Astfel, citind Biblia, scopul nostru este sã înțelegem, nu sã cercetãm, sã investigãm sau sã studiem, cãci Biblia se cuvine înțeleasã, nu investigatã. De aceea, se cade sã indicãm aici deosebirea dintre înțelegerea duhovniceascã și memorizarea intelectualã.
Înțelegerea duhovniceascã se concentreazã asupra primirii unui adevãr dumnezeiesc, care ni se descoperã treptat, rãsãrind la orizontul minții pânã ce umple totul. Dacã mintea și reacțiile sale sunt aduse la ascultare de bunãvoie fațã de acel adevãr, adevãrul dumnezeiesc continuã sã pãtrundã mintea tot mai mult, iar aceasta crește odatã cu el la nesfârșit. „Sã cunoalteți iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoștințã, ca sã vã umpleþi de toatã plinãtatea lui Dumnezeu” (Ef. 3, 19). Din acest verset reiese clar cã dragostea li cunoștința lui Dumnezeu, și cele dumnezeiești în genere, se aflã incomparabil mai sus de nivelul înțelegerii omenești. De aceea este zadarnic și prostesc sã încercãm sã „investigãm” lucrurile lui Dumnezeu în încercarea de a le cuprinde și de a le face sã se supunã facultãților noastre intelectuale.
Dimpotrivã, noi trebuie sã cedãm înaintea dragostei lui Dumnezeu, ca mințile noastre sã fie deschise adevãrului dumnezeiesc. Abia atunci vom fi pregãtiți sã primim cunoștința covârșitoare. Ca „înrãdãcinați și întemeiați fiind în iubire, sã puteți înțelege împreunã cu toți sfinții care este lãrgimea și lungimea și înãlțimea și adâncimea” (Ef. 3, 17-18).
Memorizarea intelectualã pretinde sã trecem de la o stare de supunere fațã de adevãr (prin înțelegere) la o stare de stãpânire și posedare asupra lui. Cere minții sã purceadã pas cu pas la investigarea sa, pânã ce ajunge la același nivel cu adevãrul, apoi puțin câte puțin sã se înalțe pânã cel îl poate controla, amintindu-ți-l și repetându-l dupã bunul plac, ca și cum adevãrul ar fi o posesiune, iar mintea ar dispune de el. Astfel memorizarea presupune constatarea adevãrului, rezumarea și definirea lui cât mai exactã cu putințã, așa încât mintea sã-l poatã absorbi și înmagazina. În felul acesta, memorizarea intelectualã este opusul înțelegerii duhovnicești, cãci aceasta se lãrgește odatã cu cunoașterea adevãrului, iar adevãrul, la rândul lui se deschide „în toatã plinãtatea lui Dumnezeu” (Ef. 3, 19), la infinit. Memorizarea intelectualã slãbește adevãrul și îl lipsește de puterea și lãrgimea sa, nefiind o cale potrivitã pentru a aborda Biblia și dând rezultate minimale.
Pr. Matta el-Maskin (1919-2006),
Egumenul Mânãstirii Sf. Macarie din Egipt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu