" Dragul meu,Cum iti mai merge? Desigur, Mi-as dori mult sa putem vorbi doar noi amandoi, dar stiu ca pentru aceasta aproape niciodata nu ai timp. Am hotarat deci sa-ti scriu o scrisoare, pentru a-ti spune cat de mult te iubesc.
Te-am vazut aseara, cand discutai cu prietenii tai. Am asteptat toata ziua; poate vei dori sa vorbesti si cu Mine. ti-am daruit un apus de soare minunat la sfarsitul zilei si am asteptat. insa niciodata nu ai gasit timp sa vorbim. Aceasta M-a durut, dar Eu totusi te iubesc, pentru ca sunt Prietenul tau.
Noaptea trecuta te-am privit cum dormeai si am dorit cu ardoare sa-ti ating fruntea, de aceea am revarsat lumina lunii pe fata ta. Si din nou am asteptat, dorind sa cobor la tine ca sa putem vorbi.
A sosit dimineata si Eu am avut atatea daruri pentru tine, dar te-ai intors in patul tau, dorind sa-ti prelungesti macar pentru cateva clipe somnul dulce, si ai amanat intalnirea noastra.
Ca de obicei, dimineata ai putin timp. Te-ai spalat, ti-ai periat dintii cu grija, te-ai imbracat ordonat si te-ai grabit la lucru. Cand ai privit ultima data in oglinda, ai observat din mers Biblia pe masa si atunci inima Mea a tresaltat la gandul ca vei dori sa Ma asculti. Dar ai renuntat si inchizand usa dupa Tine, ai plecat. Lacrimile tristetii Mele erau in ploaia de afara. Dar totusi Eu te iubesc!
in timpul zilei am incercat sa vorbesc cu tine prin norii albi, prin albastul cerului si prin linistea ierbii verzi. ti-am soptit aceasta prin frunzele copacilor si ti-am spus-o bland prin splendoarea florilor. Am alergat catre tine, spunandu-ti: "Te iubesc!" in paraiasul de munte si in minunatul cantec al pasarilor. Odata, uimit de frumusetea si gingasia florilor ai meditat la Creatorul lor, si Eu am crezut ca acum te vei hotara sa vorbesti cu Mine. insa un gand oarecare, se pare important pentru tine, ti-a abatut atentia. Da, probleme, si nu putine.... insa Eu as putea sa te ajut in rezolvarea lor.
Iti amintesti cand ai primit acea veste trista? O, cum Am dorit atunci sa-ti sterg lacrimile! Desi nu erai atent la Mine, ti-am trimis in dragostea Mea o adiere de vant calda si usoara, plina de miresmele naturii pentru a te mangaia in tristetea ta. Dar nici atunci nu te-ai gandit la Mine...
Seara, cand ai venit acasa, obosit dupa o zi plina de probleme, ai cinat in graba si ai pornit televizorul. Absorbit de emisiunile TV, nici nu ai observat cum s-a scurs timpul; am asteptat, sperand ca iti vei aminti de Mine. Ai mers la culcare si ultima Mea speranta de a vorbi cu tine s-a stins. Voiam atat de mult sa-ti daruiesc putere, mangaiere, intelegere...
Dragul meu, cand va mai incepe o zi, cand vei fi in tumultul ei, in amurg sau in orice clipa a ei, cand iti este greu, cand esti trist si singur - aminteste-ti de iubirea Mea fata de tine. Este o iubire mai adanca decat marea, mai inalta decat cerul si mai cuprinzatoare decat cele mai profunde nevoi ale inimii tale. Te iubesc cu o iubire vesnica, de aceea iti pastrez bunatatea Mea.
Voi raspunde la intrebarile pe care de atatea ori le-ai gasit fara raspuns. iti voi aduce linistea dupa care tanjesti de atata timp. Langa Mine vei gasi cu adevarat fericirea si vei afla pacea launtrica. Cheama-ma si-ti voi raspunde, iti voi fi alaturi si te voi ajuta.
Eu te-am creat, te-am ales, te iubesc si te astept!
Prietenul tau, IISUS HRISTOS "
P.S. O astfel de scrisoare trebuie sa ajunga la inimile fiecaruia. Am primito si eu si iata o trimit mai departe. Dumnezeu sa ne dea gandul cel bun!
7 comentarii:
E incredibil cum lucrează Dumnezeu! Ieri, între orele 13 şi 14, eram la şcoală...Aveam un moment de linişte în care puteam medita. Am luat creionul şi o foaie de hârtie pe care am început să scriu: ,,Timpul - un dar nepreţuit! Ce fac, oare, cu el, Doamne? Cât îţi dăruiesc Ţie din acest timp? Cât alor mei? Cât fraţilor şi prietenilor? Dar mie, Doamne, câte clipe îmi rămân?..."
