Datorăm respect şi iubire Maicii Domnului

Pentru ca să înţelegem că datorăm respect şi iubire Maicii Domnului, credem că nici n-ar mai fi nevoie să alergăm la toate textele biblice care ne amintesc această datorie sfântă.

Căci însăşi dragostea lui Dumnezeu din inimile noastre, precum şi bunul simţ duhovnicesc trebuie să ne dea încredinţarea aceasta.

Şi cum nu vom cinsti şi iubi pe aceea pe care îngerul a numit-o cea mai binecuvântată între femei (Luca 1, 28), prin care Domnul a luat trup, care L-a purtat pe braţele ei sfinte, L-a alăptat şi L-a îngrijit cu cea mai duioasă şi mai adâncă iubire, care păstra cu fior în inima ei, cuvintele îngerului, ale Elisabetei, ale păstorilor şi ale magilor, ale bătrânului Simeon şi ale proorociţei Ana cu privire la El, care L-a urmărit cu dragoste îngrijorată în cursul anilor de propovăduire, care a simţit mai adânc şi mai sfâşietor decât toţi, în zilele răstignirii, ascuţişul „săbiei“ despre care îi vorbise bătrânul Simeon, care a stat neclintită lângă Cruce în mijlocul ocărilor şi batjocorilor mulţimii şi care acum se bucură în slavă lângă Fiul ei.

Ştim că în legătură cu sfânta datorie a cinstirii Maicii Domnului, s-au făcut câteodată – şi poate se mai fac pe ici pe colo – şi unele greşeli. Astfel, dintr-un exces de râvnă şi dragoste, unii au căzut în greşeala de a-i aduce Maicii Domnului o închinare ca lui Dumnezeu, aşa numita închinare latreutică.

Biserica a osândit însă, întotdeauna astfel de excese (cum a fost, spre exemplu, secta coliridianilor, o sectă din Arabia – sau Agaria, lângă Marea de Azov – pe la sfârşitul veacului al IV-lea d. Hr., pe care Biserica i-a osândit, pentru că se închinau Maicii Domnului ca unei persoane dumnezeieşti. Căci Biserica menţinându-se pe temelia Scripturii, învaţă că trebuie să o cinstim pe Maica Domnului, ferindu-ne însă de a o adora ca pe o persoană dumnezeiască.

Cu toată slava ce I-o dă Maicii Domnului, Ortodoxia rămâne adânc şi hotărât hristocentrică, neridicând în nici un fel un alt centru alături de Hristos. Slava Maicii Domnului e revărsarea din slava lui Hristos, cea mai deplină revărsare din slava Lui – spune „Comunicatul Sfântului Sinod Al Bisericii Ortodoxe Române“, dat cu ocazia decretării de către papa Pius al XII-lea a noii dogme: „Înălţarea Sfintei Fecioare cu trupul la cer“.

Iar mai departe, acelaşi comunicat spune:
„Precum s-a spus, în toate punctele care deosebesc mariologia catolică de cea ortodoxă, se observă tendinţa Bisericii catolice de a tăia legătura strânsă dintre Domnul nostru Iisus Hristos şi Preacurata Sa Maică şi de a-i da acesteia un rol paralel, afirmând: Domnul Iisus Hristos se naşte fără de păcatul strămoşesc, Fecioara se naşte fără de păcatul strămoşesc, Domnul Iisus Hristos e răscumpărător, fecioara e împreună răscumpărătoare a neamului omenesc; Domnul Iisus Hristos S-a înălţat cu Trupul la cer, Fecioara s-a înălţat cu trupul la cer etc.

Bisericii primare îi este străină această paralelizare a Fecioarei în raport cu Domnul Iisus Hristos. Ea e ascunsă în lumina covârşitoare a Dumnezeiescului ei Fiu. Ea nu s-a născut fără păcatul strămoşesc, ci s-a curăţit de acest păcat prin Duhul Sfânt Care lucra asupra ei din Cuvântul dumnezeiesc, în momentul când S-a atins de ea, începând a-Şi face Trup din ea.

Deci, şi ea primeşte mântuirea tot prin Iisus Hristos, căci prin El a venit mântuirea a toată lumea. Fecioara nu e «împreună răscumpărătoare»… şi împreună mijlocitoare cu Hristos pentru lume, căci «Unul este mijlocitorul între Dumnezeu şi oameni: Cel ce S-a făcut Om: Hristos Iisus» (I Tim. 2, 5) şi exclusiv Sângele Lui a răscumpărat păcatul întregii lumi. Maica Domnului însăşi a fost răscumpărată prin Fiul ei“.

De altfel, noi credem că însăşi Maica Domnului se întristează privind din cer la râvna nesocotită a unora care iau din ceea ce se cuvine Fiului ei, pentru a-i aduce ei. Căci ea nu doreşte desigur să i se aducă ei, decât cinstea care i se cuvine şi care i-a fost dată de Însuşi Dumnezeu.

Cât despre noi, rămânând şi în privinţa aceasta pe temelia Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, o vom cinsti pe Maica Sfântă a Domnului nostru, cu o cinste mai presus decât cinstea pe care o dăm sfinţilor lui Dumnezeu, înconjurându-i numele cu respectul şi dragostea cu care a înconjurat-o „ucenicul iubit“ Ioan, după ce Învăţătorul său i-a spus de pe Cruce: „Iată, mama ta!“ (Ioan 19, 27).

Şi rugând în acelaşi timp pe Domnul să ne ajute prin harul Său, să urmăm minunata pildă de smerenie, curăţie şi ascultare pe care ne-o dă prin viaţa ei, Maica Domnului nostru.

Ioan Capătă