Dincolo de tradiția Luminației, de seara de 1 noiembrie și de lumânările care transformă cimitirele în adevărate altare ale luminii, există și rânduiala Bisericii Ortodoxe, care ne învață că pe cei adormiți nu trebuie să-i pomenim doar într-o anumită zi, ci să-i purtăm permanent în rugăciunile noastre.
În tradiția ortodoxă, sâmbăta este ziua săptămânală consacrată în mod deosebit pomenirii celor adormiți. Nu este o alegere întâmplătoare. Sâmbăta ne amintește de șederea Mântuitorului Iisus Hristos în mormânt și de coborârea Sa cu sufletul la iad, pentru a aduce vestea mântuirii celor adormiți.
Două dintre sâmbetele anului bisericesc au o însemnătate aparte: Moșii de iarnă, înaintea Duminicii Înfricoșătoarei Judecăți, și Moșii de vară, înaintea sărbătorii Pogorârii Sfântului Duh.
Sunt zile în care îi pomenim pe părinții, bunicii, străbunicii și pe toți cei din neamul nostru care au plecat la Domnul. Ne rugăm nu doar pentru cei pe care i-am cunoscut, ci și pentru cei ale căror chipuri nu le-am văzut niciodată, dar datorită cărora suntem astăzi aici.
Biserica ne amintește, prin aceste pomeniri, că înaintea lui Dumnezeu nu există uitare. La Judecata de Apoi, întreaga omenire, cei vii și cei adormiți, se va înfățișa înaintea Lui. De aceea, pomenirea celor plecați nu este doar un gest de nostalgie, ci și o mărturisire a credinței, a iubirii și a nădejdii în mila lui Dumnezeu.
Iar în Postul Mare, rânduiala ortodoxă păstrează, în mod special, pomenirile generale în sâmbetele a doua, a treia și a patra, potrivit tipicului bisericesc.
Așadar, să nu confundăm tradițiile și să nu uităm esența lor. Luminația ne adună în jurul mormintelor, iar Biserica ne cheamă să ne adunăm și în jurul rugăciunii. Florile se ofilesc, lumânările se sting, dar rugăciunea pentru cei adormiți rămâne.
Pentru că în credința noastră, moartea nu înseamnă dispariție, ci trecere. Iar cei adormiți întru Domnul nu trebuie să rămână doar în fotografii, în poveștile familiei sau în amintirile noastre. Ei trebuie să rămână și în rugăciunile noastre.
Să nu ne amintim de cei plecați doar atunci când calendarul ne spune că este ziua lor. Să-i pomenim când mergem la biserică, când aprindem o lumânare, când rostim o rugăciune și când ne aducem aminte că, înaintea noastră, au fost oameni care au trăit, au iubit, au muncit și au lăsat ceva din ei în fiecare dintre noi.
Dumnezeu să-i odihnească în pace și să le așeze sufletele în loc luminat, în loc cu verdeață, în loc de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea și suspinul!
Sorin Micuțiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu