Conştiintă a unităţii...Conştiinţa părtăşiei...

  Ce minunat şi cât adevăr, spune fr. Traian Dorz în poezia următoare:

Conştiinţa unităţii cu toţi fraţii tăi de-un gând
Să trăiască-n tine-aprinsă până inima bătând,
Pîinea ta, viaţa însăşi, jertfa pe-ale luptei căi
Nu-s nimic pe lângă preţul unităţii cu ai tăi.

Pentru unitate luptă, rabdă şi jertfeşte tot,
Unitatea şi credinţa, toate-nving şi toate pot;
Fără ele nici izbândă, nici rodire, nici har nu-i;
Dumnezeu stă numai unde-i unitate între-ai Lui.

Nu-ţi permite-nvăţătură diferită de ai tăi,
Nici părere dezbinată, nici umblare pe-alte căi,
Nici cuvinte, nici prieteni, nici nimic din ce nu ţin
Fraţii tăi cu care una trebuie să fii deplin.


Pentru dragul unităţii luptă-te să ai oricând
Cu ai tăi acelaşi cuget, crez, şi inimă, şi gînd.
Dacă Dumnezeu aceeaşi cale v-a lăsat s-aveţi,
Conştiinţa părtăşiei să vă fie mai de preţ.

Nu putem avea părtăşie dacă această "conştiintă a unităţii", "conştiinţa părtăşiei", ne sunt adormite.

Conştiinţa este glasul lui Dumnezeu!

"De veţi căuta după legile Mele şi de veţi păzi poruncile Mele, vă voi da ploaie la timp...veţi mânca pâinea voastră cu mulţumiri...nimeni nu vă va tulbura...căuta-voi spre voi şi vă voi binecuvânta...Iar de nu Mă veţi asculta şi de nu veţi păzi aceste porunci ale Mele,...îmi voi întoarce faţa împotriva voastră...” (Leveticul cap. 26)

 Pentru cel care caută să împlinească mereu cuvântul lui Dumnezeu, glasul conştiinţei răsună liniştitor. Conştiinţa ne mustră, ne urmăreşte viaţa, aduce căinţă în sufletul nostru şi ne îndeamnă la statornicie. Glasul conştiinţei este glasul lui Dumnezeu în sufletul celui credincios.

Conştiinţa l-a făcut pe David să se căiască de păcatul săvârşit. Conştiinţa l-a ţinut pe Iov statornic în grelele sale încercări. Conştiinţa l-a întors pe fiul riripitor înapoi la tatăl său.

În fiecare dintre noi răsună acest glas al conştiinţei. Ferice de cel care aude acest glas şi i se supune cu smerenie, căutând să facă voia lui Dumnezeu.