Gândurile scrise pe hârtie s-au oprit aici, dar în mintea şi în inima mea, încercam să găsesc răspunsuri...să găsesc soluţii. Şi una dintre soluţii mă gândeam ca în orice părtăşii să Îl am şi pe El. Doar prezenţa Lui dă valoare...
Şi totuşi, El vrea un timp doar noi şi El...Un timp special...
Ştiam de mulţi ani această scrisoare, dar din nou m-a copleşit!!! Nu am cuvinte...Doar lacrimi...Mulţumesc pentru ea, Sorin, frate drag!
Uite că iar mă grăbesc să plec..timpul nu îmi ajunge...De asta doresc Veşnicia...şi de asta :)
Fii binecuvântat!
Dragul meu "Anonim", fluviile nu curg spre mare cu atâta repeziciune precum noi oamnii spre greşală....
Ne place să ni se vorbească despre greşeli, dar să nu fie nimeni dintre noi vizat în mod concret. Tocmai de aceea, pentru că noi fii lui Adam, doream să fim mari, Domnul Iisus a devenit mic. Pentru că noi nu vrem să ne plecăm, Domnul Iisus s-a umilt. Pentru că noi vrem să stăpânim, Domnul Iisus a venit să slujească....
Viaţa noastră este atât de mult alcătuită din vieţile altora, că face cu ele un amalgam din care e greu, e imposibil să mai separi substanţele iniţiale, în stare pură. Tocmai de aceea, niciodată nu putem ce proporţii iau faptele boastre-n viaţa celuilalt. Răul pe care i l-am făcut rămâne bun făcut....
Cât de puţin se cunosc oamenii! Îşi dispreţuiesc, îşi minimalizează trecutul, se leapădă fără nici o jenă - faţă de ei înşişi, în primul rând - de bucăţi din ei, din ceea ce a însemnat trupul şi sufletul lor la un moment dat, şi-n schimb le cer altora să rămână ca o stâncă, neschimbătorii ca un mit. Câtă superficialitate e-n om...Dacă cineva are încredere în tine eşti obligat să-i îndreptăţeşti încrederea.
Omul care nu ştie să dea la oparte ce-a fost şi ce-o să fie şi cum ar trebui şi care nu se nu se dăruieşte lui ce are, are cel mai mare defect...
Dacă cineva are încredere în tine eşti obligat să-i îndreptăţeşti încrederea, spuneam mai sus, iată ca şi această "Scrisoare de la cel mai bun Prieten", vine să ne arate acelaş lucru. Dumnezeu are încredere în noi, tocmai de acea ne-a dat atâtea daruri, atâţia talanţi..Frate drag, să-I îndreptăţim încrederea şi să punem în lucrare talanţi primiţi...
Dumnezeu să ne dea gândul cel bun şi binecuvântat!
,,Anonimul" de mai sus sunt eu...Se cunoaşte că m-am grăbit. Sau poate aşa sunt: un anonim până atunci când El mă va chema pe nume...
Mă copleşeşte gândul că El, Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, ne oferă prietenia Lui şi o doreşte pe a noastră! Ce mare binecuvântare!!!
Cine dintre noi nu tânjeşte după o relaţie profundă cu Dumnezeu? În fiecare dintre noi este acest suspin. Trebuie doar să facem linişte în noi, să auzim adevărata dorinţă a sufletului pusă în noi de Dumnezeu.
Am scris în primăvară câteva versuri despre această tânjire...
CAUT UN LOC...
Caut un loc liniştit,
Un fel de templu în care
Doar Tu şi eu,
Domnul meu,
să stăm în linişte sfântă,
în liniştea care binecuvântă
tot lăuntrul meu...
Caut un loc liniştit,
poate pe un mal de râu,
la munte...
Un loc liniştit în care
să-Ţi pot spune multe,
fără de cuvinte,
toate tainele inimii...
Un loc liniştit
în care Tu, Prieten drag,
să-mi dezvălui
toată taina inimii Tale...
acolo, pe-al Cerului prag...
Caut un loc liniştit,
o grădină în care
eu să-Ţi pun în palmele rănite
Crinul iubirii mele
plin de picuri de stele..
iar Tu să îmi vrei inima , Iubite,
Dumnezeule al liniştii mele...
