Căutaţi la păsările cerului şi la crinii câmpului

Deci nu vă grijiţi zicând „ce vom mânca sau ce vom bea”, că ştie Tatăl vostru cel Ceresc că trebuinţă aveţi de toate acestea. „Căutaţi la păsările cerului, că nici seamănă, nici seceră, şi Tatăl vostru le hrăneşte pe ele” (Mt 6, 26). „Socotiţi crinii câmpului că nu se ostenesc şi nici Solomon nu s-a îmbrăcat ca unul dintr-aceştia” (Mt 6, 28). „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi acestea toate se vor adăuga vouă” (Mt 6, 33).

Iată o Evanghelie care, celor necredincioşi, li se pare o glumă, un lucru de zâmbit.

Dar ce dulce este această Evanghelie pentru cei care trăiesc o viaţă de copii ai lui Dumnezeu! Când trăieşti o viaţă de copil al lui Dumnezeu, atunci vezi Evanghelia de mai sus cum se împlineşte în viaţa ta. Când eşti cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, atunci Tatăl Ceresc are grijă de tine până în cele mai mici amănunte.

Văzut-aţi cum sunt copiii! N-au nici o grijă şi nu cunosc grija vieţii; aşa e şi cu noi când suntem cu adevărat copiii lui Dumnezeu; deodată scăpăm de toate grijile şi necazurile. Tatăl Ceresc le ia asupra-Şi.

Tatăl Ceresc Se îngrijeşte şi de toate lipsurile vieţii noastre trecătoare. Minunea cu urciorul văduvei din Sarepta Sidonului şi cu corbul lui Ilie din valea Horeb se întâmplă şi azi în viaţa celor care trăiesc după cuvântul Evangheliei. Tatăl Ceresc umple „urciorul” la vreme şi „corbul” Lui soseşte la timp (cf. III Rg 17, 6).

Când trăim o viaţă de copii ascultători ai lui Dumnezeu, ajutorul Lui ne vine când nici nu ne gândim şi de unde nici nu ne aşteptăm.

Evanghelia cu crinii câmpului şi păsările cerului se împlineşte şi azi. O spune aşa de frumos şi Psalmul 22: „Domnul este Păstorul meu; nu voi duce lipsă de nimic”… „El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă”.

O, ce Păstor bun este Domnul şi ce păşuni minunate are El! Dar dacă vrei să fii îngrijit de El, trebuie să fii oaia Lui, trebuie să fii în turma Lui şi să asculţi de El. Aici e taina acestei evanghelii: dacă vrei să scapi de greutăţile şi necazurile vieţii, intră cu adevărat în turma lui Iisus şi te fă cu adevărat o oaie ascultătoare de El.

O, ce viaţă uşoară şi dulce trăieşte cel care este cu adevărat un copil al Domnului şi o oaie din turma Lui!

Dar celor care nu trăiesc această viaţă, evanghelia cu păsările cerului şi crinii câmpului li se pare o glumă, o minciună.

Tot ceea ce spune Evanghelia este adevărat şi se împlineşte. Însă celor care trăiesc o viaţă de creştin mincinoasă li se pare cu neputinţă de împlinit ceea ce spune Evanghelia.

Aici trebuie căutată şi cauza adevărată a greutăţilor, a lipsurilor şi necazurilor de azi. Au pierdut oamenii legătura cea adevărată de fii ai Tatălui Ceresc, de aceea înoată în greutăţi, în lipsuri şi necazuri ce nu se mai termină.

De s-ar ruga oamenii, lui Dumnezeu, şi ar trăi o viaţă de adevăraţi copii iubiţi şi ascultători ai Lui, atunci Tatăl Ceresc îndată i-ar scăpa din toate necazurile şi greutăţile.

Păsările cerului…

Ce predică minunată sunt şi păsările cerului.

Întâi, ele ne predică despre cum grijeşte Tatăl Ceresc de ele. Nici un fel de păsări nu strâng mâncare şi totuşi ele îşi au zilnic hrana lor, atât vara, cât şi iarna.

Şi pentru noi, cele mai alese făpturi ale Lui, oare Bunul Dumnezeu nu Se îngrijeşte tot aşa? „Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât păsările?” Ba da! Numai că noi n-avem destulă credinţă.

„Aruncaţi asupra lui Dumnezeu toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi” (I Ptr 5, 7).

Ce solie dulce! Dar noi n-avem credinţă destulă pentru a o trăi.

„Aruncă spre Domnul grija ta şi El te va hrăni” (Ps 54, 25). „Domnul are grijă de mine” (Ps 39, 23).

Ce încredinţare dulce! Câţi însă o trăiesc?

Dar păsările cerului ne sunt apoi o predică vie şi prin altceva: prin cântările lor. Tatăl Ceresc Se îngrijeşte de ele; dar, în schimb, şi ele Îl slăvesc neîncetat prin cântările lor. Pădurea e cu adevărat o biserică măreaţă ce răsună de cântecele de slavă ale păsărelelor.

Păsările îşi fac regulat cântările şi rugăciunile lor. Îndată ce se trezesc, înainte de a pleca după hrană, păsările îşi fac „Utrenia” lor de dimineaţă. Răsună pădurea de „slujba” lor de dimineaţă.

Şi seara tot aşa. Înainte de a se culca, păsările îşi fac „Vecernia” lor. Răsună pădurea de „slujba” lor de seară. Şi, de aceea, păsările nu duc lipsă de nimic.

Noi însă lucrăm şi asudăm de dimineaţa până seara şi totuşi ducem lipsă de toate. De ce? Pentru că nu „căutăm la păsările cerului”.

Creştinii cei dintâi „căutau la păsările cerului”. Erau şi ei „în fiecare zi în biserică, lăudând pe Dumnezeu” (Fapte 2, 46); de aceea „nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă şi un mare dar era peste toţi” (Fapte 4, 33-34).

Însă creştinii de azi nu mai „caută la păsările cerului”. În câte locuri se strâng creştinii de azi, în fiecare dimineaţă, la biserică, să se roage? Câte biserici şi câte case răsună zilnic de rugăciunile şi cântările noastre de slavă lui Dumnezeu?

Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.

Poate sunteţi interesat şi de:

• Alte capitole din Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.