Stergar pentru lacrimile răbdării

"...Sculându-Te de la Cină, cum arată Sfântul Evanghelist Ioan, Te-ai dezbrăcat de haine şi, luâd un ştergar, Te-ai încins cu el şi ai spalat picioarele ucenicilor Tăi, învăţându-ne prin aceasta să nu ne apropiem de Sfânta Îmărtăşanie fără să ne curăţim de păcatele noastre cu lacrimile pocăinţei. Având mare trebuinţă să fiu curăţit cu Sfintele Tale Taine, dar lipsit de pocăinţă în inima mea cea împietrită, cu Sfântul Apostol Petru strig Ţie:

Iisuse, Preabunule, spală-mi nu numai picioarele, ci şi mâinile şi capul;
Iisuse, dă-mi să văd adâncul păcatelor mele;
Iisuse, deschide izvor de pocăinţă în sufletul meu;
Iisuse, înmoaie-mi inima cu roua milostivirii Tale;
Iisuse, îngrădeste-mă cu frica Judecăţii Tale şi a chinurilor veşnice;
Iisuse, deşteaptă conştiinţa mea cea adormită şi întareşte glasul ei;
Iisuse, Dumnezeul inimii mele, vino şi Te uneşte cu mine în veci!..."

( Icosul 3, ACATISTUL SFINTEI IMPARTASANII )

Înainte de a împărtăşi câteva gânduri despre lacrimi, despre răbdare, într-un cuvânt despre ştergarul lacrimilor răbdării, iată câteva citate din Sfinţii Părinţi:

• „Darul de a răbda necazurile este mai mare decât darul de a învia morţii. Pentru că dacă învie cineva un mort, atunci îi rămâne dator lui Dumnezeu, pentru că rugăciunea i-a fost ascultată. Dar dacă cineva rabdă necazurile, atunci acestuia Însuşi Dumnezeu îi rămâne dator“.( Sf. Ioan Gură de Aur)

• “Necazul pe care îl rabzi cu bună înţelegere te va face să-i afli rodul în vremea rugăciunii.” (Evagrie Ponticul)

• “Necazurile de acum pune-le alăturea cu bunătăţile viitoare şi nicicând descurajarea nu-ţi va moleşi nevoinţa.” ( Marcu Ascetul)

• "Plânsul, tăcerea şi liniştea sunt calea pe care mi-au arătat-o Părinţii şi Scriptura. Prin urmare, în linişte plângeţi-vă păcatele, căci nu există altă cale în afară de aceasta." (Cuvioasa Pelaghia)

• "Dragostea adevărată îl încredinţează lăuntric pe celălalt fără manifestări exterioare.

• Dragoste înseamnă să asculţi cu durere mâhnirea celuilalt.

• Dragoste înseamnă şi o privire îndurerată şi un cuvânt pe care îl vei spune cu durere celuilalt când el se confruntă cu o greutate.

• Dragoste înseamnă să participi la durerea lui, să-l odihneşti în necazul lui. Dragoste înseamnă să rabzi un cuvânt greu pe care ţi-l va spune.

• Toate acestea ajută mai mult decât cuvintele multe şi decât manifestările exterioare. Când suferi lăuntric pentru celălalt, Dumnezeu îl încredinţează lăuntric de dragostea ta şi atunci el o simte chiar şi fără manifestări exterioare....Celălalt simte dacă îl iubeşti cu adevarat sau te prefaci, fiindcă dragostea se transmite ca o telegramă...." ( Cuviosul Paisie Aghioritul, "Patimi şi virtuţi", Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007)

• "Plânsul este adevărata lucrare a adevăratului nevoitor al lui Hristos. Plânsul este lucrarea acestuia de când a pornit la nevoinţă şi până la săvârşirea ei. Vederea păcatului nostru şi pocăinţa pe care o naşte aceasta sunt lucrări care nu au sfârşit pe pământ; vederea păcatului nostru stârneşte pocăinţa; prin pocainţă se dobândeşte curăţirea; ochiul minţii, curaţindu-se treptat, începe să vadă în întreaga fire omenească neajunsuri şi vătămari pe care nu le băga nicicum de seama mai înainte." ( Sf. Ignatie Briancianinov)

• " Lacrimile inimii sunt semnul că omul nu e singur, ci că-L simte pe Domnul Hristos în sine." (Scrisori duhovniceşti - Sfinţii Varsanufie şi Ioan)

• "Precum focul topeşte trestia, aşa lacrima topeşte toată întinăciunea văzută şi gândită....Precum apa, adăugându-se câte puţin în foc, schimbă văpaia cu desăvârşire, aşa şi lacrima plânsului adevărat stinge toată văpaia mâniei şi iuţimii". (Sf. Ioan Scărarul )