Caut un loc liniştit,
un fel de munte înalt
cu vârful albastru,
cu dorul sihastru,
pe care doar Tu şi luceferii
mă puteţi primi,
mă puteţi privi
cu ruga mea slabă
din inima-mi firavă...
Ştiind că doar acolo,
în liniştea sfintei comuniuni
voi primi putere,
voi primi iubire,
haruri peste haruri
şi dorururi peste doruri...
Şi-acolo voi trăi minuni...
Caut un loc liniştit,
poate un fel de poem
în care cuvintele sunt liniştite,
ca nişte petale uşoare,
cu dor şoptite...
Sau ca nişte aripioare
de lumină blândă,
Sau ca nişte culori de curcubeu,
pornind din sufletul meu
către dorul din pieptul Tău...
Sau adieri de îngeri tăcuţi
alăturea de zborul meu şovăielnic,
poate prea sfielnic...
...
Am căutat un loc liniştit,
Domnul meu...
şi l-am găsit!!!
şi-s atât, atât de fericit!...
E locul liniştit
din inima Ta, Doamne...
Îţi mulţumesc că m-ai primit!
Mă simt iubit
Şi-s fericit!
Atât de fericit!...
...şi atât de liniştit!...
PS. Îmi cer iertare pentru ,,anonimatul" de mai sus!
Atunci rectific si eu:
" Draga meu Mariana, fluviile nu curg spre mare cu atâta repeziciune precum noi oamnii spre greşală....
...Sora draga, să-I îndreptăţim încrederea şi să punem în lucrare talanţi primiţi...
Dumnezeu să ne dea gândul cel bun şi binecuvântat!
:)
Mulţumesc!
E copleşitoare prietenia ce ne-o oferă Prietenul Iisus!
Câtă statornicie!
Cu cât dor ne aşteaptă!...
Eu, personal, mă ruşinez în faţa marii Lui Iubiri şi gingăşii cu care mă răsfaţă...
Aş vrea să îi scriu şi eu ceva... un poem, un Poem de iubire, atât cât va reuşi inima mea mică şi strâmtă...
Până atunci, voi şopti simplu şi tremurat: Te iubesc, Prieten drag!...Ştiu că e puţină iubirea mea, şi mică...dar e toată, e întreagă...
Aş vrea să scriu un Poem de iubire fără cuvinte... din gesturi de iubire faţă de semeni, din zâmbete şi mâini strânse, din daruri din suflet, din mersul alături de cel ce şchiopătează, din învelirea cu haina mea a celui înfrigurat...
Doamne, dă-mi harul uni astfel de Poem, pentru a-i împrieteni pe semeni cu Tine!
Dargii mei, care citiţi pe aici, ştiţi ce mi s-a întâmplat mie şi soţului meu acum două ore?...
Că tot voiam să ,,scriu" un poem de iubire...
Un tată m-a cuprins pe mine cu o mână şi pe soţul meu cu alta, apropiindu-ne de pieptul lui...Ne-a privit adânc în ochi, apoi lacrimi fierbinţi şiroiau pe faţa lui...Printre sughişuri ne-a spus: rugaţi-vă pentru fata mea...are cancer...
...
Mâna mea nu putea sta locului, voia să şteargă acele lacrimi...apoi m-am gândit să le las să curgă liniştit..era dreptul lor. Ceea ce puteam face era doar să ascultăm durerea acestui tată, a cărui fată , singura fată din cei 8 copii, o fată de 20 de ani, poate că se pregăteşte de plecarea ,,Acasă"
Ce puteam să spun? Ce puteam să fac? I-am arătat toată iubirea noastră prin privire, prin mâna caldă, prin vorba dulce...şi prin rugăciune...
Nu ştiu dacă am ,,scris" un poem...dar ştiu că acele lacrimi mi-au ars inima...
Încă îmi arde...
Sorin, iartă îndrăzneala, dar, în miez de noapte, cu cine ,,să vorbesc"? Doar cu Dumnezeu şi cu cei ce sunt dispuşi să asculte...
Uf! Am recitit cu drag și cu emoție tot ce e scris aici... E uimitor cum Dumnezeu face minuni! Mă refer la cazul prezentat la ultimul comentariu: fata aceea, după ani de chin, de tratamente prin Italia, este acum sănătoasă, căsătorită și o mămică fericită. Dumnezeul nostru fie slăvit! El e cel mai bun Prieten! Și cine se „împrietenește cu El, știe să fie prieten bun, statornic, cu cei din jur.
Mulțumesc pentru aducerea aminte, Sorin :)
Trimiteți un comentariu