Decât cu o sănătate şi cu o „linişte" în braţele păcatelor, mai bine bolnav şi necăjit în braţele Domnului.

La Techirghiol, pe malul mării, am văzut un lucru interesant. Nişte ciobani din Dobrogea îşi strânseseră oile la marginea mării, unde apa era mică şi le silea să intre în apă, să le spele de murdărie.

Oile se opinteau, ciobanii strigau, câinii urlau; gândeai că ce prăpăd e acolo! Oile au intrat numai cu mare silă în apă. Ciobanii le mai îndemnau şi cu beţele.

Dar îndată s-a văzut cât de mult le lipsea oilor această baie. Apa mării s-a înnegrit de necurăţenia de pe ele. Pe urmă, au ieşit din cazna asta curăţite şi spălate frumos.

Aşa face Domnul, Păstorul nostru cel Mare, din când în când şi cu noi. Ne afundă în apele necazurilor, ca să ne curăţim de gunoiul ce s-a strâns pe sufletul nostru.

Noi tremurăm de „apa" aceasta, dar ea este o binecuvântare pentru sufletul nostru.

Primiţi bolile şi încercările ca pe tot atâtea solii cereşti trimise pentru curăţirea şi întărirea noastră cea sufletească.

Gândiţi-vă că după Mântuitorul şi învăţăturile mântuirii umbla ceata celor bolnavi, orbi, şchiopi, ologi şi alţi necăjiţi. Gândiţi-vă la «fericirile» pe care le-a predicat El: „Fericiţi sunt cei ce plâng... fericiţi sunt cei ce suferă" etc. Decât cu o sănătate şi cu o „linişte" în braţele păcatelor, mai bine bolnav şi necăjit în braţele Domnului. Un astfel de om nu este nici bolnav, nici necăjit.

O, ce Doctor mare şi bun este Mântuitorul! El a vindecat milioane de suflete şi de bolnavi... El n-a dat niciodată vreo reţetă greşită.

Când Domnul operează în sufletul nostru cu încercări, n-avem de ce să ne temem. Cuţitul Lui taie numai atât cât trebuie. El ştie precis cât de afund să taie.

Eu, când am stat la operaţie, l-am rugat pe medic să nu mă taie prea adânc. „A trebuit să tai -mi-a zis medicul pe urmă - căci altcum nu puteam stârpi răul".

Când Domnul ne bagă în cuptorul încercărilor, să nu ne temem! Cuptorul e cald, arde, frige, dar termometrul cuptorului este în mâna Domnului. El ştie câte grade putem suporta.

Când trăim o viaţă cu Domnul, bolile şi încercările ne sunt o binecuvântare. Când trăim o viaţă cu Domnul, chiar când vine vremea să intrăm în „apa" cea rece a morţii, nu ne temem. Domnul ne trece îndată din moarte la viaţă.

Crucea suferinţelor

O femeie credincioasă suferea foarte mult din partea soţului ei necredincios. Un frate ostaş îi duse, spre mângâiere, o mică iconiţă cu chipul răstignirii, zicându-i:

-Ţine, soră, această iconiţă şi te roagă cu nădejde Celui răstignit pe Cruce, să te scape de necazuri...

-Cum, răspunse sora, tu, frate, îmi pui în faţă pe Iisus cel răstignit pe Cruce pentru mine şi ceri de la mine ca eu să mă cobor de pe crucea suferinţelor mele? El să rămână pe Cruce şi eu să mă cobor de pe cruce? El să rămână pe Cruce şi eu să scap de cruce?

O, nu, aceasta nu se poate... eu mă voi ruga mereu Celui răstignit pe Cruce să mă ajute neîncetat cu darul Lui să stau şi eu neîncetat răstignită împreună cu El,ca să trăiesc cu El (Gal 2, 20).

Dacă n-ar fi noapte

Dacă n-ar fi şi noapte, lumea şi oamenii n-ar fi cunoscut cea mai măreaţă oglindă văzută a Dumnezeirii: cerul înstelat.

Dacă n-ar fi noaptea suferinţelor şi a încercărilor, poate cele mai multe suflete n-ar cunoaşte pe Dumnezeu, puterea Lui, dragostea Lui şi bunătatea Lui.

În noaptea suferinţelor vedem strălucind dragostea şi bunătatea bunului Dumnezeu.

O Doamne, mulţumescu-Ţi că m-ai trimis şi pe mine în noaptea aceasta, ca să văd strălucind, în toată măreţia ei, dragostea Ta şi bunătatea Ta!

O Doamne, mai bine ţine-mă până la sfârşitul vieţii mele în noaptea aceasta să Te văd pe Tine, decât să scap de ea şi să văd iar lumea şi deşertăciunile ei!

Pe locul spinilor

Este un lucru constatat: pe locul unde pământul s-a curăţit de spini, acolo creşte recolta cea mai bogată.

Tot aşa e şi cu un ogor sufletesc unde mai înainte au fost spinii suferinţelor.

Toate uneltele ies din lovituri

Aţi observat, desigur, că oarecare obiect, orice unealtă iese din lovituri, iese dintr-un fel de „suferinţă".

Spre pildă, câte lovituri nu primeşte fierul până ce iese din el o sapă, un fier de plug, un lanţ sau o altă unealtă folositoare! Câte lovituri de ciocan nu primeşte până şi cuiul cel mic până ce iese din el un lucru de folos!

Câte lovituri primeşte şi lemnul până se face din el o uşă, un scaun etc.

Cu cât un obiect este mai preţios, cu atât au fost mai multe „loviturile" din care a ieşit.

Pe calea aceasta sunt şi creştinii cei adevăraţi.

Creştinii cei vii şi adevăraţi ies şi ei din „lovituri", ies din focul şi cuptorul suferinţelor.

Toţi creştinii cei adevăraţi trec prin „lovituri" şi „suferinţe", ca să devină uneltele Domnului. Vasele cele alese ale Domnului, de regulă, ies din focul suferinţelor.

Oile şi mielul

Când păstorul vrea să bage oile în staul, şi ele nu vor, ce face? S-apucă şi prinde un miel şi îl bagă pe el înainte. Pe urma mielului se bagă apoi şi oile.

Aşa face şi Domnul cu cei care nu vor să intre în „staulul" Lui. Sunt părinţi învârtoşaţi în păcate, dar când Domnul le ia câte un miel, când le moare un copil, atunci se lasă de răutăţi şi intră în „staulul" Domnului.

Însă cei mai mulţi nici prin astfel de încercări nu se întorc la Domnul. Prin războiul cel mare, Domnul a luat atâţia „miei" şi totuşi lumea nu s-a lăsat de răutăţi.

De când, şi în câte feluri, tot umblă Domnul să ne bage în „staul", şi noi tot nu vrem!

Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.

Poate sunteţi interesat şi de:

• Alte capitole din Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.