luminiţe în suflet
Cu soarele ce-mi arde-n priviri...

Pe fraţii mei îmi torn mirul de nard
Şi îmi spăl mâinile înainte de a-i atinge...
Le presar trandafiri roz în obrazul plâns
Şi pe pleoape le aştern raze de vise...

Preoţii - între judecăţi şi controverse

 ( Pentru a asculta nestingheriţi de programul de la RadioOasteaDomnului din dreapta blogului, acţionaţi butonul oprit aflat în colţul din stânga-jos. )

Vulpea bătrână cunoaște cursa

din revista "Oastea Domnului", nr, 10, 6 martie 1932 

3 martie 1888 – 3 martie 2013, 125 de ani de la naşterea Părintelui Iosif TRIFA