Priviţi-L pe Domnul

„Gândul acesta să fie în voi, care era şi în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce“ (Filip. 2, 5-8).

„Şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate“
(I Petru 2, 23).

„Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“ este un strigăt al durerii extrem de mare, însă nu este un glas de tânguire. El ne arată natura omenească în slăbiciunea ei, însă nu natura omenească revoltându-se. Multe sunt tânguirile lui Ieremia, însă puţine sunt tânguirile lui Iisus. Iisus a plâns şi a asudat stropi mari de sânge, însă El n-a murmurat niciodată şi n-a simţit niciodată vreo revoltă în inima Sa.

Priviţi-L pe Domnul şi Mântuitorul nostru, cum stă înaintea tunzătorului, cu suferinţa plină de resemnare. I S-a luat tot ce a avut drag şi totuşi nu Şi‑a deschis gura. El S-a dat pe Sine Însuşi fără nici o rezervă. Jertfa (oaia) n-a trebuit să fie legată cu funie de coarnele altarului. El stă de bună-voie să sufere, slă­bit, tratat într-un chip sălbatic şi, în sfârşit, a trebuit să moară.

El S-a predat cu to-tul voinţei Tatălui, spre a săvârşi mântuirea noas­tră. El S-a învins cu desăvârşire pe Sine Însuşi. În El nu S-a ridicat nici una din puterile Sale spre a cere libertate şi dezlegare de legăturile funiilor. Nu Şi-a retras nici o parte a corpului, nici o parte a sufletului, nici o putere sufletească, ci cu toate S-a supus voii dumnezeieşti. Hristosul întreg Şi-a predat întreagă fiinţa Sa lui Dumnezeu, ca, desăvârşit fiind, să Se poată oferi fără plată pentru mântuirea noastră.

Aceasta este cea dintâi învăţătură ce ne-o dă asemănarea Mântuitorului cu oaia cea fără glas.

– Suflete sărmane, neliniştite şi triste, voiţi să aveţi bucurie în inimile voastre? Veniţi, Eu vreau să vă duc la Golgota!

Întristarea inimii voastre va înceta îndată ce veţi respira din aerul Golgotei. Suflete bolnave şi inimi descurajate se vor mântui la picioarele Crucii.

Eşti tu întristat şi descurajat? Eu vreau să-ţi scriu o reţetă, un medicament care, cu siguranţă, te va mântui. De câte ori te vei simţi întristat şi nenorocit, intră în odăiţa ta şi gândeşte-te, în genunchi, la Acela Care S-a rugat în grădina Ghetsimani, şi te întreabă: „Ce sunt toate suferinţele mele în ase-mănare cu ale Lui?“. Priveşte apoi la Cruce şi vezi cum a suferit El!…"

Părintele Iosif Trifa,

din cartea "Ca o oaie fără glas"