• "Lacrimile mele nu cad pe dărâmături şi nici pe mormane de cenuşa; nu plâng după un templu făcut de mână omenească (...). Plâng mistuirea în flăcări a unui templu nevăzut, nezidit de mână omenească, pe care Dumnezeu l-a creat pentru o nevăzută, o înalta slujire dumnezeiască. Plâng surparea unui oraş tainic, menit să fie sălaş şi adăpost de gânduri şi simţăminte binecuvantate". ( Sf. Ignatie Briancianoc)

• "Din lacrimile celui ce plânge (...) mijeste speranţa mîntuirii". (Sfântul Ignatie)

• "Fii ca un împărat în inima ta, şezând pe tronul înalt al smereniei tale şi poruncind râsului: "Du-te", şi se duce, şi plânsului cel dulce: "Vino", şi vine, şi slugii noastre, tiranului trup: "Fă aceasta", şi face. Dacă cineva a îmbrăcat plânsul ca pe o haină de nuntă fericită şi plină de har, acela a cunoscut râsul duhovnicesc al sufletului". Plânsul pe treptele cele mai înalte nu mai e un plâns al ochilor trupeşti. "Desfiinţează păcatul, şi e de prisos lacrima îndurerată a ochilor trupeşti. În Adam nu a fost lacrimă înainte de cădere, precum nici după Înviere nu va mai fi, odată ce a fost desfiinţat păcatul" (Sf. Ioan Scararul - în Treapta a VII-a a)

• "Doctorul aşteaptă să vadă lacrimile tale. Apropie-te! Să nu te temi! Arată-i Lui rana, aducându-i şi doctoria, lacrimi şi suspine, că iată s-a deschis uşa pocăinţei! Sârguieşte-te, păcătosule, mai înainte de a se închide." ( Cuv. Efrem Sirul - în "Cuvinte şi Învăţături" )

Fiecare dintre noi purtăm o anumită povară ( Galateni 6: 5)

Să nu ne îngrijorăm...Domnul ne va păzi...şi atunci când lacrimi vor izvorâ din ochii noştri, El, va fi cel dintâi ce le va şterge cu ştergarul mângâierilor sale

Am învăţat..viaţa m-a învăţat că una e să plângi, alta este să te plângi...că uneori plânsul te eliberează ,alteori el îţi alină dorul pe care-l porţi, iar în cele mai multe cazuri simţi nevoia de a plânge doar pentru că-ţi simţi sufletul încărcat.

Să nu ai sentimente şi resentimente faţă de cel ce plânge lângă tine înseamnă să fi de piatră....În faţa ochilor care plâng, ar trebui fiecare dintre noi să realizăm cât de mult ne asemănăm noi oamenii şi cât de multe lucruri avem în comun. Numai cel care face aşa va dovedii că ştie şi poate iubii. Şi aceasta pentru că el va pune întodeauna pe primul loc asemănările dintre semenii (fraţii) săi şi nu pe diferenţe.

Cu cel ce plânge, plângi...cu cel ce se bucură, bucură-te...

Un dicton spune că: "Lacrimae poenitentium, vinum angelorum", adică: "Lacrimile celor care fac pocăinţă sun vinul îngerilor", îi îmbată de fericire.

Odată, patru ucenici au vrut să se întreacă.

Zis şi făcut. S-au aşezat toţi într-o încăpere şi au decis ca, timp de trei zile, nici unul să nu spună o vorbă, ca astfel să-şi încerce răbdarea şi puterea de concentrare. Dar, spre seară, când a început să se întunece, unul nu s-a mai putut abţine şi a zis:

- Să aprindă cineva lumina!

- Ce faci, nu trebuia să tăcem ? - l-a întrebat nedumerit al doilea.

- Proştilor, de ce aţi vorbit ? - se repezi al treilea să-i dojenească.

- Ehe, doar eu am tăcut! - se lăuda cu îngâmfare cel de-al patrulea.

Fiecare ucenic a căzut pradă câte unei ispite: graba, neâncrederea, mânia şi mândria - cele patru ispite care încearcă pe oameni în tot ceasul.

Răbdarea este cel mai bun tovarăş de drum în viaţă,

fie că munceşti, că înveţi sau că te rogi.

Unde nu este rabdare, nu este nici iubire!

Adesea cele mai mari încercări ale vieţii

devin cele mai mari binecuvântări ale ei.

Aşa că nu uita de ştergarul răbdării!

Răbdarea îţi lărgeşte sufletul!..