Istoria zbuciumată a Bisericii noastre Ortodoxe străbune, atît de strîns împletită cu cea a poporului român, scoate mereu la lumină chipuri de preoţi şi credincioşi a căror amintire colbul anilor nu reuşeşte s-o înghită niciodată.
Un astfel de chip a fost şi preotul Samuil Mija, care — acum aproape un secol şi jumătate (1830), cînd avea vîrsta de numai 24 ani — a fost rînduit de episcopul Vasile Moga să păstorească pe iobagii din localitatea Holbav (prot. Braşov), risipiţi prin văi şi culmi de dealuri, pe o întindere de aproximativ 40 km.
Veniți din părţile Făgăraşului (corn. Toderiţa), preotul Samuil Mija a slujit neîntrerupt obştea sa credincioasă, sub toate laturile, printr-o muncă de totală dăruire, vreme de 38 ani.
Inscripţiile existente pe zidurile bisericii, zidită în inima acestei aşezări, şi ale vechii şcoli confesionale ridicată alături de biserică, precum şi aminitirea care stăruie vie în inimile credincioşilor din Holbav grăiesc cît se poate de semnificativ de vrednicia acestui preot.
Astfel la numai un an de la venirea sa în parohie a donat un clopot, care există şi astăzi.
De asemenea, pisania din tinda bisericii glăsuieşte că „s-a ridicat din temelie această sfîntă biserică (în a. 1861) ... cu toată cheltuiala poporului comunităţii Holbav, şi aceasta prin stăruinţa şi sîrguinţa preotului şi părintelui locului, Samuil Mija".
Biserica deci s-a zidit prin strădania preotului şi jertfa credincioşilor.
Bătrînii satului povestesc şi azi că preotul Mija avea angajaţi doi oameni, pe care-i plătea personal şi care, cu două perechi de boi ai săi, au cărat toată piatra, cărămida şi tot materialul din care s-a zidit biserica, iar credincioşii au executat munca manuală.
Biserica este ca o cetate, zidită din piatră şi cărămidă, cu ziduri de peste 1 m grosime şi ea a fost sfinţită de marele mitropolit Andrei Şaguna.
A fost reparată în interior şi pictată în întregime în tehnica „fresco“, între anii 1958 şi 1961.
La numai cinci ani după sfinţirea bisericii, s-a zidit tot din piatră şi cărămidă şi numai cu cheltuiala preotului o frumoasă şcoală confesională, care astăzi este casă parohială.
Iată ce zice pisania aşezată pe unul din zidurile casei:
„Ştienţia e viaţa şi învierea, e dreptul şi tăria unei naţiuni.
Această şcoală s-a ridicat din fundamentuln a. 1856 cu spesele Sfinţiei sale parohului şi părintelui Samuil Mija şi Bucura, soţia sa, şi s-a dăruit comunei pentru luminarea fiilor săi“.
Se cuvine să reţinem că aceste două construcţii de interes obştesc pr. S. Mija le-a ridicat în timp ce el stătea într-o locuinţă, care nu se deosebea prea mullt de a iobagilor pe care îi păstorea.
Ca o mărturie a dăruirii sale părinteşti pentru binele credincioşilor, a stat de veghe pînă acum cîţiva ani modesta lui casă de lemn, cu geamuri mici, în care a vieţuit el cu soţia şi care nu depăşea cu nimic „colibele" celor mai harnici credincioşi iobagi din Holbav.
Preotul Samuil Mija n-a avut copii şi nici un fel de rudenie de sînge în comuna Iolbav, căci nu erau de acolo nici el şi nici soţia lui şi, cu toate acestea, amintirea lui nu s-a şters din conştiinţele credincioşilor, nici după o sută şi cinci ani de la moartea sa (1868), fapt pentru care, în timpul cînd parohia a fost păstorită de C. pr. Zenovie Moşoiu (azi protopop al Braşovului), credincioşii au ridicat, în a. 1963, cu cheltuiala lor, la mormîntul lui un frumos monument funerar.
Acest monument este doar o fărîmă din recunoştinţa pe care credincioşii noştri o păstrează preoţilor, care, după cuvîntul Mîntuitorului, „sufletul" şi-au pus intru toate pentru ridicarea obştei.
Viaţa preotului Samuil Mija este totodată şi o pildă pentru noi, preoţi şi credincioşi deopotrivă, de a ne strădui permanent în a pune totdeauna înainte interesul general, binele obştesc.
Pr. T. Radu
Pr. I. Giurgiu
sursa: Telegraful Român, 1973 (Anul 121, nr. 19-20)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu