Cu câţiva ani în urmă am scris cele de mai jos fiind încântată de posibiltatea de a comunica folosind messenger şi webcam. Tot atunci am fost un pic marcată de imposibilitatea de a realiza o comunicare perfectă cu persoane dragi, persoane care aveau nevoie de mine nu de cuvintele mine...Veţi înţelege după lecturarea articolulul scris atunci...
Te aşezi în faţa calculatorului, scrii ID-ul, apoi parola; apeşi ,,enter” şi aştepţi conexiunea pe messenger. Te uiţi repede pe lista ta de prieteni ca să vezi care dintre ei este online. Zâmbeşti ca răspuns la ,,zâmbetele” lor luminoase...te bucuri de fiecare în parte şi nu te poţi hotărî pe care să îl saluţi mai întâi....Dar, până te gîndeşti, iată că cineva te salută timid. Te bucuri enorm, răspunzi şi conversaţia începe la un nivel de comunicare obişnuit.Puţin mai târziu, cu fiecare ,,enter”, conversaţia devine tot mai profundă, tot mai plină de emoţii... Simţi dincolo de cuvinte, dincolo de ecranul monitorului, simţi o persoană care se frământă...şi constaţi atâta neputinţă în tine! ...Eşti atât de departe de ea....nici măcar nu o poţi vedea, nu o poţi auzi...ai doar cuvintele de pe ecran...
Şi în clipa aceea îţi aminteşti de Webcam...ceri ,,accept” ...îl primeşti şi, apoi, stai câteva secunde încercând să ,,citeşti” toate informaţiile regăsite în ochii şi pe faţa persoanei de dincolo de webcam.Conversaţia continuă tot mai adânc, tot mai emoţionant şi mai semnificativ. Acum e mult mai clar mesajul...înţelegi mult mai bine şi comunici mult mai uşor...Peste puţin timp, vezi o umbră de tristeţe la unii, iar la alţii o lumină a recunoştinţei. Dar şi la unii şi la alţii, ochii le strălucesc atât de tare, neobişnuit, parcă,....apoi constaţi că se umplu de lacrimi. Încremeneşti!...Nu poţi decât să priveşti şi ATÂT! Mâna înţepeneşte pe tastatură...şi-apoi vezi lacrimile mari şi grele, rostogolindu.se... Ai vrea să întinzi mâna să le ştergi, dar fiecare dintre ei este DINCOLO de MONITOR...şi nu faci altceva decât să plângi şi tu ...Plângi din compasiune, din solidariate, plângi de bucurie că ai descoperit suflete atât de frumoase, plângi din iubire pentru cei care ţi-i dă Domnul în viaţa ta, în preajma ta.Plângi şi că te simţi aşa de neputincios...Ai vrea să îmbrăţişezi fiinţele înlăcrimate dar ...nu eşti lângă ele. Începi să urăşti monitorul, să-i reproşezi că este mult prea rece , distant şi împietrit. Şi atunci vrei, ca Sf. Apostol Ioan, să vorbeşti ,,gură către gură” şi să stai ,,faţă către faţă”Vrei să te duci acasă la fiecare dintre cei care şi-au deschis inima, arătând atâta dorinţă de înţelegere, de acceptare, de iubire necondiţionată...!Vrei să te rogi, şi chiar o faci:,,Doamne, Tatăl nostru preaiubit, Tu cunoşti suferinţa sau bucuria din inima fiecăruia! Te rog fierbinte, din tot sufletul meu, du-Te în fiecare cămăruţă în care, în faţa webcam-ului, stă o fiinţă care plânge: ori de-o despărţire, ori de-un dor aprins, ori de-o neîmplinire,ori din dragoste pentru Tine şi pentru semeni. Te rog să îmbrăţişezi pe fiecare, să ştergi faţa plânsă a fiecăruia şi, Doamne, ...vin şi eu cât pot de repede...!P.S. Vă mulţumesc vouă, tinerilor dragi, care aţi avut atâta încredere în mine şi v-aţi deschis sufletele. Vă mulţumesc pentru lacrimile voastre sfinte în care strălucea atâta bucurie, atâta dor, atâta tristeţe şi atâta iubire!Am făcut din ele şiraguri de mărgăritare cu care ne-am legat inimile într-o prietenie sfântă, plină de iubire agape, ca cea dintre David şi Ionatan. (1 Samuel 18:1-3, 2 Samuel 1:26)
COBOARĂ, SEARĂ!
- Coboară, seară mult dorită, cu dulcea Tainei legănare
şi culcă-mi inima zdrobită în poala ta odihnitoare!
Acoperă pe veci şi-ascunde tot ce-mi atrage-aici privirea
şi du-mi fiinţa-ntreagă unde se roagă lăcrimând iubirea.
Şi unde inimi care-aşteaptă acum spre-aceste zări senine,
cu lacrimi, poate, că îndreaptă priviri şi rugăciuni, ca mine!
- Zbori, dulce înger al Nădejdii, departe, undeva spre-Apus,
şi intră-ntr-o căsuţă unde stă cineva cu gândul dus!
Şopteşte-i cui aşteaptă-acolo că vremea nu-i fără hotar,
că nu se roagă, şi nu-i plânge, şi nu aşteaptă în zadar!
Traian Dorz
Un comentariu:
Mă bucură mult, Sorin, reamintirea acestui text tare drag sufletului meu! :) Încă doresc la fel de mult, poate chiar mai mult, să pot trece de sticla rece care desparte fizic oamenii. Nimic nu se compară cu vorbirea faţă către faţă şi gură către gură :)...dar pănă acolo, pănă atunci, ne mulţumim cu atât cât este.
Mulţumesc mult pentru bucuria acestei postări, chiar în momentele în care aveam evoie de un strop de bucurie ca un strop de miere peste amarul clipei...
Trimiteți un comentariu