vineri, 15 aprilie 2011

De câte ori ieşim şi noi în calea lui Hristos cu flori de rugăciuni, cu posturi şi mărturisiri, dar cu faptele noastre cele rele Îl răstignim iarăşi pe cruce...


În vremea aceea, apropiindu-se Iisus de Ierusalim, a trimis doi ucenici, zicându-le: „Mergeţi în satul care este înaintea voastră şi numaidecât veţi găsi o asină legată şi, cu dânsa, un mânz; dezlegându-o, aduceţi-o la Mine. Şi de va zice vouă cineva ceva, veţi zice că acestea trebuiesc Domnului şi numaidecât le va trimite pe ele". Iar acestea toate s-au făcut ca să se plinească ceea ce s-a zis de proorocul care zice: „Ziceţi fetei Sionului: Iată, Împăratul tău vine la tine blând şi şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug". Şi, mergând, ucenicii au făcut precum le-a poruncit lor Iisus. Au adus asina şi mânzul şi au pus deasupra lor veşmintele şi El a şezut pe dânsele. Iar cei mai mulţi din norod aşterneau veşmintele lor pe cale şi alţii tăiau stâlpări de copaci şi le aşterneau pe cale. Iar noroadele cele ce mergeau înainte şi cele ce veneau pe urmă strigau, zicând: „Osana, Fiului lui David, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului!". 
(Matei 21, 1-9)

Praznicul Floriilor ne pune stâlpări în mână, ca să prăznuim amintirea acelei zile - cea dintâi şi cea din urmă - în care Mântuitorul S-a lăsat să fie sărbătorit pe pământ şi a intrat cu triumf în Ierusalim, ca „Împăratul lui Israel". 
Să luăm aminte: Împăratul Hristos Se apropie acum şi de Ierusalimul sufletului nostru. Să ieşim şi noi întru întâmpinarea Lui cu flori, cu stâlpări şi cântări de mărire. 

Florile sunt semnul curăţiei şi al frumosului şi, dacă pământul îşi are în tot anul o primăvară - care îl curăţă şi îl îmbracă numai cu flori curate şi frumoase - şi sufletul nostru trebuie să-şi aibă în tot anul o primăvară care să-l cureţe de păcate şi să-l îmbrace cu flori curate şi frumoase. Această primăvară a sufletului este postul de curăţire şi înnoire sufletească al Învierii Domnului. 

Oare ai şi tu, cititorule, această primăvară cu flori în suflet? Oare răsărit-au flori şi stâlpări de curăţenie şi în sufletul tău? Altcum, cu ce vei întâmpina şi primi pe Împăratul Hristos? 
Iată, împăratul Măririi Se apropie să intre în Ierusalimul sufletului nostru! 
După ce am postit şi ne-am mărturisit, acum soseşte Taina cea mare a Sfintei Cuminecături; adică însuşi Hristos va intra în casa sufletului nostru. 
Sosesc Paştile! Şi Praznicul acesta trebuie să-l aştepte tot creştinul, cu sufletul curat şi curăţit de păcate. 
Este o datină bună ca tot creştinul să aştepte Învierea având casa curată şi orânduită. Este parcă ceva ce ne îndeamnă să simţim că fără casa curată, văruită şi împodobită, nu vin Paştile. 
Vedeţi!... Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi pentru casa sufletului nostru, acum, pe când soseşte Învierea! Căci doară şi casa sufletului are lipsă de curăţenie. Câte gunoaie de păcate nu se strâng într-un an în ea! Să ne curăţim dar şi casa sufletului nostru şi să o împodobim cu florile curăţiei, ca să intre în ea Împăratul Hristos! 
Praznicul Floriilor aceasta ne învaţă şi ne îndeamnă; şi de aceea este pus „mai înainte de Paşti cu şase zile". 
Şi apoi încă ceva ne învaţă praznicul din duminica Floriilor. Uitaţi-vă bine cum tot aceiaşi oameni care Îl întâmpină pe Hristos acum - duminică - cu osanale, cu flori şi ramuri de finic, peste trei zile Îi ies în cale cu batjocuri, cu cruce şi cuie, să-L răstignească. Este aceasta o învăţătură să nu fim şi noi în chipul şi asemănarea evreilor din praznicul Floriilor. 
Să luăm aminte! De câte ori ieşim şi noi în calea lui Hristos cu flori de rugăciuni, cu posturi şi mărturisiri, dar cu faptele noastre cele rele Îl răstignim iarăşi pe cruce, suntem şi noi in asemănarea evreilor din evanghelie. 
Să primim dar pe Hristos cu flori adevărate de curăţenie sufletească şi cu ramuri de fapte bune! Pentru Hristos şi întâmpinarea Lui, să dezbrăcăm şi noi hainele noastre, adică hainele cele negre ale zavistiei, ale trufiei, ale iubirii numai de noi înşine şi ale patimilor rele. 
Noi trebuie să fim în asemănarea pomului bun care face mai întâi frunze, apoi flori şi, pe urmă, florile leagă roade. Aşa şi în pomul vieţii noastre: frunzele posturilor şi florile rugăciunilor trebuie să lege roade de fapte bune, altcum de nici un folos nu sunt. „Tot pomul ce nu face poame bune se taie şi în foc se aruncă" (Mt 7, 18); „Nu tot cel care-Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia Cerurilor, ci acela care face voia Mea" (Mt 7, 21); „Ce-Mi ziceţi Mie: Doamne, Doamne, şi nu faceţi cele ce vă zic Eu?" (Lc 6, 46) - a zis Mântuitorul Hristos. 
Ascultaţi ce pildă frumoasă a spus odată Iisus: „Când cineva aruncă sămânţa în pământ, pământul, din sine, rodeşte mai întâi iarba, apoi spic şi, după aceea, grâu deplin în spic. Şi, când se coace rodul, îndată trimite secera, că a sosit secerişul" (Mc 4, 26-29). 
Aşa trebuie să se încheie şi postul nostru: cu „grâu deplin în spic", cu fapte bune; altcum, n-ajunge nimic. 
Să-L întâmpinăm pe Hristos cu flori de curăţenie sufletească şi cu spice de fapte bune. 
Când am fost în călătorie la Ierusalim, am văzut şi poarta prin care intrase odinioară Iisus, în ziua Floriilor. Această poartă se cheamă „Poarta de aur" şi e închisă cu zid. Tradiţia de la Ierusalim spune că această poartă s-a închis de la sine şi se va deschide iarăşi de la sine, în Ziua cea mare a Învierii. Prin ea vor intra sufletele la viaţă. Plină de înţeles şi de adevăr este această tradiţie, căci, de fapt, mântuirea noastră stă în întrebarea: cum L-am primit noi pe Mântuitorul? „Şi celor câţi L-au primit pe El (cu adevărat), care cred în Numele Lui - zice Evanghelia - le-a dat lor putere să se facă fiii lui Dumnezeu" (In 1, 12). 
Aşa L-ai primit pe Domnul şi tu, cititorule? 

Un comentariu:

Maria spunea...

am citit cu drag Sorin...de fapt mereu le citesc doar ca nu las intodeauna com...sa ai o seara binecuvantata...